Dumnezeu ajuta la orice lucrare care nu se poate face omeneste

Dumnezeu ajuta la orice lucrare care nu se poate face omeneste

- Ce fum este acolo?

- Ardem ceva. Părinte.

- Ati dat foc pe vântul acesta?

- Dar a plouat dimineaţă, Părinte.

- Deşi a plouat şi de s-ar fi făcut şi potop, dacă va porni un vânt, se va face atâta uscăciune încât toate vor deveni ca iarba de puşcă. “A plouat”, îti spune alta! Mai demult a luat foc acolo jos din neatenţia voastră. Ati uitat? Atunci când cineva se face de râs odată trebuie ca după aceea să fie foarte atent. Dumnezeu ajută acolo unde trebuie, acolo unde nu poate omul acţiona omeneste. Nu va ajuta nebăgarea noastră de seamă. In felul acesta defăimăm şi pe Sfinţi.

- Părinte, oare cum poate înţelege cineva întotdeauna pană la ce punct trebuie să acţioneze omeneşte?

- Aceasta se vede din capul locului. Dar chiar să fi avut intentia să facă ceea ce putea să facă şi n-a făcut-o pentru că ceva l-a împiedicat, Dumnezeu îl va ajuta în clipa cea grea. Iar dacă n-a avut intenţia, deşi a avut curaj, Dumnezeu nu va ajuta. Ţi se spune, de pildă, să pui seara zăvorul la uşă şi tu nu-l pui, pentru că-ti vine greu, şi spui că va păzi Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă că ai încredere în Dumnezeu dacă nu pui zăvorul, ci nu-l pui pentru că îţi vine greu. Cum oare va ajuta atunci Dumnezeu? Adică să-l ajute pe leneş? Atunci când spun cuiva să pună zăvorul şi nu-l pune, numai pentru neascultarea lui trebuie pedepsit.

Orice poate omul să facă omeneşte, trebuie să facă, iar ceea ce nu poate, să lase la Dumnezeu. Iar dacă face mai mult decât ceea ce poate, dar nu din egoism, ci din mărime de suflet, deoarece crede că nu s-a epuizat tot ceea ce poate face omeneşte, aceasta o vede Dumnezeu şi Se înduioşează. Dumnezeu, pentru ca să ajute, vrea să vadă mai întâi străduinţa noastră personală. Vezi, Noe s-a chinuit 100 de ani ca să facă Corabia. Tăia lemnele cu fierăstraie de lemn. Afla alte lemne mai tari şi le făcea fierăstraie. Oare nu putea face Dumnezeu ceva ca să se termine Corabia mai repede? Le-a spus însă cum să o facă şi după aceea le-a dat putere[1]. De aceea să facem ceea ce putem noi, ca să facă şi Dumnezeu ceea ce noi nu putem face.

A venit cineva la Colibă şi mi-a spus: “De ce călugării stau aici şi nu merg în lume să ajute poporul?”. Dacă ar fi mers afară în lume să ajute poporul, ai fi spus: «De ce umblă călugării prin lume?». Acum, când nu merg, spui de ce nu merg”. După aceea îmi spune: “De ce călugării merg la medici şi nu-i ajută Hristos şi Maica Domnului ca să se facă bine?“. “Această întrebare mi-a mai pus-o şi un medic evreu”, i-am răspuns. “Acesta nu-i evreu”, mi-a spus unul care era împreună cu el. “N-are importanţă că nu este evreu. Intrebarea este însă evreiască. Şi vă voi spune răspunsul ce l-am dat evreului, deoarece este un caz asemănător. «Tu, ca evreu ce eşti trebuia să ştii pe de rost Vechiul Testament», i-am spus. «Acolo la Proorocul Isaia se spune că Dumnezeu i-a adăugat încă 15 ani de viaţă împăratului Ezechia deoarece era foarte bun. A trimis pe proorocul Isaia, care a spus împăratului: “Dumnezeu îţi mai dăruieşte încă 15 ani de viaţă, pentru că ai distrus crângurile închinătorilor de idoli. Cât despre rana ta - împăratul avea o rană - Dumnezeu a spus să pui pe ea o turtă de smochine, şi te vei face bine“. Dacă Dumnezeu i-a hărăzit încă 15 ani de viaţă, oare nu putea să-i vindece şi acea rană? Insă aceea s-a tămăduit cu o turtă de smochine». Lucrurile ce se pot face de oameni, să nu le cerem de la Dumnezeu. Să ne smerim înaintea oamenilor şi să le cerem ajutorul.

Până la un punct omul va acţiona omeneşte, după care se va încredinţa lui Dumnezeu. Este lucru al egoismului să încerce să ajute cineva în ceva care nu se poate face omeneşte. In multe cazuri în care omul insistă să ajute, văd că aceasta se face din lucrarea ispititorului, ca să-l netrebnicească. Eu, când văd ca nu se ajută o situaţie prin mijloace omeneşti - mai mult sau mai puţin înţeleg până la ce punct poate ajuta omul şi de la ce punct după aceea trebuie să le lase în seama lui Dumnezeu - atunci îmi înalţ mâinile spre Dumnezeu, aprind două lumânări, îi las problema lui Dumnezeu şi îndată se rezolvă. Dumnezeu ştie că n-o fac din lenevie.

De aceea, atunci când ni se cere ajutorul, trebuie să distingem şi să ajutăm în cele în care putem. In cele în care nu putem, să ajutăm cel puţin cu o rugăciune sau prin a le încredinţa numai lui Dumnezeu. Şi aceasta este o rugăciune tainică.

Cuviosul Paisie Aghioritul,

Fragment din cartea "Trezire duhovniceasca", Editura Evanghelismos

Cumpara cartea "Trezire duhovniceasca"

Pe aceeaşi temă

21 August 2019

Vizualizari: 3694

Voteaza:

Dumnezeu ajuta la orice lucrare care nu se poate face omeneste 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact