Mulţi dintre oameni ştiu că diavolul este ispititor, el aduce ispite, aduce gânduri îndemnătoare la păcat, gânduri fără formă, îndemnătoare la păcat şi de aceea spun că sunt ispitiţi de diavolul. Ştim din Sfânta Scriptură că şi Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Dumnezeu făcut om, a fost ispitit de diavolul spre păcat. Şi El a înlăturat păcatul şi a întărit binele, n-a vrut să se supună ispitei păcatului, ispitei spre păcat. Din acestea înţelegem că ispita, de fapt, nu este totdeauna pricină de păcat sau numai în anumite condiţii este pricină spre păcat. Păcatul odată împlinit, aduce răutate, înmulţeşte răutatea, după chipul păcatului pe care l-ai făcut. Şi apoi deprinderea în păcat este ea însăşi pricină de alte păcate.

Un părinte din Pateric, stând de vorbă cu un frate, a aflat de la acela părerea lui că îl ispiteşte diavolul. Şi a zis către părintele: „Ce să fac, părinte, că mă ispitesc diavolii?“ Şi părintele i-a răspuns aşa: „Frate, pe tine te ispitesc diavolii? Nu se poate! Că diavolii îi ispitesc pe aceia mari, ca Moise şi ca Ilie, iar pe noi ne ispitesc patimile noastre, şi patimile noastre ne sunt diavoli“. Se spune de asemenea despre un frate că era foarte luptat în latura sexuală, spre desfrânare, şi s-a dus la un părinte să se roage pentru el, ca să scape de asuprirea aceasta, căci era ca o asuprire. Şi părintele s-a rugat pentru el şi tot nu s-a liniştit fratele. Şi atunci s-a dus părintele acesta la un alt avvă şi l-a rugat să se roage şi mai departe pentru el. Şi i s-a arătat acestuia vrăjmaşul mântuirii, dia-volul, şi i-a spus: „Eu m-am depărtat de la el de când te-ai rugat întâi, dar el are dracul lui şi anume: lăcomia pântecelui şi somnul cel mult“.

Prin urmare, nu trebuie să ne gândim că de fiecare dată când avem un gând rău sau când avem o ispită spre o răutate, spre un chip al răutăţii, ori spre vreo răutate într-un anumit fel, suntem ispitiţi de diavolul. Se spune în scrierile cuviosului Efrem Sirul - în legătură cu el se spune - că a văzut în jurul unui pustnic mulţime mare de draci, ca un viespar erau de mulţi, şi pe zidul unei cetăţi a văzut tolănit un diavol care se întorcea de pe o parte pe alta, că nu prea avea ce face. Nu avea ce face, pentru că oamenii erau supuşi răutăţilor fără influenţa negativă a vrăjmaşului, din propriile lor răutăţi erau porniţi spre mai multe rele. Aşadar, patimile sunt deprinderi rele care îi asupresc pe oameni şi care se înstăpânesc în sufletul omenesc până la aşa măsură încât omul nu se poate elibera de ele, şi de aceea se şi numesc patimi, adică lucruri de care omul pătimeşte. Sunt ca nişte boli. Boala păcatului, boala patimilor sunt ca nişte lucruri străine înfipte în firea omenească, care se înstăpânesc în suflet şi de care nu poţi face abstracţie, pentru că, încet-încet, devin parte din suflet.

Parintele Teofil Paraian

Sfântul Ignatie Briancianinov, vorbind despre înşelătoriile diavolilor, spune: „Demonii se silesc să intre în comuniune cu omul şi să-l supună, nu întotdeauna prin gânduri vădit păcătoase, ci îl îndeamnă, la început, la acţiuni care nu au nimic rău în sine, adesea chiar bune în aparenţă, iar pe urmă, căpătând posibilitatea de a-l înrâuri pe om şi de a pune stăpânire asupra lui, îl aruncă în fărădelegi, care astfel sunt nişte urmări ale ascultării îndemnurilor drăceşti de la început. Acest lucru ne arată cât de strâmtă şi cu câte necazuri ne este calea şi cu câtă trezvie trebuie să păşim pe ea“ (Sf. Ignatie Briancianinov, „Tâlcuiri la Patericul egiptean“).

Cursele diavolului şi ispitele „pot fi învinse numai prin puterea lui Hristos, numai când, conştienţi de propria noastră neputinţă, ne adresăm Lui cu smerenie şi-I cerem ajutorul şi protecţia Sa atotputernică“ (Avva Ioan Colov, „Viaţa, învăţăturile şi minunile Cuviosului Paisie cel Mare“)

„Omul este dator să arate toată silința, să se lupte şi să se împotrivească totdeauna celui viclean şi cugetelor celor rele. Într-adevăr, este imposibil ca întunericul patimilor şi cugetul cel rău al trupului să nu-şi arate rodul lor rău, fie în ascuns, fie pe față. Pentru că, după cum atunci când există o rană în trup, este imposibil, până ce se vindecă, să nu puroieze cât de puțin; - tratând-o, însă, ea se vindecă, dar netratând-o poate infecta întregul trup -, tot aşa şi patimile sufletului, până ce se vindecă, ele rămân, totuşi, înlăuntrul lui. Ele se vindecă doar în urma unei intense conlucrări cu harul lui Hristos.” (Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre răbdare şi discernământ, 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 306-307)

• Patimile - boli ale sufletului
  Publicat in : Credinta
• Cum se nasc patimile ?
  Publicat in : Editoriale
• Patimile si Invierea in psalmi
  Publicat in : Saptamana Patimilor
• Patimile Celui fara de patimi
  Publicat in : Saptamana Patimilor

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: