Brancovenii, aparatori ai credintei si ai patriei

 

Domnia lui Constantin Brancoveanu a marcat o perioada infloritoare in istoria Tarii Romanesti. Indelungata sa domnie s-a incheiat tragic pe 15 august 1714. Luptand pentru eliberarea tarii de sub jugul otoman, a fost prins si decapitat de catre turci, impreuna cu cei patru fii ai sai si sfetnicul Ianache Vacarescu. Martiriul lor constituie un exemplu de credinta si patriotism.

 

In ziua de 28 octombrie 1688 s-a sfarsit din viata, in urma unui complot, Serban Cantacuzino, domnitorul Tarii Romanesti, ctitor a numeroase lacasuri de inchinare, dar si fauritor de limba, prin tiparirea primei editii integrale a Bibliei in romaneste. In aceeasi zi, boierii l-au ales ca domn pe nepotul sau, marele logofat Constantin Brancoveanu, importanta personalitate a vietii politice din acele timpuri. Constantin s-a nascut la 15 august 1654, in satul Brancoveni (fostul judet Romanati). A ramas orfan de tata la varsta de 1 an, fiind crescut de un unchi al sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, care ii va oferi o educatie aleasa. A invatat cu multa usurinta greaca, latina si slavona. S-a casatorit cu Maria (Marica), nepoata lui Antonie Voda din Popesti, avand 11 copii: patru fii si sapte fete.

 

Un diplomat desavarsit

 

Constantin a ajuns la domnie intr-o perioada agitata pentru istoria Tarii Romanesti, in timpul unui indelungat razboi intre turci si austrieci. Inzestrat cu un simt politic innascut, tanarul domn a reusit, printr-o diplomatie deosebita, sa pastreze legaturi de prietenie cu toate Marile Puteri, pentru a feri tara de jafuri si pustiiri. Rezistand eroic presiunilor interne si externe, a reusit sa apere pacea si independenta Tarii Romanesti si sa se impuna, ca egal, factorilor politici de decizie ai Europei - Imperiile Habsburgic, Rus si Otoman. In fata tentativei austro-ungare de a ocupa si jefui cele mai importante localitati din punct de vedere strategic si economic, Brancoveanu a chemat in ajutor pe turci. S-a debarasat insa de acest ajutor periculos prin promisiuni si numeroase daruri, dupa infrangerea trupelor de ocupatie ale generalului austriac Heissler la Tohani-Zarnesti (11 august 1690). Radu Greceanu, cronicarul sau, va consemna: "Sa muncia si sa navoia ca si pre nemti fara primejdie sa-i scoata si pre turci si pre tatari sa-i opreasca sa nu intre in tara".

 

Epoca de maxima stralucire culturala si artistica

 

In cei 26 de ani de domnie, Brancoveanu s-a dovedit un gospodar desavarsit si bun administrator al avutiilor tarii, instaurand o epoca de prosperitate si de pace. A initiat o ampla activitate de constructii religioase si laice, imbinand armonios in arhitectura, pictura murala si sculptura traditia autohtona, stilul neo-bizantin si ideile novatoare ale renascentismului italian intr-un stil autentic, ce a preluat numele sau: stilul brancovenesc. Si-a asumat rolul de protector al tiparului si scolilor din Muntenia, dar si din Transilvania, numele sau fiind intalnit intre cele ale donatorilor de la scoala romaneasca din Scheii Brasovului. S-a inconjurat de personalitati de cultura din tara si strainatate, sustinand financiar si diplomatic pregatirea tinerei generatii de cadre in scolile europene. A dat Bucurestiului o noua Academie Domneasca, transformand scoala de la Sf. Sava in "colegiu public pentru pamanteni si straini", cu o programa asemanatoare institutiilor de grad superior.

 

L-a adus de la Istanbul pe talentatul Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanu, sub indrumarea caruia se vor tipari numeroase carti in limbile romana, greaca, slavona, georgiana si chiar araba.

 

"Beiul de Aur"

 

Pentru a echilibra scena politica dominata de turci si austrieci, domnul muntean a incheiat o alianta secreta cu ambitiosul tar Petru I. Dar fiindca pretentiile acestuia cresteau mereu, a recurs la un joc dublu periculos, cum o va demonstra si sfarsitul sau tragic. Cerand ajutor otomanilor, intrucat razboiul era iminent, a pus in ascuns la dispozitia tarului calarimea tarii. Urmarind recuperarea Brailei, a asteptat sa vada de partea cui se inclina balanta. A fost insa tradat de unii boieri, iar infidelitatea sa fata de Poarta nu a fost iertata. Sfarsitul sau a survenit mai tarziu, in 1714, caci turcii urmareau sa intre in posesia averilor celui pe care il numeau "Beiul de Aur". In Saptamana Patimilor, anul 1714, Constantin Brancoveanu a fost arestat, impreuna cu cei patru fii ai sai si Ianache Vacarescu, ginerele si sfetnicul sau de incredere, si inchis in Palatul celor 7 Turnuri (Yedikule) din Istanbul.

 

Un sfarsit plin de demnitate

 

Brancoveanu a fost acuzat de relatii ascunse cu Rusia, Polonia, Austria, Venetia, de corespondenta cu Viena si Moscova (carora le-ar fi furnizat informatii despre turci), de cumpararea de mosii si construirea unor palate peste munti, de depunerea de bani in bancile din Viena si Venetia, de baterea de monede purtand chipul sau... Pentru a i se cruta viata, i s-au cerut 20.000 de pungi, aproximativ 11 milioane de galbeni. Dupa torturi cumplite, i s-a smuls semnatura pentru aurul depus la Venetia. Pe 15 august 1714, de Adormirea Maicii Domnului, cand domnitorul a implinit 60 de ani, a fost adus, impreuna cu ceilalti prizonieri, in Pavilionul Marii, Yali Köskü, si i s-a cerut sa renunte la credinta stramoseasca. Erau prezenti sultanul Ahmet al III-lea, marele vizir Gin Ali, reprezentanti ai Frantei, Angliei, Rusiei si Austro-Ungariei. Domnitorul si-a incurajat fiii sa fie statornici in credinta, fiind singurul bun ce le-a mai ramas. Infuriat, sultanul a poruncit sa fie taiate mai intai capetele copiilor, apoi cel al sfetnicului, crezand ca il va induiosa. Dar Brancoveanu, indurerat, si-a facut o cruce mare, spunand: "Doamne, fie voia Ta!", si a intins singur capul sau calaului. Cele sase trupuri decapitate au fost aruncate in apele Bosforului, iar capurile purtate pe ulitele cetatii. La rugaciunile doamnei Marica, aflata in inchisoare, niste pescari credinciosi au pescuit trupurile lor, inmormantandu-le in Biserica Adormirii Maicii Domnului din insula Halki.

 

In 1992, Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat canonizarea oficiala a Sf. Martiri Brancoveni, cu data de pomenire 16 august.

 

Cifrul lui Brancoveanu: Pentru a pastra discretia asupra corespondentei sale cu statele europene, Constantin Brancoveanu a folosit foarte mult limbajul cifrat, ce devenise o traditie la curtile domnesti. De altfel, el a dovedit o adevarata pasiune pentru acest limbaj secret, ce nu putea fi inteles decat de cei care detineau "cheia", modul de citire al cuvintelor. Desi mostenise de la predecesorii sai un cifru bine pus la punct, lui Brancoveanu i s-a parut ca acesta este destul de greoi, pentru ca amesteca caracterele grecesti si latine cu literele (de ex., 6 insemna e, 4 insemna i...). Sau poate se temea de o tradare. Astfel, el a simplificat acest sistem, folosind doar cifre, in special in corespondenta sa cu Rusia, desfasurata in limba greaca. Era un sistem nou si mult mai usor de utilizat, in perfectionarea caruia domnitorul nu s-a folosit decat de propria imaginatie si mintea ascutita.

 

Daniela LIVADARU