Orice vreme este potrivită pentru a pune început bun, pentru a asuma o conduită mântuitoare și a urma lui Hristos, umblând pe Calea ce duce spre Împărăția lui Dumnezeu. Aşa a grăit şi Sf. Apostol Pavel: „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (II Co. 6, 2).
Pentru a împlini însă acest lucru, trebuie să lepădăm faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă (Rm. 13, 12-13).
Această vreme bine-primită pentru mântuire nu este vreun ceas sau vreo zi. După arătarea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, tot timpul este potrivit pentru lucrarea duhovnicească, așa cum spune şi Prorocul David: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!” (Ps. 117, 24).
În cazul soarelui simţit însă, timpul este întrerupt de noapte, de aceea va ieși omul la lucrul său până seara (Ps. 103, 24).
În schimb, „Soarele dreptăţii” e neînserat şi nu are „schimbare sau umbră de mutare” (Iac. 1, 17), oferind astfel un prilej neîntrerupt pentru „munca” duhovnicească.
Din acest motiv, Apostolul Pavel ne cheamă la trezvie: „Şi aceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut” (Rm. 13, 11).
În Omilia 42, paragraful 6, intitulată „Cuvânt la mântuitoarea naştere a Fecioarei Maria”, Sf. Grigorie Palama adresează un îndemn întregului neam creştinesc spre virtute, pentru ca fiecare să ofere Maicii Domnului, ca dar de naştere, lucrarea virtuţilor şi binefacerile lor, pentru ca nimeni să nu fie „sterp” şi neroditor la suflet, nimeni să nu fie lipsit de iubirea şi de primirea seminţei duhovniceşti, ci să primească înflăcărat sămânţa cerească, cuvântul mântuitor, iar prin puterile proprii să-l transpună în faptă, într-un rod ceresc şi plăcut lui Dumnezeu (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 370).
Toţi creştinii trebuie să-şi arate credinţa în Iisus Hristos prin fapte, nu doar cu limba, potrivit cuvântului Sf. Scripturi: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Cel din ceruri” (Mt. 7, 21) şi „Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu” (Lc. 9, 62).
De asemenea, toţi creştinii sunt chemaţi la naşterea mântuirii în sufletele „sterpe” prin rodirea duhovnicească a virtuţilor şi prin rugăciune.
Toţi să aduceţi în comun Fecioarei prăznuite acum darul cel mai iubit şi mai propriu: sfinţirea voastră şi curăţia trupului prin înfrânare şi rugăciune. Vedeţi toţi cum cuminţenia, postul, rugăciunea unite cu străpungerea i-au arătat pe Ioachim şi Ana născători ai unui „vas” dumnezeiesc, Sf. Fecioara Maria, un „vas” atât de ales, încât să poarte pe Însuşi Cel al cărui Nume este minunat, după cum spune şi regele David: „Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălţat slava Ta mai presus de ceruri” (Ps. 8, 1) (Ibidem, p. 376).
Astfel şi sufletele „sterpe” şi neroditoare, care stăruie în lucrarea virtuţilor şi în rugăciuni, ajung să nască „prunci” buni, dobândind curăţia inimii şi aşezarea cea din suflet către Dumnezeu, pe care Proorocul Isaia o numeşte „duh mântuitor sălăşluit în pântece”, atunci când Îi spune Domnului: De frica Ta, Doamne, am luat în pântec, am avut dureri ca ale celei ce naşte şi am născut duhul mântuirii Tale, pe care l-am purtat în pântec pe pământ (26, 18).
În încheierea Omiliei 42, paragraful 10, Sf. Grigorie Palama adresează credincioşilor un ultim îndemn: „Prin urmare, dacă vrem şi noi, fraţilor, să locuim nu pământul, ci cerul, şi să nu cădem pe pământ şi în păcatul care se târăşte jos, ci să tindem necontenit spre înălţimea dumnezeiască, să ne temem de Dumnezeu, să stăm departe de rele, să ne întoarcem spre El prin fapte bune, să ne grăbim în înfrânare şi rugăciune, să ne ştergem adaosurile rele din noi, să ne transformăm în mai bine gândurile interioare.
Și, potrivit profetului (Isaia), să simţim dureri de naştere şi să naştem duhul mântuirii noastre, având ajutor prin invocare pe cea care a fost dăruită astăzi părinţilor (Ioachim și Ana) ei prin rugăciune şi printr-o conduită bineplăcută lui Dumnezeu, pe cea care a prefăcut întristarea celor ce au născut-o, a dezlegat blestemul strămoşesc şi a făcut să înceteze durerile de naştere ale strămoaşei (Eva), născându-L în feciorie fără durere pe Hristos” (Ibidem, p. 376-377).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Mantuirea si aspectele ei
Publicat in : Dogma -
Mantuirea obiectiva privita interconfesional
Publicat in : Dogma -
Mantuirea si indumnezeirea omului
Publicat in : Biserica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.