- Inalt Preasfinţite Părinte, doresc să vă întreb următoarele: De unde ştim că am postit cu adevărat?
- Dacă am postit cu adevărat? Acum ştim că am postit. Şi dacă ne întrebăm dacă postul nostru este primit de Dumnezeu, orice este foarte primit la Dumnezeu. Ca la rugăciune. Că zicea cineva: Păi, dacă nu poţi să faci o rugăciune ca lumea, decât să o faci cu mintea aşa împrăştiată şi să fie doar oboseală, mai bine nu o faci. Ba o faci, că învăţătoare rugăciunii e rugăciunea. O faci, te rogi cum poţi.
Deci orice post e primit de Dumnezeu. Orice gest, orice act pe care îl faci în virtutea crezului tău. da. Acuma sigur că Isaia zice foarte frumos în capitolul 58 al cărţii sale că degeaba postiţi şi vă ciorovăiţi, că postul acesta nu-mi place mie. „Zice Domnul: lată postul care-Mi place. Dezleagă legătura celui asuprit, împarte păinea ta cu cel flămând, îmbracă-l pe cel gol, pentru că atunci dreptatea ta va răsări ca soarele. Dacă la aceasta s'a referit întrebarea.
Acum, asta e un alt subiect, postul de bucate trebuie înfrăţit cu fapte bune şi cu postul de răutate. Când începe Postul Mare, atunci cântările, stihirile de la slujbele de la biserică, pomenesc acest lucru. Să postim post care li place lui Dumnezeu. Şi să postim şi duhovniccşte, nu numai de bucate, ci şi de păcate, ci şi de răutate. Oricum, orice preocupare legată de cele duhovniceşti, cât de săracă şi cât de firavă ar fi la început ea, încet-încet creşte, dacă o tratăm serios.
- Cum putem scăpa de duhul întristării stimulat de insuccese, neîmpliniri?
De duhul întristării tot Hristos ne scapă, adică bucuria de la El vine, adică rugăciune, meditaţie, participare la slujbe, şi mai ales zice Sfântul Isaac Sirul în volumul 10 din Filocalie: Când duhul întristării se acutizează, se ajunge la aşa-numita acedie, adică eşti într'o situaţie în care absolut nimic nu te mulţumeşte, eşti ca o lămâie stoarsă, şi nu poţi face nimic. Atunci, zice Sfântul Isac Sirul, eşti tentat să ieşi, să pleci, să te întâlneşti cu prieteni, cu cunoştinţe, să le spui durerea ta, necazul tău, aşa, ca să treacă tristeţea. Şi el zice că nu este corect. Ori să stai să te rogi de unul singur, ori să alergi la un om duhovnicesc care poate să-ţi mângâie duhul în momentul acela. Deci asta este rugăciune, fie să pleci la cel care te poate pune în legătură cu Hristos care îţi îndepărtează tristeţea, fie plângeţi acum şi sunteţi trişti şi vă tanguiti, dar va veni vremea să vă bucuraţi..Pentru că, zice Mântuitorul înainte de Patimă ucenicilor.., femeia, atunci când e să nască se întristează ca a venit ceasul ei, însă întristarea ei se preface in bucurie fiindcă a venit prunc nou in lume.
Nu se poate fără încercări şi fără necazuri, dar depinde cum le interpretăm. Dacă le interpretăm duhovniceste sunt cale de îmbunătăţire sufletească. Dacă nu avem credinţă ne pot dărâma, pentru că este tristeţe după voia lui Dumnezeu şi tristeţe care nu e după voia lui Dumnezeu. Asta pomeneşte Sfântul Apostol Pavel în a doua Epistolă către Corinteni: este întristare care duce la pocăinţă. In prima Epistolă ne pomeneşte de desfrânatul din Corint pe care l-a excomunicat pentru o perioadă, iar când l-a primit înapoi, le-a spus celor din Corint să nu fie întristaţi peste măsură, pentru că s'a întristat după voia lui Dumnezeu, s‘a pocăit de rele. Deci acesta este leacul: rugăciunea şi apelarea la un părinte duhovnicesc.
- Se cuvine ca profesori să intervenim, şi cum să o facem, în cazul unui tânăr, elev, terorizat psihic din cauza notelor?
- Dacă nu poate face mai mult, întâi trebuie vorbit cu el, iar apoi, profesorul respectiv sau dirigintele poate să explice părinţilor, adică e pedagogie ca din când în când dirigintele să se întâlnească cu părinţii copiilor şi dacă a constat că nu poate copilul mai mult să Ie spună: „Nu poate mai mult, e cuminte, dar numai atâta poate".
- Care sunt paşii pe care trebuie să îi facă un tânăr, spre un părinte, spre a-i deveni acel părinte - duhovnic. Cum se poate depăşi reţinerea, neîndrăzneala, neputinţa de a putea fi deschis faţa de preot?
- Tot aşa, începând cum poate, că până la urmă se va deschide cum trebuie. In mod normal, ar trebui ca duhovnic să-i fie tânărului sau credinciosului preotul de parohie. Insă nu totdeauna se potriveşte poate ca preotul lui de parohie să fie omul pe care îl doreşte alunei. In orice caz. celelalte servicii religioase sunt absolut obligatorii în parohie: şi cununia, şi botezul, şi înmormântarea, însă când este vorba de viaţa duhovnicească, în concret de spovedanie, se face rabat de la această regulă. Dacă cineva chiar vrea să îşi ia duhovnic pe cineva din altă parte -însă este practic şi operativ să fie preotul de parohie-, atunci cum poate să-l aleagă? Intrebarea se pune cum poate să îşi găsească cineva duhovnic?
Părerile sunt împărţite. De pildă Sfinţii Ioan şi Varsanufie zic aşa: Ca să poată găsi cineva un duhovnic bun întreabă o autoritate pe tărâm religios, consacrată, care se ştie că e cât de cât priceput în cele duhovniceşti, şi-l întreabă: „Părinte, pe cine să îmi aleg eu duhovnic?” Aceasta e o cale. Cealaltă cale o menţionează Sfântul Simeon Noul Teolog, care zice că celui care are sufletul doritor de Dumnezeu şi curat îi va spune Duhul Sfânt pe cine să-şi aibe duhovnic. Dar nu prea suntem noi aşa ca să ne spună Duhul Sfânt. Şi atunci întrebam tot o autoritate, un părinte consacrat.
- Va rugăm să ne spuneţi despre importanţa rugăciunii lui lisus şi a psalmoodierii în viaţa creştinului cotidian.
- Rugăciunea lui lisus a fost şi este prezentă în mod deosebit în viaţa monahală, dar nu sunt excluşi de la ea nici credincioşii obişnuiţi. Unii zic că rugăciunea lui lisus este chiar din prima perioadă creştină.
Alţii o văd ca datând de mai târziu, din perioada Părinţilor. Oricum, despre rugăciunea lui lisus sunt câteva cărţi care îl limpezesc pe cel ce doreşte să o exerseze. Pomeneşte de rugăciunea lui lisus părintele Stăniloae în Ascetică şi Mistică la un moment dat, este apoi cartea Pelerinului rus, preocupată în mod special de rugăciunea lui lisus, este Sbornicul cu cele două volume ale sale, în special preocupat de rugăciunea lui lisus, şi mai nou s'a tradus o carte din greacă a lui leroteos Vlachos, O noapte în pustia Sfântului Munte, care este tot cu rugăciunea lui lisus. S'ar părea că rugăciunea lui lisus îşi are obârşia în îndemnul pe care Sfântul Apostol Pavel ni-l face în Epistola către Tesoliceni: "Rugaţi-vă neîncetat". Această rugăciune neîncetată ar fi rugăciunea lui lisus. Acum, nu numai rugăciunea lui lisus ci şi alte rugăciuni scurte sunt foarte folositoare, pe care omul le poate zice pe cale, le poate zice la muncă sau în orice împrejurare. Insă s’a consacrat această rugăciune: "Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". Ea s’a conturat ca atare în veacul al XIII-lea, al XlV-lea. Sfinţii Grigorie Palama, Grigorie Sinaitul, au zăbovit asupra ei. In Tratatul de mistică al mitropolitului Nicolae Maldin, de fapt al profesorului Mlădin, că a scris Tratatul de mistică înainte de a fi mitropolit, sunt două tendinţe: sunt aşa-zişii nominalişti şi realişti. Nominaliştii zic că Hristos este prezent în rugăciunea Lui ca şi în Sfânta Cuminecătură, realiştii dimpotrivă, nu identifică persoana cu numele. Adevărul este undeva la mijloc. Are putere numele Mântuitorului invocat, desigur. Zice Sfăntul Apostol loan că s’a dat nume mai presus decât orice nume, ca în numele lui lisus Hristos să se plece tot genunchiul, al celor de pe pământ, al celor din cer şi a celor de dedesubt. Deci are putere numele lui lisus Hristos. Lucrul acesta îl vedem limpede în Epistola către Filipeni, în capitolul doi.
Inalt Prea Sfinţite, cun pot scăpa de o patimă dacă ea mă stăpâneşte şi orice fac nu o pot îndepărta de la mine, deşi vreau acest lucru.
Tot cu ajutorul lui Dumnezeu: "Fără de Mine nu puteţi face nimic. " Să şi-o spovedească des. Dacă-i patimă trupească ceea ce spuneam: post. nevoinţă, dacă-i patimă sufletească, rugăciune multă, dar să şi-o spovedească.
Un păcat repetat devine patimă, devine o a doua natură. Acum eu, tot în cartea respectivă, am dat un exemplu, dar s'ar putea da multe altele. Acolo-i vorba de patimă. De obiceiul de a fura, de exemplu. Exemplu acela e luat de la Avva Dorotei. Un tânăr care era obişnuit să fure intră în mănăstire, e dat în ascultare unui părinte de acolo, zice Avva Dorotei, o perioadă n’a furat, a început să fure de la trapeză mâncare şi a venit şi i-a spus părintelui: „Eu fur ...De ce furi?" „Mi-e foame şi nu pot aştepta până la ora mesei." Şi părintele îl duce la Avva Dorotei care îi zice părintelui: „Dacă lui îi e foame înainte de a fi masa, păi du-i mai devreme să mănânce, de câte ori îi este foame."
După o vreme, a început din nou să fure. „Acum de ce furi?" „Da' mi-e ruşine, toţi se uită la mine, că mă duc să mănânc înainte de ora mesei", şi atunci, părintele la care era în ascultare şi care se ocupa de bolniţă. de infirmerie, îi zice.: „Păi uite, eu am acolo de toate, de mine ţi-e ruşine?" „Nu, de dumneata nu mi-e ruşine." „De câte ori îţi este foame intră la mine şi ia-ţi ce-ţi trebuie." O perioadă a făcut aşa şi după aceea a venit: „Iar fur, părinte." „Acuma de ce furi? Na-i tot ce-ţi trebuie'.’" „Ba am tot ce-mi trebuie? „Şi ce faci cu ce furi? Le mănânci'.’" „Nu, le dau măgarului să le mănânce.” Şi părintele a tras concluzia: un păcat repetat devine ea a doua natură. Omul nu se mai poate abţine să nu-l săvârşească. Mai târziu părintele l-a tămăduit, apelând la ajutorul iui Dumnezeu, prin Taine şi rugându-se pentru el.
Dar nu numai cu furtu-i aşa, sunt altele mai grele, de care omul nu poate scăpa, îi vedeţi pe cei care devin dependenţi de droguri. Ce chin este şi ce prăbuşire, dacă nu găsesc momentul potrivit să se smulgă. Ce patimă grozavă este alcoolul! Cei care devin alcoolişti, devin dependenţi de alcool şi nu se mai pot stăpâni, şi altele, şi altele. Ce patimă grozavă este fumatul! Care devine fumător notoriu cât de greu se lasă! Şi atunci se tămăduieşte de patimă apelând la duhovnic şi la Sfintele Taine şi la rugăciune.
- Simt ca fac totul din obişnuinţa nu din trăire, chiar şi participarea la Sfintele Slujbe şi rugăciunea. Ce exerciţiu ştiţi pentru a ne aduna gândurile?
- Intâi, dacă suntem formalişti, să fiti nişte formalişti bum, în sensul că dacă facem formele, păi să le facem cum trebuie, că după aceea va veni poate şi trăirea. Un părinte din Anglia a fost pe aici. Andrei Wedi îl cheamă. Şi nişte tineri l-au întrebat, acum foarte preoeupaţi de rostirea rugăciunilor din taină la Liturghie cu voce tare, ca să fie mai înţelese, să se folosească poporul etc. Făcând o paranteză, zic eu: Da, dar preotul nu le ştie foarte bine rugăciunile din taină? Ba Ie ştie foarte bine. Şi devin toţi preoţii foarte duhovniceşti? Nu devin. Păi atunci înseamnă cu nu aceasta se rezolvă lucrurile. Şi părintele Andrei a zis: „Nu e necesar să le ziceţi cu voce tare. Până va veni vremea să le zică toată Ortodoxia cu voce tare, faceţi bine ceea ce faceţi acum." Adică, e rânduiala acum, faceţi bine rânduiaia asta, că vine ea, vremea, când să le interpretaţi şi duhovniccşte. Aşa şi cu formalismul: dacă e vorba de formele religioase, să facem formele foarte bine că dacă facem formele foarte bine, până la urmă vine şi trăirea.
Iar în ceea ce priveşte paza gândului, trebuie exerciţiu făcut. In orice caz, să ne cruţăm, trebuie să ne ferim de lucrurile care ne întinează. Ce! mai mult întunecă mintea omului şi ne dă de lucru televizorul, şi apoi presa. Sfântul Siluan Athonitul zice că tunelul pe care intră dracul în suflet e imaginaţia. Şi imaginaţia este stimulată de televiziune.
Iisus Hristos arhiereul cel vesnic. Duhovnici vorbind tinerilor, Editura Renasterea
Cumpara cartea "Iisus Hristos arhiereul cel vesnic. Duhovnici vorbind tinerilor"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.