Nu trebuie sa plecam nicaieri, asa-i?

Nu trebuie sa plecam nicaieri, asa-i? Mareste imaginea.

- Nu trebuie să plecăm nicăieri, aşa-i? Şi nu avem nevoie de nimeni ca să ne mântuim în acest loc?

- Corect, nu trebuie să plecaţi nicăieri. Aici este tot ce aveţi nevoie şi acest lucru este corect. Dar trebuie neapărat da aici, alături de dumneavoastră, să fie şi alţi oameni. Pentru că Domnul a spus: „Cel ce afirmă că îl iubeşte pe Dumnezeu, pe Care nu îl vede, dar nu-şi iubeşte fratele pe care îl vede, este un mincinos". Astfel, ca să învăţăm să-L iubim pe Dumnezeu, trebuie să învăţăm să ne iubim fraţii, semenii. Prin urmare, avem nevoie de anturajul fraţilor de obşte. Ei ne scapă de amăgire şi de iubire de sine.

- Noi ne tolerăm semenul...

- Il toleraţi?!

- Adică, nu că îl tolerăm... Am vrut să spun că trebuie să-l iubim, da? Şi, în primul rând, dacă cineva ne supără, noi îl răbdăm, nu-i arătăm imediat omului... ,

- Nimeni nu ne supără, noi înşine suntem cei ce ne supărăm. Ne revoltăm şi ne chinuim din cauza celor care se află în interiorul nostru. Am să vă dau un exemplu. Să presupunem că ne-am trezit azi-dimineaţă şi trebuie să trecem la treaba pe care nu am terminat-o ieri. Materialele necesare pentru lucru încă nu ni s-au adus. Iar monahul care ar fi trebuit să ne ajute nu a apărut. Astfel încât trebuie să realizăm un volum dublu de muncă şi deja trebuie să începem. Ne simţim rău. Noaptea am dormit puţin, nu ne-am împlinit somnul. Ne este foame. Mergem la biserică, ajungem enervaţi. Alături de noi stă un frate care nu a făcut baie şi, pe deasupra, a mâncat atât de mult usturoi, încât miroase de la o poştă. Iată ce minunat începe ziua: abia ce ne-am trezit, că deja suntem supăraţi. După slujbă mergem să luăm sculele necesare. Ieşim pe uşa pe care intră alergând un monah care nu ne observă. Ne ciocnim de el, scăpăm toate uneltele şi în acelaşi timp stricăm singurul burghiu existent în gospodăria mănăstirii. In acel moment răbufnim!

- Ai înnebunit? Ce faci? Uită-te pe unde mergi!

Desigur, suntem complet dezolaţi.

- Burghiul s-a stricat! Acum nu mai pot să-mi fac treaba şi tu eşti de vină!

Iată ce poveste... Mai ascultaţi una. Ne-am rugat toată noaptea, după care a venit ziua şi s-a întâmplat acelaşi lucru. Dar noi ne-am rugat toată noaptea. I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru tot. Ne-am bucurat de faptul că Domnul ne iubeşte.

Ieşim din chilie, aşteptând cu bucurie rugăciunea. Mergem la biserică şi ne simţim acolo ca pe o pajişte de primăvară,, atât de uşor şi de bine ne este. Ii mulţumim lui Dumnezeu pentru că alături de noi sunt fraţii, că nu suntem singuri. După slujbă mergem să luăm uneltele. In pragul uşii ne ciocnim de un monah şi în acel moment scăpăm toate uneltele. El este foarte mâhnit. Dar noi îi spunem:

- Nu te îngrijora! Sunt doar nişte unelte. Dumnezeu ne iubeşte. Şi suntem aici. Hai să strângem aceste chestii şi să facem ce putem.

S-a întâmplat acelaşi lucru, diferenţa constă numai în felul în care am răspuns la cele întâmplate! Nu în cele întâmplate, ci în răspunsul nostru. Tot ce ni s-a întâmplat nu ne-a schimbat câtuşi de puţin. Dar felul în care răspundem ne schimbă.

Dacă vom ieşi acum afară şi vom ridica puţin capacul unui tomberon, şi vom simţi mirosul urât de acolo, nu vom învinovăţi capacul. Căci, atunci când tomberonul era încă închis, el oricum mirosea, dar noi l-am deschis abia acum. Aşa că, atunci când răspundem la cele întâmplate cu tot acest gunoi - irascibilitatea noastră, nemulţumirea - asta nu înseamnă nimic altceva decât faptul că gunoiul se afla în noi şi odinioară. Nu fratele este cel ce l-a pus în noi, el doar a ridicat capacul.

Trebuie să învăţăm să răspundem cu iubire şi cu bucurie la orice lucru care ni se întâmplă.

Dacă tot ce este în interiorul nostru este irascibilitatea, gunoiul interior şi iubirea de sine, atunci vom fi prost dispuşi întotdeauna. Asta este ceea ce semenii nu ne lasă să uităm niciodată. Semenii ne spun: „Părinte, eşti o groapă de gunoi urât mirositor". Dacă suntem smeriţi, îi răspundem: „Iţi mulţumesc." Şi încercăm să ne schimbăm, dacă, bineînţeles, nu îl lovim peste obraz, strigând: „Eşti un prost!"

Schiarhimandritul Ioachim Parr

Fragment din cartea "Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos. Volumul 2", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Să nu preferi nimic iubirii lui Hristos. Volumul 2"

 

Pe aceeaşi temă

04 Februarie 2021

Vizualizari: 654

Voteaza:

Nu trebuie sa plecam nicaieri, asa-i? 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

mantuirea desavarsirea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE