De exemplu, vă aflaţi într-o corabie în care sunt o mie de oameni, plus echipajul care o conduce. Corabia nu poate naviga singură. Căpitanul trebuie să hotărască în ce direcţie să meargă. El trebuie să hotărască dacă această corabie e gata pentru navigaţie. Căpitanul este acela care porneşte motorul şi întoarce timona.
Odată, am fost la Mănăstirea Vatopedu în Athos. Acolo era un monah foarte bătrân care stătea cu orele în faţa altarului cu mâinile ridicate în sus, fără să se mişte, ca o statuie. Metanierul nu îl folosea, nu cânta psalmi, nu făcea semnul crucii, nu săvârşea metanii, nici măcar nu se mişca. Egumenul s-a apropiat de el, l-a lovit cu degetul, dar monahul nu a reacţionat deloc. La un moment dat, egumenul m-a chemat şi mi-a spus:
- II vezi pe acest monah? Ce crezi că face acum? Eu îi răspund:
- Cred că se roagă.
- Nu numai că se roagă, el este acum cu Dumnezeu. Ce crezi, ar trebui acum să mă apropii de el şi să-i spun: „Tu nu te rogi corect: cruce nu ţi-ai făcut, metanie pâna la pământ nu ai făcut"?
Psalmii, metaniile, semnul crucii, toate acestea sunt mijloace care trebuie să ajute la înaintarea noastră către Dumnezeu. Ceea ce căutăm noi este experienţa comunicării cu Dumnezeu, nu respectarea corectă a ritualului. Să luăm, de exemplu, paharul care stă acum pe masa mea. Să zicem că ascultarea cere să îl punem într-un anumit loc. Acest lucru este important, dar nu într-atât încât să întristeze sufletul cuiva din cauza faptului că paharul nu stă acolo unde trebuie. De ce egumena nu trebuie să se enerveze dacă paharul stă aici şi nu acolo? Pentru că ea însăşi îşi fură pacea inimii şi, prin urmare, fură această pace şi surorilor ei. Aflându-ne în mănăstire, e important să tratăm cu atenţie un asemenea lucru delicat, cum este pacea inimii.
De exemplu, vă sculaţi dimineaţa cu o dispoziţie proastă şi, presimţind deja o zi rea, faceţi totul pentru ca ea aşa să şi fie. Dacă ieşiţi cu o asemenea dispoziţie din chilia voastră cu o traistă în mână, şi o soră întâmplător vă îmbrânceşte, traista cade pe ios şi tot conţinutul ei se risipeşte, îndată vă tulburaţi: „Ce ai, eşti oarbă? Nu vezi pe unde mergi?" Sora, la rândul ei, se supără, pentru că i-aţi spus ceva pe un ton iritant, şi după un anumit timp încep să se certe toţi cei din jurul vostru. Totuşi, dacă sculându-vă dimineaţa, îi mulţumiţi lui Dumnezeu -„Doamne, dă-mi smerenie, Doamne, schimbă-mă, Doamne, dă-mi să mă gândesc la Tine, nu la mine" - şi deschideţi uşa, iar în mână aveţi aceeaşi traistă, şi aceeaşi soră se ciocneşte de voi, şi totul se împrăştie pe jos, iar sora spune: „O, iartă-mă!" şi voi răspundeţi: „Nu-i nimic, nu-ţi face griji", prin ce se deosebeşte a doua situaţie de prima? Diferenţa constă nu în faptul că s-a produs cu voi altceva, ci în aceea că reacţia voastră în situaţia creată a fost diferită. Noi nu putem schimba ceea ce ni se întâmplă, dar vom răspunde pentru felul în care am reacţionat la cele întâmplate. Iată, aici se Şi vădeşte credinţa noastră, aici se şi arată iubirea noastră, dacă trăim în prezenţa lui Dumnezeu.
La mine în mănăstire era un monah care avea un caracter puţin cam exploziv. In zilele în care era prost dispus, în mănăstire aproape că avea loc o explozie nucleară. Intr-una dintre aceste zile, rn-am apropiat, l-am luat de mână şi i-am spus:
- Ce ai zice dacă aici, lângă tine, ar sta însuşi Hristos?
- Ştii ce, a strigat acesta, El nu stă aici!
- Nu, El este aici.
Dumnezeu este aici, printre noi, dar noi nu îl vedem, pentru că suntem enorm de preocupaţi cu noi înşine. La cine ne uităm noi, dacă nu la Hristos?
Parintele Ioachim
Convorbiri pe pamant rusesc, Editura Egumenita
Cumpara cartea "Convorbiri pe pamant rusesc"
-
Ascultarea de parinti
Publicat in : Editoriale -
Cand ascultarea nu Ii este placuta lui Dumnezeu?
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ascultarea, intre soti
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ascultarea fata de un batran
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.