Sa petrecem perioada Postului Mare impreuna cu Sfantul Efrem Sirul

Sa petrecem perioada Postului Mare impreuna cu Sfantul Efrem Sirul Mareste imaginea.

După rugăciunea „Tatăl nostru”, un adevărat poem divin - autorul e Dumnezeu - care rezumă în cele mai simple şi mai cuprinzătoare cuvinte raporturile noastre cu Dumnezeu şi cu aproapele, sunt ispitit să cred că, deşi imnografia ortodoxă e de o bogăţie care sfidează orice încercare de selecţie, totuşi Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul poate fi considerată printre cele care ar putea candida la un loc printre cele dintâi. E o „Filocalie” în miniatură, valabilă în aceeaşi măsură pentru monahi şi pentru mireni, pentru bărbaţi şi pentru femei, pentru tineri şi pentru bătrâni, pentru oricine din orice parte a pământului, de pe orice treaptă a culturii şi civilizaţiei, pentru creştinii de toate confesiunile, ca şi „Tatăl nostru”, precum şi pentru credincioşii tuturor religiilor şi pentru toţi oamenii de bine. S-o citim:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie!

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale.

Aşa Doamne, împărate, dăruieşte-mi să-mi cunosc greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

E un cod al bunei-cuviinţe, al vieţii cu sens creator, al preţuirii muncii, al răspunderii pentru felul cum te integrezi în societate, al modestiei şi al smereniei, al cumpătării şi al stăpânirii de sine, al pocăinţei şi al înţelegerii şi iertării greşelilor altora, al schimbării inimii şi cugetului, fără de care postul şi întreaga perioadă a postului nu ar însemna nimic. Nu se spune ce şi când să mănânci, sau ce să nu mănânci, lăsând acestea la hotărârea fiecăruia, a Bisericii şi a duhovnicului. Se arată ce trebuie să obţii. Dacă nu le-ai obţinut pe acestea, vor fi fiind bune abţinerile de la hrana bogată şi metaniile, dar toate rămân ca o pornire spre o ţintă la care n-ai ajuns, deşi te-ai ostenit. Rămân ca o râvnă fără pricepere (Romani 10, 2), deci şi fără plată.

Mai întâi, rugăciunea Sfântului Efrem e o mărturisire de credinţă. Dumnezeu e recunoscut ca Domn şi Stăpân al vieţii, „Domnul de viaţă făcătorul”, Cel din Simbolul credinţei şi din „Tatăl nostru”, Tatăl fiind autorul vieţii, Creatorul. Indată după aceea, fără alte introduceri, tară alte motivări, fiindcă orice altceva i ar fi de prisos după ce Dumnezeu e recunoscut drept „Domn şi Stăpân al vieţii”, se trece la cererile esenţiale. In „Tatăl nostru” cererile sunt pozitive, fiindcă rugăciunea e de toate zilele şi priveşte cererile esenţiale ale creştinului, în orice stare i s-ar afla. Aici creştinul se prezintă în faţa Domnului în postura de penitent, de om care ştie şi se recunoaşte supus atacurilor duhurilor necurate, a căror lucrare e să îndemne la rău şi să se folosească de slăbiciunile omeneşti spre a le încuraja. Nicăieri ca în această scurtă rugăciune nu ţi se deschid ochii şi nu ţi se arată că ai căzut în mrejele cuiva, care te-a condus anume greşit, dându-ţi falsa încredinţare că te-a ajutat să fii cineva, dar de fapt te-a împins să trăieşti comod, profitând de munca altora, să dispui de alţii în folosul tău, să-ţi dai drumul la gură (cf. Iacob 3, 5), acoperindu-ţi cu vorbe golul şi rătăcirea inimii şi a minţii, spre a-ţi înşela conştiinţa ta şi buna-credinţă a altora.

Dumnezeu e rugat să nu slobozească duhurile acestora asupra noastră. Să le ! înfrâneze. Să le împiedice. Să ne ajute să ne luptăm cu ele. Ne sprijinim rugăciunea pe smerenia recunoaşterii neputinţei de a ne lupta singuri cu ele.

Cerem ajutorul să ne luptăm cu duhul trândăviei. Acesta se opune muncii prin care trebuie să ne agonisim cinstit hrana zilnică. Vrea să ne despartă de Dumnezeu-Tatăl, Acela care pururea lucrează, şi de Cel care a zis: şi Eu lucrez (Ioan j 5, 17), şi de Sfântul Pavel, care a spus că cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce (II Tesaloniceni 3, 10). Duhul acesta duce la exploatarea muncii altora, apoi la lene, la furt, la omor, că din ceva trebuie să trăiască omul, şi de-a gata şi pe degeaba nu-i dă nimeni. Şi atunci trebuie să-şi ia singur, prin mijloace necinstite.

Cerem ajutorul să ne luptăm cu duhul grijii de multe, care se luptă spre a ne dispersa atenţia, spre a ne pierde în amănunte fără importanţă, în nimicuri, şi a neglija ; esenţialul, acel: Un lucru trebuieşte (Luca 10,41), pe care Iisus i l-a dezvăluit Martei în casa lui Lazăr. Un lucru - nu multe! Duhul acesta ne îndeamnă să nu avem încredere în acel Dumnezeu Care poartă grijă de păsările cerului şi de florile câmpului (Matei 6, 26), făcându-ne să uităm cuvintele Domnului şi să ne zbuciumăm în strângeri de bunuri, adesea inutile, de comori supuse ruginii, cariilor, împovărându-ne cu tot felul de griji şi de temeri, scoţându-ne din raţionalitatea unei vieţi ordonate, cumpătate, limitate la trebuinţele strict necesare (cf. Matei 6, 19-21).

Grija de multe ne risipeşte şi inima, şi mintea până la a nu le mai putea întoarce în ele însele, strângându-le acasă, întru ale lor, ca să fie capabile să judece în tihnă şi să ne facă să ne orânduim toate cu seninătate şi cu înţelepciune. Duhul grijii de multe nu caută altceva decât să ne scoată din noi înşine, să ne înstrăineze, să nu mai fim ai noştri, ci robi ai grijilor, şi astfel să fim ai lui. „Adună-te în chilia ta şi rămâi acolo, şi ea te va învăţa ce să faci”, ziceau şi Părinţii din vechime. Nu te risipi. Duhul grijii de multe e duhul risipei în afara ta, ieşirea din templul în care sălăşluieşte Dumnezeu. Fiul risipitor nu s-a hotărât să se întoarcă la tatăl său decât după ce şi-a venit în sine (Luca 15, 17). S-a întors din risipire.

Cerem ajutorul să ne luptăm cu duhul iubirii de stăpânire, acela care ne scoate din smerenie, care ne face să ne credem altfel decât alţii, cu dreptul de a-i stăpâni, care ne stârneşte mândria şi slava deşartă, dorindu-ne slujiţi, ca să nu fim asemenea lui Hristos, Care a venit să slujească, nu să stăpânească. Nu ştiţi ce cereţi (Marcu 11,38), le-a spus Hristos celor doi apostoli, Iacov şi Ioan, care au cerut să stăpânească împreună cu El în împărăţia de pe urmă, pe care ei o gândeau pământească. Intre voi să nu fie aşa, le-a zis Iisus, ci dimpotrivă: Cel ce voieşte să fie întâiul, să fie vouă slugă (Matei 20, 26).

Ştie duhul iubirii de stăpânire ce să strecoare în inima omului, ca să-l scoată din comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii! De aceea credinciosul, ştiindu-se foarte vulnerabil - căci ce e mai ispititoare decât stăpânirea altora? -, se roagă să fie ajutat şi împotriva acestui duh.

Şi apoi cerem ajutorul să ne luptăm cu duhidui grăirii în deşert, acela care nu vrea să ţină seama de: Cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da şi ceea ce este nu, nu (Matei 5, 37). împotriva acestui duh avertizează şi Sfântul Pavel, iar pe cei care îl ascultă îi numeşte răzvrătiţi, grăitori în deşert şi înşelători (Tit 1,10) şi povestitori de basme (II Timotei 4, 4).

Grăitorul în deşert este mai ales cel care ia numele Domnului în deşert (Deuteronomul 5, 11), cel care pune pe seama lui Dumnezeu ce nu se cuvine, cel ce îi răstălmăceşte învăţătura, sectarul, cel ce vine îmbrăcat în piele de oaie, cu graiul blândeţii ascuns printre dinţii lupului. Căci el vine „în numele Domnului”, cu Biblia în mână, pe care şi diavolul o cunoaşte, precum vedem în episodul ispitirii Mântuitorului (cf. Matei 4, 1-11), dar propovăduieşte o altă Evanghelie (Galateni 1, 8) decât cea propovăduită de Biserică. împotriva unora ca aceştia Sfântul Pavel are cuvinte aspre. Aceştia sunt victimele duhului grăirii în deşert.

De toate aceste duhuri rele creştinul cere, în aceste zile ale Postului Mare, prin cuvintele rugăciunii Sfântului Efrem Şirul, să fie apărat, să fie ocrotit.

„Nu mi le da mie” - se roagă - pe nici unul din aceste duhuri. Nu mă lăsa ispitit de ele. Nu lăsa ispita să fie mai mare decât puterile mele de luptă cu ea.

El cere, în schimb, duhid curăţiei, al gândului smerit, al răbdării si al dragostei, duhuri, adică îngeri, care să-i ajute gândurile şi simţurile în aşa fel, încât să se poată apăra de duhurile cele rele care îl asaltează.

Duhul curăţiei e paznicul minţii şi al trupului de păcatele trupeşti, acelea care se săvârşesc mai mult în gând, întinând sufletul. Căci aici mai ales se simt urmările păcatului. Aici tulbură limpezimea simţirii, a vederii sufleteşti. Mulţi se cred în curăţie pentru că şi-au păstrat integritatea trupească sau cinstea în rânduiala vieţii de familie. Foarte bine. Dar şi-au păstrat şi curăţia şi cinstea sufletească? Unii se mândresc cu integritatea trupească şi-i judecă aspru pe ceilalţi. Să-şi aducă amine de cuvântul Mântuitorului: Aţi auzit că s-a zis celor de demult: să nu faceţi desfrânare. Eu însă vă zic că tot cel se uită la femeie cu poftă, acela a şi făcut desfrânare cu ea în inima sa (Matei 5, 27-28).

Este de la sine înţeles că avertismentul se adresează în egală măsură şi femeilor. Cine se ştie căzut fie şi numai cu inima, nu are motive să se mândrească şi î trebuie să-şi spovedească slăbiciunea. Căci duhul curăţiei e drumul spre mărturisire, spre curăţirea duhului, a sufletului, a inimii. Aţi văzut, desigur, un om mur- ; dărit de noroi şi de tot ce mai poate murdări trupul. Se spală şi redevine curat.  Murdăria se duce. Aşa e şi spovedania: spală sufletul şi acesta redevine curat şi când sufletul a redevenit curat, trupul s-a curăţit şi el, pe moment.

Că în faţa lui Dumnezeu contează în primul rând curăţia inimii - pentru că păcatul trupesc modifică această curăţie - o vedem şi din faptul că şi în faţa oamenilor contează în mod egal ambele căderi. Gelozia între soţi, între cei legaţi prin ; sentimente de dragoste, e stârnită adesea de o privire aruncată de partener altcuiva, de înclinarea inimii către altul sau către alta. Uneori numai astfel de situaţii duc la drame, la suferinţe sufleteşti de mare intensitate, şi multe căsătorii sau viitoare căsătorii se compromit. Şi nu s-a ajuns întotdeauna la infidelitatea trupească.

Ceea ce doreşte fiecare, în primul rând, e fidelitatea inimii, curăţia inimii. Bineînţeles că o doreşte şi pe cea trupească. Şi Mântuitorul, ca şi Legea Veche la ! care Se referă (cf. Ieşirea 20, 14), au în vedere în chip deosebit şi căderea trupească, aceasta fiind instrumentul şi urmarea căderii sufleteşti, sau fiind pur şi simplu o cădere vulgară, fără participarea inimii, de satisfacere a unui „instinct van” - cum îl numeşte Eminescu - atunci când nu răspunde intenţiei pentru care a fost sădit de Dumnezeu în om, şi anume intenţia procreaţiei.

Creştinul cere ajutorul duhului curăţiei pentru a învinge duhul necurăţiei, pentru a-şi face curăţenie în casa sufletului său.

Din smerenie nu poate cădea nimeni.

Gândul smerit îşi are şi el protectorul, îngerul său. Acesta apără de mândrie şi de slava deşartă. Pentru ca în afară să nu se manifeste un om orgolios, dispreţuitor, cu înalte păreri despre sine, socotindu-i pe ceilalţi inferiori şi proşti, e nevoie de ordine în interior. Tot în gând. Tot în inimă. Dacă e ordine acolo, va fi ordine şi în manifestările exterioare. Şi chiar dacă o falsă smerenie în afară va putea ascunde dezordinea dinlăuntru, mult nu o va putea ascunde. Orgoliul din gând îşi va da în petec, mai devreme sau mai târziu. Numai din gând smerit poate izvorî apa curată a modestiei. Chiar dacă eşti mai dotat decât alţii, mai învăţat, mai sus pe scara valorilor şi a funcţiilor în societate, gândul smerit te va învăţa cum să te comporţi fără ca înălţimea ta să-i jeneze pe ceilalţi. Ba chiar numai în aceste condiţii ceilalţi îţi vor recunoaşte valoarea. Altfel ţi-o vor pizmui, ţi-o vor reproşa, te vor urî pentru ceea ce îi depăşeşte şi tu ţii să se vadă.

Gândul smerit te face să te gândeşti mai mult la cele pe care încă nu le ştii, pe care încă nu le ai, pe care încă nu le-ai făcut, mai mult decât la cele pe care le-ai făcut, decât la cele pe care le ştii şi le ai. La ceea ce nu eşti decât la ceea ce eşti. El te face să te simţi sărac de ceea ce nu ai, nu bogat de ceea ce ai, şi să recunoşti şi valorile altora, poate de altă natură, dar nu inferioare, şi poate în plus faţă de cele ale tale. Gândul smerit modelează suflete delicate, îndatoritoare, comunicative, prieteneşti, deschise. Şi cum mândrii nu plac oamenilor, tot aşa nu plac nici lui Dumnezeu. Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi (Iacov 4, 6; I Petru 5, 5). Cel mândru e şi rău (cf. Psalmi 10, 2), de aceea se spune în Cartea Proverbelor că mândria merge înaintea pieirii (Pilde 16, 18). Nico- lae Iorga spunea că mândria e „un strălucit monument funebru ridicat deasupra sufletului mort demult” (Gânduri şi sfaturi ale unui om ca oricare altul). Sufletul mândrului, aşadar, e doar o aparenţă de suflet. Mândria îl deformează, îl falsifică. Gândul smerit îl pune în ordine, în rânduială, îl păstrează viu şi autentic.

Sunt, desigur, printre noi şi în lume oameni dotaţi cu daruri deosebite, pictori, sculptori, scriitori, profesionişti desăvârşiţi în multe domenii, în economie, în finanţe, în administraţie, sunt oameni care au învăţat mult şi ştiu multe. Aceştia pot avea tendinţa mândriei cu realizările şi darurile lor şi pot părea îndreptăţiţi. Ei cer recunoaşterea unei stări de fapt, nu a unor pretenţii neîndreptăţite.

Şi totuşi, rugăciunea Sfântului Efrem de cerere a gândului smerit îşi are loc şi în viaţa şi gândirea unora ca acestora. Căci atunci când ai dat tot ce poţi, când ai creat opere de valoare pe măsura talentului sau geniului tău, poţi oare fi sigur că nu se putea şi mai bine, şi mai mult? Poţi fi sigur că nu te-ai lovit de nişte limite?

Gândul smerit e tocmai acela care recunoaşte limitele peste care nu mai poate trece. A nu te semeţi cu ceea ce ai acumulat şi cu ceea ce ai realizat, ci a te smeri din cauza celor pe care nu le-ai realizat încă şi pe care n-ai reuşit să le cunoşti, iată semnul gândului smerit. Căci unde e atotştiutorul? Unde e cel care poate spune: „Ştiu tot, nu mai am nimic de învăţat”?

Tot ce ne-a rămas necunoscut e prilej de gând smerit. Şi tot ce au făcut alţii înaintea noastră, de asemenea.

Mitropolitul Antonie Plamadeala

Fragment din cartea "Talcuri noi la texte vechi", Editura Sophia

Cumpara cartea "Talcuri noi la texte vechi"
 

Pe aceeaşi temă

20 Martie 2020

Vizualizari: 694

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE