Sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei. Aceasta este "titulatura" completa, cum este precizata in calendarul bisericesc, a celui care, in urma cu doua milenii, va fi trecut prin Pontul Euxin, a infipt tarusul credintei in nisipul coloniilor grecesti si a anticipat astfel increstinarea de mai tarziu a romanilor. Faptul ca ziua lui de pomenire a devenit intre timp sarbatoare nationala secunda ne ofera ocazia sa reflectam asupra unor aspecte legate de destinul nostru ca neam.
Am putea incepe cu o interogatie dezarmant de simpla: ne simtim sub obladuirea cuiva? Simetric, ocrotim la randul nostru pe cineva sau ceva? Intrebarea nu este fara rost. A fi protejat sau aparat trimite la faptul ca viata ta conteaza nemijlocit pentru altcineva. Parintii isi supravegheaza si cresc copiii avand permanent gandul la viitorul acestora, la ceea ce vor face, studia, realiza. Grija parinteasca, in ciuda faptului ca se imbraca de multe ori in glazura rutinei, traduce speranta profunda in cadrele careia cel mic devine mare, copilul neajutorat de azi ajungand la un moment dat el insusi de ajutor. Nu intamplator, in termeni antropologici universali, iubirea lui Dumnezeu pentru creatie se exprima parinteste, asa cum Maria este numita cu tandrete Maica Domnului si, prin largirea sensului, a intregii Biserici, ocrotitoarea prin excelenta.
Opusul ocrotirii nu este abandonul, asa cum am fi inclinati sa credem, ci ocupatia manifestata prin control total si teroare cotidiana. Toti dictatorii vor sa fie iubiti, se autointituleaza „parinti ai Patriei” sau sunt cadorisiti cu formule hiperbolice de felul „geniul Carpatilor”. Ceea ce face ocrotitorul prin iubire doreste sa obtina autocratul prin violenta. La scara istorica, am avut destui „ocrotitori”, fie dintre ai nostri, fie din afara. De la Inalta Poarta la tancurile sovietice si de la dictatura regala la cea comunista, Romania a cunoscut din plin formele pervertite ale „grijii”. „Oricum este bine!” vor fi spus toti cei care ne-au vrut si ne vor in continuare fericirea cu forta. In ciuda acestor traume sau tocmai din cauza lor, reflexul paternalist este larg raspandit in societatea romaneasca post-comunista. Asa se explica de ce nu doar populistii de ieri, dar si cei de azi au la noi trecere.
Personalizarea excesiva a reactiilor de pe scena politica a ultimelor luni intretine si amplifica senzatia apasatoare ca asistam la un litigiu patrimonial: mostenitorii isi disputa Romania. Oricine ar castiga, cei care nu sunt de acord urmeaza sa paraseasca o casa considerata pana de curand comuna. Obsesiile si exclusivismele reduc pe zi ce trece sansele unei diversitati reconciliate in unitate. Nimeni nu mai este ocupat de adevaratele probleme. De aici inclinatia autodistructiva spre provocarea de crize care sa tina locul solutiilor. Boala nu este, din nefericire, noua. Sa ne uitam doar la deceniile interbelice macinate de conflicte dure la capatul carora democratia insasi a fost sugrumata. Lectia de atunci este valabila si azi: nu avem nevoie de un salvator, de un om providential. Ceea ce Romaniei ii este necesar nu poate fi redus la un singur om. Nu proiectul unui lider poate opri degradarea, ci constiinta celor 22 de milioane. Pe aceea insa, deja de aproape un secol, nu mai vrea cu adevarat sa o trezeasca nimeni.
Un posibil imbold in regasirea locului propriu in lupta pentru binele comun al Romaniei il da insasi tipologia andreiana. Ucenic al lui Hristos, vorbitor de greaca, latina si aramaica, fratele mai mic al Apostolului Petru, primul care confirma rolul mesianic al lui Dumnezeu intrupat, apropiat de cercul lui Ioan Botezatorul, Sfantul Andrei intruchipeaza deschiderea culturala si geografica, adica lipsa de complexe, capacitatea de a converti vechile convingeri intr-o credinta noua si de a face astfel diferenta dintre inchipuire si realitate. Asumarea acestor calitati ar fi mai mult decat binevenita. Tara aflata la intersectia dintre Orient si Occident, suportand riscurile de a sta mereu in calea cuiva, rezistand cu o tenacitate uimitoare, pastrandu-si religia, limba si datinile, ingenuncheata si mereu ridicandu-se, bogata si frumoasa in ciuda saraciei si a uratului, Romania merita sa fie ocrotita. De Sfantul Apostol Andrei si de noi deopotriva.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
Radu Preda
-
Paraclisul Sfantului Andrei
Publicat in : Acatiste -
Noaptea Sfantului Andrei
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Sfantul Andrei - Traditii, obiceiuri si superstitii
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Sfantul Andrei - Noaptea Strigoilor
Publicat in : Sfantul Apostol Andrei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.