Procesiunea cu moastele Sfintilor Zotic, Atal, Camasie si Filip - una din marile sarbatori ale Dobrogei
Niculitel, sambata 3 iunie. Inceputul lui Ciresar. Ziua-n amiaza mare, pe drumul ce serpuieste la poalele colinelor de langa localitatea Niculitel ne indreptam spre Manastirea Cocosu. Si, pe masura ce inaintam, nenumarate nuante de verde ne incanta privirea. Anul acesta verdele este mult mai intens. A plouat mai mult. Soarele dogoraste. Cerul e senin. Dincolo de ciresii incarcati de rod, de pe marginea drumului, se intind campuri de vita de vie. Cat vezi cu ochii si mai mult, pana la Isaccea. Aici este si renumita Crama Sarica - Niculitel. Prea mult rod pentru o localitate atat de mica. Cine sa mai munceasca la vie? Cu greu se recolteaza roadele acestui pamant. Dar parca cea mai densa vegetatie este la Manastire. Ca un centru ce a polarizat atata bogatie. Drumul se opreste in poarta Manastirii, o poarta imensa din lemn sculptat. O poarta voievodala, desi aceasta manastire este ctitoria unor calugari.
Legenda spune ca, in anul 1833, trei calugari romani de la Manastirea Neamt, se intorceau de la Sf. Munte Athos cu o corabie pe Dunare, ajungand la Isaccea. Adormind, au visat noaptea un cocos care le-a poruncit sa ridice o manastire pe locul unde dormeau. Gandind ca nu au avut intamplator acest vis ei au renuntat sa se mai intoarca la Manastirea Neamt si au ridicat in acel loc o Sfanta Manastire.
Intram in curte. Nu cred ca e gresit ales acest termen de comparatie, intram in Raiul de pe pamant. Totul e atat de frumos! Poate si datorita intensitatii cu care soarele isi radiaza stralucirea. In biserica, unde preotii din judetul Tulcea sunt inca in timpul Conferintei Bisericesti, nu ne putem inchina acum. Astazi toate se savarsesc impreuna cu Sfintii Mucenici. Incepand cu ora 9, cand s-a oficiat Sfanta Liturghie, de catr
e I.P.S. Teodosie impreuna cu soborul de preoti si diaconi. Dar, poate ca trebuia ca mai intai sa ne inchinam la Crucea de la locul unde a cantat cocosul, in anul 1833. Sa urcam deci aceasta panta abrupta. De aici, de la aceasta Cruce putem ajunge cu privirea pana la marginea tarii. Suntem in zona de frontiera. Privind in departare, poti avea usor iluzia ca esti la capatul pamantului. Ca si cum dincolo de ce poti zari cu ochii n-ar mai fi nimic. Nimic decat inaltimea cerului. O senzatie de plenitudine, de intreg, pune stapanire pe tine. Poti gandi, fara exagerare, ca acum esti in afara realului de zi cu zi, ca traiesti intr-o alta dimensiune. Am mai venit si in alte perioade ale anului aici, la aceasta manastire, dar niciodata perfectiunea nu te copleseste asa ca in zi de hram. E o altfel de lumina, locul este aranjat in traditia zonei. Carele sunt pregatite, caii frumos impodobiti. Suntem in asteptare. Se deschide biserica. Acum putem sa ne inchinam la icoane, sa sarutam raclele cu sfintele moaste ale celor patru mucenici asezate intr-un deosebit de frumos sculptat baldachin. Buna dispozitie pluteste in atmosfera. Oamenii se pregatesc pentru acest inedit inceput. Una din marile sarbatori ale Dobrogei urmeaza sa inceapa. Sfintii ne transmit emotia lor. Vor fi purtati in procesiune peste 30 de km, prin Isaccea, pana la Niculitel, in care trase de cai, insotiti de noi cei care am venit sa ne bucuram impreuna cu ei.
Este ora 16. In pace si cu bucurie primele cantari rasuna triumfal in biserica. Si oare ce le-am putea canta mai potrivit dacat:
“Sfintilor Mucenici care bine v-ati nevoit si v-ati incununat, rugati-va Domnului sa se mntuiasca sufletele noastre!
Voi „care bine v-ati nevoit”, ajutati-ne si noua sa ducem cu bucurie, pana la sfarsit, aceasta nevointa pe care ne-am propus s-o facem, insotindu-va in procesiunea care incepe acum. Inconjuram biserica manastirii. I.P.S. Teodosie, in vesmant verde, insotit de soborul de preoti si diaconi si de toata suflarea din manastire pornim in urma raclelor. Carele au fost trase in fata bisericii. Acum timpul nu mai vrea sa fie in prezent. Traim in alt timp. In timpul mucenicilor. Acum suntem contemporani cu ei. Carele vor fi cele care, pe tot parcursul procesiunii, vor transporta raclele ce adapostesc sfintele moaste si pe multi dintre noi. Primul car care porneste este cel in care se afla raclele ce vor fi insotite de I.P.S. Teodosie. Ca in fiecare an de la 2001 incoace. Incercam sa ne gasim fiecare un loc intr-o astfel de caruta si sa ne grabim sa nu ramanem in coada convoiului. Ce bizar arata un autoturism sau un autocar cand il privesti din trecut. E ca si cum, din viitor, te-ai intoarce in epoca dinozaurilor. Dar sa ramanem in culoarul de timp in care am intrat si sa parcurgem aceasta impresionanta distanta, peste 30 km. Dupa ce trecem prin fata Seminarului Teologic drumul isi schimba directia spre stanga. Daca pe astfalt nu prea sesizai cu ce te deplasezi, acum pe drum de tara, serpuind printre vii, strabatem mai greu acest ses cu usoare denivelari. Caii au sesizat si ei ca nu le mai este asa de usor sa alerge, dar, cand esti in convoi, parca energiile se cumuleaza si se distribuie in asa fel incat convoiul sa ramana omogen, sa nu ne dispersam prea mult. Suntem grupati uneori chiar pe trei benzi, adica trei carute pe latimea acestui drum care aparent pare ingust si greu de parcurs in asemenea conditii. Dar caii nostri sunt minunati, impodobiti cu zurgalai, funde rosii, ciucuri. Sunt foarte frumosi. Se ostenesc sa fim impreuna. Am ajuns la prima oprire, la troita ridicata in cinstea sfintilor mucenici. Aici ne oprim, coboram ca sa ne rugam, sa ne inchinam si, de ce nu, sa ne astamparam setea cu apa de la acest izvor benefic asezat la raspantie de drumuri. E foarte cald, dar nu putem zabovi prea mult. Mai avem de mers pana la urmatoarea oprire din Isaccea cam cat portiunea parcursa pana acum. Drumul se imbunatateste, ajungem din nou pe asfalt. Prin c
urti si pe marginea drumului sunt multi, multi ciresi incarcati. Nu e acum momentul sa le gustam rodul. Ne grabim. Inainte de a intra in oras coboram o panta abrupta. Aici viteza e mai mare ca si graba noastra. Ajungem la biserica unde au fost martirizati sfintii mucenici. Raclele se depun in fata usii de la intrare pentru ca toti pelerinii care vor sa se inchine la ele sa o poata face. Incepe slujba Acatistului. Soarele-si revarsa caldura lui din abundenta. Aici este locul unde si-au primit cununa de mucenici. Aici poate fi locul unui raspuns la intrabarea: „Si cine poate sa se mantuiasca?” Aici este locul unde cantarea: „Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, lauda Apostolilor si bucuria mucenicilor, a caror propovaduire este Treimea Cea de o Fiinta ” s-a adeverit. Mintea nu mai pricepe tulburarea inimii. Caci nu stie daca sa se intristeze de chinurile pe care le-au indurat mucenicii aici sau sa se bucure de marturia buna pe care au dat-o ei spre Slava lui Dumnezeu. I.P.S. Teodosie intuind aceasta nedumerire a noastra, ni se adreseaza: „De aceea ei erau pregatiti de moarte in orice clipa. Aveau in mintea si in inima lor aceasta dorinta sa nu se desparta de Dumnezeu niciodata.”
Avand aceasta pilda a mucenicilor, sa ne unim mintea si inima noastra prin aceasta dorinta de a nu ne desparti de Dumnezeu niciodata.
Dupa pacea rugaciunii rostita in acest loc trebuie sa actionam din nou. Ne grabim sa ajungem la locul unde sfintele moaste au stat sute de ani, ocrotite intr-o cripta asezata sub altarul unei bazilici din secolul IV.
Va urma
CrestinOrtodox.ro
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.