Despre indoielile privind religia
Cine dintre noi nu are anumite indoieli privind credinta? "Si eu am avut" - recunoaste intr-o scrisoare marele ravnitor al credintei, preasfintitul-ascet. Dar, daca incepi sa le cercetezi, se spulbera. Iata, dupa cuvintele lui, la ce metode trebuie sa apelam de fiecare data cand mintea noastra este cuprinsa de indoieli.
- Cand se naste indoiala, nu o lasati sa se maturizeze in minte, ca si cum in realitate este exact asa cum va insufla ea; opriti-o chiar la intrare, ca pe un musafir nepoftit si supuneti-o cercetarii. Pe cat de important este a nu lasa dorintele sa se maturizeze in inima, pe atat de important este a nu lasa indoielile sa se maturizeze in minte.
Spuneti ca indoiala va cuprinde brusc intreaga minte. Nu-i nimic. Si cu dorintele la fel se intampla, cuprind toata inima. Dar acest lucru nu inseamna ca deja v-au biruit, ci reprezinta numai nerusinarea celor ce navalesc asupra voastra. Daca cineva se napusteste asupra voastra si va cuprinde cu bratele, nu va lasati in puterea lui, ci il respingeti: asa este si aici. Nu lasati indoiala sa va cuprinda toata mintea, incordati-va sa o respingeti ca sa ramana afara si veti putea lucra cu ea ca si cu o alta persoana, straina.
Daca veti incepe sa lucrati asa, multe indoieli vor pieri imediat ce le veti smulge din minte si le veti supune judecatii. Daca vor ramane in chip staruitor, incepeti sa le goniti.
In privinta dorintelor - avand constiinta apropierii vrajmase fata de noi in ele - toti sfintii propun ca a doua metoda: in locul luptei personale cu ele, sa ne indreptam spre Domnul Mantuitorul si ele vor pieri. Cred ca acelasi lucru trebuie sa-l faceti si in privinta indoielilor. Indreptati-va cu mintea catre Domnul si rugati-L pe El sa alunge ispita si pe cel ce va ispiteste.
A treia metoda - sa reinviati simtamintele cele bune in voi. A veti si mintea si inima intregi. Dar clevetiti in ele: Ceea ce este - este de la vrajmasul. De exemplu, trebuie sa va apucati de ceva. Si va apucati.
Gandurile si simtamintele bune pe care le simtiti, pe acelea grabiti-va sa le reinviati. Mi se pare ca toata nenorocirea voastra vine din faptul ca indoielile care vi se nasc le primiti ca pe niste prietene si le dati voie inlauntru si le dezmierdati, trecand de partea lor. Acest lucru inseamna ca, fara sa ridicati un deget, va lasati in puterea deplina a vrajmasului. Dar sa pastrati pe viitor convingerea ca indoielile nu reprezinta nimic adevarat si, atunci cand iau nastere, sa le alungati, incordandu-va la maxim sa ramaneti de partea binelui si a adevarului, pe care le-ati simtit.
Cand va veti reface buna stare sufleteasca, atunci veti putea analiza indoielile (veti chibzui in liniste). Atunci vor fi foarte slabe si biruinta va ramane intotdeauna in urma voastra.
***
Incurajandu-i pe aceia care, din lipsa de vointa si sovaiala mintii, in loc sa respinga imediat de la ei indoiala ce li se naste in suflet, sunt gata sa se socoteasca pe sine complet neputinciosi fata de aceasta lupta si se descurajeaza, cazand in deznadejde, preasfintitul scrie pe ton incurajator:
- Dupa cat se pare, ati inceput sa credeti ca nu v-a ramas nici un pic de credinta: caci imi scrieti despre ea ca despre un lucru trecut. Ce prostie! Vrajmasul vostru va insufla acest lucru ca sa va descurajati si sa nu va ridicati impotriva lui. Toate le aveti intregi: si credinta, si convingerile, si buna constiinta. Si Domnul este aproape de voi si va pregateste mantuirea.
Nu trebuie decat sa va insufletiti si sa stati inaintea vrajmasului nu in pozitie de sluga supusa, ci de luptator indraznet. Asta-i tot. Ati auzit, desigur, ca fiecare are atat un Inger Pazitor cat si un vrajmas-ispititor. Are, intr-adevar.
Vrajmasul insufla neincetat fie ganduri, fie dorinte dupa felul lui. Daca nu veti fi atenti la voi si nu va veti pazi, veti cadea. El va va intuneca si va va suci capul. Fiecare are un vrajmas aparte: unul are vrajmasul poftei, altul pe cel al castigului, altul pe cel al mandriei, cu diferite nuante. Voi aveti duhul hulei si al indoielii.
Si cine nu a avut indoieli? Si eu am avut. Dar, daca incepi sa le cercetezi, se spulbera. Indoiala este la fel ca impotrivirea. Impotrivirea te poate tulbura brusc, dar, daca te uiti atent si chibzuiesti, o poti respinge. Acelasi lucru se intampla si cu indoielile. Incepi sa chibzuiesti - si ajungi la rezolvare: nu, astea sunt prostii; nu exista nimic solid in ele, toate doar mi se par, sunt iluzorii, asa cum sunt toate lucrurile vrajmasului.
Dar exista un mijloc prin care putem ajunge acolo incat indoielile sa nu se nasca deloc. Mi-a povestit un om cum l-a invatat cineva sa ajunga la acest lucru. Inchipuie-ti, i-a spus, adevarul si roaga-te pentru el sau in timpul rugaciunii invarte-l in minte si tot din el alcatuieste rugaciuni. Va veni momentul, cand adevarul acesta va intra in inima si va cuprinde toata fiinta sufletului, hranind-o si bucurand-o. Aceasta este inrudirea sufletului cu adevarul; si dupa aceasta indoielile nu-l vor mai putea clatina. Ele pot trece prin minte, dar sunt departe de suflet, precum sunt murmurul sau tropotul de dincolo de zid.
- Pentru a aduce adevarul in inima, iata cum trebuie sa faceti! Luati un anumit adevar si-l talcuiti pe deplin in constiinta, asa cum este el marturisit, si apoi rugati-va Domnului ca El sa-l noteze in inima, asa cum este el marturisit. Este un lucru simplu! Sa alcatuiti rugaciuni din adevar, de asemenea, nu este greu. Rugaciunile noastre toate se intemeiaza pe dogme.
Domnul a venit pe pamant pentru mantuire a noastra. Marturisind adevarul acesta, rugati-va: "Doamne, precum atunci, umbland pe pamant, toate neputintele le-ai vindecat, pe leprosi i-ai curatit, orbilor vedere le-ai daruit, vino acum si la mine si lumineaza ochii mintii mele si lepra pacatelor mele ia-o de la mine". Si asa sa faceti in legatura cu fiecare adevar. Cand toate adevarurile vor ajunge in inima, atunci toate indoielile se vor sfarsi. Ele singure vor cadea, precum sagetile de pe cel care este acoperit cu zale.
Mijlocul acesta, cu alte cuvinte, inseamna: sa gustati adevarul, sa va bucurati de el, sa va amintiti cu mangaiere si placere de el si sa-I invartiti cu caldura inimii in minte. Sa va ajute Domnul s.a atingeti acest lucru.
- Iata, Domnul va cheama la credinta. El va doreste mantuirea si va veti mantui daca veti asculta glasul Lui. Pentru Domnul, Care va iubeste, lepadati indoielile. Astfel ii veti aduce Domnului o jertfa, fata de care El nu va va ramane dator. Incepeti sa chibzuiti de la primul punct: exista suflet si ce este el? De unde vine gandul? Ce inseamna libertatea omului? De ce toti oamenii Il cauta pe Dumnezeu? De ce se chinuie sufletul cand incepe sa se departeze de Dumnezeu si se clatina in credinta ce o are in El? Binevoiti sa cercetati si sa ajungeti la rezolvarea temeinica a acestor intrebari. Ele sunt baza. Si singuri trebuie sa ajungeti pana acolo.
- Intotdeauna puteti gasi ganduri care sa biruie indoielile si sa le alunge. La lucrurile lui Dumnezeu trebuie sa priviti din toate partile: ele au o latura luminoasa si una intunecata, ascunsa. In ultima sunt toate indoielile.
Dupa cat se pare, credeti ca, acolo unde sunt Dumnezeu si adevarul Lui, totul trebuie sa fie luminos sa bata clar la ochi si sa le insufle tuturor cu glas tare: "Iata ce este dumnezeiesc!"
Lucrurile lui Dumnezeu prin ele insele sunt exact asa, dar in exterior au un aspect sters - ca sa ma exprim asa. De ce sunt asa?! La aceasta intrebare nu am ce sa spun decat ca: asa voieste Dumnezeu. Insa cu privire la faptul ca sunt exact asa, ca sub intunericime este lumina, nu exista nici o indoiala. Numai ca marturia despre acest lucru trebuie sa o cautam nu in randul necredinciosilor, ci in randul credinciosilor si nu numai in randul credinciosilor, dar si in randul celor ce traiesc in credinta.
Spargeti o nuca si veti gasi miezul gustos si hranitor. Dumnezeu nu arunca margaritarele la nimereala. Mantuitorul si poporului i-a vorbit despre Imparatia Sa in pilde. Cei ce aveau in ei arvuna ratiunii duhovnicesti au patruns imediat inlauntru si au inteles adevarul. Asa se intampla in toate. Iata, de exemplu, cum iese planta din samanta. Samanta se inmoaie, se descompune si parca intra in putrefactie; intre timp, inlauntru apare germcnul, care incetul cu incetul se intareste, da vlastar, iese din pamant si asa mai departe. Si ceea ce trebuie sa fie devine la un moment dat!
Asa intunecat este totul in jur daca privim din afara. In realitate, insa, este carmuirea luminoasa a lui Dumnezeu, prin care El ii conduce pe toti si pe fiecare in parte catre sfarsit. Luati ca exemplu pe cineva dintre cei ce merg in urma Domnului si veti vedea cum incetul cu incetul creste cu duhul si devine mare, pe langa tot aspectul sters din exterior.
Iata, parintele Serafim de Sarov, simplu si neinvatat, unde a ajuns? Necredinciosilor celor mult-invatati le inchidea gurile cu un singur cuvant. Iata ce putere! Asa ii prelucreaza harul pe toti cei care se lasa in voia lui. Tocmai la acest lucru sa luati aminte. Iar in faptul ca exista intunericime si aspect sters, ce sa vedem? Noi suntem exact ca aceia care transporta caramizi, var stins, nisip, apa si altele. Si altcineva construieste - Cineva care este prezent in noi din momentul botezului sau al pocaintei. Dar cum construieste, nimeni nu poate spune, nici macar acela caruia ii construieste.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.