Folosirea îndelungată a armamentului din dotare, pentru neutralizarea sau distrugerea inamicului
Rugăciunea, smerenia, răbdarea, postul, educaţia dragostei pentru cei din jur.
Iată, v-am spus care este planul de foc duhovnicesc şi vă pun şi eu o întrebare: Cât de mult aţi pus harul în mişcare pentru mântuirea voastră?
Avem marele avantaj că suntem foarte iubiţi de Dumnezeu, iubiţi dincolo de închipuirea omenească şi îngerească. Deci nu ne va lăsa. Dar să ne găsească Dumnezeu în mişcare. Să ne găsească pe poziţie; ne ajută, ne ţine de mână să ajungem la „Ierusalim". Dacă nu eşti pe şoseaua care duce la Ierusalim, nu te mai ţine de mână, că eşti pe un drum lăturalnic. Dacă eşti în mişcare, Dumnezeu te ajută. Pentru că nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge! Deci nu doar să zici că vrei să faci cutare lucru, ci să mişti să-l faci şi atunci te ajută harul: când ai început să păşeşti! Te-ai oprit, s-a oprit şi harul. „Dai voinţă, iei putere!". Dar dacă dai voinţă la fiecare pas, viaţa ta e o curgere continuă pentru că e o curgere continuă de har.
Să vă spun începutul vieţii Sfântului Macarie Romanul (prăznuit în ziua de 23 Octombrie), care oglindeşte, concretizează foarte bine cuvântul acesta: „Dai voinţă, iei putere!".
Sfântul Macarie, când era tinerel, a hotărât să nu se căsătorească. Şi a trăit în educaţia asta până s-a maturizat. Părinţii lui însă au vrut să-l căsătorească şi i-au găsit o fată potrivită. El se întreba: „Ce fac eu cu hotărârea mea?". In sfârşit, a venit vremea nunţii. S-a făcut nunta, l-au îmbrăcat mire. El se frământa puternic, întrucât peste puţin timp urma să se retragă cu mireasa:. Starea lui, care era vizibilă, era motivată de invitaţi: „emoţiile nunţii - este şi el afectat de eveniment!". Dar se apropia timpul să se retragă cu mireasa. Şi atunci el a ieşit afară şi a strigat: „Fugi!"; „Unde?" „Spre poartă!". Cine erau duşmanii lui? „Casnicii lui!" - cum zice Scriptura (Mt. 10, 36). Chiar mireasa aceasta era cel dintâi duşman al lui. Când a ajuns în drum, a întâlnit un bătrân care mergea cu desaga cu toiag la spate. El, când a văzut un om străin de cei care deveniseră duşmanii lui, l-a întrebat: „Unde te duci, bătrânule?". „Mă duc în pustie!". „A, în pustie! Ia-mă şi pe mine!". „Bagă de seamă, eu te iau, dar să ştii că pustia este grea!". Şi s-au dus în pustie şi a trăit trei ani în ascultare faţă de bătrân. După trei ani, bătrânul s-a ridicat la cer - era arhanghelul Rafail. Aşa mişcare, aşa har. Se putea frământa la nuntă, dar nu era niciun fel de har. Când a mişcat, a venit harul.
Eu chiar am întrebat odată pe o maică: „Cât de mult aţi pus harul în mişcare pentru mântuirea voastră?" Harul este natură divină - energie necreată, spune Sf. Grigorie Palama. Rugându-ne intens, voind şi mişcând mereu, harul nu va lipsi de la noi şi iată unde este taina de început şi de totdeauna a biruinţei noastre.
Dumnezeu ne ajută, ne dă direcţii, ne iartă, dar pe picioarele noastre. „Dai voinţă, iei putere!" - cuvântul acesta sintetizează procesul de mântuire al lumii întregi. Harul lui Dumnezeu ne mântuieşte pentru că noi îl cerem şi ne smerim. Fără smerenie nu vine niciun fel de har. De multe ori te caută harul şi nu te găseşte pentru că nu eşti smerit.
Important pentru fiecare dintre noi este să fim cum trebuie noi, acolo unde trăim izolaţi, neştiuţi, fie pustie, fie altar, fie chilie, fie familie. Să trăim cum trebuie. Vrei sa ajuţi pe fraţii tăi? Trăieşte tu o viaţă aşa cum trebuie. Uite, mi s-a întâmplat aici, o fetiţă de 14 ani cu mama ei şi cu taică-său, epileptică. I-am citit, mi-am dat seama când citeam că o s-o ia criza; a luat-o, într-adevăr.
Ştiţi ce-am zis în sinea mea: „Doamne, iartă-mă pe mine, păcătosul! Doamne, iartă-mă pe mine, păcătosul!", asta mi-a fost rugăciunea ca s-o ajut. Şi vreau să vă spun că trebuie să suferi şi tu cu cel care suferă.
Problema duhovnicească se aseamănă foarte mult cu misiunea unui medic, pentru că şi acesta merge pe o psihologie dincolo de cuvinte. Ştiţi dumneavoastră câtă nevoie are omul bolnav să fie întărit? Pentru că foarte mult depinde de el vindecarea, nu numai de alţii. Ce să-ţi facă doctorii, dacă tu nu crezi deloc? Şi nu numai un simplu doctor, ci şi Stăpânul nostru, Dum¬nezeu. Nu poate să te mântuiască, să te tămăduiască fără participarea ta. Deci, tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Aceasta înseamnă să trăim şi pentru alţii.
Să vă explic ce este rugăciunea? Este un contact personal, pornit din inimă, din conştiinţa noastră creştină, cu Dumnezeu. Normal că sunt rugăciuni de tipic, dar sunt şi rugăciuni personale.
Chiar dacă serviciul, ocupaţiile, timpul nu permit rugăciuni de tipic, chiar dacă nu apuci să le faci, nu-i atât de grav, dar cu o condiţie: să ai o stare de prezenţă continuă a lui Dumnezeu în conştiinţa ta. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăreşti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gând: „Doamne miluieşte", să poţi să intri iar în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu? Asta este important, gândul la Dumnezeu, conştientizarea prezenţei Lui - asta este o rugăciune la îndemâna fiecăruia, indiferent cât de ocupat ar fi. Oricine poate, şi trebuie să se roage, spunând: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!
M-a întrebat o creştină de câte ori să zică rugăciunea, după ce un alt părinte îi recomandase să o spună de 1000 de ori. I-am răspuns: „Să zici o dată şi să nu mai termini!". Iar cuiva care m-a întrebat: „Câte metanii să fac în douăzeci şi patru de ore?". I-am răspuns: „Ai libertatea să faci câte poţi! Dar să faci."
Gândul omului trebuie să fie mereu la Dumnezeu. Chiar nu ne gândim că Dumnezeu ne va cere socoteală pentru tot ce ne-a dat? Frumuseţe, înţelepciune, putere - de multe ori dincolo de cea a îngerilor, dacă ţinem cont că lumina îngerilor este mai difuză decât „Chipul şi asemănarea" care-l îmbracă pe om - toate aceste bogăţii nemaipomenite Dumnezeu le-a revărsat peste om, şi chiar dacă eşti păcătos, Chipul rămâne în tine. Privind aceste frumuseţi, aceste împodobiri, acest Chip, nu putem să nu ne gândim la El. Tocmai acest gând -aşa cum izvorăşte el - este o rugăciune.
Este foarte important şi trebuie actualizat că „fără Dumnezeu nu se poate face nimic!". Dacă „firul de păr nu se mişcă fără voia Lui" (Le. 21,18), darămite, lumea întreagă? De aceea e o mare greşeală să nu ne gândim la Dumnezeu. Cum să ne gândim? Intr-o formă cât mai directă: „Doamne, iartă-mă!", „Doamne, ajută-mă!". Tot aşa cum te gândeşti, de exemplu, la soţia ta iubită, te gândeşti, sau mai bine zis, ţi-e gândul, inima tot timpul la ea, la iubirea ei. Ca la o icoană pe care o porţi în suflet, gândindu-te la ea într-o formă simplă. In acest fel ţii mereu legătura cu cel iubit. Deci acelaşi lucru este şi rugăciunea: un contact permanent al inimii tale cu inima lui Dumnezeu.
Uite, vă schiţez un caz: S-au căsătorit Nicu şi Ioana. După nuntă, cum era obiceiul, fata a trecut la bucătărie şi Nicu a plecat la lucru. Fata, din stângăcie, a afumat mâncarea. Şi a început să se frământe: „Ce-o să zică Nicu când o veni? Nici atâta n-ai învăţat la mamă-ta?", se frământa ea la măsura obligaţiilor pe care le avea, însă nu era liberă. (Grija că n-am făcut cutare sau cutare nu e bună; grija trebuie să fie aceasta: să fiu prezent!). Şi a venit Nicu: „Dragă Nicule, am afumat mâncarea!", „Lasă, dragă, nu mă interesează; dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua? Asta mă interesează pe mine!". Asta o să ne întrebe şi Dumnezeu: „De ce nu v-aţi gândit la Mine toata viaţa voastră? Eu sunt Cel Ce sunt, Eu v-am dat viaţa, frumuseţea, putinţa de-a vedea culorile, combinaţia culorilor, v-am dat posibilitatea să le combinaţi chiar voi, să creaţi voi frumuseţi. Eu sunt Autorul tuturor acestor lucruri. De ce la alte lucruri, stele de târg, aţi dat atenţie şi Mie nu?". Este vorba de a-L face simţit pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe oricare sfânt cu inima ta, cât mai continuu. Aceasta ar ţine luminiţa sufletului tău aprinsă şi va fi mai greu ca acel suflet să fie atacat. Trebuie ştiut că mult se teme diavolul de omul aflat în stare de trezvie. Rugăciunea este un mijloc neapărat folositor, dar trezvia este un scop atins.
Dar şi aici, în primul rând, trebuie evitate acele aparenţe care te păcălesc pe tine însuţi, crezând că faci bine ceea ce faci. Sfinţii spun că odată, a venit diavolul la uşa unui călugăr. Impingea diavolul să intre, iar călugărul împingea dinăuntru, să nu-l lase şi se ruga în acest timp: Doamne Iisuse, ajută-mă, miluieşte-mă!
Dar dracul împingea şi mai tare şi tot mai tare, şi era aproape să-l biruiască, atunci când, de teamă, a strigat călugărul cât a putut de tare: „Doamne, iartă-mă şi ajută-mă!". Imediat a dispărut diavolul, şi lângă el a apărut Mântuitorul. „De ce n-ai venit până acum?", l-a întrebat călugărul. „Am venit când M-ai chemat cu adevărat!". Deci, rugăciunea şi gândul la Dumnezeu, dacă nu pleacă din inimă, sunt spoială. Câţi dintre noi nu păţim asemenea călugărului, la uşa sufletului nostru? Aparent ne rugăm, ne împotrivim păcatului, dar numai când suntem copleşiţi şi în momente de mare cumpănă ne gândim cu adevărat la Dumnezeu.
Melcul merge încet, dar merge cu casă cu tot; aşa şi noi să plecăm cu totul spre Dumnezeu.
Dar eu sunt foarte sigur, şi mă gândesc aici mai ales la creştinul nostru român, că atunci când aude bătaia clopotelor care „cheamă viii, plânge morţii şi împrăştie viforele, chiar dacă nu este un trăitor ales al legilor bisericeşti, se închină totuşi, instinctiv, fiindcă simte că acest sunet este o chemare sufletească. Acest moment de tresărire este foarte important. Această tresărire cu fineţea unui suspin aş încerca să o recomand. Orice clipă înseamnă un timp şi orice suspinare poate fi o rugăciune. Această clipă ne interesează de fapt: clipa ce vădeşte starea ascunsă a fiecăruia. Tocmai de aceea este importantă clipa de care vorbeam, când omul are, în sinea lui, o tresărire. Trist este dacă nu există tocmai această tresărire.
Parintele Arsenie Papacioc
Veşnicia ascunsa într-o clipă, Editura Reintregirea
Cumpara cartea "Veşnicia ascunsa într-o clipă"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.