Viu este Domnul, Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, in fata Caruia stau eu (III Regi 17, 1) A sta mereu in fata lui Dumnezeu si numai a Lui, aceasta ne da putere si curaj. „Eu sunt robul Tau si de dragul Tau am facut lucrurile acestea” (III Regi 18, 36).

In aceasta sta izvorul biruintei. Dar Ilie trebuia sa treaca printr-o seama de incercari, in care sa-si arate credinta. Sa se ascunda la paraul Cherit si acolo, in singuratate, sa se pregateasca, sporind, pentru o mare slujire, nutrindu-se cu hrana miraculoasa, dupa porunca lui Dumnezeu.

Peste un timp paraul avea sa sece si, intamplandu-se aceasta, i se va vesti o noua porunca: „Ridica-te si du-te la Sarepta Sidonului; iata, Eu i-am poruncit unei femei vaduve sa te hraneasca” (III Regi 17, 9). Domnul il trimite pe alta cale, ii schimba si taramul pe care urmeaza sa lucreze, pentru a-i pune inca o data la incercare credinta.

Ne putem obisnui cu orice, chiar si cu minunile si suprafirescul, asa cum s-au obisnuit israelitii cu mana cereasca. Cand pamantul seaca, inceteaza o aparitie minunata, dar Domnul o inlocuieste cu alta, il conduce pe Ilie catre o noua manifestare a puterii Sale si catre un nou exercitiu de credinta. Va urma incercarea de pe Muntele Carmel: uimitoarea biruinta a unui om singur asupra unei multimi, cand Ilie urca pe Muntele Carmel, plecandu-se la pamant si punandu-si fata intre genunchi (III Regi 18, 42). Aici sluga Domnului se face una cu pamantul, pentru a cere si a primi fagaduinta Domnului. Nu poate rezista decat cel ce poate sa-si tina fruntea lipita de pamant. Ramane sa astepte ploaia fagaduita de Dumnezeu, ploaia milostivirii, a impacarii, a redobandirii milei lui Dumnezeu, ca raspuns la rugaciunile robului Sau. De jos, de la pamant, isi ridica spre Domnul mainile credintei, vrand parca sa se tina de El pana se va indeplini fagaduinta. Din cand in cand, il trimite pe un tanar sa se uite la cer. Prorocul isi continua asteptarea timp indelungat, in genunchi, cu rabdare. In sfarsit, apare primul norisor. Asa se vadeste, pe Muntele Carmel, cu fata la pamant, in tarana, biruinta credintei.

Şi Petru, luandu-L deoparte, a inceput sa-L dojeneasca (Marcu 8, 32) Este de retinut ca, cu putin timp inainte, cand si cei mai apropiati ucenici, neintelegand spusele lui Hristos, incercau sa-L faca sa Se indeparteze de suferinta pentru care venise de fapt pe pamant, doi barbati din Vechiul Testament, Moise legiuitorul si Ilie, cel ce restabilise slujirea adevaratului Dumnezeu, stateau de vorba cu Domnul, pe muntele Schimbarii la Fata despre „iesirea” Lui. Celor doi, luminati de lumina cereasca, le era clar ce inseamna aceasta „iesire”[1] fara seaman, care le punea pe toate celelalte in umbra: si tunetele de pe Muntele Sinai, si primirea tablelor Legii, si cuvintele insuflate de Duh ale profetilor.

Proorocul Ilie isi dadea seama ca nimic din ceea ce fusese pana atunci nu se asemana cu marea nevointa care avea sa se savarseasca la Ierusalim. Vantul, furtunile, cutremurele nu insemnau nimic fata de „adierea lina” adusa de Domnul pe pamant. Imparatia cea din launtrul omului nu mai putea fi naruita: ea n-a fost inaltata de o putere exterioara, n-a pri-mit stralucirea acesteia, ci s-a inscaunat in inimi prin moartea si invierea Fiului lui Dumnezeu.

Ilie se ascunsese in pustie, furtuna bantuia inaintea sa, cutremurand muntii si facand sa se pravaleasca stancile, cand a auzit glas spunand: „Sa iesi maine si sa stai in fata Domnului, in munte“ (III Regi 19,11).

Dupa o „adiere de vant lin”, Ilie a iesit din pestera. Vocea calma a Domnului i-a spus sa iasa de acolo, incredintandu-i o noua slujire: „Du-te la Damasc”, cautand sa-l linisteasca si spunandu-i ca in Israel mai ramasesera 7000 de barbati care nu-si plecasera genunchii inaintea lui Baal: „Ridica-te si stai in fata Domnului…”.

Iesi din pestera ta, din intristarea si din spaima ta, iesi din cugetele si simtamintele tale si respira aerul care adie de Sus, de la Dumnezeu. Domnul iti spune „iesi”, nu mai zabovi in pestera ta, vino in mainile lui Hristos, cele strapunse de cuie pentru mantuirea ta. Hristos te va apara de grozava putere a intunericului, de deznadejde, de toata rautatea. Iar daca vei primi cu supunere, asemenea lui Ilie, sfatul lui Dumnezeu, povara pe care ti-o va da, drumul pe care iti va spune sa mergi, cugeta cu smerenie in singuratatea ta, supune-te cu credinciosie acelui sfat, cunoscand ca slujirea ta va da roade bune, netrecatoare, care s-ar putea sa ramana ne-descoperite o vreme, dar care vor da in parg sub „adierea de vant lin” a Sfantului Duh Care, trezindu-ti sufletul la viata, il va purta „din putere in putere”, intru slava lui Dumnezeu.

[1] „Iesire” in sensul pe care il evoca titlul celei de a doua carti a Vechiului Testament-n. tr.

Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia

Cumpara cartea "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“

Troparul Sfantului Ilie

Cel ce a fost înger în trup, temeiul prorocilor, al doilea mergător înainte al venirii lui Hristos, Ilie slăvitul, care a trimis de sus lui Eelisei har, bolile alungă şi pe cei leproşi curăţeşte, pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc le izvorăşte tămăduiri.

Condacul Sfantului Ilie

Prorocule şi înaintevăzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, care prin cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Unul Iubitorul de oameni.

• Sfantul Proroc Ilie
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Predica la Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul
  Publicat in : Sfantul Proroc Ilie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: