Mărturisiţi-vă... unul altuia păcatele (Iac. 5,16)
Pentru a ajuta pe cel care se pocăieşte să ia aminte cât mai bine la păcatele sale, în unele mănăstiri cu rânduială de obşte a existat mărturisirea de fiecare zi a gândurilor înaintea părinţilor şi a stareţilor. In acest fel, monahii se deprindeau ca în fiecare zi să ia aminte la păcatele lor, la starea lor duhovnicească.
Insemnătatea şi esenţa unei asemenea descoperiri a gândurilor sunt caracterizate astfel de către Sfântul Ignatie Briancianinov: „Fraţii în fiecare zi îşi mărturiseau stareţului păcatele lor şi chiar şi cele mai mici greşeli, chiar şi gândurile şi simţirile păcătoase, şi îi arătau lui spre cercetare nedumeririle lor. Această faptă umplea sufletul cu un folos duhovnicesc nespus. Nici o nevoinţă nu ucide, de fapt, cu atâta uşurinţă şi cu atâta putere precum aceasta patimile: acestea se retrag îndată dacă fără de cruţare sunt mărturisite."
In cazul în care nu exista posibilitatea descoperirii gândurilor către duhovnic, descoperirea gândurilor se putea face şi către un frate duhovnicesc, ce vieţuia întru acelaşi gând.
Zidirea duhovnicească reciprocă a fost recomandată creştinilor de către Sfântul Apostol Pavel, după cum aflăm din epistola sa către tesaloniceni; îndemnaţi-va şi zidiţi-va unul pe altul, aşa precum şi faceţi (I Tes. 5, 11). Iar Sfântul Apostol Iacov, privitor la aceasta, scrie: Mărturisiţi-vă... unul altuia păcatele (Iac. 5,16).
Mărturisirea reciprocă a gândurilor ajută la biruirea ispitelor care apar, a greşelilor duhovniceşti ascunse, a păcatelor şi slăbiciunilor neluate până atunci în seamă.
Totodată, ea conduce către curăţirea sufletului. Şi, cu toate că în cazul dat nu este vorba de dezlegarea păcatelor, pe care o poate da la spovedanie doar preotul, totuşi, la înfricoşata Judecată noi vom avea mărturie că am vădit aceste păcate şi că încă de pe pământ ne-am ruşinat de ele. Iar aceasta, cu siguranţă, va fi o uşurare pentru suflet.
In istoria Bisericii întâlnim astfel de întâmplări.
Doi oameni se aflau pe o corabie. Unul dintre ei era creştin, însă săvârşise un păcat de moarte şi încă nu-l mărturisise. Celălalt era catehumen şi se pregătea să primească botezul. Nu apucase însă să împlinească aceasta.
Ridicându-se o furtună pe mare,, viaţa celor doi era în primejdie. Şi au început ei atunci să plângă, căci amândoi urmau să-şi piardă viaţa şi odată cu aceasta pierea şi nădejdea de mântuire. Atunci Domnul i-a înţelepţit şi în acea grea situaţie au aflat ei o cale de ieşire. Catehumenul a primit de la creştin botezul, iar acesta i-a mărturisit lui păcatul ca unui frate credincios.
Un alt exemplu l-am aflat în sfârşitul contemporanului nostru, protoiereul Pavel Anikeev, autorul lucrării Mistica Sfântului Simeon Noul Teolog.
Viaţa acestui om al Bisericii s-a încheiat în pustia adâncă a îndepărtatei Siberii. Acolo, nici măcar la sute de kilometri nu puteai afla pe atunci o biserică ori un preot.
A chemat el atunci un ţăran evlavios şi, înainte de moarte, i-a mărturisit păcatele vieţii sale.
Aici trebuie să remarcăm faptul că fie şi numai sincera pocăinţă şi frângerea inimii pentru păcatele săvârşite înaintea unui frate întru Hristos (dacă nu există posibilitatea de mărturisire la preot) pot să atragă către cel păcătos harul lui Dumnezeu şi să-i fie dăruită lui plinătatea iertării păcatelor, ca în acest chip să se izbăvească de neputinţa sufletească ori de pedeapsa păcatului celui veşnic.
Un alt exemplu remarcabil de mărturisire reciprocă îl aflăm în viaţa unui evlavios creştin - Semen Klimovici -care locuia nu departe de pustia Optinei (spre sfârşitul veacului al XlX-lea).
Evlavia, multa citire din cărţile Sfinţilor Părinţi şi darul dreptei judecăţi duhovniceşti atrăgeau către el mulţime de oameni, ce căutau tămăduirea în bolile lor sufleteşti ori ajutor întru necazuri.
Astfel, precum stareţul Ilarion, Semen Klimovici se străduia să afle pricina duhovnicească a bolilor ori necazurilor şi să aducă mângâiere şi tămăduire în conştiinţa celor păcătoşi, care cu adevărat se căiau de păcate. După o cercetare duhovnicească a conştiinţei, îi învăţa pe cei care se pocăiau despre trebuinţa mărturisirii înaintea preotului. Adeseori însă, după o sinceră pocăinţă, în prezenţa lui Semen Klimovici, cei bolnavi sufleteşte primeau tămăduire întru neputinţele lor.
Două dintre cazurile de pocăinţă adâncă atrag în mod deosebit atenţia asupra lucrării duhovniceşti a lui Semen Klimovici.
O familie alcătuită din patru fraţi căsătoriţi trăia împreună cu tatăl şi cu mama lor. Relaţiile între soţiile acestora erau mai mult decât tulburi: nenumărate certuri, dispute şi vrajbe.
Iar toate acestea se răsfrângeau asupra socrului şi soacrei.
Unul dintre fraţi, împreună cu mama şi cu soţia lui, a venit atunci la Semen Klimovici cu rugămintea de a le face pace în familie. Ascultând cererea lor, Semen Klimovici a tăcut doar, luând aminte la tânăra soţie a celui care cerea pacea, vreme îndelungată - aproape trei ceasuri. In chip vădit, în acel timp s-a rugat mult pentru ea, cercând totodată smerenia acesteia.
Astfel, s-a întors el către ea, întrebând-o dacă va împlini ce-i va spune. Ea a răspuns că va împlini întocmai cele poruncite. Atunci Semen Klimovici i-a spus ca îndată să ceară, stând în genunchi, iertare de la socri şi de la soţ pentru purtarea sa; iar când ajunge acasă, de asemenea, să ceară iertare de la toţi ai casei. După aceasta, să meargă să se spovedească şi să se împărtăşească.
Tânăra femeie, în acel ceas, a stat cu smerenie în genunchi, la picioarele tuturor, şi a făgăduit că va împlini toate câte i-a poruncit Semen Klimovici. Ea, într-adevăr, a împlinit, mai apoi, toate cele făgăduite şi s-a schimbat cu desăvârşire. A devenit o femeie blândă şi temătoare de Dumnezeu.
Dintr-o altă întâmplare aflăm că la Semen Klimovici a venit un negustor căruia i se furaseră 200000 de ruble. La rugămintea negustorului de a-i arăta lui hoţul, Semen Klimovici a răspuns că nu poate să-l ajute cu ceva în privinţa dată. Insă a adăugat că era convins de faptul că Dumnezeu va întoarce negustorului toate cele pierdute, dacă îl va asculta şi va face toate câte îi va spune. Iar negustorul s-a învoit la aceasta.
Atunci Semen Klimovici l-a rugat pe negustor să-i povestească cum a dobândit acel capital, cum a neguţătorit şi dacă nu cumva în negoţul lui a lucrat cu necinste, a făcut vreo înşelăciune ori a obidit pe cineva.
Negustorul, cu multă sinceritate, a recunoscut toate aceste fapte. Atunci Semen Klimovici i-a spus negustorului să urmeze pilda evanghelică a lui Zaheu (v. Lc. 19, 1-10) şi să făgăduiască „să dea împătrit" tuturor acelora pe care i-a asuprit şi i-a înşelat, iar aceste păcate ale sale să le mărturisească la preot. Implinind toate aceste lucruri, a aflat el apoi o însemnare în care se arăta unde au fost ascunşi banii furaţi de la el. Aceştia fuseseră sustraşi de către un om de încredere al său, care îl însoţise la Semen Klimovici, şi chiar luase parte la discuţia cu acesta. Cuvântul cel bun al dreptului cu temere de Dumnezeu a înviat şi a mântuit dintr-odată două suflete: pe cel al negustorului şi pe cel al funcţionarului său.
NIKOLAI E. PESTOV
Pocainta - Ospatul crestinului impreuna cu Parintele Ceresc, Editura Sophia
Cumpara cartea "Pocainta - Ospatul crestinului impreuna cu Parintele Ceresc"
-
Ce este si cum trebuie facuta spovedania
Publicat in : Religie -
Tinerii si spovedania
Publicat in : Interviuri -
Spovedania: personala sau colectiva?
Publicat in : Editoriale -
Spovedania prin telefon
Publicat in : Editoriale -
Spovedania la distanta. Telefonul si internetul.
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.