Ştim ce este Dumnezeu! Cel care este sfânt şi cu Care am o asemănare - sunt şi eu dumnezeu -, Cel care Şi-a întins mâna Sa în toate veacurile după care S-a pogorât şi S-a întrupat. Acum trebuie să vedem întruparea, care e altceva.

Dumnezeu însuşi intră în noroi ca să scoată din el mărgăritarul cel de mult preţ, omul dumnezeiesc, şi să-Şi descopere încă şi mai mult Dumnezeirea Lui, să deschidă calea cunoaşterii lui Dumnezeu.

Vine acum nu în simboluri, nu pe nori, nu în moduri care ascund oarecum Dumnezeirea Lui; însuşi Fiul lui Dumnezeu în persoană, însuşi Cel ce era îmbrăcat în lumină ca şi cu o haină (Ps 103, 2), vine acum şi poartă trup omenesc. Cândva l-a plăsmuit pe om ca un dumnezeu, l-a făcut pe om ca un dumnezeu. Acum Dumnezeu Se face om. E actul cel mai îndrăzneţ pe care ni l-am putea închipui.

Până atunci Dumnezeu a făcut punţi ca să poată veni la noi şi omul să vină la Dumnezeu. Dar acum nu face doar punţi ca să mergem la El, ci vine definitiv şi devine om făcându-se ca unul dintre noi în însăşi mizeria în care şedem noi. Dumnezeu refuză să trăiască în slava Sa măreaţă.

Toată viaţa Lui omenească în lume a fost o revelare a tainei Sfintei Treimi, fiindcă prin întrupare ni s-a împărtăşit taina Sfintei Treimi. Toată viaţa Lui a fost o adâncă smerenie, până la cruce, până la moarte, până la iad. Dar aici în iad trebuie să ne oprim o clipă, fiindcă e un lucru important, e o oprire a vieţii.

N-a venit numai până la nori, n-a venit numai până la pământ, a venit până la iad. Vine la smerenia Sa extremă, Se coboară în fudul iadului, şi acolo îşi întinde mâna Sa spre om, în iad. îi îmbrăţişează pe cei care L-au tăgăduit, pe cei care I-au fost idolatrii, pe cei care L-au iubit în viaţă, pe toţi; le dă mâinile Lui, cele două mâini, ca ei să-L apuce şi să-i scoată din iad. Nu există nici un loc, nici un alt mod mai de jos unde să meargă Dumnezeu.

Şi acum, iubiţii mei, itinerarul se schimbă. Până acum S-a coborât Dumnezeu. Ne-a găsit acolo, în cele mai de jos ale iadului, şi în iad răstoarnă totul. Satana e biruit. Omul e ridicat la ceruri. Are loc învierea, înălţarea - înalţă şi trupul nostru mai presus de ceruri -, are loc Cincizecimea şi luăm Duhul Sfânt, Cel înălţător, Care ne ridică la înălţimile adevăratei teologii. După cum spune Sfântul Vasile cel Mare, „prin smerenie omul a fost ridicat la o înălţime excepţională”. Dumnezeu S-a pogorât şi S-a micşorat iar omul s-a făcut mare, foarte înalt, încât a întrecut cerurile. Şi reuşeşte aceasta, dacă se smereşte.

Desigur, Hristos a plecat la cer. Dar ne însoţeşte, nedespărţit şi ne-a lăsat aici Duhul puterii şi sfinţirii Lui. Ne-a dat şi dumnezeiasca Euharistie, care e continuarea prezenţei Sale trupeşti, dar într-o formă umilă. Dumnezeul Cel purtător de trup are comuniune cu trupul, şi omul purtător de Dumnezeu se înalţă la o înălţime excepţională atunci când se cuminecă. Aici Hristos a purtat trupul nostru şi dumnezeiasca Cuminecătură e acest Trup şi Sânge al lui Hristos. De aceea spune Hristos că „oricine se smereşte pe sine se va înălţa” (Mt 23,12). Ce înseamnă va fi înălţat? Inseamnă că va ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu. Nu înţelege prin aceasta pur şi simplu o slavă, nu o restaurare în cer, o ieşire din gunoi, ci că Duhul Sfânt are posibilitatea şi puterea de a ne descoperi în inima noastră toate, e de ajuns să ne smerim şi să ne plecăm capetele lui Dumnezeu.

Astfel încât, iubiţii mei, prin smerenia Lui, Dumnezeu Se micşorează şi ne face mari pe noi. Prin smerenie urcăm la Dumnezeu şi-L cunoaştem pe Dumnezeu şi cărările lui Dumnezeu.

Arhim. Emilianos Simonopetritul

Fragment din cartea "Viata in Duh. Cateheze si cuvantari", Editura Deisis

Cumpara cartea "Viata in Duh. Cateheze si cuvantari"

• Intruparea Domnului
  Publicat in : Credinta
• Viata - prea scurtul nostru drum din strainatate spre Acasa
  Publicat in : Editoriale
• Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului
  Publicat in : Predici de duminica

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: