era un om mic de statură, slab la trup şi pleşuv, suferind de o boală fizică, pe care o considera ca „un ghimpe în trup”, care să-l bată peste obraz, pentru a nu se mândri (II Co. 12, 7).
Cu toate că, de trei ori s-a întors către Dumnezeu cu rugăciune, pentru ca îngerul satanei care îl împiedeca în răspândirea creştinismului, să fie înlăturat, totuşi el nu a fost ascultat, întrucât judecata lui Dumnezeu în această privinţă era alta (II Co. 12, 8-9) (Sf. Ignatie Briancianinov, „Despre vedenii, duhuri şi minuni”, Edit. Sophia, Bucureşti, 2002, p. 45).
În pofida acestei neputinţe trupeşti, Apostolul Pavel a biruit toate încercările şi adversităţile care au stat în calea îndeplinirii lucrării sale misionare. El a avut de înfruntat multe împotriviri atât de la natură cât şi de la oameni, mai precis de la adversarii săi proveniţi dintre păgâni, dar mai cu seamă de la fraţii săi iudei (II Co. 11, 23-27).
Peste toate acestea a reuşit însă să treacă, deoarece avea o credinţă puternică, o nădejde nestrămutată în răsplata dumnezeiască şi o iubire arzătoare faţă de Hristos, cea care îi hrănea râvna neostoită în predicarea Evangheliei.
În ceea ce priveşte profilul său uman și duhovnicesc, Sf. Pavel avea o personalitate complexă, fiind înzestrat cu o minte şi cu o inimă mare. „Era elocvent, energic, hotărât, blând şi sever, duios şi autoritar, un om de o complexitate, variaţie şi bogăţie sufletească rară. O personalitate excepţională, uriaşă. Cunoştea teologia iudaică în resorturile ei adânci şi poseda cunoştinţe de drept, morală, istorie. Călătorise mult, avea un orizont larg şi o concepţie largă despre lume; era un iudeu elenist cu o vedere universalistă” (Ioan Constantinescu, „Studiul Noului Testament”, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 190).
Fiind un adevărat geniu misionar, Apostolul Pavel a folosit o tactică admirabilă în răspândirea şi organizarea creştinismului. Astfel, în localităţile în care predica, el începea lucrarea misionară în sinagogile iudaice, de unde recruta cateheţi, atât dintre iudei cât şi dintre prozeliţii păgâni.
Se poate vorbi despre două metode de propovăduire a învăţăturii creştine: una de „concentrare strategică” în anumite puncte, urmând ca de acolo să se propage mai departe; cealaltă de răspândire a influenţei misionare pe un spaţiu mai vast. În cazul Sf. Pavel, el n-a propovăduit Evanghelia pe o arie întinsă, ci doar în anumite oraşe centrale.
Activitatea lui apostolică a debutat din partea de răsărit a Imperiului Roman, deoarece aici erau cele mai importante centre culturale, de unde învăţătura creştină putea fi răspândită în toată lumea, chiar şi la Roma.
Ca metodă misionară de lucru se poate deci observa că Sf. Apostol Pavel a ales întotdeauna anumite comunităţi în care să propovăduiască Evanghelia, mai cu seamă cele care aveau preocupări religioase, fiind astfel deschise problemelor spirituale, motiv pentru care şi cateheza creştină era mai uşor receptată. De exemplu în Corint, în Efes, în Filipi, în Tesalonic şi în Roma, el a creat „puncte strategice”, de unde creştinismul s-a răspândit apoi mai departe.
Metoda lui misionară, dacă se poate vorbi despre o metodă propriu-zisă, a constat în a se sprijini pe „nuclee dure”, deopotrivă centre de rezistenţă şi de propagare. În Macedonia, ca şi în Asia, acestea au avut o rază de acţiune de aproximativ 200 Km, de-a lungul câte unei axe rutiere majore (Marie-Francois Baslez, „Sfântul Pavel”, Edit. Compania, Bucureşti, 2001, p. 259).
De asemenea trebuie remarcat faptul că Apostolul Pavel a înfiinţat importante comunităţi creştine şi a aşezat în fruntea lor conducători cu calităţi pastorale deosebite.
Astfel, după ce a predicat şi a fondat o biserică, a lăsat acolo episcopi care să ducă mai departe învăţătura creştină, fiind întotdeauna interesat de virtuţile celor pe care îi alegea ca întâistătători. Timotei şi Tit au fost doi ucenici de încredere pe care Sf. Pavel i-a pus episcopi în Efes (I Tim. 1, 3), respectiv în Creta (Tit 1, 5).
Un alt lucru important pe care el l-a făcut, a fost acela că a întemeiat biserici „independente”, adică fiecare biserică nu depindea de alta. În acest sens, Apostolul Pavel a acordat o oarecare autonomie şi libertate spirituală, evitând organizarea centralizată, care ar fi putut periclita activitatea oricărei comunităţi.
Cu toate acestea, el a menţinut legături strânse cu credincioşii, fie prin vizite personale, fie prin intermediul ucenicilor săi, sau prin epistole cu un bogat conţinut de învăţături şi sfaturi, prin care rezolva problemele doctrinare, morale şi sociale apărute în interiorul comunităţilor respective.
Sfântul Apostol Pavel a rostit şi multe predici cu subiecte dogmatice şi morale, care erau întotdeauna adecvate mediului cultural şi realităţilor sociale specifice unui anumit spaţiu misionar. Mesajul lor era sincer şi izvora dintr-un suflet plin de dragoste creştină, ce urmărea povăţuirea, luminarea şi mântuirea semenilor săi.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Manastirea Sfantul Pavel - Athos
Publicat in : Biserica in lume -
Sfantul Pavel Marturisitorul, patriarhul Constantinopolului
Publicat in : Calendar ortodox -
Sfantul Pavel Tebeul
Publicat in : Vietile sfintilor -
Sfantul Pavel din Peloponez
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.