REGULI DE VIATA DUHOVNICEASCA

Cum recunoastem trufia si cum se vindeca acest pacat?

Trufia se recunoaste dupa dorinta de intaietate si se tamaduieste daca va crede judecatii celui care a zis: Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har (Iac. 4, 6). Trebuie stiut ca si daca se teme cineva de judecata rostita impotriva trufiei, totusi nu se poate vindeca de aceasta patima daca nu va parasi orice gand la intaietate, asa cum nu poti uita o limba straina sau un mestesug fara sa incetezi cu totul a vorbi limba sau a te indeletnici cu mestesugul - ba, mai mult decat atat, a asculta oameni care vorbesc acea limba sau a privi oameni care se indeletnicesc cu acel mestesug. Aceeasi lege trebuie pazita si cu privire la oricare alta patima.

Ce e smerita cugetare si cum se poate dobandi?

Dupa cuvantul apostolesc, smerita cugetare sta in a-i socoti pe toti mai presus de tine insuti (v.

Rom. 12, 10) - iar omul dobandeste aceasta daca, in primul rand, va tine minte porunca Domnului, Care a zis: invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima (Mt. 11, 29), daca va crede fagaduinta Lui ca cel ce se smereste va fi inaltat (Lc. 14,11) si pe deasupra se va stradui sa fie smerit-cugetator in toate. Caci doar astfel, straduindu-se fara incetare, va ajunge pana la urma in stare sa inradacineze in sinesi deprinderea smeritei cugetari. Asa se intampla in oricare mestesug, dar asa se dobandeste si orice virtute ceruta de porunca Domnului nostru Iisus Hristos.

Se cuvine sa cautam onoruri?

Scriptura ne invata sa cinstim pe cei carora le suntem datori cu cinstirea (v. Rom. 13, 7), iar a cauta cinstiri am fost opriti, fiindca Domnul zice: Cum puteti voi sa credeti, cand primiti slava unii de la altii si slava care vine de la singurul Dumnezeu nu o cautati? (In 5, 44). Asadar, a cauta slava de la oameni e semn de necredinta si instrainare de cinstirea de Dumnezeu, fiindca Apostolul a zis: Daca as face placul oamenilor, nu as fi rob al lui Hristos (Gal. 1, 10). Iar de vreme ce sunt osanditi astfel cei ce primesc slava de la oameni, negrait mai mult vor fi osanditi cei carora nu li s-a dat, dar o cauta.

Prin ce se da in vileag cel ce cauta sa placa oamenilor?

Prin aceea ca arata osardie fata de cei ce-l lauda, iar fata de cei care-l dojenesc este rece. Cel care vrea sa placa Domnului este acelasi intotdeauna si peste tot, indeplinind spusa Scripturii: Prin armele dreptatii cele de-a dreapta si cele de-a stanga: prin slava si necinste, prin defaimare si lauda, si cand suntem socotiti amagitori, si cand suntem socotiti adevarati (II Cor. 6, 7-8).

Cum sa scapam de patima dorintei de a placea oamenilor si de slabiciunea fata de laudele omenesti?

Prin credinta neindoita ca Dumnezeu este de fata, prin grija neabatuta de a placea Lui si prin dorirea inflacarata de fericirile pe care le-a fagaduit Domnul, caci nimeni, in fata stapanului sau, nu se sileste sa placa unui alt rob, necinstindu-si stapanul si agonisindu-si osanda.

Ce e vorbirea in desert?

Indeobste, orice cuvant ce nu are ca scop trebuinta cea randuita de Dumnezeu este cuvant desert. Primejdia unui asemenea cuvant e atat de mare, incat si daca este bun, dar nu este indreptat spre zidirea credintei, cel care l-a rostit intristeaza Duhul Sfant al lui Dumnezeu prin aceea ca spusa lui n-a urmarit zidirea. Apostolul arata aceasta limpede, zicand: Nici un cuvant putred sa nu iasa din gura voastra, ci numai ceea ce este bun, spre zidirea cea de trebuinta, ca sa dea har celor care asculta (Efes. 4, 29) si adaugand: Sa nu intristati Duhul Sfant al lui Dumnezeu, cu Care ati fost pecetluiti in ziua rascumpararii (30). Oare trebuie sa mai spun cat de mare rau este a intrista Duhul Sfant al lui Dumnezeu?

De unde vin imprastierea si gandurile? Trebuie sa le punem in randuiala?

Imprastierea vine din lipsa de lucrare a mintii, care nu se indeletniceste cu cele trebuincioase - iar mintea ramane in nelucrare si nepasare din pricina necredintei in faptul ca e de fata Dumnezeu, Care cerceteaza inimile si rarunchii. Daca ar crede ca El este de fata, fara indoiala ca ar implini cuvantul Scripturii: Vazut-am pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este, ca sa nu ma clatin ( Ps. 15, 8). Iar cine a ajuns sa il implineasca nu va cuteza niciodata sa cugete vreun lucru care nu tinde spre zidirea credintei, chiar daca ar parea lucrul acela bun, nu numai daca e oprit si neplacut lui Dumnezeu.

Ce este clevetirea?

Cred ca doua sunt imprejurarile in care este ingaduit sa vorbim de rau pe cineva, si anume: cand trebuie neaparat sa ne sfatuim cu altii, care sunt incercati, cu privire la indreptarea celui ce a gresit, precum si cand este nevoie sa-i preintampinam pe altii, care, din nestiinta, se pot gasi in tovarasia unui om rau socotindu-l bun, in timp ce Apostolul porunceste sa nu ne amestecam cu unii ca acestia (v. I Cor. 5, 11), pentru a nu ne pune singuri laturi asupra sufletului nostru. Asa facea si Apostolul insusi, precum vedem din ceea ce ii scrie lui Timotei: Alexandru aramarul mi-a facut multe rele. Pazeste-te si tu de el, caci s-a impotrivit foarte mult cuvantarilor noastre (II Tim. 4, 14-15). Iar cine vorbeste despre altul fara asemenea trebuinta, doar pentru a-l da in vileag sau a-l ponegri, acela este clevetitor, chiar daca spune adevarul.

De ce pedeapsa este vrednic cel care cleveteste impotriva fratelui? Dar cel care il asculta?

Amandoi sunt vrednici de afurisenie, fiindca Scriptura spune: Pe cel ce clevetea intr-ascuns pe vecinul sau, pe acela l-am izgonit (Ps. 100, 6).

Ce este ocara?

Orice cuvant spus pentru a-i face necinste aproapelui e ocara, chiar daca in sine cuvantul nu ar parea jignitor - si aceasta se vede din Evanghelie, unde se spune despre iudei: L-au ocarat si au zis: „Tu esti ucenic al Aceluia" (In 9, 28).

Care este deosebirea intre intaratare si dreapta manie? Si cum se face ca adeseori, incepand prin aceasta din urma, ajungem sa ne intaratam?

Intaratarea cauta cum sa faca rau celui care ne-a necajit, pe cand dreapta manie, simtind nemultumire fata de pacatul savarsit, are ca scop indreptarea celui ce a gresit. Iar cat priveste faptul ca sufletul, incepand cu cele bune, cade in cele rele, aceasta nu este de mirare, si intalnim numeroase pilde. Asadar, trebuie sa ne amintim ca Scriptura cea de Dumnezeu insuflata spune: Pe carare mi-au pus pietre de poticneala (Ps. 139,5), si: Cand se lupta cineva la jocuri nu ia cununa daca nu s-a luptat dupa regulile jocului (II Tim. 2, 5). Si in toate celelalte trebuie sa ne ferim de lipsa de masura, de vremea nepotrivita si de lipsa de randuiala, caci din aceasta pricina si dreapta manie, cu toate ca pare buna, se preface adesea in ceva rau.

Cum putem sa nu ne maniem?

Daca vei pastra totdeauna gandul ca te afli inaintea lui Dumnezeu , Care te vede, si ca Domnul e langa tine, nu te vei mania in chip pacatos. Caci in fata imparatului cine va cuteza sa faca necuviinta? De asemenea, daca nu vei astepta supunere din partea celorlalti, d vei fi tu insuti gata sa te supui, socotindu-i pe toti mai presus decat tine, nu te vei mania - cad daca cere cineva supunere spre folosul sau lumesc, sa stie: cuvantul lui Dumnezeu invata ca fiecare sa slujeasca celorlalti. Iar daca cere socoteala pentru incalcarea porundlor lui Dumnezeu, are nevoie nu de manie patimasa, de milostivire si impreuna-patimire (compasiune), ca sa faca intocmai ca cel ce a zis: Cine este slab si eu sa nu fiu slab? (II Cor. 11,29).

Sfantul Vasile cel Mare

Articol preluat din volumul "Scoala Ortodoxiei pentru incepatori", Ed. Sophia

Cumpara volumul "Scoala Ortodoxiei pentru incepatori" de pe Magazinul online Carti.CrestinOrtodox.ro

.

• Mandria cea fara de minte
  Publicat in : Credinta
• Mandria
  Publicat in : Pilda zilei
• Smerenia si mandria
  Publicat in : Credinta