Creştinul trebuie să-şi încredinţeze călăuzirea duhovnicească unui preot pregătit în materie de credinţă, cu practică duhovnicească.
La mănăstiri, un asemenea îndrumător poate fi stareţul sau un duhovnic binecuvântat de către stareţ în acest scop.
Pentru mireni, un asemenea om poate fi atât preotul paroh de la cea mai apropiată biserică, cât şi orice alt preot cu care mireanul leagă relaţii de încredere reciprocă şi „colaborare” duhovnicească.
Pentru monahi este mai bine să aibă în calitate de duhovnic un preot monah, căci experienţa specifică vieţii călugăreşti o poate transmite doar cel care o dobândeşte prin propria nevoinţă monahală.
Mirenii ar fi mai bine să-şi caute un îndrumător duhovnicesc dintre preoţii de mir, deoarece un preot care are la rândul lui familie se pricepe în majoritatea cazurilor mai bine la peripeţiile vieţii decât un călugăr care ştie despre problemele familiale doar din cuvintele celorlalţi.
De ce este nevoie ca un creştin să fie călăuzit de sfaturile unui duhovnic? Avem Sfânta Evanghelie, care este cuvântul lui Dumnezeu, avem o mulţime de cărţi scrise de părinţi iscusiţi în cele duhovniceşti, avem biserica, unde putem învăţa din predicile preoţilor, există multă informaţie religioasă de tot felul, care se vinde la pangare. Putem citi, asculta, învăţa şi aplica totul în practica vieţii religioase... Dar! Cunoaştem oare mulţi şoferi care să fi învăţat să conducă de unii singuri, fără un instructor?
Sau oare am putea învăţa singuri să coborâm sub apă cu un scafandru? Dar să pilotăm un avion sau să conducem un vapor? Oare viaţa duhovnicească autentică e mai uşor de învăţat decât toate cele enumerate mai sus?
De ce atât de multă lume cade pradă învăţăturilor eretice şi sectare sau, suferind eşec în drumul "nevoinţei", părăsesc cu totul viaţa religioasă?
De ce există atâtea denominaţiuni religioase, care se autointitulează "creştine"?
De ce până şi campionii mondiali sau cei olimpici au antrenori şi îşi pleacă urechea la îndrumările şi sfaturile lor?
De ce Apostolul Pavel scrie în epistola sa: ^Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiind că ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă...” (Evrei 13, 17)?
Doar pentru că în orice domeniu, fie el duhovnicesc sau laic, procesul de învăţare şi dezvoltare se derulează sub îndrumarea unei persoane mai experimentate, care „a parcurs deja aceeaşi cale”.
Problema zilelor noastre este aceea că, în urma deceniilor de luptă a puterii comuniste cu "religia", tradiţia continuităţii duhovniceşti, adică a transmiterii experienţei duhovniceşti de la un părinte iscusit la ucenic, s-a cam întrerupt.
In prezent, nu e uşor să găseşti un preot care, pe lângă cunoştinţele teologice acumulate la seminar, să le poată transmite fiilor duhovniceşti experienţa moştenită de la propriul lui duhovnic, îmbogăţită cu practica personală de vieţuire după poruncile Evangheliei.
Iată câteva cugetări ale Sfinţilor Părinţi despre rolul duhovnicului în viaţa omului.
"Indrumarea duhovnicească a oricărui creştin trebuie să se înfăptuiască neapărat de un preot-duhovnic, la care trebuie să alergăm nu doar pentru spovedanie, ci şi pentru învăţătură."
"Străduieşte-te să ai toată viaţa un părinte duhovnicesc, să-i descoperi păcatele şi gândurile, neputinţele şi ispitele, foloseşte-te de sfaturile lui ca să dobândeşti lesne împărăţia cerurilor."
"Fără duhovnici nu ne putem sfinţi viaţa pe pământ. îi vei găsi în Biserică, unde Duhul Sfânt îi pune să îndrume turma lui Hristos. Roagă-L pe Domnul să-ţi dăruiască un duhovnic bun la vreme potrivită, care-ţi va spune un cuvânt mângâietor chiar şi fără să-i ceri. Duhul lui Dumnezeu îl va învăţa ce se cuvine să-ţi spună şi vei auzi de la el ceea ce este plăcut lui Dumnezeu."
"Incredinţează-ţi inima spre ascultare părintelui duhovnicesc, şi harul lui Dumnezeu va sălăşlui în tine."
Iată doar câteva cugetări ale Sfinţilor Părinţi care vizează relaţia dintre om şi părintele lui duhovnicesc.
Este o mare fericire pentru un creştin să întâlnească un duhovnic vrednic, care să-şi asume în faţa lui Dumnezeu răspunderea pentru viaţa duhovnicească a „ucenicului” său, să se roage pentru el, să-i urmărească sporirea duhovnicească, să-l călăuzească în toate întâmplările vieţii, îndru- mându-1 pe calea virtuţii, care să-l ducă spre viaţa veşnică.
Un creştin care are duhovnic se bucură de un mod de a rezolva problemele cotidiene cu totul diferit de oamenii „lumii acesteia”, care trăiesc fără credinţă, în afara Bisericii, orbecăind prin întunericul ignoranţei în ceea ce priveşte sensul duhovnicesc al lucrurilor şi fenomenelor vieţii.
Atunci când aceşti oameni întâmpină probleme, care sunt consecinţa propriilor păcate, sunt nevoiţi să le rezolve, bazându-se pe propria raţiune, experienţă de viaţă şi sfatul unor persoane străine de cele duhovniceşti, asemenea lor. De regulă, în asemenea situaţii, problemele fie rămân fără soluţie, fie rezolvarea lor atrage alte nenorociri.
Aşa se întâmplă, pentru că pricina tuturor nenorocirilor omului se află în depărtarea sufletului de Dumnezeu, în nesocotirea poruncilor Lui, în lipsa armoniei sufleteşti, ca urmare a păcatelor acumulate de-a lungul vieţii.
Nerespectarea poruncilor dumnezeieşti nu poate rămâne fără urmări păgubitoare pentru suflet!
Dacă turnăm în motorul maşinii ulei pentru gătit, în loc de ulei lubrifiant, aceasta se strică. Dacă băgăm o ghirlandă prevăzută pentru 127 de volţi într-o priză de 220 de volţi - va arde.
Producătorii dezvoltă pentru produsele lor un anumit regim de exploatare, a cărui nerespectare implică defectarea.
La fel şi Dumnezeu, Care l-a făcut pe om, „a aşezat” în el un anumit „regim de exploatare”, dându-i poruncile Sale ca nişte reguli, a căror respectare poate menţine sufletul în stare "normală", de armonie.
Atunci când ni se strică televizorul, apelăm la un profesionist, la un om pregătit special în acest sens, care ştie cum să-l repare.
Un om mai puţin chibzuit va cotrobăi cu şurubelniţa sau va chema un vecin, care, nefiind nici el meseriaş, nu va face altceva decât să strice televizorul definitiv.
La fel şi oamenii "lumii acesteia", care întâmpină probleme de viaţă, încearcă să le rezolve de unii singuri sau, şi mai rău, aleargă la "vecini" - vrăjitori şi vraci.
Rezultatul este inevitabil unul trist.
Un creştin trăitor, care caută să păzească poruncile Domnului, năzuieşte să aibă conştiinţa curată şi pace în suflet. Iată de ce evenimentele vieţii exterioare nu-i distrug armonia interioară, ci contribuie la o desăvârşire şi mai mare a duhului; la fel precum focul şi apa călesc fierul, transformându-l în oţel trainic.
Atunci când întâmpină vreo problemă de viaţă, creştinul ortodox merge după sfat la duhovnic, ştiind că nu cere răspuns unui om, oricât de drept şi iscusit ar fi acesta, ci lui Dumnezeu, Care vede credinţa lui şi-i trimite sfatul şi binecuvântarea necesare prin intermediul duhovnicului.
Având binecuvântarea duhovnicului pentru un anumit demers, creştinul trece cu încredere la înfăptuirea lui. El primeşte binecuvântarea ca pe o ascultare, iar Domnul îi dă negreşit ajutorul Său.
Prin gura Sfinţilor Părinţi, Biserica ne învaţă: "Incredinţează-ţi inima spre ascultare părintelui duhovnicesc, şi harul lui Dumnezeu va sălăşlui în tine."
PR. ALEXANDRU TORIK
Fragment din cartea "MIC GHID PENTRU CREŞTINUL ÎNCEPĂTOR", Editura Sophia
Cumpara cartea "MIC GHID PENTRU CREŞTINUL ÎNCEPĂTOR"
-
Parinte Teofil Paraian - Parintele duhovnicesc si importanta acestuia
Publicat in : Religie -
Vindecarea prin parintele duhovnicesc
Publicat in : Pilda zilei
-
Cum se recunoaste parintele duhovnicesc?
Publicat in : Religie -
Rugaciune pentru parintele duhovnicesc
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Parintele duhovnicesc trebuie sa fie doctor care inchide ranile
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.