Nasterea Maicii Domnului - prima sarbatoare a innoirii noastre in har

Nasterea Maicii Domnului - prima sarbatoare a innoirii noastre in har Mareste imaginea.

Praznicul Nașterii Maicii Domnului

ocupă un loc special în calendarul bisericesc, fiind serbat la începutul toamnei, adică în vremea roadelor pământului, în prima lună a anului bisericesc.

Acum toate au început să se înnoiască şi să se descopere în locul „umbrelor”, a prefigurărilor vechi-testamentare, adevărul și realitatea lor.

Septembrie este şi prima lună şi începutul anului bisericiesc, cea în care au primit început şi cele ale noastre, lucru pe care îl prăznuim astăzi.

Fiindcă Nașterea Sfintei Fecioare este prima sfântă sărbătoare şi prăznuire a rechemării şi replăsmuirii noastre în har, cea în care au început să se facă toate noi (cf. Apoc. 21, 5) şi să se introducă în locul celor trecătoare ale Legii, cele dăinuitoare și în locul literei, Duhul (Diac. Ioan I. Ică jr., „Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei”, Edit. Deisis, Sibiu, 2008, p. 204).

Sfânta Fecioară Maria a fost aleasă din veac de Dumnezeu pentru mântuirea umanităţii căzute în Adam.

Alegerea Preacuratei Fecioare pleacă de la Set şi continuă până la împăratul şi profetul David şi apoi, prin urmaşii acestuia, până la Ioachim şi Ana din casa şi spiţa lui David, care erau fără copii, dar convieţuiau în cuminţenie fiind superiori în virtute tuturor celor ce-şi raportau la David nobleţea neamului şi a purtării lor.

În acest sens, Sf. Grigorie Palama spune că dintre copiii lui Adam a fost ales de către Dumnezeu minunatul Set, care prin podoaba purtărilor, buna rânduială a simţirilor şi bunăcuviinţa virtuţilor s-a arătat un „cer însufleţit” şi de aceea a dobândit alegerea din care avea să odrăslească Fecioara Maria – „car al lui Dumnezeu suprafiinţial”, ca să-i recheme pe oameni la înfierea cerească.

Set este o prefigurare a învierii şi începutul neamului fiilor lui Dumnezeu, de aceea tot neamul său s-a numit „fii ai lui Dumnezeu” (cf. Fc. 6, 2. 4), întrucât din seminţia acestuia, Fiul lui Dumnezeu avea să se facă fiu al omului.

„Set” se tâlcuieşte sculare din morţi sau înviere, prefigurând în acest fel pe Mântuitorul Iisus, Cel care făgăduieşte şi dăruieşte celor ce cred în El viaţă veşnică, (Ibidem, p. 384-385).

Set s-a născut din Eva, precum ea însăşi spune, „în locul lui Abel” (Fc. 4, 25), pe care Cain l-a omorât din pizmă, iar Hristos S-a născut cu firea din Fecioara Maria, în locul firii lui Adam, pe care, din invidie, l-a „ucis” începătorul răutăţii.

Dar Set nu l-a înviat pe Abel, pentru că el era numai o prefigurare a învierii, în schimb, Domnul nostru Iisus l-a înviat pe Adam, întrucât El este adevărata Viaţă şi învierea oamenilor.

Prin Hristos şi cei din neamul lui Set, după nădejde, au fost învredniciţi de dumnezeiasca înfiere, fiind numiţi „fii ai lui Dumnezeu” (Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. III, Edit. Anastasia, Bucureşti, 2007, p. 229).

Iar primul care a fost chemat şi a primit alegerea a fost Enos, fiul lui Set, care, potrivit celor scrise de Moise, a sperat primul să fie chemat cu numele Domnului Dumnezeu (Fc. 4, 26).

Primele două capitole din Epistola către Evrei a Sf. Apostol Pavel merg spre aceeaşi concluzie, semnalând evenimentul extraordinar că Dumnezeu nu S-a întrupat într-un înger, ci într-un om (Andrei Pleşu, „Despre îngeri”, Edit. Humanitas, Bucureşti, 2003, p. 32). „Căci într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat” (Evr. 2, 16).

Voinţa lui Dumnezeu a fost ca această mântuire să ia forma unei înnoiri a naturii umane învechite, prin unirea intimă a Sfintei Fecioare cu Dumnezeu în persoana Fiului Său.

Această înnoire trebuia să aibă loc pornind de la om, Dumnezeu Însuşi având nevoie de o făptură atotcurată care să slujească tainei Întrupării Lui, procurându-I o natură umană neîntinată.

Prin urmare, aceasta nu putea fi aleasă de Dumnezeu din mulţimea oamenilor la întâmplare, ci doar dintr-o linie umană alcătuită din oameni aleşi şi cunoscuţi prin credinţa, înţelepciunea şi virtuţile lor (Diac. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 206).

Despre această tainică lucrare dumnezeiască, Sf. Grigorie Palama spune: „Căci pe aceasta Dumnezeul nostru o alesese dintre cei din veac şi o prehotărâse înainte de veci spre mântuirea şi rechemarea neamului nostru omenesc, nu simplu dintre cei mulţi, ci dintre cei aleşi, minunaţi şi vestiţi din veac pentru bună credinţă şi pricepere, ca şi pentru obiceiurile, cuvintele şi faptele lor de folos comun şi iubite de Dumnezeu” (Ibidem, p. 380).

Toate acestea arată rolul deosebit al Sfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii noastre, precum și semnificațiile adânci ale praznicului Nașterii Maicii Domnului, exprimate și în Troparul sărbătorii: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.”

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin Lungu Sorin Lungu

Colaborator
139 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

Pe aceeaşi temă

07 Septembrie 2018

Vizualizari: 2203

Voteaza:

Nasterea Maicii Domnului - prima sarbatoare a innoirii noastre in har 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

nasterea maicii domnului

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE