Dumnezeu Și-a dorit pentru Sine o desfrânată.
Cum, Dumnezeu Și-a dorit o desfrânată? Da, o desfrânată. Despre firea noastră vorbesc.
O desfrânată Și-a dorit Dumnezeu? Omul dacă își dorește o desfrânată este condamnat, iar Dumnezeu Își dorește o desfrânată!?
Și încă foarte mult! Omul își dorește o desfrânată ca să devină desfrânat, în timp ce Dumnezeu Își dorește o desfrânată ca să o preschimbe în fecioară. Dorința omului este pierzanie, în timp ce dorința lui Dumnezeu este mântuire pentru cea dorită…
Unul ca Acesta Și-a dorit o desfrânată!? Învață așadar cele ale dumnezeirii și înțelepțește-te în cele ale dumnezeirii. Află cine era și cine a devenit pentru tine, și nu încurca lucrurile… El era înalt, ea smerită; înalt nu cu statura, ci cu firea. Neprihănit era, nepieritoare ființa Lui, nestricăcioasă Îi era firea, neajuns cu gândul, nevăzut, de necuprins cu mintea, de nepătruns, pururi fiind, același fiind, biruind orice gând, întrecând orice cugetare, cu neputință a-L vedea, ci numai a crede. Îl văd îngerii și se cutremură. Heruvimii se acoperă cu aripile lor, la vederea feței Lui toate se tem și se înfricoșează. De Își aruncă privirea Sa spre pământ, îl face de se cutremură. De Se îndreaptă către mare, marea se face uscat. El face să apară râuri în pustiu…
Ce voi mai spune? Cum să-L mai înfățișez? Măreția Lui nu are margini. Înțelepciunea Lui nu are număr. Judecățile Lui sunt de nepătruns. Căile Lui de necercetat… Unul ca Acesta Și-a dorit o desfrânată.
Și de ce? Ca să devină Mirele ei.
Și ce face? Nu trimite la ea pe nici una din slugile Sale, nu trimite vreun înger sau arhanghel. Nici heruvimi și nici serafimi nu trimite, ci Se înfățișează chiar El, cel îndrăgostit.
Și-a dorit o desfrânată? Și ce face? Nu o ridică pe ea sus, căci nu voia să ducă în Cer o desfrânată, ci coboară El jos. Vine la desfrânată și nu se rușinează. Vine chiar în cortul ei. O vede amețită ca de băutură.
Și cum vine? Nu-Și descoperă ființa, ci se face asemenea desfrânatei, asemenea nu la voie, ci asemenea la fire cu ea se face, ca nu cumva văzându-L să se sperie, să sară și să fugă, să o piardă. Vine la desfrânată și Se face om. O găsește pe ea zăcând plină de răni, sălbăticită, încărcată de demoni. Și ce face? O ia pe aceasta la Sine.
Și ce-i dă? Un inel. Care? Duhul cel Sfânt! Apoi îi zice:
– Nu te-am sădit în Rai? Spune?
– Da, zice aceea.
– Și cum de ai căzut de acolo?
– A venit diavolul și m-a scos afară din Rai.
– Ai fost sădită în Rai și te-a scos afară. Iată, te voi sădi înlăuntrul Meu, te voi purta chiar Eu. Cum? Nu îndrăznești să te apropii de Mine? Nu în Cer te ridic, ci mai presus de Ceruri; în Mine, Stăpânul Cerului te voi purta.
– Dar sunt păcătoasă, zice, și necurată.
– Nu-ți fă griji, sunt doctor.
Fii dar cu luare aminte! Privește ce face! A venit să o ia pe desfrânată așa cum era ea, afundată în necurăție. Ca să înțelegi cât de mare era dragostea Mirelui! Căci așa este cel ce iubește, nu cere socoteală pentru nimic, ci iartă toate păcatele și greșelile.
Fiică a demonilor era mai înainte. Fiică a pământului, nevrednică nici de pământ. Și acum devine fiică a Împăratului. Așa a vrut Cel care o iubea. Căci cel care iubește nu cercetează felul. Iubirea nu vede urâțenia. Pentru aceasta se și cheamă iubire, căci de multe ori iubește și ceea ce este urât.
Aceasta și Hristos a făcut. A văzut urâțenie și s-a îndrăgostit. Și o face pe aceasta să fie nouă, fără pată sau zbârcitură.
A luat-o la Sine ca pe o soție, o iubește ca pe o fiică, o îngrijește ca pe o slujnică și îi poartă de grijă ca unei fecioare. Ca Mire a luat-o de soție a Sa. Aducându-Se pe sine jertfă de curăție, îi iartă totul. Ca un mire păstrează frumusețea ei și ca un soț bun Se îngrijește să nu îi lipsească nimic.
O, Mire, care preschimbi urâțenia miresei în frumusețe!
-
Desavarsirea omului in conceptia filocalica a parintelui Dumitru Staniloae
Publicat in : Lumea vazuta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.