Crestinul adevarat este mai intai om adevarat

Acela care hotaraste sa devina crestin adevarat, om duhovnicesc adevarat, fiu al lui Dumnezeu, va trebui sa aiba obligatoriu in vedere faptul ca trebuie sa devina mai intai om adevarat. Omul adevarat si crestinul nu sunt doua lucruri diferite. Imaginea care se vede in afara omului nu este nici onesta, nici integra. De aceea, omul trebuie sa aiba in vedere nu ceea ce face cu sine insusi, ci ceea ce va face Dumnezeu cu el.Omul poate fi civilizat, cultivat si ajutator celor din jur, fara sa insemne ca acestea fac din el un om adevarat, un crestin adevarat, un om duhovnicesc, copil al lui Dumnezeu.

Si in cazul in care omul nu intelege asta – un om care isi doreste sa devina crestin, care vrea sa se induhovniceasca – si isi pune o speranta, fie ea cat de mica, in propriile sale cunostinte, in cultura lui, in toate cele pe care le-a invatat in cadrul societatii de unde provine, nu se va induhovnici, nu va ajunge crestin adevarat. Si asta este un lucru bun, nu se poate spune ca e rau. Ceea ce are bun fiecare face bine atat lui cat si celorlalti. Dar vai de acela care va considera ca aceasta este viata duhovniceasca, care il califica pe el drept om duhovnicesc, drept om al lui Dumnezeu. Va ramane pentru totdeauna in afara a ceea ce inseamna viata duhovniceasca, viata noua pe care o da Dumnezeu. Lucrurile bune pe care le face sunt bune in sine, dar il impiedica si pe el sa devina, si pe Dumnezeu sa-l faca un om duhovnicesc adevarat, pentru ca se increde in ele.

Cu cata greutate vor deveni crestini, oameni adevarati, cei care…

Daca apuca cineva sa se amageasca cu o bruma de viata culturala sau sociala– in intelesul bun al cuvantului –, se va chinui foarte mult sa se descotoroseasca de ele si sa se hotarasca sa devina om duhovnicesc. Asa cum spune Domnul: „Cat de greu vor intra cei ce au averi in Imparatia lui Dumnezeu!” , tot la fel putem spune si aici: „Cat de greu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu, cat de greu vor deveni oameni duhovnicesti aceia care au o spoiala de viata culturala sau sociala?” La fel si educatia, cultura, invatatura, asemenea celorlalte pe care le consideram bune si care nu sunt rele in sine, insa atunci cand il sufoca pe om, cand se increde in ele si se amageste cu ele, omul nu poate crede cu adevarat in harul lui Dumnezeu, nu poate sa astepte interventia lui Dumnezeu, care-l va face om adevarat, crestin adevarat, om duhovnicesc.

Acesta este motivul pentru care, printre altele, acela care doreste sa devina om duhovnicesc, nu numai ca trebuie sa se lupte sa fie smerit, ci trebuie sa loveasca de pereti cu propriul sine.

Un strop daca am putea sa imprumutam din duhul, din gandirea si din mentalitatea pustnicului!

Va voi spune ce facea un ascet din Sfantul Munte, care dupa cate se pare a devenit om adevarat, luminat si fericit, fara sa aiba prea multe cunostinte, fara prea multa carte. Strain, era roman. Nu mai este in viata. Era foarte sarac si mergea cand la o manastire, cand la alta si zicea: „Eu am venit. Daca ma alungati, un caine sunt si bine-mi faceti. Iar daca-mi dati ceea ce va cer tot bine este.” Adica nu-i era greu sa se considere pe sine caine: „Ei, si, unde o sa ma alungati? Caine sunt, un caine alungati!” Nu-i era deloc greu sa ia postura de caine, sa se considere un dobitoc, asa cum intalnim la Parintii niptici. De ce? Pentru ca stia bine – nu acumulase lucruri de care sa se impiedice –, invatase foarte bine ca omul dupa cadere este mai rau decat dobitoacele. De aceea nu-i era greu s-o spuna, nici nu-i pica rau sa i-o spuna altii, nici nu i se parea ciudat, nici nu se rascolea nimic inlauntrul sau, atunci cand auzea asa ceva. Invatase acest adevar, cunostea aceasta realitate, o traise si incetase sa creada in ceva al sau, orice ar fi fost acel ceva, incetase sa astepte ceva de la sine si se infatisase astfel in fata lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu a intampinat nici o dificultate in a-i darui harul Sau cu generozitate. Si harul l-a facut om adevarat.

Asta in timp ce unui om care traieste in societatea contemporana, unde se face atata caz de cultura, de educatie si celelalte, ii este foarte greu sa aiba despre sine parerea ascetului. Omul contemporan are grija sa nu se clatine inlauntrul sau atunci cand ceilalti il vad bine si are toata dispozitia sa accepte parerea buna a celorlalti despre sine. Astfel, usile sufletului sau raman inchise, iar harul lui Dumnezeu nu poate patrunde inlauntru ca sa-l transforme, ca sa-l sfinteasca.

Prin urmare, putem intelege cat de frumoase ar fi toate clipele vietii noastre – in lumea aceasta in care traim si in care avem oameni care ne vorbesc, unul intr-un fel, altul in alt fel –, cat de bine, cat de usor, cat de duhovniceste am putea trai, daca am lua catusi de putin din duhul, din gandirea, din mentalitatea ascetului despre care vorbeam. Daca am putea accepta, cat de putin, ca suntem ca niste caini in fata lui Dumnezeu, in fata oamenilor si in imaginea pe care o avem despre noi insine. Iar cand ni se spune sau cand intelegem ca asa suntem, sa acceptam cu bucurie. Atunci vom scapa de multele suparari, de multele banuieli, de multele pareri, de multele amaraciuni. Omul adevarat se poate elibera de toate acestea, care-i sunt straine, care-l chinuie pe omul contemporan cultivat, pe omul plin de maniere al zilelor noastre si-l fac nefericit, ca si cum ar trai in iad. Cand omul are atitudinea pustnicului, se elibereaza de toate acestea, se izbaveste, iar ceea ce va ramane inlauntrul sau va fi harul lui Dumnezeu, care-l va face om adevarat si om duhovnicesc.

Ne vom convinge din experienta ca exista om adevarat

Oricat de greu ni s-ar parea, daca ne dorim catusi de putin sa devenim oameni ai lui Dumnezeu, trebuie sa ne hotaram sa luam aceasta atitudine. Iar daca ne hotaram, nu mai tarziu, ci chiar din secunda aceasta ne vom simti altfel printre oameni – printre ai nostri sau printre straini – si altfel vom duce greutatea vietii, chiar daca nu suntem in varful Atonului, ci aici, in pustiul lumii. Altfel vom trai, altfel vom simti si, incet-incet, va incolti inlauntrul nostru viata duhovniceasca, ceva nou se va naste acolo. Toate cele pe care le auzim sau le citim, vom incepe sa credem ca sunt adevarate, iar apoi din experienta ne vom asigura pe noi insine si pe ceilalti ca exista om adevarat, ca exista viata duhovniceasca adevarata pe care o daruieste Dumnezeu atunci cand omul ia atitudinea corecta fata de El.

Duhul cel lumesc nu este numai atunci cand cineva se imbraca la fel ca ceilalti sau mananca la fel ca ceilalti si asa mai departe, ci atunci cand pierde prezenta Duhului Sfant care-l trage in sus, dar el trage indarat cu dorintele sale spre imparatia de aici. Cand Duhul se pierde, omul devine lumesc.

Arhim. Simeon Kraiopoulos

Articol preluat din volumul "In pustiul lumii", Editura Bizantina

Cumpara cartea "In pustiul lumii"

.

• Acatistul Sfintei Matroana
  Publicat in : Acatiste
• Sfantul Cuvios Marturisitor Arsenie de la Prislop; Sfantul Stefan cel Nou; Sfantul Mucenic Irinarh
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Teofan Cretanul - calugar si pictor
  Publicat in : Pictura
• Botezul Domnului - Boboteaza
  Publicat in : Religie
• Cuvant catre tineri (I)
  Publicat in : Religie