„Avva, spune-mi un cuvânt": apoftegma patericală - un cuvânt cu putere multă
Dacă astăzi trăim într-o lume în care dimensiunea duhovnicească a cuvântului s-a pierdut aproape în mod iremediabil, Părinţii pustiei au fost conştienţi de „forţa" şi „puterea" cuvântului. Lumea mediteraneană din secolul IV era înrădăcinată într-o tradiţie orală, ceea ce înseamnă că esenţa cuvântului nu se epuiza în faptul de a fi un simplu mijloc de comunicare. Cuvântul awei constituie depozitarul unei experienţe, iar acest lucru revine la a spune că ceea ce transmite Bătrânul prin cuvântul său nu reprezinte o doctrină, ci experienţa sa personală cu privire la viaţa duhovnicească. Altfel spus, sentinţa patericală nu se reduce la un simplu sfat duhovnicesc, ci ea are calitatea de a „insufla" o putere (dynamis) tainică mântuitoare. Scenariul din Pateric poate fi configurat în felul următor: „Cum să mă mântuiesc?" (întrebarea ucenicului) - „Fă aşa şi te vei mântui." (cuvântul awei) - „Şi făcând aşa se mântuia" (eficacitatea existenţială a cuvântului)374.
Din această perspectivă, Patericul este mai fertil decât o mie de expuneri scolastice, fiindcă apoftegmele cuprinse aici sunt cuvinte izvorâte din viaţă şi, prin urmare, cuvinte care pot insufla viaţă375. Prin urmare, apoftegmele Părinţilor din pustie sunt de ordin nutritiv şi, ca atare vitale, pentru creşterea duhovnicească a ucenicilor.
Admitem, în acest sens, împreună cu Părintele Sofronie de la Essex faptul că un părinte duhovnicesc îşi „hrăneşte" ucenicii aşa cum „o mamă le vorbeşte copiilor ei, iar prin aceste cuvinte ei învaţă să vorbească".
Ceea ce ne-am propus să evidenţiem în cadrul acestei secţiuni se referă la faptul că apoftegma Bătrânului era căutată cu atâta obstinaţie de către tinerii asceţi nu în vederea obţinerii unor principii generale ale vieţii duhovniceşti, ci ca pe o sursă transfiguratoare de viaţă. Din Pateric aflăm că ucenicul, după ce primea răspunsul la întrebarea sa, „făcând aşa se mântuia". Chiar şi atunci când sentinţele Bătrânilor par absurde şi fără înţeles, ele conotează, în genere, o eficacitate practică impresionantă. E suficient să amintim aici pe avva Ioan cel Pitic, care i-a dat ucenicului său sarcina de a uda un lemn uscat (sentinţă absurdă), care după trei ani a înflorit şi a dat roade, astfel încât Bătrânul, luând un fruct, s-a dus la biserică şi a spus fraţilor: „Luaţi şi mâncaţi fructul ascultării"376.
Apoftegmele patericale sunt cuvinte „grele", încărcate de viaţă duhovnicească, cuvinte care dau anvergura acestei remarcabile înţelepciuni ascetico-duhovniceşti din pustia egipteană. De aceea, o trăsătură importantă în metoda de educare la Părinţii deşertului este, fără îndoială, poziţia privilegiată a sentinţei patericale în formarea ucenicului. In acest sens, aşa cum afirmă Douglas Burton-Christie, „cuvintele Bătrânilor, precum şi cele ale Scripturii au format o tradiţie dublă de autoritate pentru cei care au trăit în deşert377.
In primul rând, trebuie spus că apoftegmele patericale nu sunt simple cuvinte, ci ele au o putere duhovnicească capabilă să schimbe viaţa unui om: „Câtă putere au cuvintele sfinţilor! Cu adevărat, orice au grăit, din lucru şi din adevăr au grăit, precum a zis marele Antonie. Şi pentru aceasta sunt puternice, pentru că s-au grăit de cei ce erau în lucruri, precum porunceşte un înţelept, zicând: Pe cuvintele tale să le adevereze viaţa!"378.
Cuvântul avvei, fiind chintesenţa întregii sale asceze, el nu poate fi separat de modul său de viaţă, astfel încât ceea ce se transmite prin acest cuvânt al Bătrânului nu reprezintă o simplă învăţătură (doxa), ci un adevăr de viaţă. Apoftegma patericală „nu e decât un mijloc, un instrument, un organ, un canal prin care se transmite viaţa'379, astfel încât paternitatea avvei constă, în mod esenţial, în această transmitere de viaţă duhovnicească.
Astfel, deşi termenul „apoftegmă" are inconvenientul de a evoca acele proverbe sau maxime (gnomai) elaborate de înţelepţii din Antichitatea greco-romană, sentinţele patericale sunt de o valoare duhovnicească incomensurabilă, fiindcă ele sunt fructul unei experienţe profunde de viaţă. Sintetic spus, aceste cuvinte memorabile ale Părinţilor din pustie nu au fost emise pentru a educa sau instrui, ci pentru a edifica şi mântui380.
O apoftegmă relevă cât se poate de clar această putere a cuvintelor de a mântui: „Povesteau despre avva Macarie Egipteanul că, odată, a urcat cie la Sketis pe muntele Nitriei. Când s-a apropiat, i-a zis ucenicului său: «Mergi puţin înainte». Mergând el înainte, s-a întâlnit cu un preot al grecilor, căruia îi strigă: «Demone, demone, unde alergi?». Preotul s-a întors şi i-a dat o mamă de bătaie, soră cu moartea, apoi a luat toiagul şi a fugit. Puţin mai încolo, avva Macarie il întâlneşte alergând, şi-i zice: «Să fii mântuit, să fii mântuit, om obosit». Preotul păgân a rămas atât de impresionat de aceste cuvinte încât s-a aruncat la picioarele Bătrânului şi i-a zis: «Nu te las să pleci, dacă nu mă faci călugăr». De atunci avva Macarie obişnuia să zică: «Un cuvânt rău îi face răi chiar şi pe cei buni, iar un cuvânt bun îi face buni chiar şi pe cei răi»"381.
Cuvintele pot aduce mântuire şi folos duhovnicesc sau, dimpotrivă, ele pot deveni extrem de dăunătoare şi periculoase. Acest caracter ambiguu al cuvântului transpare dintr-o apoftegmă în care un avva le reaminteşte fraţilor săi că „la început, când ne adunam împreună şi vorbeam despre lucruri folositoare sufletului, deveneam coruri, coruri, şi ne suiam la ceruri. Acum ne adunăm, ne apucăm să ne bârfim unul pe altul şi ne coborâm la iad"382. Şi, într-adevăr, în Pateric nu găsim nici o preocupare pentru teorie, abstractizare sau reflecţie teologică383.
In acest context, accentuăm faptul că experienţa duhovnicească atât de mult prevalează în asceza pustiei, încât apoftegmele patericale nu conţin nici o urmă de teorie sau preocupare pentru simple analize sau dezbateri, şi nici măcar pentru comentarea Sfintei Scripturi. Dimpotrivă, aşa cum ne arată următoarea apoftegmă, schimburile de replici trebuia să fie centrate pe viaţa duhovnicească: „Câţiva fraţi au venit la avva Zenon şi i-au zis: «Ce înseamnă cuvintele din Iov: Cerul nu este curat în faţa Lui?».
Bătrânul le-a răspuns: «Văd că fraţii şi-au lăsat deoparte păcatele lor şi se îngrijesc de ale cerului.»"384. Este destul de semnificativ faptul că aceste colecţii apoftegmatice, în forma lor originală, au fost alcătuite atunci când Bisericile Răsăritene erau perturbate de serioase dezbateri hristologice, însă ele păstrează tăcerea asupra acestui subiect. Dintr-o apoftegmă aflăm că avva Arsenie „niciodată nu se avânta să dezbată vreo chestiune dificilă din Scriptură, deşi ar fi putut dacă-ar fi vrut"385.
Prin urmare, cuvintele Bătrânilor nu erau căutate în vederea vreunei explicaţii teologice, ci, mai curând, ca pe o sursă de viaţă, deoarece aceste cuvinte răspundeau unei întrebări vitale, unei chestiuni stăruitoare şi presante"386.
Iată că, pe lângă modul de viaţă al avvei, o altă metodă de educare vine să întregească această spiritualitate a deşertului, şi anume poziţia centrală a cuvântului avvei în practica îndrumării duhovniceşti. Precizăm încă o dată faptul că apoftegma Bătrânului nu este un cuvânt oarecare, ci unul care „trece" în viaţa ucenicului, modelând-o şi transfigurând-o. Insă este important să precizăm că acest sistem de îndrumare duhovnicească, care solicită din partea ucenicului „auzul şi văzul, dialogul şi observarea"387, devine realmente eficace doar în măsura în care preceptele ascetice ale Bătrânilor sunt transpuse în practică.
Acesta este motivul pentru care Bătrânii sunt extrem de „usturători" cu cei care îi caută doar pentru a discuta despre viaţa duhovnicească fără intenţia de a pune în practică preceptele ascetice: atunci când un frate a venit la avva Teodor din Ferme ca să discute despre viaţa duhovnicească, Bătrânul i-a replicat: «Corabie încă n-ai găsit, bagajele încă nu le-ai încărcat, călătoria încă n-a început, dar tu ai şi ajuns la destinaţie. Fă întâi lucrul şi apoi vei ajunge la cele despre care vorbeşti»"388.
Din această perspectivă, se poate vorbi de o îndrumare prin cuvânt la Părinţii deşertului, aceasta fiind „expresia unei metode originale şi complete de îndrumare spirituală"389. Acel „cuvânt de mântuire" cerut cu atâta ardoare de tinerii asceţi relevă, fără îndoială, nevoia unui sfat practic cu privire la o situaţie-limită, şi nicidecum căutarea unor prescripţii generale cu privire la viaţa lor duhovnicească.
Prin asimilarea existenţială a cuvântului, ucenicul primea harul mântuitor al acestuia, motiv pentru care Douglas Burton- Christie afirmă că aceste cuvinte ale Bătrânilor au format împreună cu cuvintele Scripturii „o tradiţie dublă de autoritate pentru cei care au trăit în deşert"390. Asemenea textului Sfintei Evanghelii, a cărui eficacitate practică este aproape nulă dacă e asimilat doar la nivel teoretic, cuvântul awei nu are nici o relevanţă practică dacă nu e asimilat în mod existenţial: „Avva Avraam povestea despre un sketiot copist că a venit, odată, un frate şi l-a rugat să-i copieze o Biblie. Iar bătrânul, având mintea în contemplaţie, a sărit unele rânduri şi n-a pus nici un semn de punctuaţie. Vrând să le pună el, fratele a găsit fraze lipsă şi i-a zis bătrânului: «Lipsesc rânduri, avva». Bătrânul îi răspunde: «Mergi, fă mai întâi cele scrise şi apoi vino şi-ţi scriu şi restul»391.
Prin urmare, autoritatea cuvântului este dată de puterea Duhului, însă eficacitatea lui depinde în întregime de dispoziţia sinceră a ucenicului de a-l pune în practică. De aceea, orice apoftegmă netranspusă în viaţă coincide cu anularea ei. In acest context, trebuie să remarcăm faptul că această tradiţie de a cere un cuvânt - „Avva, spune-mi un cuvânt" - a fost modul esenţial prin care ucenicul căuta un reper duhovnicesc după care să se ghideze în singurătatea absolută a deşertului, timp de mai multe zile, săptămâni, luni sau uneori, aşa cum aflăm dintr-o apoftegmă, chiar întreaga viaţă: „Awa Pimen a povestit: «Am stat împreună toată viaţa, lucrând după cuvântul pe care ni l-a spus bătrânul (awa Anub - n.n)». Pe unul dintre noi l-a numit iconom şi ce ne punea el în faţă aceea mâneam. Era de neînchipuit ca vreunul dintre noi să-i spună: «Adu-mi alt fel de mâncare» sau: «Nu vreau să mănânc asta». Aşa am trăit toată viaţa noastră comună, în odihnă şi în pace"392.
Aşa cum am semnalat deja, apoftegma Bătrânului nu conţine principii generale de viaţă duhovnicească ci, mai degrabă, acea „învăţătură nouă şi cu putere" (Mc. 1, 27) pe care avva o transmite ucenicului său într-un mod extrem de personal.
Se cuvine să accentuăm, ca o concluzie, faptul că apoftegmele patericale au devenit formele de legitimare ale acestei „învăţături noi", care acţionează asupra ucenicului ca un stimul duhovnicesc prin care acesta este provocat să crească în propria sa cale. Insă trebuie spus că acest cuvânt acţionează doar atâta timp cât există din partea ucenicului o dorinţă sinceră de a transpune acest cuvânt mântuitor în propria sa viaţă: „Câţiva fraţi s-au dus la avva l'elix, împreună cu câţiva mireni, şi l-au rugat să le spună un cuvânt. Bătrânul, însă, a tăcut. Stăruind ei cu rugăminţile, în cele din urmă le-a zis: «Vreţi să auziţi un cuvânt?». Ei zic: «Da, avva». Bătrânul a zis: «Acum nu mai sunt cuvinte. Pe vremuri, când fraţii îi întrebau pe bătrâni şi făceau ce li se spunea, Dumnezeu îi învăţa cum să vorbească. Acum însă, fraţii întreabă, dar nu fac ce aud. De aceea, Dumnezeu a luat harul cuvântului de la bătrâni. Nu mai găsesc ce să spună, fiindcă nu mai este cine să pună (cuvântul) în practică»" 393. A cere un cuvânt de mântuire nu este suficient, deoarece trebuie cerut cu credinţă şi cu dorinţa de a obţine un progres duhovnicesc. Acest cuvânt care emană din însuşi exerciţiul paternităţii, este cel care îi conferă avvei calitatea de părinte duhovnicesc.
In forma sa cea mai pură, apoftegma ne apare, aşadar, ca un dar al cuvântului (ton logou to charisma), acesta fiind unul dintre darurile de care se învrednicise avva Pimen: „Povesteau că, ori de câte ori veneau fraţii la avva Pimen, el îi trimitea mai întâi la avva Anub, fiindcă acesta era mai vârstnicul. Awa Anub le zicea: «Mergeţi la fratele meu, Pimen, fiindcă el are darul cuvântului»"394. Dintr-o altă apoftegmă reiese faptul că harisma cuvântului era cea care îl descoperă pe avva în ipostaza sa de părinte duhov nicesc: „ Avva Iosif zicea: «Când stăteam cu avva Pimen, el l-a numit avvă pe Agathon». Noi i-am zis: «E tânăr, de ce îl numeşti avvă?», Awa Pimen a răspuns: «Gura lui a făcut să fie numit awă»"395 Se relevă încă odată faptul că se poate vorbi la Părinţii pustiei de o „îndrumare prin cuvânt"396, aceşti remarcabili asceţi egipteni putând fi consideraţi „inovatorii educaţionali" ai unei învăţături duhovniceşti, unice în Antichitatea târzie.
Daniel Lemeni
"Avva, spune-mi un cuvant!" Dinamica indrumarii spirituale la Parintii desertului, Editura Doxologia
Cumpara cartea "Avva, spune-mi un cuvant!" Dinamica indrumarii spirituale la Parintii desertului
Note:
374 cf. Avva Antonie 1, p.43
375 Cf. L. Regnault, Viata cotidiana a Parintilor desertului in Egiptul secolului IV, ed. cit., p23
376 Avva Ioan cel Pitic l, p. 159.
377Douglas Burton-Christie, The Word in the Desert: Scriptura nnd the Quest for Holiness in Early Christian Monasticism, Oxford: Oxford University Press, 1993, p. 110.
378Awa Zosima 14,1, în J. Chrvssavgis, în inima pustiei, ed. cit., p. 217. ”'L. Regnauit, Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV, ed. cit., p. 22.
379 Cf. L. Regnault, Viata cotidiana a Parintilor desertului in Egiptul secolului IV, ed. cit., p22
380Cf. L. Regnauit, Paroles du desert d'Egipte. Line ine cachee en Dieu et ouverte au prochain, Editions de Solesmes, 2005, p. 10.
381Avva Macarie Egipteanul 39, pp. 226-227.
382 Avva Megethios 4, p. 243.
383 Credem că absenţa oricărei retorici speculative poate fi unul dintre motivele pentru care Patericul exercită o impresie atât de bună asupra cititorului modern. Apoftegmele, fiind înrădăcinate într-un mod concret de viaţă, au un caracter extrem de viu şi personal, şi au puterea de a ne vorbi chiar şi astăzi. De altfel, cuvintele Bătrânilor nu sunt atât „instructive", cat mai ales „utile", astfel încât cel care le citeşte obţine un folos duhovnicesc: „în această carte (Patericul - s.n.) sunt înfăţişate asceza bărbătească, felul de viaţă admirabil şi cuvintele sfinţilor şi fericiţilor Părinţi, în dorinţa de a stârni zelul, pofta de formare si imitare a celor care vor să-şi croiască o viaţă cerească şi să urmeze calea ce duce spre împărăţia cerurilor. Astfel, numeroşi fraţi, în diferite perioade, au pus aceste cuvinte şi fapte sub formă de povestiri, într-un stil simplu şi nemeşteşugit, neurmărind altceva decât să aducă folos celor mulţi" („Prolog la cartea despre asceza fericiţilor Părinţi", în Patericul sau Apoftegmele Părinţilor din Pustiu, ed. cit., p. 39).
384 Avva Zenon 4, p. 132.
385 Avva Arsenie 42, p. 67.
386 L. Regnault, Viaţa cotidiană a Părinţilor desertului in P.giptul secolului IV, ed. cit., p. 24.
387 Richard Valantasis, Spiritual Giude of the Third Century: A Semiotic Study of the Guide Disciple Relationship in Christianity, p 3
388 Avva Teodor de la Ferme 9, p 144
389Jean Claude Guy, "Educational Innovation in the Desert Fathers"
390 Douglas Burton Christie, The Word in the Desert: Scripture and the Quest for Holinnes in Early Christian Monasticism p 110
391 Avva Avraam 3, p 89
392 Avva Anub 1, p 88
393 Avva Felix p 363
394 Avva Pimen 108, p 284
395 Avva Pimen 61, p 275
396 J C Guy, Educational Innovation in the Desert Fathers, 1974, p44-51
-
Despre program si dezordine
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Isihia si tacerea in rugaciune
Publicat in : Editoriale -
Despre rugaciune
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.