Sfintii Mihail si Gavriil

Sfintii Mihail si Gavriil

Frati crestini,
Daca pe buna dreptate s-a spus ca adanc pe adanc cheama, noi putem marturisi ca tot atat de firesc e ca inaltime pe inaltime sa cheme. Iata, in sfanta nazuinta de apropiere de Dumnezeu, vedem o intreaga gama a inaltimilor, care una pe alta se cheama de a fi cat mai aproape de tronul Dumnezeirii. Pe unii ii vedem porniti in zborul de desprindere de cele pamantesti, pe altii urcandu-se deasupra puterilor firesti, iar pe altii in vulturesc avant plutind in zarile cele mai inalte. Si asa pe toti sfintii, dupa masura stralucirii lor, ii vezi potrivit dorintei lor, cat mai departati de cele pamantesti si mai apropiati de Dumnezeu. Si pe cat ei au intrupat in viata lor si mai mult idealul credintei, pe atata sclipesc intr-o eterna investmantare a luminii celei Dumnezeiesti...

De aceea pe buna dreptate, slavindu-se sfintii printr-o cantare bisericeasca, alcatuitorul se intreaba: "Ce va vom numi pre voi, sfintilor? Heruvimi, ca intru voi s-a odihnit Hristos? Serafimi, ca neincetat L-ati preamarit pe El? Ingeri, ca de trup v-ati lepadat? Puteri, ca lucrati cu minunile? Multe sunt numirile voastre! Si mai multe darurile! Rugati-va sa se mantuiasca sufletele noastre." (Podobia, glas 8).

Frati crestini,
De ne-am invrednici sa avem vedenia a insusi tronului Celui Preainalt de care s-a bucurat proorocul cel de demult, am vedea ceea ce ochiul nostru niciodata n-a vazut. Caci ne spune profetul: "Vazut-am cum S-a asezat Cel vechi de zile; imbracamintea Lui alba ca zapada, iar parul capului Sau alb ca lana; jiltul Sau: flacari de foc; rotile Lui: foc arzator. Un torent de foc se varsa si iesea din el; mii de mii Ii slujeau si miriade de miriade stateau inaintea Lui..." (Daniil VII, 9-10).

Aceste "mii de mii si miriade de miriade", ce stau in imediata apropiere a tronului celui Dumnezeiesc, sunt sfintii ingeri, caci ei fiind fiinte numai spirituale, pot sta in fata lui Dumnezeu care e foc si lumina. De aceea si pe sfintii ingeri ii avem infatisati sub reprezentarea figurata a focului. "Pentru ca imaginea focului reprezinta cea mai mare asemanare a duhurilor ceresti cu Dumnezeu. Caci Sfintii teologi descriu fiinta cea mai presus de fiinta in chipul focului". (Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca, Cap. 15, 2). Intr-adevar Sfintii Ingeri apar in lume ca si flacara Dumnezeirii cea in veci stralucitoare, caci si ei cu buze de vapaie neincetat canta: "Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot, plin este tot pamantul de marirea Lui!" (Isaia 6, 3).

Un Sfant Parinte al Bisericii noastre, scriind un stralucit studiu despre Sfintii Ingeri, imparte lumea aceasta a duhurilor in trei coruri, iar la randul lor, fiecare cor e alcatuit din trei cete. Si astfel avem cele noua cete ingeresti.

I. – Serafimii, Heruvimii si Tronurile, care sunt numai in slujba lui Dumnezeu;
II. – Domniile, Puterile si Stapaniile, care slujesc intreaga creatiune,
III. – Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii care slujesc pe oameni in chipul urmator: Incepatoriile slujesc pentru binele intregii omeniri, Arhanghelii binele unui popor iar
Ingerii slujesc binelui indivizilor, ca ingeri pazitori.

Dar, fratilor, pentru ca astazi praznuim soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, voi cauta sa arat ceva mai pe larg despre acesti voievozi ai cetelor ingeresti.

Mai inainte de a crea lumea aceasta vazuta, Dumnezeu a creat lumea cea nevazuta a Sfintilor Ingeri, a acelor fiinte ceresti ce sunt numai duhuri. Si precum am aratat, ele vietuiesc in imparatia de lumina a Dumnezeirii si slava Lui ii acopera cu stralucire si pe ei. Iata insa ca Lucifer, cel ce era ca si o stea stralucitoare intre ingeri printr-o deosebita frumusete, dar si chemare, caci era seful unei mari cete ingeresti - a ravnit o si mai mare slava decat aceea pe care o avea. Si ceva mai mult, a zis in cugetul lui: "Ridica-ma-voi in ceruri, si mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aseza jiltul meu! In muntele cel sfant voi pune salasul meu, in fundurile laturei celei de miazanoapte. Sui-ma-voi deasupra norilor, si asemenea cu Cel Preainalt voi fi"... (Isaia 14, 13-14). Dar iata ca, pe cand aceasta mandrie se urzea in el, si pe cand ceata lui se pregatea de razboi contra slavei lui Dumnezeu, in aceeasi clipa a aparut Voievodul cel prea stralucit al Arhanghelilor, care, tragandu-si sabia de foc, a grait cu glas de flacari si cu buze de vapai: "Sa luam aminte! Cine e ca El?" Si deodata, Lucifer cu intreaga lui ceata s-a prabusit din inaltimile cerului in vaile pamantului, in haurile prapastiilor, in adancul adancurilor pline de intunecimi...

Acest Voievod al Arhanghelilor care a spus: "Cine e ca El?", adica cine poate sa fie ca Dumnezeu de mare, de slavit si atotoputernic, e insusi Arhanghelul Mihail. Caci de la acest cuvant de credincioasa marturisire si-a luat si numele, pentru ca Mihail, in vechea limba biblica, aceasta insemneaza: Cine e ca El. De aceea si Voievodul cetelor ingeresti, vazand cum cel ce a gresit a cazut ca fulgerul din cer, a grait catre toti ingerii ce au ramas credinciosi Domnului: Sa luam aminte, noi cei ce suntem creatura lui Dumnezeu, la pedeapsa pe care au primit-o cei ce s-au lasat ispititi de mandrie! Ei au fost pana acuma lumina iar de acuma sunt intuneric! Iata pentru ce am adunat toate cetele ingeresti, ca luand aminte la cele intamplate, noi sa marturisim credinta si dragoste netarmurita fata de Parintele luminii. Si aceasta adunare in sobor de slava a tuturor cetelor ingeresti, o si praznuim noi astazi odata cu Sfintii Mihail si Gavriil, spunand sarbatorii de la 8 Noiemvrie, Soborul Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil.

Sfantul Arhanghel Gavriil e cunoscut noua ca cel ce a adus din cer pe pamant vestea lui Ioachim si Anei, ca va naste pe Fecioara Maria, iar la plinirea vremii, tot el a vestit pe aceasta Fecioara ca de la Duhul Sfant ea va naste pe Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu. Si tot despre Sf. Arhanghel Gavriil se spune ca, infatisandu-se in vestmant alb, a rasturnat piatra la Mormantul Domnului si a vestit Invierea Domnului Femeilor Mironosite... Si asa in multe randuri in trecut, si noi nadajduim ca si in mai multe chipuri in viitor, Dumnezeu il va trimite cu vesti mantuitoare oamenilor pe pamant, el fiind si numit inger al darului.

Frati crestini,
Precum ingerii in ceruri sunt chemati de a sluji si a preamari pe Dumnezeu, Parintele fericirii lor, tot asa si omenirea pe pamant e chemata ca sa cinsteasca si sa slujeasca pe Ziditorul a toate. Caci va asigur ca daca toate popoarele pamantului ar fi numai in slujba lui Dumnezeu, apoi ar fi raiul pe pamant. Pe cand in aceasta imparatie pamantesca, ca si in cea cereasca, aparand mindria la anumite cete omenesti, iata ca de aceea s-a urzit aceasta panza de razvratire, de razboire si distrugere a omenirii...

De aceea si noi acuma suntem chemati de glasul ceresc al Bisericii lui Hristos ca "Sa luam aminte!" Sa luam aminte la ce patesc dusmanii lui Dumnezeu! Sa luam aminte ce caderi grozave aduce mandria lui Lucifer!... Sa luam aminte la calea mantuirii noastre! Iata glasul Arhanghelului Mihail striga din ceruri catre toate popoarele pamantului, ca si catre fiecare om in parte, ca toti cei ce cinstim cu adevarat pe Dumnezeu sa ne strangem in soborul sfintelor marturisiri si convingeri, de a face parte din ceata celor ce cu credinta slujesc lui Dumnezeu. Si asa cu soborul cetelor ingeresti, unindu-se si soborul cetelor crestine, sa fie in cer si pe pamant, slava si pacea lui Dumnezeu.

"Caci unde umbreaza darul Tau, Arhanghele, de acolo se goneste puterea diavolului. Ca nu sufere sa vada lumina ta luceafarul cel ce a cazut. Pentru aceasta te rugam, sagetile lui cele de foc purtatoare, cele pornite asupra noastra" stinge-le cu mijlocirea ta, aparandu-ne" (Slava de la Laude), ca si noi sa putem grai cantarea cetelor ingeresti: "Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Ostirilor, plin este tot pamantul de marirea Lui". Amin.

Protosinghel Vasile Vasilache
Predicatorul Sfintei Patriarhii (1940-1944)

(Predica rostita la Radio Romania in 7 noiembrie 1943)

Troparul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Mai-marilor Voievozi ai oștirilor ce­rești, rugămu-vă pe voi noi, ne­vred­nicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu dinadinsul și strigăm: Iz­băviți-ne din nevoi, ca niște Mai-mari peste cetele Puterilor celor de sus.
 

Pe aceeaşi temă

03 Noiembrie 2014

Vizualizari: 8015

Voteaza:

5.00 / 5 din 2 voturi.

Comentarii (1)

  • mihai gadaleanPostat la 2012-11-08 09:29

    Foarte frumos,La Multi Ani tuturor celor care poarta numele!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact