Uite, vă spun trei lucruri pe care să le respectaţi şi să ştiţi că sunteţi oameni care pot nădăjdui mântuirea:
I. Să fiţi bine mărturisiţi!
Vedeţi, dacă gândeşti că trebuie să fii bine spovedit, peste tot vei fi controlat - şi, iată, o conduită a vieţii! Plecând de la un lucru despre care crezi că s-a terminat: „părinte, sărut mâna, am venit, am spus, acum plec!” Nu, nu, frate! Pe unde vei merge, să te înregistrezi [să fii atent] mereu!
Deci, spovedania nu se termină niciodată şi va trebui să fii atent peste tot. Este o mare greşeală să nu fii înregistrat în tot ce faci. S-ar putea să repeţi un lucru pentru că n-ai ştiut că l-ai făcut. Sau să te speli numai la o subsuoară, iar la cealaltă să nu te speli - nu te-ai înregistrat, nu ai fost atent. Tu trebuie să ştii că exişti. Chiar vă rog să notaţi păcatele când le-aţi făcut, ca să nu le uitaţi. Să nu lăsaţi numai pe preot să vă întrebe. Pentru că în scaunul de Spovedanie este numai o singură persoană: cel care se mărturiseşte.
Vă daţi seama că Spovedania este Taina care ne mântuieşte. Căci „ce veţi dezlega voi, dezleg şi Eu”. Taina e făcută pe un temei în Sfânta Scriptură, şi păcatele mărturisite nu se mai au în vedere nici la Judecata de Apoi, nici la Vămile Văzduhului. Vezi, dumneata, scapi printr-o dezlegare uşoară, într-o discuţie simplă de la om la om - dar este mărturisire [nu-i un dialog] în faţa lui Dumnezeu prin mijlocirea preotului cu harul primit la hirotonie. Ăsta este cel mai mare lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecata de Apoi - dezlegarea de păcate. Deci Spovedania, dragii mei, este Taina care mântuieşte. Nu Sfânta împărtăşanie. Ea desăvârşeşte.
Sigur, dacă te spovedeşti, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic şi la împărtăşit. Dar să te dezlege întâi!
II. Să căutaţi să fiţi pomeniţi la Sfintele Liturghii!
Mai întâi, se scot părticele la Proscomidie pentru sufletele pomenite, apoi, după ce s-a săvârşit Epicleza, se pun în Sfântul Sânge păfticelele acelea şi se spune aşa de către preot: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi!”. Şi se pun toate de pe disc în potirul cu Sfântul Sânge. Deci, iată, tu cu intenţia ta bună unde te-ai băgat - chiar în potir cu Mântuitorul.
Liturghia, dragii mei, cred că nici îngerii nu o pot explica. Că şi ei sunt la dispoziţia forţelor divine, şi ei au un proces de despătimire, nu în sens omenesc, ci li se descoperă noi taine, înţelegând că Dumnezeu porunceşte gânditor.
Şi, dacă ar fi cu putinţă să se deschidă Cerurile şi chiar tavanul Altarului, cum s-a mai zis, n-ai vedea în Cer mai multă lumină si mai multă aşezare cum era in Sfântul Altar, în timpul Sfintei Liturghii - Dumnezeu ţine pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie ce se săvârşeşte pe el.
III. Să faceţi milostenie, pomană!
O, dacă aţi şti... Şi Vlahuţă spunea: „Milă e toată Scriptura!”
Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti. Domnule, dacă spune: „însutit veţi primi!”, nu te teme că sărăceşti. Vrei să ai mai mult? Dă din „ce eşti tu” şi la săraci! Dar ce, urmărim să ne îmbogăţim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el deloc ? Poziţia asta de inconştienţă, de stăpân, asta este dezastrul societăţii. Firea pervertită te îndeamnă, bineînţeles, să ţii cont numai de al tău şi foarte greu te rupi şi pentru celălalt. Şi tocmai asta e porunca: să te rupi. Eu v-am spus uneori; dacă nu, vă spun acum: eram într-o situaţie, parcă era vis, dar tare parcă real, aşa... Murisem şi mă uitam, cum se spune, la moartea mea, căci sufletul nu moare. Mă uitam la mine în coşciug şi, când a ajuns coşciugul să intre în groapă, am zis: „Ce bine este dacă laşi ceva din tine afară, ceva care va mărturisi pentru tine şi care te va apăra în adâncuri!” Aceea te va ajuta şi pe tine să trăieşti veşnic. Milostenia este ceva din Dumnezeul din tine!
Milostenia nu este numai să dai din traistă. Milostenie este că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Ai un coleg care are un necaz, trebuie să ştii să-i faci o mângâiere, să-i descreţeşti fruntea. La săraci poţi să faci o rugăciune scurtă: „Doamne, miluieşte-l!”, dacă nu poţi să-i dai, că eşti în tramvai, şi el este pe trotuar. Intrebarea se pune, cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur?
A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată că tu eşti Hristos. Apoi nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos. El întinde mâna să-ţi dea împărăţia cerului si tu nici nu observi.
Fraţii mei, ţineţi minte: „cerşetorii sunt personaje biblice!” Ai trecut pe lângă mântuirea ta aşa de uşor! Şi mai grozav, l-ai dispreţuit! Cerşetorii nu pier niciodată.
Fac sobor la margine de drum şi împart ce s-a căpătat şi zic: „Asta-i de la cutare. Pomeneşte-L, Doamne, întru împărăţia Ta!” şi are valoare. Să nu aşteptaţi să-i întâlniţi!
Căutaţi-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul când faci o milostenie.
Obişnuiţi-vă să nu trăiţi numai voi, să trăiţi în toţi care sunt cu voi. Să nu lăsaţi mâna întinsă nici când vă dă, nici când vă cere.
Deci, trebuie să fim permanent preocupaţi de mântuirea noastră. Acesta este scopul principal, de neschimbat, de neuitat: mântuirea. Şi, de aceea, trebuie să fugim de obiceiuri şi de rutină. Totul în viaţă trebuie să plece din această fiinţă a vieţii noastre: inima.
Este adevărat, probleme sunt multe, dar nu trebuie să dai drumul la sfoara care te leagă de cer. Dacă îţi dai drumul, cazi în neant, cazi în păcat, cazi în iad.
Trebuie să te ţii de această sfoară, orice ar fi, oricât de puternice ar fi vânturile! Ţine-te cum poţi, în felul tău, dar ţine-te!
Să nu credeţi că Dumnezeu nu ne înţelege în momentul istoric prin care trecem. Sigur că ne înţelege!
[Calea mântuirii] întotdeauna a fost doar una, de la Hristos încoace, nu există „aceea e o cale, aceea altă cale”, e o singură cale: să iubeşti pe Dumnezeu şi veşnicia albă.
Suntem foarte înzestraţi, foarte iubiţi de Dumnezeu, [avem] tot ce ne trebuie să ne îndumnezeim, tot ce trebuie pentru ca să ajungem la aceste sfinte şi smerite înălţimi.
[Dialog între părintele Teofil Părăian şi părintele Arsenie Papacioc]
- [Părinte Arsenie,] aveţi încredinţarea că veţi fi la bine în veşnicie?
- N-aş putea să spun aşa ceva, preacuvioase! Vă rog să credeţi că zic şi eu: „sunt singurul care nu mă mântuiesc!”
- Credeţi lucrul acesta?
- Da, dar sunt într-o mare nădejde!
- Dacă sunteţi în nădejde, atunci de ce vă exprimaţi astfel?
- „Gândul la iad şi nădejdea la Dumnezeu!” Pentru că nu ne mântuiesc cu nici un chip faptele noastre fără harul lui Dumnezeu.
- Bine, dar Dumnezeu nu poate să nu vrea!
- Da, dar nu pot să-I pun condiţii!
- Păi fără să-I punem condiţii, Dumnezeu fiind Iubire...
- Preacuvioase, pe undeva, ca să fiu sincer în faţa unui duhovnic, spun: am să mă mântuiesc că am suferit...
- Eu personal vă spun drept, am siguranţa că mă duc la bine, dar nu pentru faptele mele!
- Eu nădăjduiesc numai!
- Bine, eu pot să spun că am siguranţa că dacă nădăjduiesc...
- Asta nu-i poziţie ortodoxă!
- Poate nu-s ortodox?
- Adevărul e că nu ne mântuiesc cu nici un chip numai faptele noastre fără mila lui Dumnezeu.
- Ştiţi ce am să-I spun eu lui Dumnezeu când am să mă duc în faţa Lui: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! N-am să-I spun altceva!
- Eu mi-am făcut o cruce şi am scris aşa pe cruce: „Iisuse, Iisuse, Iisuse, iartă-mâ!”
- Nu pot să-mi închipui că, dacă trăiesc cu Dumnezeu în toată viaţa aceasta, să-mi zică vreodată: Nu te vreau!
- Ne iubeşte aşa de mult, şi asta îmi dă nădejde!
- Părinte, dacă contăm pe mila lui Dumnezeu nu avem de ce să avem ezitări!
- Nu vreau să contăm doar pe mila lui Dumnezeu fără să ţinem cont şi de viaţa şi faptele noastre. Un proces mântuitor implică nu numai harul lui Dumnezeu, ci şi faptele tale. Măcar să te găsească pe drum. Lupta e să fiu pe drum, dar să fiu sincer cu lupta.
- Nu-mi fac probleme pentru că am încredere în bunătatea lui Dumnezeu.
- Imi fac probleme, însă nădăjduiesc şi eu.
- Dumnezeu fiind Tatăl nostru, când spui asta e ceva extraordinar!
- Da, dar nu pot să spun că am siguranţa mântuirii.
- Dar de ce să nu puteţi spune?
- Dacă la moarte îmi va îngădui Dumnezeu, aş spune lucrul acesta: „Doamne, îţi mulţumesc că mor călugăr!” Dar am gândul că faptele mele mă duc în iad. Dacă vrea Dumnezeu să mă mântuiască, poate să o facă. însă nu pot să ştiu sigur că mă iartă.
- Dar eu sunt sigur că ne iartă!
- Şi eu am nădejde la Dumnezeu. Chiar El i-a spus Sfântului Siluan: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!” Lumea încă nu ştie cât de mult ne iubeşte Dumnezeu, cât de „împătimit în Iubire” este Dumnezeu pentru noi.
- Vedeţi ce frumos spuneţi!?
- Dar nu pot să spun că am siguranţă, numai catolicii spun că au siguranţa mântuirii. Pentru că nu ne mântuiesc faptele noastre fără harul lui Dumnezeu, şi acesta vine numai dacă este o adevărată smerenie. Pot eu să zic că sunt smerit?!?
O, dac-aţi şti cât de simplu putem ajunge în împărăţia lui Dumnezeu! „Nu mai fac lucrul acesta.” Adică, de ce poţi să faci răul şi nu poţi să faci binele ? Nu te opreşte nimeni să mănânci cozonac, să bei două-trei pahare de vin, nu te opreşte nimeni. Dar (...) la bogatul cel nemilostiv, ce-a fost acolo? Săracului îi lingeau câinii bubele, nu-i dădeau nici o firimitură din tot ce cădea acolo. Ce pagubă era, că erau firimituri... Dar vrea să-nţelegeţi că nepăsarea aceasta faţă de altul ar fi miezul înţelegerii parabolei acesteia. Grija, cât de cât, a altuia. (...) Ei, această lipsă de grijă caracterizează în momentul acesta istoric, toată lumea.
Mai întâi de toate să ştiţi că mântuirea la Dumnezeu se capătă întrebând.
- Exista vreo categorie de oameni care nu se pot mântui, de exemplu actorii?
- Dragă, numai dracul nu se poate mântui. Acesta-i răspunsul. Deci, nu mai puneţi nici o întrebare de felul acesta. Condiţia este să se pocăiască. Dacă a omorât o mie de oameni, se spovedeşte, se căieşte, plânge, Dumnezeu îl iartă. Jertfa de pe Golgota s-a făcut pentru mântuirea lumii, nu numai a unora, pentru toţi.
Dacă nu vor, nu vor ei, dar pot să se mântuiască. Mântuitorul nu S-a răstignit numai pentru o categorie de greşeli, ci pentru tot ce este greşeală pe pământ. Mai mare păcat decât a făcut Iuda nu există, ca să-L trădezi chiar pe Dumnezeu, conştient. Şi totuşi îl ierta şi pe el dacă nu se spânzura. Un sfat pe care-l dau duhovnicilor este să-i iubească pe fiii lor aşa cum sunt.
Dumnezeu ne creează mereu prilejuri de mântuire, şi noi, stând în mănăstire, avem o vocaţie, prin tăierea voii. Aţi văzut frăţiile voastre când acel bogătaş a venit la Mântuitorul: „Ce să fac ca să mă mântuiesc?” Şi Mântuitorul [i-a spus]: „Ţine poruncile, nu ştii?!” Vasăzică, se mântuia numai cu ţinerea poruncilor, dar zice: „Acestea eu le ţin din tinereţe!”. „A, vrei să fii desăvârşit?”, cum tăcem noi, călugării, că puteam să ţinem şi noi poruncile în lume, „atunci leapădă-te de tot ce ai, mai ales leapădă-te de tine!” Şi asta este mare jertfa, mare plată primeşti.
Fragment din cartea "Parintele Arsenie Papacioc - Cuvintele unui apostol al iubirii", Editura Sophia
Cumpara cartea "Parintele Arsenie Papacioc - Cuvintele unui apostol al iubirii"
-
Desavarsirea omului in conceptia filocalica a parintelui Dumitru Staniloae
Publicat in : Lumea vazuta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.