Smerenia

Smerenia Mareste imaginea.

Dacă aruncaţi o privire în jur, în viaţă, în natură, în univers, veţi constata că în univers funcţionează unele legi, legile firii. Când aceste legi ale firii sunt încălcate, urmează dezastrul. O lege fundamentală pe care o învăţăm de mici copii este legea gravitaţiei. Dacă, de pildă, arunci o piatră în sus, este exclus să urce şi mai sus. Supunându-se
legii gravitaţiei, piatra va cădea pe pământ, şi dacă nu eşti atent, poate să-ţi cadă... în cap, sau în capul altuia. Aşa a vrut Creatorul să funcţioneze lumea.

La fel ca legile firii, Dumnezeu a făcut şi legile duhovniceşti, pentru ca omul să trăiască şi să nu se distrugă. Aceste legi le numim „poruncile lui Dumnezeu". Şi cu aceste porunci Dumnezeu nu vrea să ne chinuie, ci să ne păzească şi să ne călăuzească în viaţă. Să luăm drept pildă porunca iubirii. Fără iubire omul nu poate trăi. Viaţa lui şi viaţa întregii lumi ar fi ajuns o junglă şi ar fi fost condusă la dezastru.

O poruncă foarte importantă a lui Hristos este smerenia. Hristos zice undeva: Cine se smereşte pe sine se înalţă. Şi cine se înalţă pe sine va fi smerit. Iată deci o lege duhovnicească importantă. De aceea lupta creştinului este de a rămâne smerit. La această luptă s-au dedat toţi sfinţii. Nu există sfânt fără smerenie. Ştiau foarte bine că diavolul a căzut dintre cetele îngereşti din cauza unui singur păcat: egoismul, mândria.

In Pateric scrie că Cuviosul Macarie mergea odată de la mlaştină la chilie încărcat cu vlăstare de finic pentru lucrul său de mână. Diavolul i-a ţinut atunci calea cu o seceră şi voia să-l lovească. Dar nu putea. I-a spus atunci:

- Aflu la tine multă împotrivire, Macarie, şi nu pot să-ţi fac rău. Şi totuşi, ce faci tu fac şi eu. Posteşti?

Eu nu mănânc deloc. Priveghezi? Eu nu dorm deloc. Un singur lucru ai şi cu el mă biruieşti.

- Care e acesta? a întrebat Cuviosul.

Iar el i-a răspuns:

- Smerenia. Aceasta mă nimiceşte.

Vedeţi? Un singur lucru nu vrea să facă diavolul. Să se smerească. Şi asta îl desparte de Dumnezeu. De aceea îi urăşte neînchipuit de mult pe cei smeriţi. Smerenia este cea care îl arde.

Iată încă o întâmplare din Pateric.

Cuviosul Daniil povestea că, în Babilon, era o fată al cărei tată avea o poziţie înaltă. Fata era demonizată. Tatăl ei era deznădăjduit şi i-a spus unui prieten de-al său monah:

- Nimeni nu poate să-mi vindece fata decât numai asceţii. Dacă îi rogi, nu vor cuteza să o facă pentru că sunt foarte smeriţi. Să facem deci următorul lucru. Când vin în piaţă ca să-şi vândă lucrul de mână, faceţi-vă că vreţi să cumpăraţi de la ei. Iar când vin să primească plata, le spunem să facă rugăciune. Şi cred că fiica mea o să se vindece.

Ies aşadar în piaţă şi dau acolo de un ascet tânăr, care şedea să-şi vândă lucrul de mână. I-au spus deci să vină acasă, să-şi lase coşurile şi să primească plata, într-adevăr, monahul i-a urmat fără să ştie nimic de fată. Indată ce ajunge acasă, demonizata iese afară şi îi dă o palmă. Smeritul monah nu numai că nu s-a împotrivit, ci, urmând porunca lui Hristos, şi-a întors şi celălalt obraz. Demonul nu a suportat şi a strigat:

- O, porunca lui Hristos mă alungă cu sila!

Şi astfel fata s-a vindecat imediat. Când ceilalţi monahi au aflat, au dat slavă lui Dumnezeu şi au zis:

- Se întâmplă ca mândria diavolului să cadă în faţa smereniei poruncii lui Hristos.

Gheronda Efrem a exersat toată viata smerenia.

Nu a lăsat niciun gând de mândrie să-l robească.

Acesta era şi unul dintre motivele pentru care se ascundea şi nu voia să fie vizitat. Mulţi îl considerau sfânt şi mergeau să-l vadă. Asta era ceva care-l deranja neînchipuit de mult.

Eram odată la trapeză şi au fost anunţaţi că o să vină să-l vadă un episcop. Il cunoşteam. Era un om foarte evlavios, dar făcuse greşeala, am zice, să declare cu convingere că Gheronda e sfânt. Când l-au anunţat, Gheronda s-a tulburat, a început să plângă şi le-a zis părinţilor:

- Să nu vină, copilul meu. Nu pot. Crede că sunt sfânt. Părinte, ce-am ajuns! Imi zice cineva:

„Roagă-te să învieze tata"! Auzi acolo! Mă tulbură, nu vreau. Să vii când vrei. Ai binecuvântare să stai câte zile vrei. Dar nu-mi crea probleme.

Desigur, eu nu aveam îndoieli că Gheronda era sfânt! Dar bine că nu m-a bănuit!

In amurgul unei seri stăteam afară. Priveam marea în depărtare. Peste tot era linişte. Gheronda a curmat tăcerea şi a început să ne vorbească despre smerenie.

„E nevoie de multă luptă ca cineva să biruiască mândria, slava deşartă şi să ajungă la smerenie. E nevoie de multă atenţie când vin gândurile de mândrie, cum că am fi cineva. Orice ai face, mândria o să te războiască.

Un monah, când săpa, a dat de nişte moaşte întregi şi cu o miresmă negrăită. «O, ce comoară am găsit», se gândea el. Noaptea vede un călugăr care îi zice:

- Să mă pui la loc, unde am fost şi nu zici nimănui nimic.

Vezi, copilul meu, sfinţii nu caută slavă. Slava vor s-o aibă în cealaltă viată, de la Dumnezeu. Viata aceasta este deşartă. Aici, slava omenească e o păcăleală. Dar cu cealaltă slavă ce facem?

Sfinţii se rugau lui Dumnezeu şi îi cereau: «Nu mă slăvi aici, pe pământ». Aşa este. în această viaţă toate sunt vremelnice.

Să nu ne stăpânească egoismul. Când omul îşi biruieşte sinele, egoismul, este cel mai mare martir înaintea lui Dumnezeu."

Nectarie, Mitropolitul Argolidei

Fragment din cartea "Vom fi impreuna. In tovarasia Sfantului Efrem Katunakiotul", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Vom fi impreuna. In tovarasia Sfantului Efrem Katunakiotul"

 

Pe aceeaşi temă

26 Septembrie 2023

Vizualizari: 1150

Voteaza:

Smerenia 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

smerenia mandria

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE