Inchinarea la idoli este totuna cu cinstirea diavolului, in moduri dintre cele mai diverse. Gandind ca poate fi ca Dumnezeu, fara ajutorul Aceluia, ingerul a cazut din cer ca un fulger, devenind diavol; odata cazut, el s-a inrait in chip desavarsit, cautand in continuare sa devina un dumnezeu (idol) caruia sa i se slujeasca.

In rautatea lui, diavolul nu cunoaste limite, astfel ca, dupa ce l-a scos pe om din rai si a inrobit lumea, el a sporit relele; trimitand asupra omului nenumarate duhuri necurate, diavolul l-a facut pe om sa slujeasca patimilor, adica lui, incepatorului rautatii si tatalui minciunii. Patimas fiind, omul si-a facut astfel idoli, lucruri facute de maini omenesti, in care s-au tainuit diavoli.

Inchinarea la idoli

Inca dintru inceput, Dumnezeu a poruncit oamenilor, zicand: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamantul Egiptului si din casa robiei. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine! Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti lor" (Iesire 20, 1-5).

Adancindu-se in pofte trupesti si in pacate, oamenii s-au facut numai trup, uitand cu desavarsire imaginea adevaratului si singurului Dumnezeu. Nevoia comuniunii cu Dumnezeu, intrata in om mai adanc decat pacatul, nu a putut fi insa inabusita, drept pentru care, in orbirea lui, omul si-a zidit nenumarati idoli.

Idolii sunt chipuri ala pacatelor care au ajuns sa inrobeasca lumea; diavolul a inlocuit desfatarile cele dumnezeiesti cu satisfacerea poftelor trupesti, carora omul a juns sa le aduca jertfe nenumarate; fiecare patima isi are idolul ei, iar fiecare idol este un diavol; cand omul a inceput sa slujeasca pacatelor (diavolilor), acestea l-au rasplatit cu singura rasplata pe care o aveau la indemana, cu moartea; pentru a pune capat pacatelor, numarul anilor omului a inceput sa scada.

Oamenii cu mintea intunecata de pacat au inceput sa aduca jertfe idolilor, acestia din urma ajungand sa ceara chiar jertfe omenesti. Ca jertfele aduse idolilor sunt jertfe aduse diavolilor o spune insusi Sfantul Apostol Pavel, zicand: "Cele ce jertfesc neamurile, jertfesc demonilor si nu lui Dumnezeu. Si nu voiesc ca voi sa fiti partasi ai demonilor. Nu puteti sa beti paharul Domnului si paharul demonilor; nu puteti sa va impartasiti din masa Domnului si din masa demonilor. Oare vrem sa maniem pe Domnul? Nu cumva suntem mai tari decat El?" (I Corinteni 10, 20-22).

Idolii au fost asezati in temple pagane, unde slujitorii lor adunau lumea, spre a ghici viitorul sau pentru a descoperi lucruri trecute. Templele idolesti erau locurile preferate ale demonilor, dupa cum citim in Vietile Sfintilor. Deoarece omul a ajuns rob si slujitor al diavolului, insasi trupul sau s-a facut templu idolesc, in aceasta ascunzandu-se duhuri necurate. "Cand duhul cel necurat iese din om, umbla prin locuri fara apa, cautand odihna, si, negasind, zice: Ma voi intoarce la casa mea, de unde am iesit. Si, venind, o afla maturata si impodobita. Atunci merge si ia cu el alte sapte duhuri mai rele decat el si, intrand, locuieste acolo; si se fac cele de pe urma ale omului aceluia mai rele decat cele dintai" (Luca 11, 24-26).

In aceasta cadere, inima omului s-a impietrit, iar mintea s-a intunecat si mai mult, el ajungand sa se conduca numai dupa ratiunea celor vazute, aflate si ele sub influenta duhurilor celor necurate. Prin ratiunea lor, neluminata de Dumnezeu, multi oameni au ajuns sa rataceasca pana si prin unele lucruri nerele in sine, precum stiintele si artele. Descoperirile facute de om in natura inconjuratoare s-au facut adesea prilej de inmultire a pacatelor, prin adancirea in mandrie si satisfacerea poftelor trupesti; bunastarea materiala se arata a fi un idol modern, deosebit de viclean si de nemilos.

Cand mintea omului a ajuns roaba duhurilor necurate, acestea din urma au pus in ea o intelepciune lumeasca, straina si potrivnica lui Dumnezeu. Astfel, stiintele omenesti s-au facut multora pricina de cadere, acestia ajungand sa-L huleasca pe Dumnezeu, sa-L omoare, iar in cele din urma sa-I nege existenta. "Nimeni sa nu se amageasca. Daca i se pare cuiva, intre voi, ca este intelept in veacul acesta, sa se faca nebun, ca sa fie intelept. Caci intelepciunea lumii acesteia este nebunie inaintea lui Dumnezeu" (I Corinteni 3, 18-19).

Indepartat de Dumnezeu, omul ajunge rob si slujitor intelepciunii lumesti, devenind astfel propriul sau idol. Omul cazut a ajuns sa se vada pe sine dumnezeu, precum l-a mintit inca dintru inceput diavolul, zicand: "Vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Facere, 3, 5). Aceasta intelepciune, potrivnica Adevarului, este o indracire a mintii, omul ajungand sa traiasca intr-o continua minciuna fata de sine, fata de aproapele si fata de lumea inconjuratoare.

Teodor Danalache

• Ce este pacatul?
  Publicat in : Editoriale
• Pacatul
  Publicat in : Religie
• Pacatul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti