Iertarea este o minune

Iertarea este o minune Mareste imaginea.

Intrebare: Vorbim despre Spovedanie şi apoi de împărtăşanie. Dar despre iertare? Iertarea este o minune, este ca şi cum ai fi botezat din nou. Ce responsabilitate! Trebuie să nu ne arătăm nevrednici de ea, primejduind-o...

Mitropolitul Antonie: Atunci când vorbim despre multiplele aspecte ale Spovedaniei, iertarea capătă un loc foarte important. Mai mulţi oameni au observat în decursul vieţii faptul că atunci când vin să se spovedească nu simt străpungere, frângere a inimii, groază ca au săvârşit păcatul, [sentimente] pe care le-au trăit, uneori, cu câteva zile sau săptămâni înainte, atunci când deodată au devenit conştienţi de răul din vieţile lor. In acel moment, ei au simţit durere mistuitoare, groaza păcatului. Şi atunci când trec zile, săptămâni sau luni, după împrejurări, şi stau unul lângă altul cu preotul înaintea icoanei lui Hristos, ei îşi amintesc, dar nu retrăiesc ce s-a petrecut. Şi cred că este important să înţelegem ce a spus Alexander Elchaninov în jurnalul său, că procesul de pocăinţă, procesul de reconsiderare a propriei persoane şi de străpungere din inimă frântă, de a-I cere lui Dumnezeu iertare, de a depune eforturi sincere şi concrete pentru reconciliere ar trebui să fie real şi nu doar în cuvinte. Dar aceasta începe atunci când, într-o zi, am primit iertare, şi am ajuns la următoarea noastră Spovedanie, săptămâni sau luni mai târziu.

De fiecare dată când devenim conştienţi de păcatul sau răul din vieţile noastre, simţim durerea, şi groaza, şi repulsia, ne putem întoarce la Dumnezeu cu un plâns sincer, cu o inimă fierbinte, dar ceea ce nu putem face pentru noi este să ne iertăm. Nu este cu putinţă ca un om să spună: „De acum înainte nu o să-L mai supăr pe Dumnezeu sau pe aproapele meu". Este suficient să-i spună celui pe care l-a jignit: „Spune-mi, cât timp mai ai de gând să stai supărat? Eu am uitat încă de atunci". Ar fi mult prea lipsit de sensibilitate şi imposibil. Prin urmare, momentul iertării este unul esenţial, noi se face ceva ce nu putem face noi înşine. Şi dacă venim la Spovedanie şi ii înfăţişăm lui Dumnezeu acele lucruri pe care le-ana perceput intr-o modalitate usturătoare, înfricoşătoare, dar pe care nu putem să ni le imaginăm acum ca unele pe care le-am recunoscut cu sinceritate ca fiind rele, pe care le-am respins intr-un act de voinţă şi de determinare, venim Ia El şi-l spunem: „Poţi să ierţi? Poţi să mă absolvi [de păcat], adică poţi să dezlegi legăturile care ma ţin?".

Şi este important să înţelegem ce înseamnă dumnezeiasca iertare. Dumnezeiasca iertare este, am putea spune, o declaraţie din partea lui Dumnezeu că ne primeşte, ca primeşte respingerea de către noi a păcatului, lepădarea noastră de păcat, şi că ne primeşte aşa cum suntem, nu în pofida a vreunui lucru sau urmărind un anumit scop. El spune: „Da, acum că ai venit şi ai spus că vrei să fii prietenul Meu, oricât de fragil vei fi, oricât de înclinat către păcat vei rămâne". Pot să-mi zugrăvesc în două feluri această primire. Poate fi zugravită ca imaginea Bunului Păstor Care-Şi muta oaia pierdută, Care poartă în braţele Sale sau pe umerii Săi oaia pierdută şi o aduce înapoi in turma.

Dar mai poate, de asemenea, însemna că Hristos ne poartă ca şi cum Şi-ar purta crucea şi ne poartă ca şi cruce, crucea fiind cauza răstignirii şi morţii Sale. Iar atunci când ne rugăm pentru iertare, dezlegare, reconciliere, cred că ar trebui să ne amintim ce a spus Sfântul Serafim unuia dintre cei care veniseră la el să-i ceară sfatul: „Dacă te rogi la Dumnezeu cu osârdie să facă ceva pentru tine, El o va face, dar aminteşte-ţi cu ce preţ a dobândit El dreptul şi puterea de a o face, iar preţul este moartea Sa, este Săptămâna Pătimirilor, coborârea Sa la iad". Dintr-un anumit punct de vedere, [preţul] este şi întruparea Lui. Prin urmare, atunci când ne rugăm pentru iertare, pentru împăcare, pentru a fi reprimiţi în Trupul cel tainic al lui Hristos, trebuie să ne amintim preţul şi să nu-l primim cu gândul că, odată ce ne-am spovedit, avem dreptul să facem aceasta.

Acum, în dezlegare mai este un aspect. Adeseori oamenii îşi imaginează că odată ce sunt iertaţi, eliberaţi de păcatele lor, atunci ar trebui ca să afle în ei o putere de neînvins prin care să se opună păcatului. Aici nu este cazul. Ni se oferă ajutorul lui Dumnezeu şi o poruncă, un îndemn de a intra în lupta cea bună, de a te nevoi în numele lui Dumnezeu şi să biruieşti răul. Iar acest lucru este important. Atunci când ne spovedim, am putea spune, noi facem un program pentru lupta care se află înaintea noastră, fiindcă nu suntem vindecaţi în mod automat, afară de cazul în care pocăinţa noastră a fost atât de arzătoare şi de adâncă încât nimic nu ne mai rămâne din trecut, cel puţin într-un loc sau altul. Şi trebuie să intrăm în lupta cea bună ştiind că Dumnezeu va fi de partea noastră, ne va ajuta, ne va da putere, şi de noi ţine să folosim puterea pe care ne-o dă. Este o carte de slujbă din secolul al XVI-lea în care Spovedania este prezentată într-un mod care indică, poate mai mult decât formula din zilele noastre, ceva important. Se spune: „Fie ca Domnul să te ierte în măsura în care te-ai pocăit cu adevărat. Şi în măsura în care este bine pentru tine, să Te slobozească de povara păcatului". Nu înseamnă că Dumnezeu ne oferă o iertare limitată. Insă trebuie să ne amintim că avem de luptat atât timp cât un anumit păcat rămâne în noi ca o ispită ademenitoare, nu ca un obiect care inspiră teamă sau ca ceva ce a fost demult şi a devenit cenuşă.

Mitropolit Antonie de Suroj
Fragment din cartea "Mai aproape de Hristos. Spovedania si iertarea", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Mai aproape de Hristos. Spovedania si iertarea"

 

 

Pe aceeaşi temă

23 Iunie 2020

Vizualizari: 629

Voteaza:

Iertarea este o minune 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

iertarea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE