Daca ascultatorul va rabda trei ani in ascultare fara de cercetare fata de parintele sau duhovnicesc, cu toata supunerea, lepadarea de sine si smerenia, atunci este binecuvantat si drept lucru sa fie socotit unul ca acesta in cinul de frate duhovnicesc, si poate ca va vrea sa-l lase pe parinte, care traieste slab, si sa intre in vietuirea cea mai inalta si mai nevoitoare, ori, vietuind in obste, sa dea sfaturi spre o mai aleasa nevointa si infranare - dar daca, fara sa fi fost in desavarsita supunere, va voi sa vietuiasca pe langa parinte ca sfatuitor, lucru care vine din semeata cugetare si din trufie, unul ca acesta nu se va invrednici nicicand, nicidecum, a primi si a simti mangaierea cea tainica trimisa de catre harul lui Dumnezeu pentru ascultarea blanda, smerit-cugetatoare si fara de cercetare. Iar cei ce au petrecut multi ani in ascultarea cea cu inima curata sporesc si se fac, cu harul lui Dumnezeu, adevarati smerit-cugetatori si neagonisitori, adevarati si duhovnicesti iubitori de intelepciune, partasi intru cele de taina ai parintelui lor si sfatuitori neinselati orisicarui om.

Daca vreun frate va voi insa mai inainte de vreme, adica mai inainte de a ajunge la nepatimirea desavarsita, sa se faca sfatuitor, unul ca acesta s-a inselat, fara indoiala, si niciodata nu va putea sa afle nici liniste, nici pace a sufletului, ci in oricare lucru, in oricare slujire a sa, nu va inceta sa iscodeasca: „De ce aceasta, de ce aceea?", iar mai vartos va incepe cu obraznicie a se sfadi cu fiecare frate si a grai impotriva lui, amagindu-se pe sinesi cu parerea vicleana ca se sarguieste sa faca ce este mai bine si mai folositor.

Unul ca acesta uita insa ca a intrat in calugarie nu ca sa se sarguiasca pentru adunarea comorilor si bogatiilor pamantesti sau a placerilor si odihnei trupesti, ci ca sa curateasca sufletul sau si sa il faca locas placut Duhului Celui Sfant, iar mai vartos ca zi de zi, pe cat este cu putinta, sa se sarguiasca ase rastigni pe sinesi din dragoste pentru Domnul Iisus, Care pentru a noastra mantuire S-a rastignit, ca nu numai sa ia crucea sa, ci si sa pironeasca pe ea toate patimile, aplecarile si poftele sale: pe scurt, ca sa fie mort fata de tot ce e pamantesc, ca sa vietuiasca impreuna cu Hristos in Ceruri. Iar aceasta omorare de sine nu se implineste altfel, fara numai prin supunerea si lepadarea de sine adevarata si neprecupetita.

Asadar, o, iubitilor ravnitori ai ascultarii, iar mai vartos ai insusi Preadulcelui si Doritului Domn lisus, lepadati, rogu-va, de la voi toata indoiala, grairea impotriva si nesupunerea! Cu adevarat, comorile si bogatia intregii lumi nu sunt vrednice nici de cea mai mica parte a desfatarii pe care Domnul a gatit-o celor ce II iubesc. Nu uitati scopul vostru, amintiti-va pentru ce ati parasit lumea si ati luat asupra voastra jugul cel bun al calugariei; purtati-va cu rabdare crucea, iar cand vrajmasul vostru, diavolul, va incepe sa va amageasca, sa va insele si sa va impinga la nesupunere, aducand ganduri cum ca parintele nu face bine poruncind cutare si cutare lucru, iar cutare si cutare lucru ar fi mai bun si mai de folos, lepadati si alungati gandurile acestea fara intarziere, si grabiti-va sa va curatiti sufletele prin marturisire neprefacuta, si cereti cu smere-nie iertaciune, si fiecare sa zica in sinea sa: „Mie, care am intrat spre pocainta in viata calugareasca si am fagaduit sa petrec in supunere, nu-mi face trebuinta altceva, fara numai ascultarea si rabdarea - iar daca voi deschide gura mea ca sa graiesc impotriva neintrebat, ma voi arata obraznic si voi cadea de la duhul cel bland si linistit si de la ascultarea cea smerita intru Hristos, si prin aceasta obraznicie ma voi face nu calugar, ci cercetator, iar povatuitorului meu indrumator si sfatuitor, iar cinurile acestea sunt straine de ascultatorii smerit-cugetatori. Eu, pentru pacatele mele, m-am predat parintelui spre supunere si intregii obsti spre slujire, si nici un lucru nu este
al meu, ci a fost incredintat de Dumnezeu parintelui meu, ca eu pentru Domnul m-am lepadat de toate, si cum va binevoi parintele, asa sa carmuiasca toate.

Pe langa asta, cred fara indoiala ca parintele meu e sfant si plin de har de la Dumnezeu: prin urmare, orice va porunci este cu vestire dumnezeiasca. Si atunci cum sa iscodesc si sa graiesc impotriva eu, pacatosul? Asadar, fara nici o iscodire si cercetare, fa intru simplitatea inimii toate cele poruncite tie.

Daca ti se pare ca ceea ce porunceste parintele nu este deloc bine, ci aduce multa desertaciune si paguba, si singur nu poti nicidecum sa birui si sa alungi gandul, si din dragoste fiiasca nu mai poti sa pastrezi tacerea, intreaba cu smerenie, zicand: „Iarta-ma, parinte ; gata sunt sa implinesc , cu ajutorul lui Dumnezeu, ce mi-ai poruncit, dar uite ca vad desertaciune si paguba in aceasta." De va porunci, spune parerea ta fara vreun ascunzis si primeste cu toata credinta voia parintelui tau de va incuviinta ceea ce spui tu, iar daca nu va incuviinta, sa nu cutezi a grai impotriva, ci sa supui voii lui nu doar lucrarea ta, ci si insasi cugetarea ta, si sa ceri iertare, zicand: „Iarta-ma, parinte, ca nu vreau sa implinesc voia mea si nu de dragul impotrivirii am indraznit sa infatisez parerea mea, ci ca sa aflu socotinta ta, si sa dezlegi nedumerirea mea, si sa impaci cugetul meu!"

Iar de socoti ca parintele tau nu porunceste bine, insa lucrul despre care este vorba nu este de insemnatate, mai de folos este sa faci intoc-mai cum porunceste, in tacere si cu dragoste. Daca fratele va vietui astfel cu parintele sau, bland si ascultand fara graire impotriva in toate, cu impreuna-glasuire si cu rabdare, prin harul lui Dumnezeu va agonisi nepatimirea si curatia inimii, iar mai vartos Domnul insusi va odihni intr-un ascultator ca acesta.

Daca un frate va implini fara cartire, cu indrumarea parintelui, doar cele randuite de Biserica si predanisite de Sfanta Scriptura, aceasta vietuire nu e ascultatoare, ci cu sfatuire. Vietuirea ascultatoare se aseamana cu viata rabdatorilor de patimi si a marturisitorilor, iar mai vartos insusi Domnului, Care a ascultat de Tatal Sau pana la moartea pe cruce! Pentru aceasta, Sfintii Parinti numesc vietuirea ascultatoare nu calugareasca, nici postniceasca, ci marturisitoare si rabdatoare de patimi. Zice Sfantul Calist: „Chiar de vom semana multe fapte postnicesti si de nevointa, vom culege neghine in loc de grau", si: „Fara povatuitor dam in gropi", si: „Suntem invatati si credem ca cel ce vrea cu obraznicie a vietui fara indrumator se desparte de Dumnezeu, si de luminata mostenire cereasca, si de Biserica Soborniceasca si Apostoleasca, si e trimis in foc si in intuneric".

Si Sfantul Theodor al Edessei: „Odata ce ai inceput sa vietuiesti impreuna cu un parinte duhovnicesc si ai simtit folos de la el, nu ingadui ca cineva sa te departeze de dragostea pentru el si de impreuna-vietuirea cu el... Pe cei ce se nevoiesc in ascultarea fata de parinti ii zavistuiesc foarte dracii, vrajmasii vietii noastre, scrasnind din dinti impotriva lor si uneltind impotriva lor tot felul de curse - si uneltesc toate cursele cu putinta ca sa-i desparta si sa-i lipseasca de sanurile parintesti.

Si pricini chipurile binecuvantate le arata, ii intarata, starnesc ura fata de parinte, povetele lui le infatiseaza ca pe niste aiurari sau amagiri, iar mustrarile lui ca pe niste sageti aprinse si ascutite." inselarea vrajmasului cea luptatoare impotriva ta sa nu ramana ascunsa de tine, care te supui unui parinte, si sa nu uiti fagaduinta ta catre Dumnezeu, ci sa pui in inima ta cuvantul Stapanului: Cel ce va rabda pana in sfarsit se va mantui (Mt. 10, 22).

Iar cel ce se crede ascultator, dar nu face nici un lucru ce i s-a poruncit fara ca mai intai sa cerceteze, si graieste impotriva, si se otaraste, si se amaraste, zicand: „De ce asa, de ce atunci, de ce asta?", si altele ca acestea spune cu semetie din inima sa trufasa, duce viata cu totul instrainata si lepadata de cinul calugaresc, si Sfintii Parinti poruncesc ca acesti samavolnici sa fie alungati ori ca parintele insusi sa fuga de ei, fiind-ca, dupa spusele lor, pe unii ca acestia numai Dumnezeu poate sa-i aduca la mantuire. Ca ei nu pot vreodata sa vietuiasca in pace si buna intelegere, ci intotdeauna li se va parea ca vreun lucru poruncit de parinte nu este bun si potrivit.

Unii ca acestia sunt obraznici pe care-i stapaneste parerea de sine, iar mai vartos nerusinarea si semeata cugetare, iar smerenia adevarata este departe de ei, si niciodata nu vor simti aceasta pana cand nu vor lepada de la sine obiceiul lor pierzator.

Sfantul Zosima Verhovski

Articol preluat din volumul "Invataturi despre ascultare", Ed. Sophia

Cumpara volumul "Invataturi despre ascultare" de pe Magazinul online CrestinOrtodox.ro

• Smerenia
  Publicat in : Duminica Vamesului si a Fariseului

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: