Rostul chinurilor nevointei

Rostul chinurilor nevointei Mareste imaginea.

Noima chinurilor nevoinţei

Se cuvine să lămurim care e noima chinurilor nevoinţei, adică a ostenelilor trupeşti pe care creştinul le ia asupra sa de bunăvoie - numite de Sfântul Maxim Mărturisitorul „pătimiri de voie", spre deosebire de „pătimirile fără de voie", adică necazurile neprevăzute care se abat din senin asupra noastră. Chinurile acestea, care ţin în chip obişnuit de nevoinţa strict trupească, sunt foamea şi setea din vremea postirii, lipsirea de somn în ceasurile de veghe, şi mai cu seamă vlăguirea trupului prin munci istovitoare ori prin neşedere şi metanii la vremea rugăciunii, potrivit pravilei călugăreşti. Despre ele vorbeşte Apostolul Pavel, spunând: îmi chinuiesc trupul meu (I Corinteni 9, 27); sau: în toate înfaţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare [...], în osteneli, în privegheri, în posturi (II Corinteni
6, 4-5); şi încă: în osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine (II Corinteni 11, 27).

Nevoinţa trupească ţinteşte mai multe lucruri.

Cel dintâi este izbăvirea sufletului din nefireasca sa robire de către trup, scoaterea lui din stăpânirea cărnii şi întoarcerea lui la cuvenita domnie asupra trupului, pentru ca şi trupul şi sufletul să se plece Duhului.1

Al doilea - pentru că starea trupului înrâureşte viaţa sufletului -, stingerea în trup a tot ce este piedică pe calea duhovnicească şi, dimpotrivă, înflăcărarea a tot ce poate s-o facă lesnicioasă.2 De pildă, postul şi privegherea potolesc tulburarea şi nestatornicia cugetelor, aduc liniştea (isihia) sufletului şi înlesnesc concentrarea la rugăciune3; slăbiciunea pricinuită de postiri şi de muncă, şi de mulţimea ostenelilor duce la pocăinţă şi smerenie4; prin post mintea se face sprintenă, iar prin veghere, ageră şi pătrunzătoare, gata să-şi împlinească lucrările duhovniceşti.5

Al treilea rost al nevoinţei trupeşti este războirea patimilor şi, prin urmare, agonisirea virtuţilor.

Aşa cum ara văzut, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, toate patimile se nasc şi cresc din îndoita pornire a părţii pătimitoare din sufletul omului căzut, care ba aleargă după plăcere, ba fuge de durere. Acesteia i se împotriveşte omul prin nevoinţă, pentru ca să-şi împuţineze patimile şi, într-un sfârşit, să le stingă cu totul.

Astfel, pe de o parte, nevoinţă trupească slăbeşte, apoi spulberă ispita plăcerii, care stârneşte şi îngraşă patimile. Căci necăjirea trupului potoleşte „partea pătimaşă" a sufletului6, sleieşte puterea poftei7 şi o stinge8, iar omul ajunge încet-încet nesimţitor la „chemările cărnii"9, neispitit de plăcere. Căci, după cum învaţă Sfântul Maxim Mărturisitorul, „partea poftitoare a sufletului, aţâţată des, aşază în suflet deprinderea anevoie de clintit a iubirii de plăcere", pe care „o tămăduieşte nevoinţă statornică cu postul, privegherea şi rugăciunea"10. La rândul său, Awa Talasie Libianul spune că „plăcerea se stinge prin vieţuire aspră şi prin întristare"11. Iar Awa Isaac Şirul zice, tot aşa, că „necazurile şi ostenelile cele de voie omoară dulcea împătimire a patimilor", pe care „tihna le hrăneşte şi le face să crească"12.

Pe de altă parte, nevoinţă trupească războieşte, sleieşte şi într-un sfârşit taie cu totul din om frica de durere, pentru că însăşi pătimirea de bunăvoie a chinurilor e biruire a fricii. Şi aşa se face omul tare în faţa ispitelor iscate de suferinţă, nedând loc în sufletul său patimilor aduse de frica durerii. Supunerea de bunăvoie la ostenelile ascezei are un rost pedagogic13, împlinindu-se astfel ceea ce şi arată înţelesul cuvântului asceză, adică exerciţiu (askesis). Aşa sufletul şi trupul sunt deprinse să nu mai fugă de durere - de vreme ce fuga aceasta naşte atâta amar de patimi -, ci, dimpotrivă, să o primească cu bucurie (care nu-i totuna cu plăcerea), pentru ca omul să rămână nesmintit de ea, nesupus ei şi nepătimitor.

Despre acest îndoit rost al nevoinţei vorbeşte adeseori Sfântul Maxim Mărturisitorul14; temeiul ei este chipul în care Hristos a înfrânt în pustie ispitirea cea prin plăcere, iar în vremea sfintelor Sale patimi, pe cea iscată de durere; pentru că aşa a biruit El puterile răului, răpindu-le puterea de a-i mâna pe oameni spre patimi prin momeala plăcerii şi ţepuşa durerii, strecurate în latura pătimitoare şi neputincioasă a firii omeneşti celei căzute; iar izbânda Sa a făcut-o câştig al celor ce se unesc cu El, dăruindu-le harul de a dobândi şi ei o astfel de biruinţă.15

Se cuvine să spunem, de asemenea, că ostenelile nevoinţei trupeşti nu se pot măsura cu chinurile pe care ajunge să le îndure omul căzut în boli şi neputinţe; de aceea se şi numesc „osteneli", iar nu chinuri.

De altfel, Părinţii îndeamnă la o nevoinţă cumpătată, pentru a nu slei trupul, răpind astfel sufletului trezvia şi puterile trebuincioase în lucrările cele duhovniceşti, ceea ce este în deplin acord cu cele spuse de noi în încheierea capitolului precedent.16 Trupul slăbit nu-şi poate săvârşi slujirea duhovnicească; de slăbeşte el, slăbeşte şi sufletul - de care-i strâns legat; ba chiar împinge la păcat. Că nevoinţă nesocotită mai degrabă aţâţă patimile decât să le stingă, şi nu înalţă mintea, ci o ţine prin durere lipită de cele pământeşti. Iar de-i mare chinul, la nimic altceva nu ia aminte omul. Sfinţii Grigorie de Nyssa şi Vasile al Ancirei înfăţişează această primejduire a sufletului.17 Astfel, cel din urmă spune că: „Dovedit este că, după cum domnia trupului asupra sufletului împiedică dobândirea binelui, tot aşa, slăbiciunea lui, când e adică unealta trupească neputincioasă în a sluji dorinţele sufletului, opreşte din alergarea către cele bune."18 Iar Sfântul Grigorie cel Mare învaţă şi el că: „Prin nevoinţă se omoară păcatele trupeşti, nu trupul. Şi aşa se cuvine fiecăruia să-şi stăpânească trupul său, cu măsură, ca nici să nu se răzvrătească, împingându-ne în păcat, nici, lipsit de vlagă, să nu-şi poată săvârşi lucrările sale".19

Nu trebuie să uităm niciodată că rostul nevoinţei trupeşti nu-i altul decât să facă lesnicioasă vieţuirea duhovnicească. Aşa cum spune Sfântul Grigorie de Nyssa, scopul înfrânăm nu-i împovărarea trupului, ci uşurarea sufletului.20 Orânduită pe acest temei, lucrarea nevoinţei trebuie să se facă păzind „din ambele părţi dreapta măsură, nici împovărând cu a trupului îmbuibare mintea, dar nici făcând-o neputincioasă şi bicisnică; aminte să-şi aducă de învăţătura cea înţeleaptă, care zice să nu ne abatem nici la dreapta, nici la stânga (cf. Pilde 4,27)".21 Şi, iarăşi, aşa să facă, încât „să nu fie nici prisos în mult, nici lipsă în puţinătate (cf. II Corinteni 8, 15; Ieşirea 16,18)"; „înlăturând lipsa de măsură, silinţă să-şi dea să adauge ceea ce lipseşte, ca trupul în pază să fie neatins de orice prisos: nici să nu-l facă nesimţitor şi desfrânat prin huzur, nici printr-o înfrânare nemăsurată să nu-l facă bolnăvicios şi slab, neputincios în ostenelile cu care este dator"22. Tot aşa îndeamnă şi Vasile al Ancirei, spunând că: „încălecând pe acesta (trupul), de care suntem legaţi în chip firesc, avem a alerga pe calea virtuţii nici slăbind hăţurile, nici prea tare strângându-le. De aceea se cuvine să-i purtăm de grijă".23

Jean-Claude Larchet

Dumnezeu nu vrea suferinta omului, Editura Sophia

Cumpara cartea "Dumnezeu nu vrea suferinta omului"

Note:

1 A se vedea Sf. Maxim Mărturisitorul, Scurtă tălcuire a rugăciunii Tatăl nostru, CCSG 23, p. 72.
Această robie după duh o arăta Apostolul când, după ce spune: îmi chinuiesc trupul meu, adaugă: şi îl supun robiei (I Corinteni 9, 27). A se vedea şi Avva Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţa, 16, 83 (în rom., Filocalia, voi. 10, p. 85 şi, respectiv, 374); Avva Dorotei, învăţături duhovniceşti, II, 14 (în rom., Filocalia, 9, p. 506); Avva Talasie Libianul, Despre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea după minte, II, 5.
2 Pentru mai multe amănunte referitoare la natura şi scopurile ascezei trupeşti, a se vedea studiul nostru, Therapeutique des maladies spirituelles, ed. a IV-a, Paris, 2000, pp. 547-560.
3 Cf. Avva Isaac Şirul, Cuvinte despre nevoinţa, 27 (ed. rom., p. 151); Sf. Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniştesc cu evlavie. Al doilea din cele din urmă. Despre rugăciune, 2.
4 Cf. Apoftegme, N 323; Avva Dorotei, învăţături duhovniceşti, II, 13, 14); Avva Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţa, 27; Sf. Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniştesc..., II, 2.
5 Cf. Sf. Nichita Stithatul, Cele 300 de capete..., I, 9!.
6 Cf. Isihie Sinaitul, Capete despre trezvie si virtute, II, 10.
7 Cf. Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, II, 47.
8 Cf. Evagrie, Tratatul practic, 15.
9 Cf. Istoria monahilor din Egipt, loan de Lycopolis, 29.
10 Capete despre dragoste, IF, 70.
11 Capete despre dragoste, infrânare şi petrecerea cea după minte, I, 33.

12 Cuvinte despre nevoinţă, 27. A se vedea şi Nichita Stithatul, Cele 300 de capete..., 86.
13 Cf. Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 26, CCSG 22, p. 185: „Dar lucrul cel mai bun este să ascultăm de legea poruncilor şi să învăţăm a ne stinge cugetul trupesc prin ostenelile cele de bunăvoie".
14 A se vedea îndeosebi cele Zece capitole, în care aflăm esenţa gândirii sale privind acest subiect.
15 A se vedea Răspunsuri către Talasie, 21, CCSG 22, pp. 129-133 şi mai sus, Cap. 5.
16 E drept că aflăm uneori în Vieţile Sfinţilor sau în Pateric nevoinţe aspre şi chinuiri ale trupului, întotdeauna însă cu rostul de a spulbera printr-o mare suferinţă furia unei mari ispite. Astfel de practici sunt cu totul singulare, nu înseamnă niciodată pedepsire de sine, ispăşire prin suferinţă ori „satisfacţie" adusă dreptăţii lui Dumnezeu.
17 Sf. Grigorie de Nyssa, Despre feciorie, XXII, 1; Vasile al Ancirei, Despre feciorie, 8.
18Op. cit., 10;Cf. 11.
19 Omilii morale la Iov, LXX, 41; Cf. XXX, 18.
20 Despre feciorie, XXII, 1.
21 Ibidem, XXII; Cf. Sf. Vasile cel Mare, Cuvânt ascetic, III; PG31.876D.
23 Despre feciorie, 8. Marele nevoitor Arsenie îndeamnă şi el la dreaptă măsură în Epistola sa (71, 72). A se vedea şi Talasie Libianul, Capete despre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea după minte.

Pe aceeaşi temă

04 Ianuarie 2017

Vizualizari: 2508

Voteaza:

Rostul chinurilor nevointei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE