- Intr'adevăr, părinte, n'aţi spus până acum nimic despre rostirea Rugăciunii lui Iisus pentru ceilalţi. Cum se poate folosi rugăciunea în această privinţă?
- Părinte, e atâta necaz în lume, atâtea rătăciri, atâta necunoaştere a lui Dumnezeu - care, după cum spun Părinţii, este cel mai mare păcat! Pentru acestea eşti dator să plângi şi să te rogi. Sfântul Ioân Scărarul, în Cuvântul său către Păstor, adică către igumen, îl îndeamnă pe acesta: „când întunerec şi noapte a patimilor va cuprinde pre turmă, hotărăşte să stea neclătit către Dumnezeu, la straja cea de noapte." Atunci când creştinii dorm, preotul trebuie să-şi pună mintea de strajă, adică să vegheze şi să se roage lui Dumnezeu pentru poporul lui. Câţi oameni se pierd în clipele acelea! Câţi sânt în pragul sinuciderii! Câţi sânt pe cale să săvârşească crime îngrozitoare! Câţi sânt deznădăjduiţi şi în nevoi! Trebuie să rosteşti Rugăciunea pentru toţi aceşti oameni: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte pe robii tăi," sau „pe robul tău" - dacă te rogi doar pentru cineva anume.
- Pot să vă întreb ceva? Aţi spus mai devreme că Rugăciunea lui Iisus trebuie să se păzească neatinsă de închipuire. Acum spuneţi că trebuie să ne rugăm pentru ceilalţi, care au atâtea probleme. Dar acest lucru nu stârneşte cumva închipuirea şi face mintea să se întrebe, când de fapt ar trebui să se adune în sinea ei şi în inimă?
- Ai făcut bine că m'ai întrebat, deoarece este nevoie de o lămurire şi în această privinţă. Când ne rugăm pentru alţii, să o facem dinafară. Adică, dacă vrem să rostim Rugăciunea lui Iisus pentru unii care sânt în nevoie, ar trebui să spunem întâia dată „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte pe robii tăi cutări," sau „pe robul tău cutare," pomenindu-le numele, iar apoi să continuăm fără să le mai pomenim numele şi fără să ne aţintim mintea asupra lor, fără să ne gândim la ei. Dumnezeu ştie pentru cine ne rugăm. Nu trebuie să te gândeşti nici la problemele care-i frământă, spune doar „miluieşte pe robul tău" şi Dumnezeu va trimite harul Său. Iar dacă acela este vrednic să-l primească, harul va lucra după trebuinţa lui. Harul lui Dumnezeu, părinte, este asemenea apei, care atunci când intră în pământ este sorbită de rădăcini şi dă fiecărui copac cât are nevoie. Oare nu rostim acelaşi lucru şi în vremea Dumnezeieştii Liturghii? Noi ne rugăm pentru toată lumea, iar poporul răspunde: „Doamne, miluieşte." Căci atunci când vine mila lui Dumnezeu, îi dăruieşte omului ce are cu adevărat nevoie. Dar şi din altă pricină este rugăciunea pentru ceilalţi o strădanie necesară...
- Aş vrea să aud şi pricina aceasta...
- Când ne rugăm pentru altcineva, primim de îndată încredinţare de la Dumnezeu despre ce are îndeosebi nevoie, şi putem lucra cu adevărat spre mântuirea lui. A venit odată la chilia mea cineva lăudându-mi un creştin, o persoană de un succes fenomenal. Pentru că ideile sale nu erau dreptslăvitoare, m'am dus neîntârziat la bisericuţă şi am cerut lui Dumnezeu vestire ca să-mi descopere ce se întâmplă. Şi n'o să-ţi vină să crezi...
- Nu spuneţi aşa, părinte, pentru ce n'aş crede?
-...de îndată, în bisericuţă s'a simţit un miros urât. Şi mi-am zis: cel lăudat nu este un om bun, nu are harul lui Hristos. Pierduse harul dătător de viaţă şi, astfel, era mort: „că nume ai, că trăieşti, şi eşti mort." /Apoc. 3:1/ Atunci când pleacă sufletul, trupul moare şi miroase urât. La fel este şi atunci când se depărtează harul lui Dumnezeu de la om - sufletul moare şi lasă o duhoare duhovnicească.
Am rămas uimit! Ceea ce-mi descoperise acum Gheronda fusese fără nici o urmă de mândrie. Sfinţii nu pot fi nicicum categorisiţi. Ei nu sânt nici mândri, nici umili, ci sânt mai degrabă oamenii lui Dumnezeu. Nu vorbesc ca să se laude, ci ca să aducă folos celorlalţi
- Tot ceea ce fac este întru slava lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu se face legea lor, întipărindu-se adânc în întregul lor fel de viaţă.
- In lucrarea ta, părinte, - a urmat el - Rugăciunea lui Iisus este îndeobşte de trebuinţă. Prin rugăciune vei fi în stare să osebeşti înlăuntrul inimii tale mişcările vicleanului diavol. Inima îţi va ajunge foarte simţitoare şi nespus de ageră în recunoaşterea diavolului şi, totodată, îşi va trage multă putere din rugăciune pentru a-l izgoni din ea pe Cel viclean. Astfel, ea se face un receptor al Duhului Sfânt. Mai mult, odată ce vei dobândi încercare în războiul împotriva diavolului şi vei avea cunoştinţa dumnezeiescului har, cu mare uşurinţă poţi intra în sufletul celuilalt şi pătrunde în lumea lăuntrică a celui ce vine la spovedanie. Folosul e negrăit de mare! Omul pleacă de la scaunul de spovedanie o cu totul altă persoană, uşurată de patimile ştiute şi neştiute. Dar aş vrea să-ţi adresez trei rugăminţi - zise Gheronda. Sânt sigur că mi le vei împlini...
- Vă rog! - am spus. Cred cu tărie că o voi face.
Mitropolitul Ierothei Vlahos
O noapte în PUSTIA Sfântului MUNTE, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "O noapte în PUSTIA Sfântului MUNTE"
-
Rugaciunea inimii
Publicat in : Religie -
Rugaciunea inimii
Publicat in : Editoriale -
Rugaciunea inimii
Publicat in : Religie -
Rugaciunea inimii
Publicat in : Editoriale -
Rugaciunea inimii intr-o lume fara inima
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.