Biserica Ortodoxă învață despre Maica Domnului cele predanisite de Sfânta Tradiție și de Sfânta Scriptură, și zi de zi, o cinstește în Bisericile sale, cerând ajutorul și acoperământul ei. Cunoscând faptul că bucurie îi aduc doar laudele care sunt pe potriva adevăratei sale slave, Sfinții Părinți și imnografii au înălțat rugăciuni fierbinți către ea și Fiul ei, pentru a fi învățați cum să o cinstească. „Îngrădește-mi gândurile mele, Mântuitorul meu; că îndrăznesc a lăuda pe Preacurata Maica Ta”. «Biserica învață că Hristos S-a născut cu adevărat din Pururea Fecioara Maria». Este de trebuință pentru noi să mărturisim că Maica Domnului este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, pentru a nu cădea în hulă; întrucât cei care tăgăduiesc faptul că Sfânta Fecioară este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, nu sunt credincioși, ci ucenici ai fariseilor și ai saducheilor».
Din Tradiția noastră cunoaștem că Născătoarea de Dumnezeu era fiica bătrânilor Ioachim și Ana; Ioachim se trăgea din spița regească a lui David, iar Ana din familie preoțească. În ciuda neamului lor ales, erau săraci. Însă nu acest lucru îi supăra pe acești doi oameni plini de virtuți, cât faptul că nu aveau copii și nu puteau nădăjdui că urmașii lor Îl vor vedea pe Mesia. Și iată, odată, fiind disprețuiți de evrei pentru nerodirea lor, cu durere în suflet au înălțat amândoi rugăciuni către Dumnezeu – Ioachim în munte, unde se retrăsese când preotul nu a voit să-i primească jertfa sa la templu, iar Ana în grădina sa, plângându-și sterpiciunea – acolo li s-a arătat un înger care le-a făcut cunoscut faptul că vor naște o fiică. Plini de bucurie, au făgăduit să închine copilul lui Dumnezeu.
Peste nouă luni li s-a născut o fiică, cu numele Maria, care încă de la o vârstă fragedă, a arătat cele mai mari virtuți. Când avea trei ani, părinții săi, plinindu-și făgăduința, au condus-o cu alai pe micuța Maria în Templul din Ierusalim. A urcat scările înalte și, prin descoperire de la Dumnezeu, a fost condusă în Sfânta Sfintelor, de către Arhiereul care a întâmpinat-o. A adus cu sine harul lui Dumnezeu ce se odihnea asupra ei, în templul care până atunci era fără de har. S-a stabilit în adăpostul pentru fecioare aflat în templu. Dăruia atât de mult timp rugăciunii în Sfânta Sfintelor, încât se poate spune că trăia numai în rugăciune. Fiind împodobită cu toate virtuțile, a arătat o viață deosebit de curată. Era smerită și ascultătoare față de toți, nu a jignit vreodată pe cineva, nu a spus vreodată cuiva vreun cuvânt aspru, era blândă către toți și nu a primit niciodată vreun gând necurat.
«În ciuda vieții cinstite și fără de prihană pe care o trăia Maica Domnului, păcatul și moartea și-au făcut și ele apariția în fața ei. N-au putut să nu se arate. Aceasta este învățătura corectă și credincioasă a Bisericii Ortodoxe în legătură cu Maica Domnului, în ceea ce privește păcatul strămoșesc și moartea».
Era străină de orice cădere provenită din păcat, dar «nu era străină de ispitele păcătoase». Doar Dumnezeu este fără de păcat, în timp ce omul va avea întotdeauna înlăuntrul său ceva care va trebui îndreptat și desăvârșit, pentru a se împlini porunca lui Dumnezeu: „Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt”. Cu cât mai curat și desăvârșit este cineva, cu atât mai mult ia seama la nedesăvârșirile sale și se consideră pe sine însuși din ce în ce mai nevrednic.
Fecioara, afierosindu-se întru totul lui Dumnezeu, deși nu a consimțit să primească vreun imbold spre păcat, a simțit neputința firii omenești mult mai mult decât alții, și își dorea cu ardoare venirea Mântuitorului. În smerenia sa, se considera nevrednică chiar de a o sluji pe Fecioara care Îl va purta în pântece. Pentru a nu lăsa nimic să o abată de la rugăciune și trezvie, Maria i-a făgăduit lui Dumnezeu să nu se mărite, astfel încât să-I placă doar Lui în întreaga sa viață. Era logodită cu bătrânul Iosif. Când vârsta nu i-a mai îngăduit să mai rămână în templu, s-a stabilit în casa lui din Nazaret. Aici Fecioara a încuviințat cele spuse de Arhanghelul Gavriil, care i-a adus vestea îmbucurătoare a nașterii din ea a Fiului Celui Preaînalt: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. (…) Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”. Maria a primit îmbucurătoarea veste îngerească cu smerenie și cu supunere. «Atunci Cuvântul, într-un mod cunoscut Lui, S-a pogorât, și precum El Însuși a voit, a venit la Maria și S-a sălășluit într-însa. «Precum fulgerul luminează ceea ce este ascuns, așa și Hristos curățește ceea ce este ascuns în firea lucrurilor. A curățit-o și pe Maria, iar mai apoi S-a născut, pentru a arăta că, acolo unde este Hristos, este de față curăția în toată puterea sa. A curățit-o pe Fecioara, pregătind-o prin Duhul Sfânt, și atunci, pântecele ei, curățit fiind, L-a zămislit. A curățit-o pe Fecioară când a rămas neatinsă, întrucât deși a născut, a lăsat-o Fecioară. Nu spun că Maria a devenit nemuritoare, ci că, luminată fiind prin har, nu a mai fost supărată de dorințe păcătoase». «Lumina a locuit într-însa, i-a curățit mintea, a sfințit Fecioria ei». «Pe cea care era curată după rațiunea omenească, El a făcut-o curată după har».
Maria nu a spus nimănui de apariția îngerului, dar îngerul însuși i-a descoperit lui Iosif zămislirea minunată a Mariei de la Duhul Sfânt, iar după nașterea lui Hristos, cu o mulțime de cete îngerești, le-a vestit și păstorilor. Păstorii, venind să se închine Celui Nou-Născut, au spus că au auzit de El. După ce purtase în tăcere bănuiala aruncată asupra ei, Maria a ascultat și de această dată în tăcere și a păstrat în inima sa cuvintele despre măreția Fiului ei. Patruzeci de zile mai târziu a auzit rugăciunea de slăvire făcută de Simeon și profeția despre sabia care va trece prin sufletul său. Mai apoi a văzut că Iisus sporea cu înțelepciunea, L-a auzit la vârsta de doisprezece ani învățând în templu, și toate le-a păstrat în inima sa.
Deși era plină de har, nu înțelesese încă în ce va consta lucrarea mântuitoare și măreția Fiului ei. Înțelegerea pe care o aveau evreii asupra lui Mesia îi era cunoscută, iar simțăminte firești o făceau să se neliniștească pentru El, ocrotindu-L de lucrări și pericole care puteau părea exagerate. Drept urmare, la început L-a ocrotit pe Fiul ei fără să-și dea seama, lucru care L-a făcut pe Acesta să arate că rudenia duhovnicească este superioară celei trupești. «Se neliniștea desigur pentru cinstea Mamei Sale, dar mai mult decât aceasta, pentru mântuirea sufletului ei și mântuirea oamenilor, pentru care Se îmbrăcase cu trup». Maica Domnului a înțeles acest lucru, a ascultat cuvântul lui Dumnezeu și l-a păzit. Ca niciun alt om, a avut aceleași simțăminte cu Hristos; a purtat fără cârtire durerea de mamă atunci când L-a văzut pe Fiul ei că este prigonit și că suferă, a fost cuprinsă de multă bucurie în ziua Învierii, şi s-a îmbrăcat în ziua Cincizecimii cu „putere de sus”. Duhul Sfânt care se pogorâse peste ea, o învățase toate, și „a condus-o la tot adevărul”. Fiind luminată, a început să lucreze cu tot mai multă râvnă pentru a înfăptui ceea ce auzise de la Fiul ei și Mântuitorul, așa încât să se suie la El și să fie împreună cu El.
Sfârșitul vieții pământești a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost începutul măririi ei. «Fiind împodobită cu dumnezeiasca slavă», șade și va ședea și în Ziua Judecății de Apoi și în veacul viitor, de-a dreapta tronului Fiului ei. Împărățește împreună cu El și are îndrăzneală către El ca Maică a Sa după trup și ca una ce este de un duh cu El, ca una ce a făcut voia lui Dumnezeu și i-a învățat pe alții. Milostivă și plină de dragoste, își arată dragostea sa Fiului ei și Dumnezeu, din dragoste pentru neamul omenesc. Mijlocește pentru acesta în fața celui Milostiv și îngrijindu-se de lume, îi ajută pe oameni.
Trecând prin toate greutățile vieții pământești, Mijlocitoarea neamului creștinesc vede fiecare lacrimă, ascultă fiecare suspin și rugăciune fierbinte adresată ei. Mai cu seamă alături de ea sunt cei care lucrează în lupta împotriva patimilor și își doresc fierbinte o viață plăcută lui Dumnezeu. Dar și în grijile pământești este un ajutor de neînlocuit. „A tuturor necăjiţilor bucurie şi a asupriţilor ocrotitoare, a săracilor hrănitoare, a străinilor mângâiere, a celor învăluiţi adăpostire, a bolnavilor cercetătoare, al celor neputincioşi acoperământ şi sprijin, toiag al orbilor [și al orfanilor ajutor] tu eşti Preacurată Maica Dumnezeului Celui Preaînalt”. „Nădejdea și mijlocirea și scăparea creștinilor”; „Întru rugăciuni neadormită Născătoare de Dumnezeu”, „ajutătoarea cea tare a lumii”, „ziua și noaptea te rogi pentru noi și sceptrele conducătorilor, cu rugăciunile tale se întăresc”.
Mintea nu poate cuprinde, nici cuvinte nu sunt, pentru a spune măreția Celei ce s-a născut în neamul omenesc cel păcătos, dar care a devenit „mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”.
-
Respingerea cinstirii Maicii Domnului de catre neoprotestanti
Publicat in : Maica Domnului -
Visul Maicii Domnului
Publicat in : Credinta -
Visul Maicii Domnului, Talismanul si Epistolia - Parintele Arsenie Papacioc
Publicat in : Credinta -
26 decembrie: Soborul Maicii Domnului
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.