Sensul duhovnicesc al Sfintei Cruci

Sensul duhovnicesc al Sfintei Cruci Mareste imaginea.

Pe drumul de post şi de rugăciune pe care suim Golgota răstignirii Mântuitorului, înţelepciunea şi evlavia Sfinţilor Părinţi a aşezat în ziua de 14 septembrie sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Din câte semne, evenimente, învăţături şi amintiri se pot pune înaintea ochilor noştri pentru a ne arăta tâlcul dumnezeiesc şi mântuitor al faptului creştin, niciunul nu însemnează şi nu spune mai mult decât semnul Sfintei Cruci.

Niciunul nu cuprinde şi nu învederează mai adevărat şi mai potrivit sensul creştinismului, niciunul nu concentrează şi nu exprimă, mai real şi mai adânc, marea idee şi sublimul sentiment care fac esenţa şi misiunea religios-morală a creştinismului.

Alte religii au luat ca simbol corpuri cereşti: soarele, luna sau stelele, animale, păsări, plante sau obiecte de tot felul. Zeii celor vechi ţineau în mâini fulgere, tunete, scuturi, purtau aripi la picioare, arme şi coifuri. Suverani şi popoare au adoptat embleme pompoase şi semnificative, ca lei sau pajuri care mânuiesc săbii şi poartă coroane.

Armate, asociaţii, corporaţii, instituţii au luat ca semn distinctiv asemenea sau alte lucruri simbolice, purtătoare de înţeles şi noroc. Oamenii de totdeauna au purtat amulete sau au rostit formule magice, apărătoare de rău şi de moarte. Un imens muzeu nu ajunge ca să le adune sau închipuie pe toate.

Spre deosebire de toate religiile, puterile, credinţele şi organizaţiile omeneşti, de simbolurile, emblemele, formulele şi lozincile lor măreţe sau înfiorătoare, pretenţioase sau ridicole, - creştinismul a ridicat în faţa lumii şi poartă de peste douăzeci de veacuri, ca semn şi ca sens al învăţăturii şi al vieţii sale şi al destinului său, pe cel mai simplu şi pe cel mai mare dintre toate: CRUCEA. Niciun semn şi niciun cuvânt n-a reprezentat mai bine vreodată un fapt şi o idee, o credinţă şi un ideal, o lozincă şi o nădejde, ca semnul şi cuvântul Crucii. Pentru că ea nu este un semn sau un cuvânt ca altele, ea nu este un obiect sau o formulă din mitologie, din legendă, din magie, din imaginaţie, din inspiraţia sau gustul cuiva. Ea este un fapt capital de hotărâtor, întâmplat aievea; ea este o realitate uriaşă şi prezentă, cutremurătoare şi mângâietoare în acelaşi timp, dureroasă şi biciuitoare, ca osânda păcatelor neamului omenesc, sublimă şi mântuitoare, ca jertfa lui Iisus Hristos.

Crucea este fapta izbăvitoare de lume, este răstignirea şi moarte Fiului lui Dumnezeu pentru omenirea păcătoasă şi pierdută. Crucea însemnează şi preţuieşte cât ceea ce s-a săvârşit pe Ea. Crucea este Iisus Hristos judecat şi osândit, ca blasfemitor şi ca pseudo-împărat, bătut şi scuipat, încoronat cu spini, pironit între doi tâlhari, batjocorit şi hulit de poporul Său, ignorat şi trădat ca stăpânul lumii, adăpat în setea morţii cu oţet şi fiere, împuns în coastă, osândit de oameni păcătoşi, de noi toţi şi pentru noi toţi, osândit la moarte de sclav, de om vândut cu preţ de sclav, de om rătăcit şi periculos, de răufăcător, mai nemernic decât Varava.

Crucea este moartea lui Iisus Hristos, adică osândă şi eliberare, blestem şi binecuvântare, umilire şi ridicare, moarte şi viaţă. Crucea este paradoxul dumnezeiesc al creştinismului, mântuirea omenirii de către Dumnezeu, prin jertfa Omului, Care este Fiul lui Dumnezeu. Scandal, non-sens şi provocare pentru iudei şi păgâni, pricină de nedumerire şi de râs pentru ei, ea este viaţa, credinţa şi biruinţa creştinismului, „Căci cuvântul Crucii – zice Apostolul – este pentru cei pieritori nebunie, iar pentru noi cei ce ne mântuim, - este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18).

Cu tâlcul şi în rostul ei dumnezeiesc, cu virtutea sa suprafirească şi unică, Crucea deosebeşte creştinismul de toate credinţele, doctrinele, ştiinţele, filozofiile, moralele, sistemele şi legile din lume. Ele pot manifesta inteligenţă, talent, imaginaţie, spirit practic, putere, geniu omenesc, dar ele nu mântuiesc. Crucea mântuieşte. Ea nu este figură literară, nu este o formulă magică, nu este un paragraf de lege, nu este o imagine omenească, o iluzie, o ficţiune. Ea este Iisus Hristos, „răstignit pentru mântuirea lumii, este realitatea mântuirii noastre", prin moartea lui Hristos.

Crucea este iubirea şi Jertfa Lui dumnezeiască pentru oameni, Crucea este mila şi bunătatea dumnezeiască faţă de noi.

Crucea este preţul pentru care Cel vândut cu 30 de arginţi şi ucis – se zicea – în interesul poporului său, răscumpăra tot neamul omenesc din vină de moarte.

Crucea este păcatul nostru cel mai greu împotriva lui Dumnezeu şi cea mai mare forţă de iubire a lui Dumnezeu faţă de noi. Crucea este cea mai mare crimă, pe care din păcat a săvârşit-o omenirea; Crucea este cel mai mare act de graţie pe care din iubire l-a făcut pentru noi Dumnezeu. Crucea este moartea lui Iisus Hristos şi pricina Învierii Lui, totodată. Din voia noastră omenească, Crucea a fost cel mai înjositor şi mei dureros instrument de tortură şi de ucidere; din partea lui Dumnezeu, Crucea a fost cea mai mare şi mai strălucită biruinţă; biruinţă prin iertare asupra păcatelor noastre, biruinţă asupra răutăţii noastre, biruinţă asupra orbirii şi patimilor noastre. Pe Cruce am spânzurat, am pironit, am batjocorit şi am ucis noi pe Fiul lui Dumnezeu; pe Cruce ne-a iertat, ne-a răscumpărat şi ne-a mântuit pe noi Fiul lui Dumnezeu; pe Cruce I-am dat noi moarte, în locul vieţii; pe Cruce ne-a dăruit El viaţa, în locul morţii, întru Învierea Lui cea după moartea pe Cruce. Pe Cruce L-am hulit, L-am batjocorit şi L-am scuipat; pe Cruce El ne-a cuprins în braţele întinse şi ne-a sărutat.

Crucea este duhul şi rostul misiunii lui Iisus Hristos şi al creştinismului; Crucea este Iisus Hristos, şi Creştinismul are rol de mântuitor al lumii. Crucea este centrul, axa şi cheia înţelesului Creştinismului. Crucea este suferinţa şi biruinţa lui Hristos şi a Creştinismului; Crucea este de aceea credinţa, puterea, frumuseţea şi viaţa creştinismului. Crucea este teologia lui, este învăţătura lui, concepţia şi modul lui de viaţă; Crucea este marea lui idee şi virtute: Iisus Hristos cel răstignit şi înviat, Cel răstignit întru păcatele noastre omeneşti şi înviat întru puterea Lui dumnezeiască, spre mântuirea noastră.

Crucea este suma şi simbolul tuturor virtuţilor evanghelice: este iubire, milă, bunătate, îndurare, dăruire, devotament; este actul suprem al virtuţii- sacrificiul. Crucea este trezirea, purificarea, îndreptarea, înălţarea, tăria şi bucuria noastră de creştini. Crucea este raţiunea Creştinismului, este tâlcul lui, este mesajul lui către lume, este îndreptăţirea şi verificarea lui, este pecetluirea lui prin moartea ispăşitoare a lui Iisus Hristos.

Crucea este cea mai mare lecţie de teologie, este cea mai mare ştiinţă teologică. Fără cruce nu există teologie, pentru că fără cruce nu există creştinism şi mântuire, nu există Biserică.

Pentru a învăţa şi a înţelege teologia, aşezaţi-vă deci în faţa crucii; aşezaţi-vă cu credinţa, cu evlavia, cu respectul, cu smerenia, cu sinceritatea, cu gâdul curat, cu remuşcarea, cu conştiinţa păcatelor, cu sentimentul de puţinătate sufletească şi de penitenţă cu care se cuvine să stăm în faţa lui Iisus Hristos cel răstignit pe ea pentru mântuirea lumii. Crucea este Iisus Hristos în momentul şi în actul mântuirii lumii întregi şi a fiecăruia dintre noi.

Crucea este Iisus Hristos încoronat cu spini, ţintuit cu piroane, umilit, hulit, trăgând să moară şi murind pentru mântuirea lumii şi a noastră. De pe capul Lui, din mâini, din picioare, din coasta străpunsă, curge sânge pentru mântuirea lumii şi a noastră. Istovit de judecată, de neodihnă, de nemâncare, de purtarea Crucii, de durerile răstignirii, de toate durerile trupului şi ale sufletului, cu buzele uscate şi fripte de sete şi de durere, El cere apă şi i se dă oţet şi fiere, pentru mântuirea lumii şi a noastră. Îndurerat şi batjocorit în suferinţa şi răbdarea Lui supraomenească, poftit cu răutate şi sarcasm, în chip de ultimă batjocură şi hulă să se coboare de pe Cruce, dacă e Fiul lui Dumnezeu, - ca să creadă în El cei ce nu vor să creadă, - El a zis pentru mântuirea noastră, a tuturor: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34).

Iisus Hristos cel răstignit n-a coborât de pe Cruce, căci dacă ar fi vrut să se coboare nu s-ar fi suit pe ea, ci a primit-o şi a suferit, a pătimit şi a murit pe ea, pentru mântuirea noastră. De pe Cruce L-au coborât mort alţii şi L-au pus în mormânt, pentru împlinirea rânduielii omeneşti şi dumnezeieşti, spre a învia cu putere şi cu slavă, pentru mântuirea mea şi a noastră.

Creştinism şi teologie nu însemnează doar carte şi cunoştinţă de fapte; însemnează mai mult decât toate, simţire: simţirea patimilor şi a durerilor lui Iisus Hristos pe Cruce pentru mântuirea noastră; simţirea împreună cu Hristos a suferinţelor îndurate de El, cel nevinovat, pentru mântuirea noastră, a celor păcătoşi; pătimire împreună cu Hristos pentru iertarea păcatelor noastre.

Studiaţi, pătrundeţi şi adânciţi teologia în faţa lui Hristos cel răstignit. Privind Crucea, plecaţi capul întru durerea morţii Lui pentru păcatele lumii întregi şi ale noastre şi ridicaţi inima întru nădejdea şi bucuria Învierii, cu care a biruit moartea. Crucea este tâlcul teologiei pe care o învăţaţi. Crucea este marea catedră de pe care se predă teologia. Crucea este marele amvon de pe care se predică Evanghelia, de pe care predică şi învaţă Însuşi Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Crucea este temeiul creştinismului, este arma şi puterea Creştinismului.

Creştinismul nu se poate înţelege, învăţa, nu se poate concepe şi trăi fără Cruce, fără Crucea lui Hristos, purtată de noi toţi, de fiecare din noi. A fi creştin însemnează a lua Cruceaşi a urma lui Hristos; a-L urma deci, purtând o Cruce. „Oricine voieşte să vină după Mine- a zis El- să se lepede de sine, să-şi ia Cruceaşi să-Mi urmeze" (Matei 16, 24). Acesta este Creştinismul: după înseşi cuvintele lui Hristos, Crucea este lepădarea de Sine.

Crucea este mijlocul nostru de legătură şi de schimb cu Iisus Hristos, raportul nostru cu Iisus Hristos. Noi I-am dat Crucea păcatelor noastre, Crucea suferinţei şi a morţii Lui, El ne dă Crucea credinţei în El, a suferinţei şi a răbdării pentru El, a trăirii în El, a slujirii Lui, eliberaţi de prejudecăţile lumii, lepădaţi de gândurile şi de păcatele ei, liberi, curaţi şi tari în puterea, dragostea şi jertfa lui Iisus Hristos, biruitorul păcatului şi al morţii prin moartea pe Cruce. Nu există părere omenească, nu există nevoie omenească, nu există interes şi folos omenesc, care să poată fi pus mai presus de cel de a purta Crucea şi a urma lui Hristos, de a purta Crucea împreună cu Hristos, de a purta Crucea lui Hristos alături de Hristos, Care a purtat Crucea noastră, a fiecăruia dintre noi şi a dumneavoastră.

Aveţi a propovădui şi a tâlcui altora Evanghelia. Evanghelia se citeşte şi se tălmăceşte la picioarele lui Hristos cel răstignit pe Cruce: pe Crucea pe care suferă şi moare pentru noi toţi. Dacă vreţi să o înţelegeţi şi să o faceţi înţeleasă, citiţi-o nu ca în sala de curs, de bibliotecă sau de lucru, citiţi-o ca pe Golgota; citiţi-o nu ca pentru a şti la examen, citiţi-o pentru a înţelege de ce şi cum a suferit Iisus Hristos moartea pe Cruce. Citiţi-o ca scrisă nu pentru alţii, ci ca pentru fiecare dintre dumneavoastră, scrisă nu cu litere de mână sau de tipar, ci cu sângele lui Iisus Hristos pe Cruce, care a curs pentru noi toţi.

Creştinismul este religia convertirii totale, a credinţei şi a convingerii personale şi sincere, a iubirii şi nădejdii individuale, intime, a fiecăruia dintre noi. El nu se însuşeşte în grup, global şi colectiv, ci devine religie comună şi universală prin convingere şi însuşire individuală şi personală. El este mărturisire personală, a noastră, a fiecăruia; este raport personal al fiecăruia dintre noi cu Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Creştinismul tuturor este întâi creştinismul fiecăruia dintre noi. Creştinismul este religia de interior sufletesc, de încredinţare şi de atitudine sufletească, este credinţa, bucuria şi virtutea fiecăruia. El însemnează şi poate, ca religie a tuturor, atât cât pot iluminarea, gândul şi fapta fiecăruia dintre noi.

Pentru a-L putea propovădui altora, el trebuie făcut bunul sufletesc din noi. Trebuie făcută cugetare, simţire, căldură, puterea ta însuţi; trebuie să faci pe Hristos- Mântuitorul şi învăţătorul tău personal -, prin apropierea ta însuţi de El, prin înţelegerea ta personală cu El, prin purtarea de către tine însuţi a Crucii Lui, prin mărturisirea şi trăirea credinţei şi învăţăturii Lui. Dacă nu L-ai făcut întâi al tău, nu-L poţi face al nimănui.

Înţelegerea, dobândirea şi urmare lui Hristos nu se poate face decât în faţa Crucii şi prin Cruce: Crucea pe care Iisus Hristos moare osândit, chinuit, hulit şi batjocorit pentru păcatele tale şi pentru mântuirea ta. Teologia şi preoţia trebuie să fie înainte de toate adâncă, serioasă şi deasă meditaţie în faţa Crucii, pe care El suferă şi moare fără vină, pentru mine şi pentru tine.

Nu poate exista gând şi sentiment creştin, curaj şi zel creştin, nu poate exista izbândă şi bucurie creştină, decât în credinţa şi recunoştinţa mântuirii noastre prin Crucea lui Hristos. Privită omeneşte, ea poate fi un episod, un lucru fără sens, un scandal sau o poticnire; privită creştineşte, ea este chemarea şi izbăvirea noastră, de credincioşi ai lui Iisus Hristos: „Căci este nebunie pentru cei ce pier, iar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu". Cauza şi puterea Crucii sunt cauza şi puterea lui Dumnezeu şi nu există pe lume mai mare cauză şi putere decât aceasta. Amin.

Pr. Prof. Teodor M. Popescu

Pe aceeaşi temă

11 Septembrie 2018

Vizualizari: 691

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE