Intr-o carte veche, din Sfantul Munte, un duhovnic iscusit in povete a lasat inchisa intr-o intamplare invatatura aceasta. “Un preot, cu frica lui Dumnezeu si grija pastoritilor sai, se ostenea zi de zi, prin toate mijloacele ce-i stateau in putinta, sa intoarca pe cei rataciti din calea pierzaniei si sa-i intareasca in cuvantul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, vedea cu durere ca ostenelile sale raman fara roada. Credinciosii sai lepadara numai fatarnicia; incolo, putrezeau in aceleasi pacate, cum ii gasise. Zadarnica era slujba, zadarnice predicile, zadarnice sfaturile zilnice, zadarnice sfaturile date la spovedanie.

Nimic nu-i clintea din noroiul pacatelor. Ce sa faca bietul preot? Cum sa-i indrepte? Caci se inflacara pentru lucrul lui Dumnezeu, stiindu-se chezas pentru sufletele lor si se framanta zi si noapte, cerand de la Dumnezeu sa-i arate, pentru ce nu poate sa-i atraga la mantuire?

Intr-o sambata seara, dupa vecernie, statea amarat pe-o piatra din gradina, covarsit de grija datoriei sale preotesti si mahnit amarnic de truda-i fara roada. Cum sta asa, pierdut in ganduri grele, iata ca Dumnezeu ii deschise ochii necajitului sau suflet, asupra unei vedenii infricosate: o gloata de arapi, negri ca taciunele, i se aratara ca un nor intunecat de duhuri necurate. Era un divan al diavolilor in frunte cu Satana, marele si incruntatul tartor al lor. Deodata, din mijlocul divanului un glas diavolesc zbiera de clocoti vazduhul: - Voi, dracestilor gloate, sfatuiti-va, nascociti cu mintea voastra mestera in viclenii, si sa-mi spuneti: cum ati putea voi mai usor si mai sigur insela pe oameni, ca sa umplem cu ei imparatia beznei si pantecele flamand al iadului? La aceasta porunca a tartorului celui mare, gloatele intunecate ale incornoratilor intrara in putoarea diavolestilor sfatuiri. Nu trecu mult si din multimea aprinsa de sfat iesi inaintea Satanei o capetenie, lucind ca pacura, si zise:

- Intunecimea ta, sa furisam in mintea oamenilor gandul dracesc ca nu este Dumnezeu; astfel, neavand de cine sa se teama, usor ne vor cadea in gheare, vor face numai ceea ce vrem noi si vom umple iadul cu ei.  

Ascultandu-l, Satana chibzui si apoi raspunse: - Cu minciuna asta prea putini vom putea prinde in undita; pentru ca lucrurile Celui de sus: cerul si pamantul si toate cate le impodobesc marturisesc slava Lui si toate dovedesc ca El este. Sa vie altul, cu o nascocire mai vicleana. Atunci, din gloatele intunericului, iesi o alta capetenie incornorata si zise:

- Intunecimea ta, parerea mea e sa le spunem oamenilor ca, chiar daca ar fi Dumnezeu, dar dupa moarte nu este suflet si nu este judecata, si, prin urmare, nici rasplata sau pedeapsa. Sa le spunem ca nu e nici rai nici iad si, prin urmare sunt slobozi sa manance, sa bea si sa-si faca toate poftele trupului si ale inimii, caci, ca maine vor muri si dupa moarte nu mai e nimic si o sa le para rau ca nu si-au facut toate gusturile cat au fost in putere. Satana ii cumpani vorbele, apoi ii zise:

- Nici cu viclesugul acesta nu vom putea castiga prea multi: caci printre oameni sunt unii rasariti la minte, care stiu ca este Dumnezeu si ca in dreapta Lui sta rasplata sau pedeapsa dupa fapte. Si apoi multi stiu ca sufletul dainuieste si dupa moarte si va merge la judecata cea de pe urma, dupa cum ii invata Scripturile. Cu viclesugul acesta ne pica si noua ceva in gheare, dar mare lucru nu. Eu vreau oameni multi, ca nisipul marii, sa-i inchid ca pe o turma de prosti in toate pesterile iadului! - racni Satana (…).

Atunci din multime se rupse o alta capetenie si, sprijinindu-se tantos in coada, duhni urmatoarea propunere:

- Prea intunecate jupane si tata al minciunii, laudata sa fie grija ta de-a umple iadul nostru cu prostii si destrabalatii pamantului! Am ascultat cu luare aminte viclesugurile tovarasilor nostri despre pierzarea oamenilor, asa de scumpa noua, tuturor dracilor tai, si, vazand ca ele nu sunt pe placul intunecimii tale, am nascocit la randul meu un viclesug si mai mare: de ce sa nu laudam pe oameni pentru credinta in Dumnezeu, in nemurirea sufletului, in judecata de apoi si in rasplata dupa fapte? De ce sa nu le spunem si noi ca este un rai si un iad, care dainuiesc in veacul veacului?

Dar, dupa ce le vom spune toate acestea – pe care ei le stiu prea bine – sa le soptim la ureche, o data, de doua ori, de mii de ori: nu va grabiti cu pocainta, oameni buni! Mai e vreme destula. Traiti mai intai dupa cum va vine pofta. Pocainta lasati-o mai la urma! Nu va grabiti!  Ascultandu-l, ochii Satanei fulgerara de bucurie draceasca. El se ridica trufas de pe jiltul de flacari ca smoala si, batand cu laba pe umeri pe diavolul care nascocise acest viclesug, glasul lui tuna o data, de se cutremura tot intunericul iadului.

- Voi, duhuri puturoase ale imparatiei mele, ca gandul risipiti-va pe fata pamantului si, ca o otrava dulce, strecurati in urechile oamenilor soapta cu adevarat dupa numele nostru: “Nu va grabiti cu pocainta, oameni buni, nici cu spovedania adevarata. Mai e vreme destula: maine, poimaine, la batranete. Pana atunci, faceti-va datoria catre Dumnezeu si suflet numai asa, de ochii lumii. Vedeti-va mai intai de grijile pamantesti, asa ca si pana acum. Pentru pocainta adevarata mai aveti vreme, ca doar n-o sa muriti chiar maine!” (…)

Vedenia se stinse si preotul, trudit de soarta credinciosilor sai, intelese, in sfarsit, pricina zabavei lor de a se hotari sa se mantuiasca cu adevarat. De forma si de ochii lumii, ei isi indeplineau datoriile crestinesti. Dar, vrajiti de soapta ademenitoare a viclenilor, gaseau ca sfaturile parintelui sunt bune mai mult pentru cei batrani. Cat despre ei insisi, mai au vreme destula: maine, poimaine, la batranete… “.

Iata sfatul de primejdie care-i incalceste pe oameni in rele si-i baga in toate necazurile si in tot intunericul, iar maine, poimaine, ca niste storsi de vlaga, nu mai sunt buni de nimic. Dumnezeu iarta nestiinta, dar viclenia ba. Iar omul cu socoteala vicleana e acela care-si da cu voia toata tineretea dracilor, ramanand ca lui Dumnezeu sa-I dea o batranete distrusa. Nu-i va fi zvarlita si batranetea laolalta cu tineretea?

Parintele Arsenie Boca

 

.