Despre realismul teologiei si slujirii Sfantului Vasile cel Mare – Expresie a staruintei in trezvie si in marturisirea adevarului Bisericii

Teologia si Slujirea Sfantului Vasile cel Mare reprezinta un model cuprinzator si mereu actual in ceea ce inseamna asumarea concreta a identitatii credintei crestine marturisitoare. Dimensiunea cuprinzatoare a teologiei Sfantului Vasile cel Mare este concretizata prin gandirea profunda in ceea ce priveste invatatura de credinta, prin abordarea cu realism si echilibru a unor aspecte practice referitoare la viata crestina, prin slujirea sa misionara si pastorala coplesitoare.

Realismul teologiei si slujirii Sfantului Vasile cel Mare deriva din faptul ca teologia sa reprezinta o marturisire consecventa si concreta a Adevarului Bisericii, fiind strans legata de viata si raspunzand nevoilor efective ale credinciosilor. Nu este o teologie sterila, abstracta si generala, ci o marturisire vie a Adevarului intrupat in viata Bisericii care impartaseste convingeri existentiale.

Mai ales in contextul actual in care teologia risca sa fie inteleasa doar ca rezultat al ratiunii analitice, ca discurs format prin cuvinte mestesugite, este esentiala recuperarea si valorificarea aspectului existential si eclesial al teologiei. Gandirea teologica a Sfantului Vasile cel Mare nu se epuizeaza in manipularea abila a conceptelor, nu se increde in puterea ratiunii autonome. Teologia Sfantului Vasile cel Mare este expresia modului sau de a crede si de a fi. intr-o astfel de teologie puterea de convingere a cuvantului se fundamenteaza pe forta de viata a credintei si faptuirii intru Adevar.

In societatea contemporana influentata de domnia relativismelor generalizate, de o mentalitate bazata pe laxism, tendinte echivoce si confuzii, asumarea dimensiunii marturisitoare a teologiei Sfantului Vasile cel Mare este o sansa de intarire a convingerilor traite pe calea credintei Bisericiii. Exigentele marturisirii presupun tarie de caracter, cxonsecventa, luciditate si forta de exprimare a cuvantului Adevarului.

In acatistul sau, Sfantul Vasile cel Mare este numit „turn preainalt al privirilor ceresti”, „inteleptul talcuitor al celor teologicesti”, „marturisitor fara de frica al adevarului”. in acatist rostim urmatoarele cuvinte: „Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor”.

Trezvie si discernamant in slujirea teologica si pastorala a Sfantului Vasile cel Mare

Luciditatea si realismul gandirii si actiunii Sfantului Vasile cel Mare sunt roade ale efortului sau sustinut in dobandirea trezviei. Lucrarile impresionante in planul concret al existentei ale Sfantului Vasile cel Mare nu sunt rezutltate ale unui activism exagerat, ci materializari ale unei minti lucratoare a virtutii trezviei, atenta in permanenta la taina lucrarii launtrice. intr-o lume caracterizata de o dispersie intre cele exterioare, de o risipire in superficial si insignifiant, este imperativa si de mare actualitate virtutea trezviei. Aceasta presupune un efort constant de luare aminte la noi insine.

Este mult mai facila o concentrare spre cele exterioare, decat lupta interioara cu propriile neputinte. Taina lucrarii launtrice presupune o confruntare cu sinele, o sinceritate cu noi insine si un efort existential pentru biruirea patimilor personale. Este mai comoda orientarea inspre cele exterioare (chiar atunci cand ea implica lucrari si performante deosebite ca rezultate ale unei logici bazata pe eficienta si pragmatism) decat lucrarea sustinuta a trezviei. Sfantul Vasile cel Mare arata: „fiecaruia ii place sa se intereseze mai mult de treburile altuia decat de propriile lui griji. Şi ca sa scapam de acest cusur, poruncea spune: inceteaza de a te interesa de pacatele altuia! Nu mai da ragaz gandurilor sa se ocupe de cusururile altora, ci "Ia aminte de tine insuti", adica : intoarce-ti ochiul sufletului spre cercetarea propriilor tale cusururi”¹.

Intreaga teologie si slujire a Sfantului Vasile cel Mare ne indica faptul ca lucrarile sale misionar-pastorale, slujirea sa sociala covarsitoare sunt in stransa legatura cu lucrarea launtrica permanenta pentru intarirea trezviei. Misiunea sociala si pastorala este dublata de viata ascetica, duhovniceasca si liturgica.

Sfantul Vasile cel Mare indeamna spre luarea aminte la cele launtrice. Astfel se poate dobandi masura si discernamant in toate. Sfantul Vasile cel Mare afirma: „Nu lua seama nici la cele ale tale, nici la cele din jurul tau, ci numai la tine insuti. Nu lua aminte la trup, nici nu urmari cu orice chip binele trupului: sanatatea, frumusetea, desfatarea cu placeri; viata lunga; nu admira averile, slava si puterea; nu socoti mare lucru pe cele ce sunt in slujba acestei vieti trecatoare, ca nu cumva prin ravna pentru ea sa dispretuiesti viata ta cea adevarata, ci ia aminte de tine insuti, adica de sufletul tau. Cerceteaza-te pe tine cine esti, cunoaste-ti firea ta! Nu te alipi de cele muritoare , ca si cum ar fi vesnice, nici nu dispretui pe cele vesnice, ca si cum ar fi trecatoare. Ia seama cu toata luarea aminte de tine insuti, ca sa stii sa imparti fiecaruia ce-i de folos: trupului, hrana si imbracaminte; sufletului, dogmele credintei, crestere buna, deprinderea virtutii, indreptarea patimilor”².

Prin luarea aminte la noi insine sunt identificate in mod adecvat prioritatile. Trezvia cultiva o atitudine prin care toate sunt raportate la Hristos. Gandul, cuvantul si fapta sunt expresii ale relationarii constante a acestora cu Hristos. Astfel conditia crestina ca moarte si inviere intru Hristos, ca nastere de sus, ca o „dezbracare de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui si o imbracare in omul cel nou, care se innoieste spre deplina cunostinta, dupa chipul Celui care l-a zidit” reprezinta autentica identitate a modului crestin de a fi.

Sfantul Vasile cel Mare arata ca asumarea acestei conditii crestine este posibila prin trezvie. „Ce este propriu celor care mananca painea si beau potirul Domnului? Sa pastreze fara intrerupere amintirea Celui Care pentru noi a murit si a inviat. Ce este propriu celor care pastreaza o astfel de pomenire? De a nu mai trai deloc pentru ei, ci pentru "Cel ce a murit si a inviat pentru ei"… Ce este propriu crestinilor ? sa se iubeasca unii pe altii, dupa cum si Hristos ne-a iubit pe noi. Ce este propriu crestinului ? Sa-L vada pe Domnul inaintea si pururea. Ce este propriu crestinului ? Sa vegheze in fiecare zi si ceas si sa fie gata prin desavarsirea straduintei de a fi placut lui Dumnezeu, stiind ca in ceasul in care nu gandeste, vine Domnul”³.

Trezvia ne fereste de amagiri si de trufie. Sfantul Vasile cel Mare recomanda: „Fii treaz, sfatuieste-te, pazeste cele prezente, poarta de grija de cele viitoare! Nu parasi, din pricina lenei, cele de fata si nici nu-ti inchipui ca ai in mana cele ce nu sunt si poate nici nu vor fi”⁴.

Exersarea trezviei, si a nadejdii inclusiv in depasirea incercarilor si a necazurilor favorizeaza intarirea discernamantului. „Sufletul nu trebuie sa priveasca necontenit la cele ce pricinuiesc intristare, nici sa se alipeasca de nenorocirile prezente, ci sa-si plimbe privirea spre contemplarea adevaratelor bunatati. Şi vei reusi sa te bucuri pururea, daca vei privi necontenit la Dumnezeu; iar nadejdea rasplatirii va usura necazurile vietii. Ai fost batjocorit? Cauta la slava pe care o ai pastrata in ceruri pentru rabdarea ta! Ai suferit vreo paguba? Uita-te la bogatia cea cereasca si la comoara pe care ti-ai agonisit-o prin faptele tale bune! Ai fost alungat din patrie? Dar ai patrie Ierusalimul cel ceresc! Ai pierdut copilul? Ai, insa, inger, impreuna cu care vei dantui imprejurul tronului lui Dumnezeu si te vei veseli cu o veselie vesnica! Astfel, punand in fata necazurile prezente cu bunatatile”⁵.

Discernamantul este o virtute esentiala a vremurilor noastre marcaste de tendinte totalitare, lipsite de nuante. Prin discernamant, Sfantul Vasile cel Mare a reusit sa echilibreze ratiunea si credinta, cuvantul si slujirea, contemplatia si faptuirea. El a reusit sa depaseasca pozitiile unilaterale si reductioniste. Astfel discernamantul este o masura a realismului gandirii si actiunii Sfantului Vasile cel Mare.

Inclusiv, in efortul inaintarii pe calea cunoasterii, desi Sfantul Vasile cel Mare este o persoana cu deschideri semnificative catre cultura profana, el arata ca nu trebuie sa ne risipim exagerat intr-o astfel de cunoastere. Sfantul Vasile marturiseste: „nu este de putina importanta pentru mantuire de a nu dori dobandirea oricarei cunostinte la intamplare, ci de a cunoaste cea mai folositoare invatatura. De pe acum unii au dispretuit invatatura data de cuvintele dumnezeiesti si s-au ocupat cu geometria, pe care au descoperit-o egiptenii, sau cu astrologia, in mare cinste la haldeeni, sau in general cu cunostinta zadarnica despre forme si umbre. Pe multi i-a preocupat poetica, retorica si descoperirea sofismelor, a caror materie este minciuna; nici poezia nu poate exista fara mit, nici retorica fara arta vorbirii si nici sofistica fara false rationamente. Asadar, pentru ca multi au neglijat cunostinta despre Dumnezeu, in ravna lor dupa dobandirea acestor cunostinte, imbatranind in cercetarea unor invataturi zadarnice, este necesara cunoasterea invataturii, pentru a alege invatatura cea folositoare si a evita pe cea zadarnica si vatamatoare”⁶.

Trezvia intareste discernamantul duhovnicesc prin care se dobandeste o cunoastere autentica a realitatii. Aceasta cunoastere presupune consecventa in cuvant si fapta. Nu este o cunoastere bazata pe dialectica si retorica, exprimata prin cuvinte mestesugite si idei complicate. Mai ales in societatea contemporana in care inconsistenta in planul ideilor profunde este mascata de formulari pretentioase, este semnificativa atitudinea prin care se cultiva marturisirea clara si in formulare simpla a cunostintei datatoare de viata.

Erodarea reperelor in societatea actuala determina un mod de a fi si de a gandi, aliniat si intersanjabil cu parerea interlocutorilor. Sfantul Vasile cel Mare, pledand pentru consecventa, afirma: „Cuvantul adevarat, care iese dintr-o minte sanatoasa, este si graieste totdeauna la fel despre aceleasi lucruri; dar cuvantul felurit si mestesugit este foarte intortochiat si lucrat cu grija; ia nenumarate forme si drumuri nebanuite, schimbandu-se dupa gustul ascultatorilor. Deci, cand faptele sunt intr-un chip, iar cuviintele le prezinta in alt chip, atunci avem o intorsatura de cuvinte, dar, mai bine spus, o stricare a adevarului, pricinuita de cuvant. Iar omul, care este unul in aparenta, dar altul in realitate, face uz de cuvinte mestesugite, inseland pe cei cu care are legaturi. Antitezele falsei cunostinte sunt si ele intorsaturi de cuvinte. Ca oamenii care nu se multumesc cu simplitatea invataturii duhovnicesti si care din pricina dialecticii sunt porniti spre contradictie, adeseori reduc la neant puterea adevarului prin verosimilitatea sofismelor”⁷.

Mai ales cei cu responsabilitati mari trebuie sa-si intareasca un mod consecvent de a gandi, de a vorbi si de a fi. Luciditatea si realismul provin din acest efort constant de cultivare a consecventei. Sfantul Vasile cel Mare arata ca un adevarat conducator trebuie sa fie un exemplu de consecventa. Pentru dobandirea unei consecvente autentice este importanta dobandirea si cultivarea constiintei a ceea ce este trecator, precum si a realitatilor statornice.

Constientizarea efemeritatii situatiilor lumesti ajuta ca mintea conducatoare sa fie consecventa si echilibrata in diferitele imprejurari ale existentei. Sfantul Vasile cel Mare arata: „Caci ce este conducerea decat o stiinta a sufletului despre nestatornicia lucrurilor omenesti, cu ajutorul careia invatam cum se cuvine sa o traversam? Pentru aceasta conducatorul trebuie sa se astepte la schimbari de situatii in momente linistite ale vietii, cand totul i se intampla dupa gustul sau, dar nu trebuie sa-si piarda nadejdea in momentele grele, ca si cum ar ramane vesnice, si nici sa se duca la fund, inecat de o tristete exagerata. Nu dainuieste mult timp nici sanatatea trupului, nici floarea tineretii, nici prosperitatea gospodariei si nici una din situatiile fericite ale vietii; ci, cand esti intr-o astfel de stare fericita a vietii, asteapta-te si la furtuna. Asadar, conducator inteligent este omul care se comporta fata de evenimente potrivit naturii lor, ramanand totdeauna identic cu sine insusi, fara sa se mandreasca in situatiile fericite ale vietii si fara sa fie doborat in necazuri si nenorociri⁸.”

Sfantul Vasile cel Mare – marturisitor al Adevarului Bisericii

Puterea de marturisire a adevarului in cazul Sfantului Vasile cel Mare este elocventa. Modul sau de a marturisi adevarul de credinta si de viata al Bisericii este un exemplu sugestiv pentru fiecare generatie. El a cautat cu staruinta acest adevar si l-a marturisit in fata intregii lumi, pentru cei simpli si cei invatati, penru puternicii lumii sau pentru cei de diferite conditii sociale.

Sfantul Vasile cel Mare nu a cautat sa foloseasca Sfanta Scriptura sau Sfanta Traditie pentru a-si legitima propriile idei, pentru o afirmare persoanla. El a cautat sa exprime puterea adevarului de viata, indiferent cat de incomoda ar fi fost aceasta marturisire. „Sfantul Vasile se dedica neobosit exprimarii adevarului si sustinerii lui. Vasile era totdeauna expresia autentica a Traditiei. Staruia mult pe aceasta, tot atat cat staruia pe faptul de a trai. Busola si temelie ii era Scriptura. O avea neincetat deschisa inaintea lui, pe tetrapodul de lemn. Doar ca Scriptura nu-i era un text cu ajutorul caruia sa-si sustina propriile conceptii, ci cartea cea preasfanta o avea spre a arata cat de autentica este Traditia Bisericii, teologia ei, ethosul ei, viata ei. Cartea ii era ca o masura in sustinerea si indreptatirea adevarului trait de Biserica. Nu-i erau dragi alegoriile. Era de un realism total”⁹.

Adevarul se exprima in cuvant concentrat, fara mestesuguri artificiale. Sfantul Vasile cel Mare arata: „Greu de prins este cuvantul adevarului si lesne poate scapa celor ce nu sunt cu luare aminte. De aceea Duhul a randuit ca el sa fie scurt si strans, sa spuna mult in putine cuvinte, ca prin scurtimea lui sa poata fi usor de tinut minte. Ca firesc este ca o cuvantare buna sa nu-si ascunda ideile in cuvinte obscure, dar nici sa aiba idei de prisos si goale, care sa nu atace tema in miezul ei”¹⁰.

Exista o foarte stransa legatura intre staruinta in trezvie si marturisirea Adevarului Bisericii. Puterea de marturisire nu exista in absenta unei lucrari launtrice de marturisire nu exista in absenta unei lucrari launtrice si duhovnicesti constante, prin care Duhul sa copleseasca mintea si inima. Cel care traieste in Duh si adevar este un ostenitor in cele ale vietii duhovnicesti. Adevarul nu este convingerea dobandita ca rezultat al demonstratiei sau al eruditiei.
Martiriul si slava Bisericii se manifesta adesea prin cele considerate firave si slabe in fata lumii. Si in cazul Sfantului Vasile cel Mare, desi slabit si cu neinsemnate puteri ale trupului, acesta va marturisi cu o forta coplesitoare puterea duhovniceasca a adevarului de credinta. Sfantul Vasile cel Mare arata ca adunarea launtrica este o masura preliminara pentru marturisirea adevarului, ca este o masura preliminara pentru marturisirea adevarului, ca este esentiala staruinta in trezvie si viata duhovniceasca pentru trairea intru Adevar.

in fata ereziei sustinuta si de imparat, in contextul confruntarilor iminente, Sfantul Vasile cel Mare se adanceste mai mult in lucrarea trezviei pentru a putea marturisi cu mai multa putere cuvantul de viata al adevarului. „Cu cat mai mult se apropia infricosatorul ceas al confruntarii, cu atat mai veghetor devenea Marele Vasile. Trupul lui epuizat indura inca si mai multa rugaciune si priveghere: „Vezi-ma, Hristoase al meu!” intareste-ma sa pot sta drept, sa Te marturisesc, sa nu dau inapoi nici o clipa. Nu din mandrie. Zdrobeste-ma, batjocoreste-ma inaintea intregii lumi – nu ma impotrivesc, o primesc cu bucurie. Pier, de voiesti. Nu caut ale mele. De altfel, oare mult voi mai putea trai astfel? Ceea ce voiesc e sa stau cu tarie inaintea satanei; sa se intareasca credinta ortodoxa cea intru Tine. Ajuta-mi, asadar. tine-ma drept, neplecat. Slava Ta imi doresc s-o dobandesc, nimic altceva...”¹¹.

Concluzie

Realismul teologiei si slujirii misionar-pastorale ale Sfantului Vasile cel Mare este de maxima actualitate pentru cei de astazi. Cuvintele marelui ierarh din Capadocia marturisesc Adevarul vesnic al Bisericii asumat in contextul concret al feluritelor imprejurari istorice. Sunt cuvinte cuprinzatoare izvorate dintr-o minte si inima cautatoare de adevar si viata.

In incheiere redau cuvintele marelui teolog roman Teodor M. Popescu care afirma despre Sfantul Vasile cel Mare: „Cu un simt al realitatilor , ce i-a fost recunoscut de toti biografii si comentatorii, un bun simt care este una din marile lui calitati, el evita excesele retorice, nu cade in exagerari inutile, tempereaza impresiile. Apostolul idealist priveste intelegator la realitati sociale si nu ia atitudini de tribun; el cearta pentru a indrepta, si constiinta lui crestina ii da intotdeauna cuvantul potrivit. Ceea ce intereseaza si pretuieste intr-adevar mai mult decat calitatile literare si oratorice ale predicatorului nsotru, este grija si dragostea lui de parinte pentru popor, dorinta lui de preot sau de episcop de a face din crestini oameni mai buni, mai drepti, mai fericiti. Mantuirea lor ii sta la inima, la inima lui iubitoare, mare si curata, care cuprinde durerile tuturor si crea binele tuturor. Cuvintele lui, uneori vehemente, patetice sau lirice, sunt intotdeauna calde si sincere, expresia unui suflet vibrant; sunt glasul unui ierarh in slujba lui Iisus Hristos. El vorbeste nu pentru a cauta succese personale; el vorbeste pentru a face bine altora; nu pentru a-i incanta, ci pentru a-i misca si indrepta. Cata deosebire, in aceasta privinta, intre retorii profani ai timpului si intre predicatorul crestin. <<Stati in jurul meu ca niste judecatori, nu ca niste discipoli>>, zice el catre auditorii sai. <<Cu toate acestea veti auzi nu ceea ce va place, ci veti auzi adevarul>>¹²”.

Drd. Stelian Gombos

Note:

1.Sfantul Vasile cel Mare, Omilia a III-a la cuvintele <<Ia aminte de tine insuti>>, in colectia Parinti si Scriitori Bisericesti 17, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1986, pag. 371.

2. Ibidem, pag. 367-368. Precum animalele fac din instinct cele ale firii, Dumnezeu a randuit ca omul prin luare aminte sa faca ceea ce este bine. „Dumnezeu invatatorul nostru”. Ibidem, p. 366-367.

3. Episcop Sofian Brasoveanul, Martiri, martiriu si marturie dupa Sfantul Vasile cel Mare, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2005, pag. 170-171.

4. Sfantul Vasile cel Mare, Omilia a III-a la cuvintele <<Ia aminte de tine insuti>>, in colectia Parinti si Scriitori Bisericesti 17, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1986, pag. 370. Luarea aminte conduce la o cunoastere a lui Dumnezeu, precum si a celor existente. „Luarea aminte si studierea atenta a propriei tale persoane te va conduce si la cunoasterea lui Dumnezeu. Daca iei aminte la tine insuti nu mai ai nevoie sa descoperi pe Creator in celelalte creaturi; vei contempla in tine insuti, ca intr-un microcosmos, marea intelepciune a Creatorului tau. Tot asa si Dumnezeu; nu cauta sa-L intelegi cu ajutorul ochilor, ci, ingaduindu-i mintii credinta, cauta sa ai o intelegere spirituala despre El!”. Ibidem, pag. 373-374.

5. Ibidem, Omilia a IV-a despre multumire, pag. 384-385.

6. Ibidem, Omilia a XII-a La inceputul Proverbelor, pag. 473-474. Discernamantul presupune prudenta. „Prudenta adevarata, insa, este insusirea de a cunoaste cele ce trebuie facute si cele ce nu trebuie facute. Omul care urmeaza aceasta prudenta niciodata nu se va departa de faptele virtuoase, dar nici nu va fi prins de prapadul pacatului. Asadar, cel care intelege <<cuvintele de prudenta>> cunoaste pe de o parte pe vicleni si inselatori, iar pe de alta parte cele ce trebuie facute in viata. Prudenta se daruieste celui care-si cladeste luisi casa si pune temelia ei pe piatra, adica o fixeaza trainic pe credinta in Hristos, incat sa ramana neclintita in fata ploilor, vanturilor si revarsarilor apelor. Prin astfel de cuvinte, spuse in pilde, Domnul ne-a invatat sa ramanem neturburati in ispite, atat in cele omenesti cat si in cele ce ne vin de sus.”

7. Ibidem, pag. 475.

8. Ibidem, pag. 484-485.

9. Stelianos Papadopoulos, Viata Sfantului Vasile cel Mare, Editura Bizantina, Bucuresti, 2003, pag 161, 169.

10. Sfantul Vasile cel Mare, Omilia a III-a la cuvintele <<Ia aminte de tine insuti>>, in colectia Parinti si Scriitori Bisericesti 17, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1986, pag. 365.

11. Stelianos Papadopoulos, Viata Sfantului Vasile cel Mare, Editura Bizantina, Bucuresti, 2003, pag 221. Pentru a sesiza puterea se marturisire a adevarului de credinta este elocventa confruntarea dintre Sfantul Vasile cel Mare si eparhul Modest (acesta fiind sustinut de imparatul Valens). Stelian Papadopoulos reda sugestiv aceasta confruntare: „- Vasile, cum cutezi – singur tu – sa mergi impotriva voii imparatului nostru? Cine esti tu de cutezi sa-l dispretuiesti? Va fi simbolul verticalitatii Bisericii in fata puterilor lumii acesteia – Pentru care lucru ma invinuiesti, care e greseala pe care nu mi-o stiu? – Pentru care lucru ma invinuiesti, care e greseala pe care nu mi-o stiu? – Nu ai credinta imparatului.. – Fac astfel fiindca imparatul meu nu consimte cu credinta lui Valens, care se inclina unei fapturi.. Ma inclin deci Fiului ca lui Dumnezeu, nu ca unei fapturi. – Şi atunci ce suntem noi cei care credem precum imparatul? – Nimic, cata vreme socotiti drepte astfel de lucruri!”. Ibidem, pag. 224. Modest isi recunoaste infrangerea in fata imparatului: „Am fost biruiti, imparate al meu, de episcopul acestei Biserici. Nu se teme de amenintari. E mai tare decat vorbele noastre, mai puternic decat puterea noastra de convingere. Pe oricine putem ameninta, insa pe Vasile nu”. Ibidem, pag. 227.

12. Studia Basiliana 2, Sfantul Vasile cel Mare, Editura Basilica a Patriarhiei Romane, Bucuresti, 2009, pag. 301.

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: