Astazi, in epoca sunetului, a zgomotului de orice fel, tacerea a devenit o mare putere sufleteasca. Putini sunt cei care mai au curaj sa o asculte, sa-i "vorbeasca".

Tinerii merg pe strada si in mijloacele de transport public cu castile la urechi, ascultand mereu muzica. Oamenii in casa isi fac treburile ori discuta problemele cotidiene pe fundalul televizorului, mereu in polemici, mereu obositi, mereu agitati. Nimeni nu mai are curaj sa asculte tacerea, constiinta, gandurile. Ragusita sau nu, tare sau in surdina, odihnitoare sau agitata, mintea nu vrea sa auda tacerea. O fi prea apasatoare sau trezeste emotii ce le dorim ingropate ?! Tacerea devine pe zi ce trece o virtute apreciata doar de unii.

E dificil sa asculti tacerea cand toti doresc sunetul, e greu sa taci cand trebuie sa rabzi nedreptatile unora, e anevoios sa taci astazi. Valoarea tacerii e mare, putand fi mereu ridicata la rang de cult. E un dar care a fost din toate timpurile pretuit. Pentru multi si tacerea e un raspuns. Socotita de unii o calitate a oamenilor intelepti, de altii o dovada de lasitate sau prostie, tacerea ramane o enigma, o haina alba atat a diplomatiei, cat si a inimii pasnice.

Omul care stie sa taca da dovada de suficienta stapanire de sine in conditiile in care de cele mai multe ori cuvintele noastre se intorc deformate, ciuntite si patate. Teama de oameni cu influente ne fac sa tacem cand poate ar trebui sa vorbim, sa rabdam, sa asteptam Cuvantul. Multi oameni au fost etichetati intr-un fel sau altul pentru ca n-au stiut sa-si infraneze candva un gand, un dor, o observatie, poate buna si pertinenta, dar care nu a gasit un suflet capabil sa o primeasca si a stricat comuniuni. Si astfel, ajungi uneori astazi sa vorbesti "tacand". A sti sa taci semnifica a fi smerit, dar poate fi si o dovada de lasitate sau de corupere, dupa zicala romaneasca: "o mana o spala pe alta si amandoua spala fata". Sunt si cazuri in care niciodata acele glasuri fierbinti, de foc, nu au stiut sa taca, nu au vrut, nu au putut…

Unii tac din sfiala, altii din lene sau pentru a nu se stresa, unii ca n-au ce spune, altii din teama de polemica, putini poate din ganduri sacerdotale, practicand o preotie a tacerii. Insa, a sti sa taci nu inseamna ca nu ai nimic de spus, ca nu ai curaj de a vorbi, ca esti increzut, ori alte motive mici. A sti sa taci inseamna a nu rosti cuvintele ce-ti vin pe limba, a avea rabdare cu cugetarile tale, a mai reflecta asupra raspunsurilor, a nu da replici taioase, a nu cadea prada impulsului de moment, a mai sta de vorba cu tine insuti. Cel care nu va sti sa taca nu va sti nici sa vorbeasca. Inainte de cuvinte este bine ca gandul nostru sa trimita un gand curat, o binecuvantare interlocutorului, o rugaciune, pentru a fi un "teren" roditor.

Cred ca si duhovnicii in scaunul de spovedanie recomanda tacerea in unele cazuri. Mai ales in viata de familie, cand, din diferite pricini, sotul sau sotia se cuvine "sa mai tina, din cand in cand, apa in gura", pentru a nu mai cicali sau rosti, la suparare, vorbe grele, care dau nastere la uragane si furtuni de reprosuri. E buna tacerea! Ea te pazeste poate de o palma, de o dojana, ori de un cuvant taios ce taie parca in carne vie, iremediabil. Sfantul Isaac Sirul spune ca tacerea ne infraneaza de la multe rele, iar Sfantul Ambrozie spune ca "am vazut pe multi oameni cazand in pacat din pricina vorbelor lor, insa aproape pe nimeni din pricina tacerii".

ierod.

Hrisostom Filipescu
Sursa:ziarullumina.ro
 

 

.

• Tacerea si plansul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Tacerea
  Publicat in : Cunoaste-te pe tine insuti sau despre virtute
• Tacerea care vorbeste
  Publicat in : Editoriale