Datorita pacatelor, viata noastra a ajuns o imagine deformata a celei adevarate, pe care suntem chemati sa o traim. In aceasta situatie, cand intampinam o suferinta, tindem imediat sa reactionam violent fata de cel care ne-a provocat-o. Aproape intotdeauna, omul fuge de suferinta si o uraste, fara a-si da seama de faptul ca suferinta este tocmai cea care il trezeste la realitate.

Oricat ne-am stradui sa rezistam acestei reactii nefiresti, prin incurajari, optimism, autosugestie si sfaturi psihologice, nu vom putea sa nu il privim cu manie pe cel care ne-a provocat suferinta. Doar prin harul lui Dumnezeu vom putea ajunge sa traim viata cea adevarata si sa ne raportam corect la suferintele din viata noastra, precum si la cei care ni le provoaca.

Iubeste rana si pe cel care ti-a facut rana

Reactia unui suflet sanatos, in fata unei suferinte, trebuie sa fie una cu totul diferita fata de cea instinctuala, de respingere, care este supusa caderii. Astfel, suntem datori sa iubim rana si pe cel care ne-a facut rana, caci doar astfel putem sa ne cunoastem slabiciunile si sa le intarim. Doar prin suferinte venite din afara putem sa ne cunoastem patimile cele ascunse (boli ale sufletului) si sa le vindecam, cat mai avem vreme.

Suntem bolnavi sufleteste, iar acest lucru necesita vindecare. Precum, cand avem o boala trupeasca, alergam la doctori, tot asa, cand ne stim bolnavi sufleteste, trebuie sa alergem la cei de langa noi si sa ne lasam vindecati. Asa cum nici un doctor nu poate sa se opereze pe el insusi, tot asa, nici un om nu poate sa se vindece sufleteste de unul singur, fara a fi ajutat, constient sau nu, de cei din jurul sau.

Suntem prea milosi cu betesugurile noastre sufletesti. Nu reusim sa fim proprii nostri doctori, din cauza unei bolnave iubiri de sine, iubire care prefera sa pastreze ascunse toate ranile sufletului. In loc sa ne bucuram, atunci cand cei de langa noi scot la lumina oarecare patimi ascunse in inima noastra (mandrie, manie, desfranare, batjocura, invidie, ura), noi suferim si ii respingem pe aceia cu si mai multa manie si batjocura. Mania este semnul cel mai evident al unei boli sufletesti ascunse, precum spune Sfantul Ioan Scararul, zicand: "Mania este izbucnirea urii ascunse, a tinerii de minte a raului; mania este pofta de a face rau celui ce ne-a suparat."

Diavolul si toti oamenii care ne fac sa suferim constituie o categorie speciala de prieteni. Acestora, poate, ar trebui sa le multumim mai mult decat celorlalti prieteni, caci mai ales acestia ne ajuta in curatirea de patimi. In acest sens, Sfantul Nicolae Velimirovici, spune: "Nu stiu cui sa multumesc mai mult, prietenilor, ori neprietenilor, care m-au invatat atat de multe si mi-au facut atata bine." Toate necazurile aduse de diavoli si de cei de aproape ai nostri sunt medicamente pentru dobandirea sanatatii sufletesti, fara de care nu vom putea intra in viata cea vesnica.

Neprietenii din viata noastra sunt acele pietre care ne sfarma colturile sufletesti, precum spune Sfantul Ioan Scararul, zicand: "Precum o piatra colturoasa si tare, ciocnindu-se si frecandu-se de alte pietre, isi netezeste intocmirea ei colturoasa si vartoasa si se face rotunda, tot asa si sufletul colturos si repezit, amestecandu-se intr-o multime de oameni aspri si repeziti si vietuind cu ei, se intampla cu el una din doua: sau isi vindeca boala, prin rabdare, sau, retragandu-se, isi cunoaste slabiciunea sa, aceasta fuga lasa aratandu-i, ca o oglinda, slăbiciunea."

Mai departe, acelasi sfant, spune: "Daca s-ar vedea cineva cum e infrant, cu usurinta, de mandrie, de fierea maniei, de rautate si fatarnicie, si daca s-ar gandi sa traga sabia cu doua taisuri a blandetii si a neamintirii raului impotriva lor, ar intra indata, ca intr-o inalbitoare a mantuirii, intr-o ceata de frati si mai ales din cei mai aspri, daca voieste sa se dezbrace de ele in chip desavarsit. Aceasta pentru ca, intins acolo, sub valurile ocarilor si ale necinstirilor fratilor, si batut in chip intelegator, sau poate si in chip simtit, si impuns si calcat in chip intelegator, sau poate tesalat, impuns si calcat si in chip simtit, sa fie curatit de petele aflatoare in sufletul sau."

Sfantul Ioan Scararul ne pune inainte si solutia pentru a scapa de amaraciunea suferintei, zicand: "Sa-ti faci, din ocarare, un mijloc de curatire a patimilor sufletului. Precum, la aratarea luminii, se retrage intunericul, tot asa, mireasma smereniei face sa piara toata amaraciunea si iutimea." Smerenia este unica solutia de a petrece in mijlocul suferintelor, fara a simti amaraciunea lor, ci bucuria duhovniceasca si puterea lui Dumnezeu.

Teodor Danalache

• Patimile - boli ale sufletului
  Publicat in : Credinta
• Cum se nasc patimile ?
  Publicat in : Editoriale
• Patimile si Invierea in psalmi
  Publicat in : Saptamana Patimilor
• Patimile Celui fara de patimi
  Publicat in : Saptamana Patimilor