Sfatuirea si invatatura stau la baza mantuirii omului. Pe langa nevoia noastra de a fi invatati, avem datoria de a-i ajuta si pe cei de langa noi, mai slabi decat noi, precum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel, zicand: "Fratilor, chiar de va cadea un om in vreo greseala, voi, cei duhovnicesti, indreptati-l pe unul ca acesta cu duhul blandetii, luand seama la tine insuti, ca sa nu cazi si tu in ispita" (Galateni 6, 1).

Ce facem, insa, atunci cand cei de langa noi sunt potrivnici lui Dumnezeu si nu rabda sa auda in jurul lor vreun cuvant dumnezeiesc?

La inceput, ucenicii au fost sfatuiti de Mantuitorul sa fuga din calea paganilor si din cetatile (casele) necredinciosilor. Si noi, aflandu-ne la inceputul sporirii noastre duhovnicesti, se cuvine sa facem acelasi lucru, adica sa fugim din calea celor necredinciosi si sa trecem printre ei, precum sarpele se strecoara printre firele de iarba.

Iisus a zis: "Iata Eu va trimit pe voi ca pe niste oi in mijlocul lupilor; fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii. Feriti-va de oameni, caci va vor da pe mana sinedristilor si in sinagogile lor va vor bate cu biciul" (Matei 10, 16-17). Deci, a ne feri de oamenii potrivnici lui Dumnezeu nu este (in orice situatie) o dovada de lasitate, ci, de multe ori, este o dovada de intelepciune si de blandete.

Cumva, chiar nu avem voie sa propovaduim Tainele lui Dumnezeu si cuvintele duhovnicesti ale Sfintilor catre cei pe care ii cunoastem a fi dusmanosi sau plin de ura impotriva Bisericii lui Hristos. Cred ca la acest lucru suntem indemnati de Iisus Hristos, cand zice: "Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi" (Matei 7, 6).

La inceput, e nevoie de chibzuiala

Parintele Rafail Noica spune: "Smerenia este o deschidere tuturor, pana si vrajmasilor. Domnul sa ne arate ca avem nevoie de chibzuiala in istoria asta salbatica si mincinoasa. Ca nici Hristos, la inceput, nu se incredinta nimanui, cum zice evanghelia Sfantului Ioan, ca stia ce este in om si nu avea nevoie ca altul sa spuna ce este in om. Dar a venit clipa cand a socotit sa se incredinteze omului si, in mai putin de 24 de ore, era pe cruce.

Dar Hristos a ramas neschimbat, caci Dumnezeu dragoste este. Dumnezeu nu are, ci este dragoste. Crucea este culminarea dragostei, o dragoste care nu se opreste nici de la chin, nici de la insasi moartea, pentru ca se da celui iubit deplin, fara nici o rezerva.

Hristos n-a pastrat nimic. Tot pentru altii se gandea. Si cand L-am inaltat pe cruce, de pe cruce, a strigat catre Tatal: "Parinte, iarta-I, ca nu stiu ce fac!" Compatimea cu dobitocia noastra, decat sa-L doara pentru durerile Lui."

*

Suntem datori sa avem grija de inima noastra pana ce se va intari desavarsit in smerenia si dragostea lui Dumnezeu. Abia apoi, din iubire, ne putem deschide si celor mai putin luminati de harul lui Dumnezeu din jurul nostru. Odata ce inima noastra va devenit foc aprins de iubire pentru aproapele nostru, nimic din ce ar putea face acesta nu va mai putea "sa ne sfasie" (Matei 7, 6).

Vreme e sa fugim de oameni si vreme e sa-L marturisim pe Dumnezeu inaintea lor.

Teodor Danalache

• Necredinta cea buna a lui Toma
  Publicat in : Duminica Tomei
• Caderea in necredinta
  Publicat in : Credinta
• Necredinta - o optiune morala, nu un calcul gresit
  Publicat in : Morala