Procesul de imbatranire

Procesul de imbatranire Mareste imaginea.

Cel mai adesea avem de-a face cu boli de lungă sau de scurtă durată care duc la moarte, mai curând decât cu morţi subite sau cu bătrâneţea care ne antrenează treptat spre mormânt... sau spre eliberare - depinde de punctul de vedere pe care l-am îmbrăţişat. Eliberarea este cea de pe urmă întâlnire, suprema întâlnire spre care fiecare dintre noi, fie că suntem sau nu conştienţi, năzuim cu toată fiinţa noastră în tot timpul vieţii pământeşti: întâlnirea faţă către faţă cu Dumnezeul cel Viu, cu viaţa veşnică, părtăşia noastră cu El. Această perioadă de boală sau de înaintare în vârstă trebuie să o primim şi să o descifrăm fiecare dintre noi cu înţelepciune.

Una dintre marile tragedii ale vieţii, care aduce după sine suferinţă şi multă tulburare în suflet, este atunci când vedem o persoană dragă nouă că îmbătrâneşte, că-şi pierde facultăţile mintale sau fizice, părându-ni-se că pierde tot ceea ce fusese mai preţios: o minte dară, capacitatea de a reacţiona m faţa vieţii, o oarecare sensibilitate în ce priveşte existenţa etc... Deseori noi încercăm să amânăm scadenţa, să o ignorăm. Inchidem ochii ca să nu vedem, deoarece ne e teamă să vedem, să intuim, să prevedem. Drept consecinţă, când vine moartea, o percepem ca pe o moarte subită, care nu numai că inspiră ororile unei morţi fulgerătoare - cele pe care le-am menţionat mai înainte -, dar în plus presupune şi grozăvia de a ne lovi în situaţia cea mai vulnerabilă, pentru că durerea, teama şi angoasa din noi au crescut în intensitate, de vreme ce nu le-am îngăduit libertatea de a se exprima şi am respins posibilitatea unei maturizări spirituale. Lovitura este chiar mai dureroasă, mai distructivă decât a morţii subite, deoarece, în afară de groaza şi durerea despărţirii, apare reproşul, culpabilizarea de a nu fi făcut tot ce s-ar fi putut face, pentru că, spre a fi făcut-o, am fi fost forţaţi să privim adevărul în faţă, descoperindu-ne atât nouă, cât şi persoanei vârstnice sau muribunde faptul că moartea deschide încetul cu încetul o uşă şi că această uşă se va deschide într-o bună zi larg, iar fiinţa îndrăgită va trebui să intre prin ea, chiar fără să se uite înapoi.

E foarte important ca, ori de câte ori suntem confruntaţi cu această treptată apropiere de durerea despărţirii, să-i facem faţă încă de la început şi in modul cel mai minunat şi echilibrat în care o putem face, atâta timp cât persoana este în viaţă şi se află încă în mijlocul nostru. Căci împotriva gândului morţii apropiate există realitatea unei prezenţe vii. Ne putem tot timpul sprijini pe certitudinea acestei prezenţe, devenind în acelaşi timp din ce în ce mai conştienţi de complexitatea ciespărţirii de care ne apropiem treptat. Acest echilibru între certitudinea realităţii şi vulnerabilitatea gândului, care ne îngăduie să ne pregătim în faţa morţii celor dragi nouă, desigur că impune, după cum am mai spus, o perspectivă a morţii care recunoaşte pe de-o parte grozăvia ei, durerea despărţirii, dar în acelaşi timp faptul că aceasta este uşa care se deschide către viaţa veşnică.

Mitropolitul Antonie

Fragment din cartea "Viata, boala, moartea", Editura Sophia

Cumpara cartea "Viata, boala, moartea"

 

Pe aceeaşi temă

03 Septembrie 2020

Vizualizari: 1893

Voteaza:

Procesul de imbatranire 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE