Lacomia pantecelui este socotita intre pacatele de moarte. Exista, insa, mai multe feluri de lacomie, iar unul dintre acestea ne poate insela cu usurinta. Pe acesta, pe care doresc sa-l aduc in atentie, Sfantul Ioan Casian il descrie ca “umbla dupa mancaruri mai rare si, deci, mai pretentioase". Este vorba, deci, nu despre o lacomie care are in vedere cantitatea, ci despre una care are in vedere moftul.
Nevoia de hrana
Nevoia de hrana defineste orice organism viu. Plantele, animalele si oamenii sunt dependenti de hrana. Dumnezeu a randuit ca omul sa se hraneasca pentru a intelege ca nu are viata in sine insusi, ci ca trebuie sa o primeasca din afara lui. Omul patimas, insa, care nu a inteles scopul hranei, a tranformat nevoia de hrana intr-una de gust.
Lacomia pantecelui se vadeste, in ceea ce priveste cantitatea, prin placerea de a manca mult, peste nevoile reale ale trupului, iar in ceea ce priveste calitatea, prin cautarea unor mancaruri cat mai alese, cat mai rafinate. Lacomia stimuleaza imaginatia, dand astfel nastere celor mai sofisticate si mai inedite meniuri.
In aceasta privinta, Sfantul Nicodim Aghioritul spune: "Sa inchizi in afara acestei usi mari a simturilor tale (gura) mancarurile cele felurite. Afara cu mesele cele bogate, afara cu dresurile bucatarilor, afara desfatarile si imbuibarile! De ce, oare, s-au nascocit unele ca acestea? Intr-adevar, nu poti sa raspunzi ca pentru o nevoie si grja de neaparata trebuinta a trupului, ci doar pentru blestemata dulceata a gatlejului (pentru gust). Cine naste niste mancaruri felurite ca acestea? Intr-adevar, nu faptele bune, ci numai patimile si rautatile sufletului si ale trupului. Lacomia, nesatiul si imbuibarea sunt primii lor nepoti. Iata: betia, delirul, ingrasarea si alte boli. Mai mult decat atat: curvia si sodomia. Ca sa zic pe scurt, aproape toate patimile cele trupesti si irationale, care se lucreaza sub pantece, sunt urmarile cele rele ale desfatarii gustului."
Lacomia moftului
Din pricina faptului ca este comparata cu lacomia excesului (a cantitatii), lacomia moftului este foarte greu de observat. Pe cat de usor e sa-ti dai seama de lacomia celui care intrece masura cuvenita, pe atat de greu e sa observi lacomia celui care refuza in mod ferm cantitatile mari si chiar nenumarate alte lucruri, dar nu e in stare sa treaca in mod pasnic peste niste pretentii si cantitati neglijabile.
Viata multora este inrobita acestui soi de satisfacere a simturilor, dar cei mai multi nu-l sesizeaza doar pentru ca e vorba de cantitati mici. Mai mult, ei nu fac legatura intre lacomia aceasta - a moftului - si nenumaratele tulburari care se nasc din ea. Mofturile gustului si ale stomacului il arunca pe om adesea in cearta, in nerabdare, in lipsa de mila fata de aproapele si in grija exagerata fata de sine.
C.S. Lewis ne ajuta sa intelegem acest lucru prin oferirea urmatorului exemplu. “O doamna in varsta, care rezufa in mod invariabil orice i se pune in fata, ajunsa spaima chelneritelor si a bucatarilor, spune: “Dar, va rog, va rog frumos, nu vreau decat o ceasca de ceai slab, dar nu foarte slab, si o bucatica, cea mai mica, de paine bine prajita.” Pentru ca ce vrea ea nu e mult si, oricum, mai putin costisitor decat ce i se ofera, nu va numi niciodata lacomie incapatanarea ei de a primi exact ce vrea, oricat de mare bataie de cap ar produce altora. Dimpotriva, in vreme ce tine neaparat sa i se faca pe plac, are impresia ca depune eforturi pe calea moderatiei.”
“Intr-un restaurant aglomerat, de pilda, femeia va scapa cu usurinta un mic tipat, la vederea farfuriei pe care chelnerita extenuata i-o asaza in fata, si va spune: “Vai, dar asta-i mult, mult prea mult! Ia-o de-aici si adu-mi farfuria pe sfert.” In caz ca cealalta riposteaza, femeia va spune ca o face doar pentru a evita risipa. In realitate, insa, o face pentru ca a ajuns intr-atat sclava mofturilor, incat nu mai poate suporta sa vada in fata ochilor mai multa mancare decat se intampla sa-si doreasca in acel moment.”
Moftul naste usor obisnuinta, iar aceasta din urma poate inrobi vointa omului. Pe acest traseu, omul va ajunge usor in starea de a-si iesi “din sarite” ori de cate ori se va vedea obligat sa-si refuze vreun capriciu. Drept urmare, “simplul exces culinar e mult mai putin valoros decat moftul”, dupa cum spune C.S. Lewis.
Cel stapanit de lacomia moftului poate fi numit si mofturos sau poftitor. Despre acesta, Sfantul Ioan Damaschin spune: “Poftitorul il dispretuieste pe Dumnezeu si poruncile Lui dumnezeiesti, uita de nobila sa obarsie dumnezeiasca, se salbaticeste fata de aproapele, isi intuneca ratiunea si n-o mai lasa sa priveasca spre adevar.”
*
Mantuitorul Iisus Hristos, propovaduind Imparatia lui Dumnezeu, ne spune: "Fericiti veti fi voi, care flamanziti acum, ca va veti satura. (...) Vai voua, celor ce sunteti satui acum, ca veti flamanzi" (Luca 6, 21, 25), pentru ca "Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant"(Romani 14, 17).
Teodor Danalache
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.