Cum se face ca, adesea, muritorii prezic multe lucruri?

Cum se face ca, adesea, muritorii prezic multe lucruri? Mareste imaginea.

5. PETRU. Bine, dar aş vrea să ştiu cum se face că, adesea, muritorii prezic multe lucruri?

XXVII. GRIGORE. Uneori, însăşi forţa sufletelor, prin agerimea sa, prevede ceva, alteori, sufletele care vor părăsi trupul cunosc viitorul printr-o revelaţie, iar câteodată, în pragul desprinderii de trup, ele sunt atinse de inspiraţia divină şi aruncă o privire, cu ochii cei netrupeşti ai minţii, la tainele cereşti.

2. Faptul că forţa sufletului, prin ascuţimea sa, cunoaşte uneori viitorul se arată limpede din următoarea întâmplare. în oraşul nostru, în urmă cu două zile, avocatul Cumquodeus a murit din cauza unui junghi dintr-o coastă . Cu puţin înainte de a muri, l-a chemat la el pe slujitor şi i-a poruncit să-i pregătească veşmintele de plecare, în timp ce sluga credea că stăpânul se smintise, neascultându-i câtuşi de puţin poruncile, acesta s-a ridicat şi s-a îmbrăcat spunând că se va duce pe via Appia, la biserica Fericitului Sixtus.

3. Nu după mult timp, deoarece boala i s-a agravat, a murit. S-a luat hotărârea ca trupul să-i fie depus la biserica Fericitului lanuarius martirul, pe via Praenestina. Dar, pentru că celor ce se îngrijeau de înmormântarea lui li s-a părut prea departe, le-a venit brusc o altă idee, ieşind cu sicriul pe via Appia. Fără să ştie ce spusese Cumquodeus, l-au înmormântat chiar în biserica pe care el însuşi o prezisese. Ştiind că acel bărbat fusese implicat în treburile lumeşti şi doritor de câştiguri pământeşti, cum de a putut el să prezică ceva, dacă nu tocmai forţa şi ascuţimea sufletului său au prevăzut ce se va întâmpla cu trupul lui?

4. Adesea însă, pentru a fi cunoscute cele viitoare de către muritori, acest lucru se face prin revelaţii. Putem enumera aici câteva din întâmplările care ştim că s-au petrecut la noi în mănăstire. în urmă cu zece ani, în mănăstirea mea se găsea un frate căruia i se zicea Gerontius. Fiind el apăsat de o grea maladie a trupului, i s-au arătat într-o noapte nişte bărbaţi îmbrăcaţi în alb, pe care i-a privit coborând din înalt, cu veşmântul lor strălucitor, chiar în acea mănăstire. Oprindu-se la patul bolnavului, unul dintre ei a zis: „Am venit aici ca să trimitem în oastea Domnului pe câţiva fraţi din mănăstirea lui Grigore" şi, dând ordin altuia, a adăugat: „Scrie: Marcel, Valentinian, Agnellus" şi alţii, ale căror nume nu mi le amintesc acum. Acestea fiind îndeplinite, a mai adăugat: „Scrie-I şi pe cel ce ne priveşte".

5. Incredinţat în urma acestei revelaţii, dimineaţa, Gerontius le-a făcut cunoscut fraţilor cine va muri din mănăstire şi i-a anunţat că el le va urma. Din ziua următoare, călugării prezişi au început să moară, perindându-se în aceeaşi ordine în care fuseseră enumeraţi. In cele din urmă a murit şi Gerontius, el, care a ştiut dinainte că acei călugări vor muri.

6. In urmă cu trei ani, în timpul ciumei care a pustiit atât de amarnic oraşul nostru, la mănăstirea din Porto se afla un călugăr pe nume Mellitus. Deşi încă tânăr, era un om de o admirabilă simplitate şi umilinţă. Apropiindu-se ziua în care urma să fie chemat la Dumnezeu, a fost lovit de acest morb şi a ajuns în pragul morţii. Aflând acest lucru, preacinstitul Felix, episcop al oraşului (din a cărui relatare am cunoscut toate acestea), a căutat să ajungă până la el şi să-l întărească cu cuvinte de îndemn, că nu trebuie să se teamă de moarte. I-a promis chiar un răstimp mai lung de viaţă, prin mila lui Dumnezeu.

7. La aceste cuvinte însă, el i-a răspuns că drumul vieţii lui a ajuns la capăt şi că i s-a arătat un tânăr care i-a adus un răvaş, zicându-i: „Deschide şi citeşte".

Deschizându-l, a spus că s-a găsit scris acolo, cu litere de aur, pe sine şi pe toţi cei care fuseseră botezaţi odată cu el, de către amintitul episcop, în ziua de Paşte. După cum zicea, a descoperit mai întâi numele său, iar apoi, ale tuturor celor botezaţi atunci. Din această cauză, a fost sigur că şi el, şi ceilalţi se vor muta repede din această viaţă.

8. Aşa s-a întâmplat că a murit chiar în acea zi, iar după el, toţi cei care fuseseră botezaţi împreună cu el i-au urmat, astfel încât, în foarte puţine zile, niciunul dintre ei n-a mai rămas în viaţă. E clar, desigur, că robul lui Dumnezeu, Mellitus, le văzuse numele scrise cu aur, pentru că slava veşnică le avea sădite în ea.

9. Astfel, după cum ei au putut cunoaşte cele ce vin prin revelaţie, tot aşa sufletele care ies din trup pot scruta uneori tainele cereşti, nu în vis, ci rămânând treze. L-ai cunoscut bine pe Ammonius, un călugăr din mănăstirea mea. Acesta, pe când purta haina lumească, a luat-o în căsătorie pe fiica lui Valerian, un avocat din oraş, căruia îi dădea ascultare cu conştiinciozitate şi fără şovăială, cunoscând tot ce se întâmpla în casa lui.

10. Fiind deja la mănăstire, el mi-a povestit că, în timpul molimei care a lovit foarte tare oraşul, pe vremea patriciului Narses, în casa avocatului Valerian se afla un tânăr slujitor, Armentarius, deosebit prin simplitate şi modestie. Deoarece însăşi casa avocatului a fost pustiită de această nenorocire, tânărul a fost atins de boală şi a ajuns pe patul de moarte.

11. Brusc, semeţindu-se în faţa celor prezenţi, şi-a venit în fire şi a cerut să fie chemat stăpânul său, căruia i-a spus: „Eu am fost în cer şi am aflat cine va muri din această casă. El, el şi cu el vor muri. Tu însă să nu te temi, pentru că nu vei muri de data asta. Ca să ştii că am fost în cer şi că spun adevărul, iată, am primit acolo darul de a vorbi în toate limbile. Oare nu ţi-a fost cunoscut că eu n-am ştiut deloc limba greacă? Şi totuşi, voi vorbi greceşte ca să afli dacă e adevărat ceea ce mărturisesc, faptul că am primit darul de a vorbi în toate limbile".

12. Atunci, stăpânul i-a vorbit greceşte, iar el i-a răspuns în aceeaşi limbă, astfel încât toţi cei de faţă s-au mirat foarte. In acea casă locuia şi un bulgar, luptător cu sabia, al lui Narses, cel pomenit mai sus. L-au condus degrabă lângă bolnav, căruia i-a vorbit în limba bulgară. Insă tânărul sclav, născut şi crescut în Italia, i-a răspuns în aceeaşi limbă barbară, ca şi cum ar fi fost născut din acelaşi neam. Miraţi au fost toţi cei care l-au auzit. Din cercarea celor două limbi, pe care nu ştiau ca el să le fi cunoscut înainte, au crezut şi în privinţa tuturor celorlalte, pe care nu le puteau verifica.

13. De două ori, moartea i-a fost amânată de pe o zi pe alta, dar într-a treia zi, nu se ştie prin ce judecată ascunsă, şi-a sfâşiat cu dinţii mâinile şi muşchii de pe braţe, şi astfel şi-a dat duhul. După ce a murit, toţi cei pe care îi prezisese au fost luaţi curând de la lumina acestei vieţi. Nimeni din acea casă n-a murit din pricina molimei, dacă n-a fost prevestit prin vocea lui.

Sfantul Grigorie cel Mare

Dialoguri despre moarte, Editura Sophia

Cumpara cartea "Dialoguri despre moarte"


 

22 Ianuarie 2018

Vizualizari: 776

Voteaza:

Cum se face ca, adesea, muritorii prezic multe lucruri? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE