In tot felul au vorbit Sfinţii Părinţi despre întâietatea lui Adam. Sfântul Ambrozie al Milanului şi Sfântul Efrem Sirul dau chiar explicaţii de ce Satana s-a adresat mai întâi Evei. Cert este că Dumnezeu nu îngăduise diavolului să ştie ce poruncă a dat primului om. Supraveghindu-i atent o vreme, cu isteţimea lui de înger a dedus că se feresc de un anume pom, dar ca să-i poată ispiti cu încălcarea poruncii trebuia să ştie de ce. Ca urmare, vicleanul se adresează Evei cu întrebarea ezitantă: „Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai..."? Numai aflând răspunsul naiv al acesteia poate da asigurări că nu vor muri mâncând din el. Dacă Eva ar fi fost mai şireată decât el şi i-ar fi spus, de exemplu, că nu le place acel măr, probabil că diavolul i-ar fi zis „de unde ştiţi că nu este bun cât timp nu aţi mâncat" şi ar fi încercat să o convingă că mărul este bun, nu ar mai fi dat asigurări despre nemurire.

Alţi Sfinţi Părinţi găsesc întâietatea lui Adam în faptul că, după cădere, Dumnezeu de Adam întreabă, când Cel ce ştie toate Se face că nu ştie unde şi de ce s-au ascuns cei care au păcătuit, ca să le dea prilej să-şi arate pocăinţa şi să scape de consecinţele păcatului făcut.

Dumnezeu să mă ierte pentru că îndrăznesc să scriu şi eu ceva despre aceasta. O fac cu nădejdea că este luminare prin harul Lui gândul ce mi-a venit, aşa deodată, când cineva a amintit de ceea ce în popor se numeşte „mărul lui Adam", fără să cuget mai înainte cu mintea mea asupra acestui aspect, întrucât nu este necesar pentru mântuire. Poate fi şi şoapta vrăjmaşului, de aceea judecaţi singuri dacă este sau nu în spiritul întregii învăţături lăsate de Sfinţii Părinţi: dacă este aşa, gândul este de la Dumnezeu, dacă este altfel, este de la celălalt.

Nu am găsit nicăieri scris explicit, dar cred că este în acord cu gândirea Sfinţilor Părinţi că, deşi Eva deja mâncase din măr, căderea oamenilor nu ar fi avut loc dacă Adam nu ar fi mâncat şi el. Degeaba este amintită ca vinovată doar Eva, pentru căderea firii totul a depins de Adam şi el nu s-a purtat cu nimic mai înţelept decât Eva, nici acum, nici mai târziu în fata lui Dumnezeu.

Intr-o discuţie ulterioară acestui gând, de asemenea întâmplătoare, căci nu-mi place să discut despre lucruri mai adânci, afirmaţia mea a stârnit dezacordul unui părinte.

Pornind de la spusele de mai târziu ale Sfântului Apostol Pavel că prin păcat a intrat moartea în lume, el considera că odată cu păcatul neascultării făcut de Eva s-a stricat şi firea oamenilor, pentru că din ea aveau să se nască ceilalţi oameni. Oare, faptul că după cele întâmplate „a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii" (Facere 3, 20) este mai important decât ceea ce se întâmplase deja?

Găsesc mai multe argumente pentru afirmaţia că numai după cedarea lui Adam firea a căzut.

In primul rând, cuvintele lui Dumnezeu adre-sate exclusiv lui Adam, înainte de a fi făcută Eva: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!" (Facere 2,16-17). Era nevoie, deci, să mănânce el, Adam. Ştia Dumnezeu că va fi şi Eva, dar insistă în a-i spune să nu mănânce el.

In al doilea rând, Eva a fost făcută de Dumnezeu altfel decât Adam, luând parte din el, deci nu putea afecta firea oamenilor, dată lui la facere, independent de el. De fapt, chiar cuvintele Sfântului Apostol Pavel, la care s-a apelat trunchiat, lămuresc desăvârşit problema printr-un citat mai complet: „De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el...Ci a împărăţit moartea de la Adam până la Moise şi peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină" (Romani 5,12-14). Se vorbeşte clar despre greşeala lui, nu a ei. De altfel, în învăţătura de ansamblu a Bisericii, nu în vreun citat separat cu exprimare figurativă, legat de stricarea firii, se face referire numai la păcatul lui Adam. Eva este prilejul, ispita lui Adam, poarta prin care a intrat păcatul.

In al treilea rând, ca să refacă firea căzută a oamenilor, Hristos vine ca un „nou Adam", primul fiind „chip al Celui ce avea să vină" . Maica Domnului a îndreptat, într-adevăr, greşeala Evei, dar nu prin sine, ca o nouă Evă fără păcat, ci pentru că L-a adus în lume ca om pe „noul Adam". Cum Eva a fost poarta prin care a venit în lume păcatul, Maica Domnului este poarta prin care a venit în lume mântuirea, odată cu Mântuitorul pe care L-a născut. Pentru restaurarea firii a fost nevoie de un „nou Adam" şi înaintea lui de o „nouă Eva", dar numai venirea Maicii Domnului nu ar fi fost suficientă. Ceea ce înţelegem când spunem că Maica Domnului ne-a mântuit, trebuie să înţelegem şi când spunem că Eva ne-a pierdut.

In al patrulea rând, găsesc un argument în faptul că Eva nu a simţit singură nici o schimbare după ce a mâncat şi numai aşa l-a putut îndemna şi pe Adam. Cât timp mâncase numai ea nu şi-a dat seama, de exemplu, de faptul că este goală, constatare cu care a început apoi „deschiderea ochilor" lor.

Imediat ce a mâncat şi Adam, Sfânta Scriptură ne spune că „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi" (Facere 3, 7). Schimbarea este instantanee şi în amândoi, are loc imediat ce Adam a înclinat şi el spre păcat şi îl făptuieşte. El nici nu a apucat să înghită bine mărul, căci a şi realizat schimbarea.

Muşcând şi mestecând din măr, poate încă mai era drum de întors, căci şi păcatul lui a trecut, probabil, prin etapele oricărui păcat, descrise mai târziu de Sfinţii Părinţi: când a acceptat propunerea Evei a primit gândul, când a muşcat şi mesteca din el a încuviinţat (dar încă îl mai putea arunca din gură, oprindu-se în etapa aceasta), iar când a şi vrut să înghită a definitivat păcatul ca înfăptuit şi împropriat. Acum, ca un semnal al deteriorării firii, brusc a şi constatat că este gol, şi „mărul i-a rămas în gât", să zicem aşa, de unde şi denumirea populară de „mărul lui Adam" dată acestei umflături din zona gâtului.

Nu ştim ce ar fi însemnat pentru firea omenească necăzută în ansamblul ei un „păcat personal" doar al Evei. Dacă Dumnezeu a încercat să-i cheme la pocăinţă şi după ce amândoi au căzut şi învăţătura Bisericii spune că încă se mai putea salva de la cădere firea omenească prin mărturisirea lor, cu atât mai mult ar fi iertat-o Dumnezeu pe Eva singură, dacă Adam nu păcătuia ci îi arăta greşeala, îndemnând-o la pocăinţă. La fel ar fi făcut şi cu Adam, dacă el s-ar fi dezmeticit şi s-ar fi oprit într-o etapă de nedesăvârşire a păcatului.

Având în vedere cele de mai sus, îndrăznesc să rămân la părerea că, în mod sigur, numai căderea Evei, nu şi a lui Adam, nu ar fi avut consecinţele actualei firi căzute a omului.

Ierom. Grigorie Sandu

Mantuitoarea frica de Dumnezeu, Editura Christiana

Cumpara cartea "Mantuitoarea frica de Dumnezeu"

• 'Pasaportul genetic' al lui Adam si Eva
  Publicat in : Religie
• Cum puteau sa reactioneze Adam si Eva dupa cadere
  Publicat in : Credinta
• Revolta protoparintilor Adam si Eva
  Publicat in : Religie
• Actul caderii protoparintilor
  Publicat in : Dogma

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: