„Dar un lucru trebuie." (Lc. 10,42)

Cuvântul acesta „Dar un lucru trebuie" (Lc. 10, 42) ni l-a spus Mântuitorul nostru tuturor creştinilor! Numeroşi creştini se îngrijesc ba de un lucru, ba de altul, dar cel mai adesea nici ei nu mai ştiu de ce se îngrijesc, în privinţa acestei griji deşarte am fost avertizaţi de Domnul, Care ne-a spus tuturor: „Dar un lucru trebuie" (Lc. 10,42). Insă care este acest lucru? Mântuirea cea veşnică. Acesta este elementul de primă importanţă pentru un creştin. De aceasta ar şi trebui creştinii să se îngrijească în primul rând. Avem nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de casă şi de toate celelalte necesare pentru viaţa aceasta, precum ne şi rugăm Tatălui ceresc, spunând: „Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi".

Dar de mântuirea veşnică avem atât de mare nevoie, încât fără ea toate sunt nimic: „Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?" (Mt. 16, 26). Cu adevărat, nu există nici un folos acolo unde nu există mântuire. Ce ne-ar folosi chiar şi de am câştiga lumea întreagă, dar ne-am pierde sufletul? Dacă avem grijă de viaţa vremelnică mai presus de orice, cu atât mai mult ar trebui să ne facem griji în privinţa celor veşnice, îngrijindu-ne de mântuire mai mult decât orice lucru al lumii. Căci precum pentru orice om este de primă importanţă chemarea lui, cum ar fi: pentru judecător, să judece; pentru agricultori, să prelucreze pământul; pentru negustor, să practice negoţul; pentru păstor, să-şi pască vitele; pentru învăţător, să înveţe ş.a.m.d., la fel şi pentru un creştin ar trebui să fie o prioritate să-I placă - prin credinţă şi dreptate - lui Dumnezeu, pe Care-L mărturiseşte şi îl cinsteşte; doar astfel poate nădăjdui şi aştepta de la El viaţa cea veşnică. Aceasta este prioritatea, aşteptarea şi grija de primă importanţă a omului. Acesta este singurul lucru care trebuie (cf. Lc. 10,42).

Iubiţi creştini, am fost creaţi nu pentru viaţa cea vremelnică, ci pentru cea veşnică, prin Sfântul Botez fiind reînnoiţi şi prin Cuvântul lui Dumnezeu fiind chemaţi la El. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit în lume, a pătimit şi a murit pentru a ne procura nouă viaţa veşnică. Vedeţi cât de mult a preţuit Dumnezeu mântuirea noastră veşnică?! Pentru aceasta - El însuşi a venit în această lume. De aceea şi trebuie să ne gândim şi să ne îngrijim în primul rând de mântuire. Satana se străduieşte să ne răpească acest dar, aducându-ne la pieirea cea veşnică, dar nu trebuie să dormităm, d trebuie să păstrăm această comoară fără de preţ. Dar vedem şi suspinăm din pricina faptului că mulţi creştini nu sunt preocupaţi de acest obiectiv de primă importanţă. Aşa procedeză: desfrânaţii, preadesfrânaţii şi cei întinaţi; hulitorii şi batjocoritorii; beţivii şi iubitorii de plăceri; hoţii, tâlharii şi înşelătorii; mincinoşii, făţarnicii şi viclenii; clevetitorii şi cei ce ponegresc; şi toţi cei care încearcă să-i placă nu lui Dumnezeu, ci lumii şi desfătărilor ei. Toţi aceştia şi ceilalţi asemenea lor preţuiesc [mult prea] puţin [sau chiar deloc] comoara mântuirii veşnice care ne-a fost procurată prin eforturile, suferinţele, pătimirile şi moartea pe cruce a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, astfel dând dovadă de faptul că nu-L cinstesc pe Cel ce a pătimit şi a murit pentru ei. Creştinilor de astăzi li se pare scump şi măreţ doar ceea ce-i ajută să se bucure de cinste, slavă, bogăţie şi îmbelşugare; iar mântuirea veşnică o au ca cel din urmă lucru, de aceea le şi caută pe cele dintâi.

Mântuirea cea veşnică este singurul lucru care ne trebuie, după cuvântul lui Hristos. Dar, aici [pe pământ], omul fie o dobândeşte, fie o pierde. Dobândeşte mântuirea prin pocăinţă şi credinţă sau o pierde printr-o viaţă nepocăită.

Auziţi voi, oamenilor păcătoşi, şi voi, creştini binecuvântaţi! Mântuirea veşnică este singurul lucru care ne trebuie (cf. Lc. 10, 42)! Şi în lumea aceasta fie îl dobândim, fie îl pierdem. Să scriem aceste lucruri pe tablele memoriei noastre, iubiţi creştini! Ca oameni păcătoşi, să ne aducem aminte de făgăduinţele noastre rostite la Botez, în faţa lui Dumnezeu, şi să ne pocăim, ca nu cumva să ne arătăm mincinoşi în faţa lui; să ne aducem aminte de ceasul morţii şi să ne pocăim, ca nu cumva să plecăm din lumea aceasta fără nădejdea mântuirii; să ne gândim şi la înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos şi să ne pocăim, ca nu cumva să ajungem la ea cu păcatele noastre; să ne aducem aminte de dulceaţa vieţii veşnice, precum şi de amărăciunea morţii veşnice, ca să ne întoarcem către Domnul şi, milostivindu-L prin lacrimi şi pocăinţă, să ne deschidă uşile milostivirii şi ale împărăţiei Sale veşnice. Doamne al puterilor, întoarce-Ţi faţa Ta spre noi şi ne luminează, ca să ne mântuim! Amin.

Sfântul Tihon din Zadonsk

Scurte cuvinte de învăţătură, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Scurte cuvinte de învăţătură"

• Desavarsirea omului in conceptia filocalica a parintelui Dumitru Staniloae
  Publicat in : Lumea vazuta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: