Ceea ce mi s-a întâmplat nu a fost în nici un fel rezultatul iniţiativei mele. Ci Dumnezeu, după pronia pe care o are pentru noi, a fost Acela care a binevoit să mă cerceteze şi a îngăduit să mă apropii de El, Cel fără de început. Mâna Lui cea sfântă m-a aruncat fără zgârcenie pe mine, nimicnicul, în adâncuri de nedescris. „Acolo", extaziat şi cuprins de cutremur, deveneam spectator al unor realităţi ce depăşeau cugetul meu. Despre acestea încerc să istorisesc în paginile următoare.
Experienţele mele nu erau asimilate imediat de mintea mea. Treceau zeci de ani până când acestea să dobândească forma unei conştiinţe dogmatice. înainte de a fi fost cercetat de Dumnezeu, citeam Evanghelia sau epistolele Apostolilor dar nu înţelegeam cu adevărat realitatea ontologică ce se ascundea înăuntrul fiecărui cuvânt al Sfintei Scripturi. Viaţa însăşi mi-a arătat că fără experierea vie a lui Dumnezeu şi fără întâlnirea personală cu stăpânitorii întunericului veacului acestuia, cu duhurile răului, „care sunt în văzduhuri" (Efes. 6,12), numai învătarea intelectuală nu ne conduce la sensul ontologic al credinţei noastre, adică cunoaşterea lui Dumnezeu, Cel care a făcut toate cele ce sunt. Prin cunoaştere înţelegem pătrunderea în însăşi Energia Veşniciei Lui: Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis (Ioan 17,3).
In momentele acelea în care mă atingea Dumnezeiasca Iubire, îl „recunoşteam" în aceasta pe Dumnezeu însuşi: Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el (1 Ioan 4,16). După aceste cercetări de sus, citeam Evanghelia cu o conştiinţă cu totul nouă în comparaţie cu trecutul. Mă bucuram profund şi cu recunoştinţă descoperind în aceasta adeverirea propriei mele experienţe. Aceste minunate convergenţe ale celor mai importante momente ale conştiinţei mele despre Dumnezeu cu datele Revelaţiei Noului Testament au fost nemărginit de preţioase pentru sufletul meu. Au fost pentru mine daruri ale Cerului: Dumnezeu însuşi Se ruga înlăuntrul meu. în acelaşi timp, trăiam acest eveniment ca pe o stare personală.
Am fost botezat deja din primele zile ale apariţiei mele pe lume. Conform cu rânduiala Bisericii noastre, în timpul acestei Taine am fost pecetluit pe toate mădularele trupului meu cu „pecetea darului Duhului Sfânt". Nu este, oare, această „pecete" aceea care m-a salvat pe mine de la rătăciri pe căi străine? Nu este oare aceasta cauza nenumăratelor convergenţe ale trăirilor mele cu duhul Revelaţiei evanghelice?
In cartea aceasta atenţia mea este concentrată asupra descrierii unei părţi din trăirile dăruite mie de Dumnezeu. in paralel însă, consider foarte util să semnalez faptul că întregul parcurs al vieţii mele în Dumnezeu m-a condus la convingerea că cea mai mică deviere a conştiinţei noastre de la corecta înţelegere a Revelaţiei se reflectă inevitabil asupra manifestărilor duhului nostru în faptele existenţei noastre de fiecare zi. Cu alte cuvinte: viaţa cu adevărat dreaptă presupune corecta înţelegere a lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi.
Arhim. Sofronie Zaharov
Erminia Duhului, Editura Bizantina
Cumpara cartea "Erminia Duhului"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.