Despre zilele sfinte de sarbatoare

Despre zilele sfinte de sarbatoare Mareste imaginea.

In şase zile să-ţi faci treburile tale, iar în ziua a şaptea să te odihneşti, ca să se odihnească şi boul tău, şi asinul tău, şi ca să răsufle fiul roabei tale şi străinul care e cu tine. (Ieşirea 23,12)

Era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. (Ioan 5,1)

Cum i se cuvine creştinului să întâmpine şi să petreacă zilele sfinte, zilele marilor sărbători creştine? Mai înainte de toate, trebuie să se pregătească cum se cuvine ca să întâmpine sărbătoarea. Biserica Ortodoxă a rânduit posturile înaintea marilor sărbători cu acest scop.

„Pentru ca creştinii să ducă viaţă creştină şi să nu se stingă în ei cu totul viaţa duhului, au nevoie de rugăciune particulară şi de cea de obşte, au nevoie să participe cu credinţă, înţelegere şi sârguinţă la slujbele Bisericii, aşa cum trebuie să pună ulei în candelă, pentru ca aceasta să ardă şi să nu se stingă. De vreme ce rugăciunea sinceră şi fierbinte se înalţă numai în înfrânare, avem nevoie de înfrânare şi de post, pentru a susţine în noi viaţa creştină sau căldura credinţei, a nădejdii şi a iubirii.

Nimic nu stinge atât de repede în noi duhul credinţei ca neînfrânarea, lăcomia, îmbuibarea şi viaţa împrăştiată şi desfrânată".

„Cum să prăznuim sărbătorile? Trebuie să pătrundem în înţelesurile istoriei evenimentului sărbătorit sau în viaţa persoanei sfinte prăznuite. Se cuvine să ne apropiem de praznicul sau sfântul acela cu inimile noastre, să sorbim înţelesurile duhovniceşti până la ultima picătură. Altfel sărbătorirea nu va fi desăvârşită şi nici plăcută lui Dumnezeu. Sărbătorile trebuie să ne influenţeze viaţa, să ne însufleţească, să ne încălzească credinţa în bunătăţile viitoare şi să ne hrănească cu exemple de viaţă cucernică".

„In Biserică curge izvorul oricărei bucurii adevărate, al oricărei păci, al împăcării conştiinţei, al curăţiei, al vindecării sufleteşti şi trupeşti - izvorul puterii şi al vigorii sufleteşti -, iar teatrul şi celelalte surogate casnice şi lumeşti niciodată nu vor putea să înlocuiască ceea ce primeşte creştinul la biserică".

Creştinului i se cuvine să petreacă sărbătorile în cercul liniştit familial, având preocupări cucernice, în discuţii referitoare la cele duhovniceşti. „Cât de mult pierd oamenii în discuţiile lor de acasă, încercând cumva să le însufleţească, dar nu vorbesc despre Dumnezeu! O, cât de mult s-ar fi înviorat, ar fi dat rod şi s-ar fi diversificat temele lor de discuţii! Atunci ar fi curs râuri de cuvinte mântuitoare din pântecele lor (cf Ioan 7, 38). Câtă zidire sufletească, linişte şi dulceaţă adevărată le-ar fi adus acest tip de discuţii!

Totuşi, acum nu se mai vorbeşte despre Dumnezeu în cercurile familiale, pălăvrăgindu-se pe teme referitoare la deşertăciunea lumii, subiecte care se epuizează destul de repede, iar oamenii ajung să se plictisească, irosindu-şi timpul preţios în jocuri prosteşti sau în dansuri. Vrăjmaşul neamului omenesc a observat această slăbiciune a oamenilor - preocuparea cu discuţii deşarte şi lumeşti şi, în general, tendinţa de a petrece timpul în ocupaţii lipsite de sens. El a tras şi trage mereu din această slăbiciune un mare folos pentru sine: a inventat teatrul şi circul - întruchipări pure ale deşertăciunii, batjocuri ale deşertăciunii lumeşti -, iar cei nebuni dintre oameni, înclinaţi fiind spre deşertăciune, lene şi trândăvie, le frecventează, negăsind să facă ceva mai bun, care le-ar fi adus linişte şi plăcere duhului lor. Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni! (Ecclesiastul 1,2)".

Este mai rău şi mai păgubitor pentru suflet ca creştinii să se dedea la excese de tot felul, la desfrânare şi îmbuibări.

„Cu câtă tristeţe vedem cum vrăjmaşul, în zilele de sărbătoare ale Domnului, adună de la creştini birul său, un bir extrem de mare. Cu cât mai mare este sărbătoarea, cu atât mai mare este tributul pe care-l plătesc creştinii! Căci, ce vedem în aceste sărbători? Trândăvie desăvârşită, dezlănţuiri necontrolate ale trupului, beţii, desfrânări, bătăi, furturi şi veselie...

Dumnezeul meu, câtă iubire de trup! Câtă slujire sârguincioasă diavolului! Chiar stai şi te gândeşti: oare oamenii aceia sunt creştini răscumpăraţi cu cinstitul Sânge al Fiului lui Dumnezeu? Oare, mai trăim în vremuri creştine? Nu cumva în cele păgâne?

Oare aceştia sunt părtaşi Tainelor celor dătătoare de viaţă? Oare aceştia sunt oamenii care vin la biserica lui Dumnezeu şi se roagă împreună cu tine Domnului? Dacă aceştia sunt ei, de ce au mai venit la biserică? Din câte se pare, numai din obişnuinţă, nu din atracţia plină de recunoştinţă a inimii lor faţă de Mântuitorul Hristos.
Din câte văd, ei nu s-au rugat cu adevărat lui Dumnezeu, nu şi-au apropiat inimile de El, ci doar cu buzele, dacă şi cu buzele s-au apropiat măcar... Ei nici nu au intrat în duhul sărbătorii şi, în general, nu înţeleg esenţa şi scopul sărbătorilor creştine. Nu participă la ele aşa precum copiii participă la sărbătorile de familie ale părinţilor lor.
Biserica, Mama cea iubitoare, bună şi sfântă, are copii răi! Mama este sfântă, iar fiii păcătoşi; Mama este duhovnicească, iar fiii trupeşti; Mama este cerească, iar copiii pământeşti; Mama vrea să le dăruiască fiilor ei bunătăţile cele veşnice şi duhovniceşti în locul celor trupeşti şi vremelnice, dar copiii le refuză şi aleg plăcerile pământeşti, păcătoase şi trecătoare.

In plus, printre oamenii beţi şi dedaţi la tot felul de patimi, întâlneşti mai mult persoane care nici nu au fost la biserică. Ba chiar mai mult, oameni care nici nu ştiu ce sărbătoresc, deoarece nu s-au gândit niciodată la sensul sărbătorilor. Pentru unii ca aceştia există o singură sărbătoare - sărbătoarea trupului!

Doamne, când vom prăznui sărbătorile Tale cu sfinţenie, aşa precum se cuvine? Când vom mângâia pe sfânta noastră Mamă, Biserica, prin respectarea rânduielilor ei?

Când ne vom adăpa din duhul ei? Când vom începe prăznuirea marilor şi mântuitoarelor evenimente ale credinţei ortodoxe cu duhul, fără a le sfârşi prin prăznuire trupească? Până când vrăjmaşul îi va batjocori pe creştini, mădularele lui Hristos? Până când oamenii de celelalte religii şi confesiuni vor arăta cu degetul în direcţia noastră spunând: «Uitaţi-vă, iată-i pe creştinii care se numesc ortodocşi! Şi iată cum trăiesc! Luaţi aminte, ce credinţă fierbinte au!»?

In cele din urmă, ce va fi cu viaţa noastră, cu tot haosul care există în ea? Fărădelegea se revarsă pe pământ, împărăţia diavolului se lărgeşte, iar împărăţia Ta se micşorează. Puţini la număr sunt aleşii Tăi, în inimile cărora Te odihneşti. Dar mulţi sunt robii diavolului, în inimile cărora, ca un fur, domneşte cel care este ucigător de oameni de la început. Ce vei face cu noi, Doamne?"

Din Jurnalul Duhovnicesc al Părintelui loan de Kronstadt

Sfântul loan de Kronstadt

Cumpara cartea "Lecţii de viaţă harică", Editura Egumenita

 

Pe aceeaşi temă

13 August 2019

Vizualizari: 234

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE