Matematicile lui Dumnezeu sunt ciudate. Şi logica lui Dumnezeu e ciudată; nu seamănă cu a noastră. Matematicile noastre sunt: 1+1=2, 2+2=4. Matematicile lui Dumnezeu sunt: 1+1... = -1, 1+1=0, 1+1=1.000.000.000. Altele sunt matematicile lui Dumnezeu, şi altele cele ale noastre. „Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul" (Is. 55, 8).

Incă ceva. Convertirea fericitului Augustin nu a fost decât răsplătirea rugăciunilor şi lacrimilor mamei sale. Mama lui plângea sfâşietor pentru fiul ei, care îşi risipea tinereţile în desfrânare şi se afiliase unei învăţături eretice din acea vreme. Mama sa, o femeie sfântă, nu putea să-şi vadă odrasla într-o astfel de stare şi se ruga continuu. S-a dus la Sfântul Ambrozie, Episcopul Milanului, o personalitate deosebită a acelei epoci, cu rugămintea de a face ceva pentru fiul ei, însă el i-a răspuns: „Nu e cu putinţă să-mi dea ascultare fiul tău; nu pune preţ pe nimeni, crede că le ştie pe toate".

Augustin a fost probabil mintea cea mai puternică a vremii sale: filosof, retor, tot ce vrei. Ea a căzut în genunchi şi l-a rugat cu lacrimi pe Sfântul Ambrozie să facă ceva, şi atunci el a sfătuit-o: „Ascultă, fiica mea: mergi liniştită. Fiul tău, fiul atâtor lacrimi nu e cu putinţă să se piardă." Şi ea a plecat liniştită. Avea încredinţarea că Ambrozie era sfânt şi că prezicerea unui sfânt nu e cu putinţă decât să se împlinească. Şi a avut fericirea ca înainte de a pleca din lumea aceasta să-şi vadă fiul urmând calea pocăinţei şi afie- rosindu-se slujirii Domnului nostru. A ajuns unul dintre cei mai mari oameni prin dragostea sa faţă de Hristos din istoria noastră bisericească. Puţine inimi omeneşti L-au iubit într-atât pe Hristos cât L-a iubit Fericitul Augustin. Puţine inimi. Are undeva o rugăciune către Domnul în care mărturiseşte ce-şi doreşte să pătimească spre a se învrednici de vederea Lui în ziua aceea. „ Să vină, Doamne, asupra mea", zice el, „toate bolile." „Să cadă asupra oaselor mele putreziciunea" - să-mi putrezească oasele, „şi să mă acopăr peste tot de răni" - să mă umplu tot de răni. „Pieptul să mă doară", să mă doară pieptul, să, să... „Să mă umplu de viermi pe de-a-ntregul. Numai ca să mă învrednicesc în ziua aceea «să urc la poporul meu cel îmbrăcat în putere», să ajung în preajma celor mântuiţi şi să Te văd." Atâta iubire a avut acest desfrânat care la vârsta de 18 ani avea un copil nelegitim... L-au salvat rugăciunile mamei. Matematicile lui Dumnezeu, după cum am spus, sunt ciudate. Nu intră în tiparele noastre.

- Privitor la logica lui Dumnezeu care e diferită de logica noastră, mi-am amintit fragmentul „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o" (1 Cor. 1, 19; cf. Is. 29, 15; Av. 8).

- Dar, dragul meu, Pavel o spune [direct]: „Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii" (I Cor. 1, 21) şi „Insă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru elini, nebunie" (I Cor. 1, 23). Pentru iudei însemna sminteală să vină un Mesia care să fie supus suferinţei. Ei aşteptau un Mesia care să-i elibereze de sub romani, un general glorios, mare combatant, care să nimicească stăpânirea romanilor: şi acum aud de un Mesia Care a venit, murind pe Cruce? Nu, aşa ceva nu s-a mai auzit; aşa ceva e de neacceptat, de neconceput. Aşadar, a fost „sminteală pentru iudei" - aceştia se sminteau auzind de un Mesia Care suferă. Şi „pentru elini [scz7. pentru neamuri], nebunie"

- pentru elini şi filosofia lor era o prostie, o aberaţie să li se vorbească despre un Dumnezeu, Care S-a făcut om, fiind supus suferinţei. Elinii ştiu că zeii aruncă fulgere şi-i distrug pe oameni, nu că pot ajunge la cheremul oamenilor şi urcă pe Cruce. Şi totuşi, pentru noi, zice Pavel, Acest Hristos, Care S-a răstignit, este „puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu" (I Cor. 1, 24). Şi continuă: „Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor" (I Cor. 1,25) ş.a.m.d. Aşa a voit Dumnezeu ca „prin nebunia propovăduirii", prin propovăduirea a ceea ce pare nebunie şi necugetare - asta înseamnă să vorbeşti de un Mesia supus suferinţei

- să-i mântuiască pe cei ce cred. Domnul n-a venit pe pământ ca un general glorios, ca principe, ca împărat. Nicidecum. S-a născut într-un staul şi a fost aşezat într-o iesle. Până şi cel mai sărac dintre copii a avut un leagăn, un pătuţ, în sfârşit, măcar o scândură. Dar Domnul - în ieslea necuvântătoarelor. Treapta cea mai de jos a sărăciei umane; culmea umilinţei omeneşti. Iar apoi a murit pe Cruce ca cel din urmă vinovat. Acesta I-a fost traseul. Şi, ştiţi - asta o scrie un străin, Papini -, ne uităm la aceste imagini de Crăciun

- mai ales unii pictori, mai ales renascentiştii zugrăvesc un staul de zici, că e salon - şi răstălmăcim lucrurile. Mai demult staulele nu erau deloc aşa. Chiar şi pe vremea noastră, a celor mai în vârstă, care venim din provincie şi ştim ce o viaţa la ţară, staulul nu era aşa. Staulul era un soi de construcţie dintre cele mai sărăcăcioase: plin de noroi şi murdăriile animalelor, în care de multe ori călcâi şi ţi se afundau picioarele. Zidurile pline de păianjeni; insecte, muşte, purici. Un fel de construcţie ca vai de ea din vremea aceea. Ei, într-un asemenea staul S-a născut Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu. „Căci ce e mai sărăcăcios decât o peşteră şi mai umil decât zdrenţele [în care a fost înfăşat]?" (ipacoi, Utrenia Naşterii Domnului). Şi totuşi, Domnul a primit să Se nască şi să fie culcat în iesle.

ARHIMANDRIT EPIFANIE THEODOROPOULOS

Fragment din cartea "Lamuriri pentru framantari", Editura Sophia

Cumpara cartea "Lamuriri pentru framantari"

 

• Parintele Epifanie Teodoropoulos
  Publicat in : Parinti

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: