Miroase deja a colaci si a vin, in ciuda faptului ca mai este inca mult pana la sfarsitul Postului Nasterii Domnului. E abia inceputul lui decembrie, dar e praznic mare, fiindca Biserica Ortodoxa din toata lumea aduce cinstire Sfantului Nicolae, iubit, dar si temut, facator de minuni, dar si palmuitor al pacatului si pacatosilor. Si cum multi ii poarta numele si-l au drept patron spiritual, pluteste in aerul rece al iernii aroma unor petreceri. O fi bine, insa? O fi, oare, marele sfant multumit ca, in numele lui, credinciosii ar putea sa incalce Postul? Nu ne-am alege, oare, cu o palma de la Sfantul Nicolae? Ar putea, insa, Nicolae sa ne palmuiasca, din moment ce multi cred ca el nu e decat un personaj mitologic?

Ei bine, dragilor, Sfantul Ierarh Nicolae nu este deloc un personaj mitologic. El a fost, dupa cum vedeti, unul din vladicii Bisericii noastre: a fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica. A trait ca voi si ca mine, dar a stiut mult mai bine ca mine sa tina poruncile lui Dumnezeu si invataturile Sale, ajungand sa pastoreasca sufletele crestinilor secolului 4, intr-o vreme tulburata pentru Biserica. Iesita de sub prigoana, Biserica crestina s-a extins cu mare repeziciune, invataturile ei capatand uneori adaugiri si interpretari gresite, date tocmai de catre crestinii zelosi, cum ar fi Arie, si care erau pricina de apriga ruptura intre credinciosi si intre teologi. Vazand atata tulburare intre supusii sai, imparatul Constantin cel Mare a poruncit ca invatatii si marii traitori crestini sa se adune in asa-numitele sinoade, in care sa lamureasca adevarata invatatura dumnezeiasca, asa cum a fost ea lasata de Mantuitor, nu rastalmacita de oameni. La primul sinod, cel de la Niceea, din anul 325, invatatura gresita a episcopului Arie a fost combatuta cu mult zel de catre teologii ramasi in litera Bibliei si a Traditiei, intre care si arhiepiscopul Nicolae. Atat de puternic a argumentat Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma zdravana, in plin sinod. Naucitul Arie n-a inteles, insa, nimic, iar Biserica a fost nevoita sa se lepede de el si de invatatura lui, condamnata prin  hotarare sinodala.  De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in 5 decembrie (ajunul praznicului), celor neascultatori sa li se dea o joarda in semn de avertisment. Dar, v-ati intrebat vreodata de ce in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar? Ce mar ar putea face in decembrie flori dalbe? De ce tocmai mar, de ce tocmai flori? Pentru ca batranii nostri stiau de la batranii lor ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va inflori pana de Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a daruit crenguta flori dalbe. Incercati, dar, si vedeti ce vrednicie ati avut in fata oamenilor si a lui Dumnezeu, masurata de marele ierarh Nicolae!

Dar vrednicul arhiepiscop al Mirelor Lichiei a avut masura lucrurilor atat de buna, incat a stiut ca dupa mustrare se cere mangaiere si ca incercarile vietii pot fi pentru unii prea apasatoare. A daruit mult saracilor, a linistit pe intristati, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, aratand lumii slava Tatalui ceresc. A ramas in seama ierarhului Nicolae o poveste adevarata, dureroasa si miscatoare, care nu se deosebeste cu nimic de cele din zilele noastre, desi s-a petrecut in secolul 4. Zic cei vechi ca, intr-o zi, a aflat Nicolae despre un tata din cetatea Mira care, de durere ca nu are zestre suficienta sa-si marite cu cinste fiicele, planuia sa le ia zilele si apoi sa se omoare, ca nu cumva fetele sale sa fie nevoite sa ajunga batjocura barbatilor avuti. Miscat de durerea tatalui si ingrijorat de soarta fetelor si a batranului, Nicolae a poruncit slugilor sale sa ia cateva pungi cu galbeni si sa le strecoare in casa familiei aceleia, in taina, asa incat sa nu se stie de unde vin banii, si sa se impiedice o grozavie. Iar daca mai tarziu s-a aflat, a fost pentru ca slugile au vestit lumii ce fel de om a fost acela care i-a dat o palma grea ratacitului Arie. Dar s-a aflat numai dupa ce Dumnezeu l-a chemat la El, in 6 decembrie 340 sau 343, pe arhiepiscopul a carui palma a daruit, dupa imprejurare, mustrare sau mangaiere.

Fie ca noi insine sa ne indreptam intr-atat incat Sfantul Mare Ierarh Nicolae sa gaseasca de bine sa ne mangaie mai mult si sa ne mustre mai putin. Voi cum simtiti ca ar face Sfantul acum, daca am fi fata in fata cu el?

                                                                                           Cristian TABARA
                                                                               Lumea credintei, anul II, nr. 1(6)

• Mos Nicolae
  Publicat in : Sfantul Nicolae
• Sfantul Nicolae
  Publicat in : Sfantul Nicolae

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: