Cuvinte si povatuiri ale Episcopului Nicolae Velimirovici

Cuvinte si povatuiri ale Episcopului Nicolae Velimirovici Mareste imaginea.

(Biserica cu hramul Sfântului Sava din Londra)
In cele opt săptămâni pe care le-a petrecut în Anglia, Episcopul Nicolae a slujit paisprezece Liturghii, a citit rugăciuni pentru însănătoşirea celor bolnavi şi a oficiat slujbe de pomenire pentru cei adormiţi. Cu prilejul fiecărei Liturghii, Vlădica ţinea câte o predică, şi, deseori, în timpul meselor de obşte dădea poveţe.

Aici aducem numai unele gânduri din aceste predici şi povăţuiri.

Despre maximalisnml duhovnicesc. „Ateii vremurilor noastre se numesc pe sine maximalişti. Ei şi sunt maximalişti în tăgăduirea lui Dumnezeu, a sufletului, a moralei, a conştiinţei, a valorilor personale ale fiecărui om şi a legăturilor fireşti de rudenie dintre oameni. Impotriva unor astfel de maximalişti negativişti noi trebuie să scoatem în evidenţă maximalismul duhovnicesc şi moralicesc. Să nu ne înşelăm: maximaliştii duhovniceşti şi moraliceşti nu-i pot stăpâni pe ateiştii maximalişti materialişti, dacă nu vor avea arme mai puternice decât ale acestora. Aceasta trebuie să fie regula plină de înţelepciune a tuturor popoarelor creştine, deci, şi a poporului ortodox sârb. In haosul şi decăderea morală şi spirituală a vremurilor noastre aceasta este o informaţie de căpătâi. Alexandru Macedon a biruit oştile asiatice doar pentru că şi-a înarmat oastea cu suliţe mai lungi decât cele ale oştirii lui Darie. Astfel şi armele noastre creştineşti (credinţa, bunătatea, milostivirea şi celelalte) trebuie să fie mai puternice şi mai însemnate decât armele ateilor..,"

Optimismul. „...Din vremuri nemaiauzite, oamenii se împart în optimişti şi în pesimişti. Când este luptă, pesimistul spune: Am pierdut/, iar optimistul: Vom câştiga! Când este întuneric, pesimistul spune: Nicicând nu se va mai lumina de ziuă, iar optimistul: Se vor ivi zorile! Când este pe moarte, pesimistul spune: Mort pentru totdeauna!, iar optimistul: Voi fi viu într-alta împărăţie! Filosofii optimişti au mai putini adepţi decât filosofii pesimişti, fiindcă suferinţa este mai reală decât veselia. Hristos a introdus Cel dintâi în lume mărturii adevărate, neclintite şi limpezi ale optimismului. Prin învăţătura Sa şi, în special, prin învierea Sa, El a descoperit o lume şi o viaţă nouă. Optimismul Său nu este unul obişnuit, de suprafaţă, ci este un optimism tragic: prin tunelul întunecos la lumină, prin chinuri la bucurie, prin moarte la viaţă.

Oare există vreun popor în lume care să fi înţeles mai bine decât poporul sârb acest optimism evanghelic şi apostolesc al lui Hristos? Eu nu cred. Un grup de sârbi din Primor îşi sapă mormântul la Romana. Şi, săpând, fac glume spirituale pe seama ucigaşilor lor. Unde este cărturarul să descrie măreţul umor al robilor sârbi din lagăre? De-a lungul a cinci sute de ani de robie, sârbul a crezut în chip fanatic în biruinţa dreptăţii asupra nedreptăţii, în ciuda tuturor evidentelor evenimente potrivnice. Şi voi, după douăzeci de ani de suferinţă şi necazuri, iată, aţi înălţat această minunată biserică sârbească în Londra, ca semn vădit al credinţei voastre neclintite în biruinţa dreptăţii asupra nedreptăţii..."

Voia cea bună. „...Această minunată biserică cu hramul Sfântului Sava din Londra, voi, sârbilor, aţi zidit-o cu bunăvoinţa voastră. Nu cu de-a sila, ci de bunăvoie. Un turn luminează mai mult în furtuna întunecoasă a vremurilor noastre. Unii consideră cântarea îngerească asupra împăratului Unuia- Născut în Betleem Intre oameni bunavoire ca fiind o cântare dulceagă şi neînsemnată. însă el este noul statut al noii comunităţi a lui Hristos. El a întemeiat această comunitate, Biserica Sa, pe buna voinţă a fiecărui om. Dacă vrea cineva sa vină după Mine..., au rostit buzele lui Dumnezeu, iar nu ale unui fur. Ceea ce Irod a vrut să facă cu de-a sila şi ceea ce diverşi furi au făcut cu forţa şi de-a sila: imperii şi civilizaţii - toate au căzut şi au pierit. Dar ceea ce Hristos a întemeiat pe bunăvoinţa oamenilor, Biserica Sa, stă şi astăzi şi permanent creşte şi se lărgeşte. Foarte puţini sârbi iubesc forţa, siluirea şi mizeria. Apelează la bunăvoinţă, şi sârbul va face şi mai mult decât i se va cere. Aceasta este trăsătura unui neam care iubeşte liber. Vă rog, umpleţi-vă de bunăvoinţă pentru fiecare faptă bună, şi Hristos vă va binecuvânta, iar îngerii Săi vă vor fi colaboratori şi ajutători..."

Impărăţia Cerurilor. „...Oare s-a. înşelat Ţarul Lazăr pentru că a iubit împărăţia Cerurilor? Unii spun că da. Atunci s-ar putea spune că Hristos S-a înşelat (să-mi fie cu iertare!) pentru că a zis: Căutaţi mai întâi Împărăţia Cerurilor, iar celelalte vi se vor adăuga vouă. Unde este Impărăţia Cerurilor? Este spus: întru voi, între voi şi mai presus de voi. Când în sufletul vostru este credinţă, nădejde, dragoste, sfială, nevinovăţie şi curăţie, atunci întru voi este împărăţia Cerurilor. Atunci când între voi este bună voinţă, milostivire, armonie şi iubire frăţească - atunci împărăţia Cerurilor este întru voi. împărăţia Cerurilor este şi mai presus de voi, imensă şi infinită, acolo în lumea duhurilor şi a sufletelor, unde împărăteşte Hristos Cei înviat, unde şi pe voi vă aşteaptă sute de milioane de strămoşi de-ai voştri, de sfinţi, drepţi şi mucenici sârbi, care, vieţuind pe pământ, au purtat întru ei împărăţia Cerurilor, sau au lărgit-o în jurul lor, sau au pătimit pentru ea, ca să se veselească veşnic întru ea. Vă rog, cugetaţi la aceasta, fiindcă voi sunteţi mai cu seamă poporul împărăţiei Cereşti, după cum este spus în Evanghelie, adeverit în istoria voastră şi cântat în culegerile voastre de cântări..."

Credinţa şi încrederea. „...Atâta timp cât credinţa în Hristos este puternică, puternică este şi încrederea în oameni. Când slăbeşte această credinţă, slăbeşte şi încrederea. Care dintre voi, bătrânilor sârbi, nu a ţinut minte aceasta? Cât timp s-a crezut şi s-a spus: Hristos este în mijlocul nostru!, şi încrederea a fost desăvârşită. Cât timp s-a crezut că Martorul Ceresc este pe lângă toate afacerile (tranzacţiile) noastre, atâta timp nu a fost nevoie de nimic «scris». Când această credinţă a fost slăbită de îndoială, atunci a trebuit să se scrie şi s-a putut falsifica. Cum ne vom lepăda de o astfel de răutate dacă nu întărim credinţa în Hristos şi încrederea unui
om fată de altul?"

Păcatul şi greşeala. „...Regele Ahab a făcut o greşeală pornind cu oaste împotriva sirienilor. Şi a făcut această greşeală pentru că Dumnezeu a vrut să-l pedepsească pentru nenumăratele păcate.

Şi a intrat Ahab în război şi a pierit şi «câinii au lins sângele lui». Păcatul îmboldeşte la săvârşirea de greşeli, fiindcă păcatul şi greşeala nu sunt de acelaşi fel. Greşeala este urmarea inevitabilă a săvârşirii păcatului. Dumnezeu nu călăuzeşte pe nimeni la păcat, însă îl lasă pe păcătos în greşeală. Astfel Regele David a fost călăuzit la săvârşirea câtorva greşeli de stat din cauza păcatului desfrânării şi al uciderii. Iar noi am avut atâtea păcate, încât greşeala era inevitabilă. A fost nevoie de pocăinţă obştească înaintea lui Dumnezeu, atât a acelora care din pricina păcatelor lor au căzut în greşeli, cât şi a tuturor şi a fiecăruia în parte pentru păcatele sale. De n-ar fi fost păcatul - n-ar fi fost nici greşeala"...

Biserica dăruieşte membrilor săi două armuri: în vreme de libertate, o armură împotriva fricii, iar, în vreme de robie, o alta împotriva imoralităţii şi a corupţiei.

Biserica Ortodoxă Sârbă. „...Ea nu este nici a mea, nici a ta, ci a noastră. Sfântul nostru locaş obştesc este mamă mângâietoare, dojenitoare, împăciuitoare, tămăduitoare, însufleţitoare. Ea este atotcuprinzătoare. Ii include pe toţi sârbii ortodocşi, şi nu-l exclude pe niciunul, doar pe acela care se exclude pe sine însuşi prin ateismul său lipsit de pocăinţă. Fiii săi duhovniceşti sunt şi drepţi şi păcătoşi, vii şi morţi, şi oameni de diverse opinii politice şi sociale. Ea îi primeşte pe toţi sub acoperişul ei, dar ea nu poate sta sub acoperişul niciunui partid, fiindcă partidele sunt vremelnice, iar Biserica este veşnică. Cel ce este înţelept nu va pretinde ca întreaga Biserică a Iui Hristos ca un palat obştesc să se înghesuie sub cortul unui partid. Ca drept slăvitoare, ea se revoltă împotriva celor ce sunt nepăsători şi nestatornici în credinţă, şi, ca sârbească, se revoltă împotriva celor ce se ruşinează de numele de sârb..."

Vreau. „Acesta este un cuvânt rostit deseori de buzele Mântuitorului Hristos. Oriunde este chemat să tămăduiască, să hrănească, să povăţuiască şi să mângâie, El întotdeauna răspunde: Vreau! Nici tu frate să nu zici: Nu vreau, oriunde eşti chemat să faci o faptă bună. Când eşti chemat să cercetezi bolnavi (şi există mulţi suferinzi sârbi în Anglia), spune: Vremi! Sau să-ţi ajuţi fratele la nevoie, spune: Vreau! Sau să te alături Bisericii sau vreunei alte organizaţii folositoare, spune: Vreau! Fie ca răspunsul şi lozinca să-ţi fie: Vreau! Şi spune aceasta şi o fă cu bucurie! Acesta este adevăratul pozitivism creştinesc. Acesta este mântuirea sufletului. Şi dacă vei spune şi vei face fraţilor tăi, atunci şi Dumnezeu va răspunde rugăciunii tale: Vreau..."

Vă rog, fraţilor! „Şi Apostolii lui Hristos mai mult au făcut rugăminţi decât au poruncit. In emoţionanta epistolă către Filimon, Sfântul Apostol Pavel scrie: Deşi am dreptul întru Hristos să-ţi poruncesc, pentru dragoste, îţi fac mai degrabă o rugăminte. Aşa cum sunt eu, Pavel, ca un bătrân, iar acum şi pus în lanţuri pentru lisus Hristos (Filimon 1,9). Astfel şi eu, acum, bătrânul Nicolae, Vă rog, fraţilor:

Ii rog pe cei şcoliţi să nu-şi dea importanţă cu şcoala lor, şi să nu-i dispreţuiască pe cei neşcoliţi. Cu toţii au absolvit cea mai înaltă şcoală a vieţii, universitatea chinului şi a pătimirii, şi aceasta vă determină să fiţi egali şi să vă înfrăţiţi!

Vă rog să vă purtaţi frăţeşte faţă de fraţi, iar nu intr-un mod răutăcios şi necioplit. Englezii vă laudă ca pe nişte adevăraţi gentlemeni. Iar voi chiar sunteţi, Insă, oare, sunteţi gentlemeni unii faţă de alţii, sau vă ocărâţi reciproc şi redeschideţi răni adânci în loc să le tămăduiţi? Sârbul, unul faţă de altul, trebuie nu numai să fie gentleman, ci mai mult decât aceasta - frate. Inaintea celui străin se laudă, iar fratelui se plânge, spune un proverb sârbesc!

Ii rog pe fraţii preoţi, de altfel, vrednici de laudă în această ţară, să nu intre în niciun partid politic. Şi, vă rog, pe voi, nobililor sârbi, să nu-i atrageţi pe preoţi în partidele voastre. Preoţii sunt ofiţeri duhovniceşti ai lui Hristos şi ai poporului şi astfel fiind nu pot intra în diferendele politice, unde trebuie să împace, nici în diviziuni, unde trebuie să unească, atrăgând mereu atenţia asupra ţelului suprem al vieţii omului şi asupra singurului scop naţional al sârbilor în acest timp. Calea Bisericii este lungă. De aceea ea nu se grăbeşte, ci păşeşte cu luare-aminte, în timp ce toate celelalte organizaţii omeneşti aleargă, se ostenesc, se istovesc şi trec!

In cele din urmă, la despărţire, vă rog, fraţilor, să faceţi tot ceea ce puteţi pentru generaţia de astăzi! Ca generaţiile viitoare să ne poată lua drept pildă de urmat.

Sfantul Nicolae Velimirovici

Fara Dumnezeu nici peste prag Vol 1 - duhovnici sarbi ai veacului XX; Editura Egumenita

Cumpara cartea "Fara Dumnezeu nici peste prag"

Pe aceeaşi temă

22 Martie 2018

Vizualizari: 468

Voteaza:

Cuvinte si povatuiri ale Episcopului Nicolae Velimirovici 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE