- Ce trebuie ca Domnul să audă rugăciunea mea?
- Cine vrea ca Domnul să audă rugăciunea lui trebuie ca atunci când va sta înaintea Lui şi va tinde către El mâinile sale să se roage din toată inima pentru vrăjmaşii săi, chiar mai înainte de a se ruga pentru sufletul său.
- Ce trebuie să-şi amintească în primul rând cel ce doreşte a sluji Domnului?
- Vrednic de crezare este cuvântul care zice că, dacă vei muri împreună cu Hristos faţă de păcat, vei şi trăi împreună cu El; dacă răbdăm necazurile, trăind după învăţătura lui Iisus Hristos, împreună cu El vom şi împărăţi, dar dacă ne vom da în lături de la moartea faţă de păcat şi vom trăi fără învăţătura lui Hristos, şi Hristos Se va lepăda de noi. Aşadar adu-ţi aminte de acest cuvânt vrednic de crezare, spune Apostolul Pavel (v. II Tim. 2,11-14).
- Cum pot să îmi cunosc păcătoşenia?
- Pentru aceasta, povăţuitorii buni sfătuiesc să ne rugăm Sfântului Duh pentru luminare. Acesta este un lucru foarte bun, de care este neapărată nevoie. Bineînţeles că la rugăciunea noastră, lumina Atotsfântului Duh poate să arate şi chiar ne arată totul, până şi cele mai mici strâmbătăţi din inima noastră. Nu trebuie să ne mulţumim însă numai cu rugăciunea; trebuie să ne străduim să vedem ce ne arată Duhul Sfânt. Lumina lui Dumnezeu arată limpede tot ce se află în casa noastră - dar ca să vedem ceea ce e în ea trebuie să deschidem ochii şi să ne uităm cu luare-aminte, cercetând cele ce se află în ea. Altfel, oricât de limpede ne-ar arăta lumina de zi a lui Dumnezeu cele ce se află în casa noastră, nu vom şti ce este în ea dacă nu o vom cerceta.
- Ce să fac dacă atunci când sunt în societate nu mă pot înfrâna de la vorbă, iar atunci când vorbesc supăr pe cineva, chiar fără să vreau, cu spusele mele?
- Cine nu este încercat în înfrânarea limbii sale trebuie să-şi amintească cel mai mult aceste cuvinte ale psalmistului, pe care Sfânta Biserică le grăieşte lui Dumnezeu: pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele, ştiind fără putinţă de îndoială că limba este un rău fără de astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte; dacă nu va greşi cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul (Iac. 3, 8, 2).
- Cum să mă cunosc în chip vrednic de crezare pe mine însumi, sau cum să-mi cunosc propria păcătoşenie?
- Pentru aceasta avem oglindă, în care oricine îşi poate vedea foarte lesne şi limpede toată păcătoşenia sa, numai să dorească. Această oglindă curată, ce ne arată desluşit tot ce e înlăuntrul nostru, aproape că a ieşit din întrebuinţare cu totul, şi ne mulţumim cu oglinda care ne arată doar cele din afară. Oglinda curată de care vorbesc este legea lui Dumnezeu, arătată prin cele zece porunci dumnezeieşti; cine se priveşte fără încetare în această oglindă îşi poate vedea în chip cu totul vrednic de crezare propria păcătoşenie.
- Trebuie să-i iert pe toţi cei ce mă necăjesc, sau nu?
- Să luăm aminte la cuvântul lui Dumnezeu, care ne arată că cine nu-l iartă pe cel ce îl necăjeşte nu trebuie să se numească creştin, deoarece creştinismul cere neapărat iertarea supărărilor pricinuite de aproapele. Iată ce spune Mântuitorul nostru: aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău." Eu însă vă zic: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc (Mt. 5, 43-44). Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi-le bine (Lc. 6, 32, 35); nu vă răzbunaţi singuri, căci scris este: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul" (Rom. 12,19).
- Ce să fac dacă mă smintesc văzând că alţii spun fără oprelişti tot ce le vine în cap ori mă supăr nevăzând la ei blândeţe în purtarea fată de ceilalţi?
- Incredinţează-te pe tine însuţi că aceasta ţi se pare, din pricina neatenţiei şi nechibzuinţei tale. Nu trebuie să osândeşti pe nimeni, fiindcă nu ştii cu ce scop fac ei acestea, după cum nu ştii nici cu ce scop mă port eu cu cineva aşa şi nu altfel. Străduieste-te să iei mai mult seama la tine însuţi, nu să descoşi faptele şi purtarea altora. Eşti creştin, şi ca atare nu ai dreptul să judeci unde, când, cum şi cu cine se poartă cineva aşa cum se poartă.
- Patima trupească luptă mai puternic decât celelalte sufletul meu; ce mijloc este mai lesnicios pentru a o stinge?
- Primul şi cel mai obişnuit mijloc pentru tăierea patimii trupeşti este îndepărtarea de cele ce aprind sufletul, precum şi înfrânarea aspră. Este greu să fii curat în mijlocul smintelilor lumii. De asemenea aducerea-aminte de faptul că suntem stricăcioşi şi că în curând va veni ceasul morţii ajută mult la stingerea ei. Cât de jalnic este atunci când vezi oameni care mai înainte erau stăpâniţi de ea, iar acum au căzut în boli de nevindecat, ori au înnebunit, ori sunt roşi de gelozie, sunt străpunşi de necredinţă şi înşelăciune şi încă dinainte de moarte ard în focul de iad al deznădejdii!
- Ce să fac ca Domnul să audă rugăciunea mea?
- Dacă vrei să te rogi lui Dumnezeu, cercetează-ţi mai întâi mintea şi rânduieşte-o în aşa fel, încât atunci când vei spune: „milostiv fii mie" să fii şi tu milostiv faţă de cei care te roagă; când vei spune: „nu pomeni greşalele mele", nici tu să nu pomeneşti greşalele aproapelui tău; când vei spune: „nu pomeni păcatele mele cele de voie şi fără voie", nici tu să nu pomeneşti necazurile cu care te-a amărât altul. De nu vei face asta, te vei tot ruga, iar Dumnezeu nu te va asculta, după cum dă mărturie Sfânta Scriptură. Astfel, în Evanghelie Domnul porunceşte să ne rugăm în felul acesta: „şi ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri": că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Mt. 6, 14-15). Şi în Evanghelia după Luca spune: iertaţi, şi veţi fi iertaţi (Lc. 6, 37). Şi altundeva îi învaţă pe ucenici să se roage aşa: şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă (Lc. 11, 4).
- Nu înţeleg bine puterea pocăinţei, şi aş dori, părinte, să aud părerea ta.
- Pocăinţa este doctorie care nimiceşte păcatul; ea este dar ceresc şi putere minunată, care, din mila lui Dumnezeu, biruie puterea pedepsirii pentru călcarea legii. Iată de ce ea nu îl leapădă pe curvar, nu îl alungă pe preacurvar, nu se leapădă de beţiv, nu se îngreţoşează de închinătorul la idoli, nu îl dispreţuieşte pe ocărâtor, nici pe hulitor, nici pe mândru, ci pe toţi îi schimbă, fiindcă este cuptor care curăţă de păcat pe de-a-ntregul. Viaţa noastră de acum este vreme de pocăinţă. Mare primejdie ne pândeşte pe noi, cei împovăraţi de păcate, dacă nu vom preîntâmpina prin pocăinţă pedeapsa veşnică, dacă nu vom apuca înaintea feţei Lui întru mărturisire (Ps. 94, 2) şi nu vom stinge focul păcatului prin lacrimi de căinţă şi umilinţă. Mare este focul păcatului, însă lacrimile îl sting.
- Ce trebuie să-l facă pe creştin să-şi îndeplinească îndatoririle cetăţeneşti?
- Intr-o obşte bine orânduită, feluritele ranguri şi tagme există pentru ca membrii societăţii să-şi poarte poverile unii altora, adică să se ajute între ei pentru a ajunge ca cei mai mari să se îngrijească de pacea şi siguranţa celor mai mici, iar aceştia, la rândul lor, să le slujească celor mai mari după măsura puterilor lor, potrivit felului îndeletnicirilor lor. Ca atare, este învederat că nu iubirea de sine şi căutarea propriului câştig trebuie să-l călăuzească pe creştin în împlinirea îndatoririlor creştineşti, ci dorinţa ca aproapelui să îi fie bine, dragostea neprefăcută faţă de el.
Invăţându-i pe creştini să se supună cârmuirilor şi legilor statului (v. Rom. 13,1-18), şi potrivit cu treapta şi însemnătatea cârmuirilor societăţii să dea fiecăreia dintre ele cele ce i se cuvin, Sfântul Apostol Pa vel spune: daţi, deci, tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste; el îmbină toate aceste îndatoriri şi celelalte de acelaşi fel într-o singură mare îndatorire a creştinului: nimănui să nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul, că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea.
- Cum trebuie să ne purtăm în faţa smintelilor?
- Dacă vezi sminteli în jurul tău, întoarce-te de la ele către altarul duhului tău, şi ele vor rămâne cu uşurinţă în afara ta. Dacă îţi apasă inima supărări, întoarce-te către duhul harului, care trăieşte în tine, şi ele vor alcătui fericirea evanghelică. Dacă îţi îngreunează calea vieţii împrejurări mohorâte, ţine-te de ungerea pe care o aveţi de la Cel Sfânt, şi ea te va învăţa despre toate (v. I In 2, 20-27). Dacă îţi seacă în vreo privinţă puterile, să ştii că nici înainte nu trebuia să te bizui pe ele, iar acum te încredinţezi din cercare că trebuie să ceri ajutorul lui Dumnezeu, căruia îi place să se desăvârşească întru neputinţele noastre.
- Adeseori aud de la tine, părinte: „Rabdă cu nădejdea cea bună"; până când trebuie să rabd?
- Tărâmul răbdării este foarte cuprinzător. El se întinde de-a lungul întregii vieţi a omului şi, totodată, cuprinde toate destinele omeneşti din această lume. Prin răbdare, omul agoniseşte şi păstrează toate bunătăţile, reuşeşte în ceea ce întreprinde, ajunge la împlinirea dorinţelor, îndură fără să se vatăme năvălirile răutăţilor; îndată ce a ieşit din răbdare, se află în primejdia de a pierde binele şi a suferi de pe urma răutăţilor sau, ceea ce este mai cumplit, a face rău. Fără răbdare nu poate fi vorba de nevoinţă, iar fără nevoinţă nu poate fi vorba de virtute, nici de dar duhovnicesc, nici de mântuire, pentru că împărăţia lui Dumnezeu se ia cu silinţă (Mt. 11,12).
- Ce ne trebuie ca să fim totdeauna liniştiţi şi să nu avem frică de nimic?
- Ca să avem totdeauna tihnă, nu trebuie să ne bizuim pe puterile noastre, ci să cugetăm mereu la cuvântul dumnezeiesc: acesta ne este sprijin, tărie şi liman lin. Este în Sfânta Scriptură o făgăduinţă a Domnului, care este pentru noi zid şi scut. Domnul ne-a zis: Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Mt. 28, 20).
- Este cu putinţă ca cel ce nu bea vin să fie beat, iar cel ce bea să aibă trezvie?
- Se poate, fiindcă în Scriptură se spune: ameţit, dar nu de vin (Is. 51, 21). Fără vin se îmbată cel ce nu părăseşte nepăsarea şi nu înfrânează turbarea patimilor prin chibzuinţă evlavioasă. Şi cel care bea vin poate fi treaz cu sufletul şi priveghetor în toate cele mântuitoare de suflet, căci dacă ar fi fost cu neputinţă lucrul acesta, Sfântul Apostol Pavel nu i-ar fi dat ucenicului său Timotei un asemenea stat: foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni (I Tim. 5, 23) - fiindcă beţia ce altceva este, decât o ieşire din mintea cea firească, schimbare în rău a inimii, sărăcire a noimei, lipsire de înţelegere: toate acestea nu vin doar de la beţia cu vin, ci şi de la beţia mâniei şi de la pofta cea fără de rânduială.
SFÂNTUL BONIFATIE DE LA TEOFANIA
Fragment din cartea "DESPRE GRIJA FAŢĂ DE SUFLET", Editura Sophia
Cumpara cartea "DESPRE GRIJA FAŢĂ DE SUFLET"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.