In zilele noastre întrebarea cu privire la principalul scop al vieţii noastre este abordată cu nepăsare, într-o lume ce nu se preocupă de chintesenţa, de adevărul şi valoarea lucrurilor. Din păcate multă lume nu ştie exact pentru ce trăieşte.

Trăim acum o prăbuşire a valorilor. Este vorba de o criză serioasă, nu atât din punct de vedere economic, social sau politic, ci în principal duhovnicească. Toate câte omul le-a agonisit de veacuri sunt batjocorite, luate în derâdere, sunt călcate în picioare.

Nicio emoţie, niciun sentiment, niciun respect pentru ceea ce este sfânt. Desacralizarea grabnică şi grosolană a toate, aici şi acum. Nu am venit în seara aceasta în faţa dvs. ca să fac pe dascălul, pe profesorul, pe propovăduitorul, pe mustrătorul sau pe procurorul. Am venit să vă pun în faţă cu smerenie durerea mea, dragostea mea, gândul meu sincer.

Aşadar, omul contemporan a uitat care este scopul principal al existenţei lui. A socotit că este nemuritor pe pământ. S-a legat cu tărie de materie, de bani, de proprietăţi, de lucruri. A luat samavolnicia drept libertate, nelegiuirea drept progres, viclenia drept ingeniozitate, păcatul drept eliberare, cinstea drept prostie. în viaţa tinerilor a pătruns răzvrătul, îndoiala, suspiciunea, contradicţia, respingerea. Pofta banilor, a trupului şi iubirea de slavă au luat locul lui Dumnezeu. Ipocrizia a devenit plăcută.

In acest climat Biserica a fost socotită stânjenitoare. Astfel, scandalurile existente în care au fost implicaţi pretinşi reprezentanţi ai săi au fost exagerate, însă pe marginea lor au fost ticluite noi născociri, întreţinute şi păstrate, astfel încât lumea să simtă indignare fie şi numai la vederea unei persoane îmbrăcată în rasă. Biserica nu este o dugheană. Biserica a existat dinainte de noi şi cu siguranţă va dăinui şi după noi. Sufletul caută lumină dincolo de lumina solară şi artificială. Conştiinţa se zbuciumă. Fiinţa fiecărui om serios caută cu ardoare izvoarele curate ale apelor ca să se adape cu adevărat. Diferitele reţete pentru plăcerea trecătoare au adus în cele din urmă durere din destul.

Mulţi oameni sensibili ai vremurilor noastre se închid în ei înşişi şi chiar dacă nu vorbesc aiurea şi nu suferă de melancolie, monologhează meditând la schimbarea atât de violentă a timpurilor, în discuţii predomină un duh de fundătură. Oraşul a ajuns murdar şi neprimitor. Satele sunt socotite foarte mici şi lipsite de bucurie. Mediul înconjurător este zgomotos, poluat, tulburător. Oamenii sunt individualişti, ciudaţi, nervoşi, grăbiţi, superficiali. în politică predomină lipsa de demnitate şi pervertirea politicienilor. Conducătorii bisericeşti, unii vociferează şi ameninţă, alţii tac şi se ascund. Artele sunt pervertite de modă, iar oamenii de ştiinţă de îngâmfare. Iată o definitivă şi dureroasă constatare, o pervertire generală care aduce amărăciune, tristeţe, durere adâncă.

Omul contemporan a înnebunit din pricina realizărilor tehnologice. Aşa cum spune un înţelept eseist, „omul contemporan a aruncat măştile ideilor şi credinţelor sale care i-au slujit cândva pentru împlinirea propriilor interese şi şi-a dezvăluit adevărata faţă, o faţă pe care o strălucită civilizaţie - pe moarte în zilele noastre, nu e cazul să ascundem acest lucru - cu multe strădanii a umanizat-o. Şi capitalismul, şi socialismul au spus multe neadevăruri, au făcut multe promisiuni, cum că toţi vor fi egali, cu aceleaşi şanse, mulţumiţi şi bogaţi. Dar oamenii au fost dezamăgiţi grabnic şi amarnic. Au simţit pe pielea lor că au fost înşelaţi. Conducătorii politici s-au arătat desul de lipsiţi de sinceritate".

Corupţia a ajuns un fenomen general. Nimeni nu se aştepta la o atât de grabnică întorsătură a tuturor lucrurilor. Locul central în casa omului l-a luat noul dumnezeu - televizorul. A luat locul vechii zeiţe protectoare a căminului (la elini), respectiv a iconostasului. Rămâne neadormit ca o candelă. Să lumineze şi să întunece, să deformeze, să falsifice, să hipnotizeze, să plaseze idei noi, o nouă morală, o nouă atitudine în faţa vieţii. Ca să te impui este de ajuns să fii tânăr, frumos şi bogat. Nu mai vorbim despre comportament, valoare, caracter, demnitate şi celelalte. Crainicii TV au devenit acuzatori şi călăi. Emisiunile prezintă în continuu drept libertate a omului homosexualitatea, concubinajul, avorturile, chiar şi aşa numitele droguri uşoare.

Sărmanul om îşi închipuie că dobândeşte eliberarea deplină prin anarhie şi samavolnicie. îşi adoarme conştiinţa, întunecă mintea, îşi înăbuşă sentimentele, se aruncă ca un ieşit din minţi în desfătările materiei, într-o stranie celebrare a celor stricădoase.

Pervertirea s-a produs prin înstrăinarea omului de Dumnezeu şi de aproapele. S-a pierdut sensul adânc al vieţii. Antagonismele, concurenţa neloială, vendetismul infatuat au provocat mari goluri lăuntrice, sfâşieri adânci în om. „Acum este judecata". „Iată acum vreme bine primită, iată acum ziua mântuirii". E nevoie de sinceritate, de seriozitate, de bărbăţie, de ajutor nemijlocit. Nu este timp pentru îndreptăţiri şi amânări. Nu sunt de folos învinuirile, vociferările, mustrările. Să ne îndreptăm atenţia spre noi. Să ne privim fiecare şinele nostru, fără înconjur şi introduceri întinse. Mijloacele de informare ne întorc atenţia permanent către ceilalţi. Promovează critica uşoară şi nu autocritica riguroasă. Ne comparăm de obicei cu cei mai răi. Oamenii imorali vorbesc despre moralitate, cei necuraţi despre curăţirea Bisericii. Ritorii moralişti vociferează dojenitor de la ecranele TV despre corupţie, ca să se afirme ei nşişi şi să primească felicitări pentru cât de frumos vorbesc.

Corupţia, pervertirea este în adâncimea sufletului omenesc. Acolo trebuie să localizăm buba. Să nu căutăm departe de noi ceea ce se află înlăuntrul nostru. Hristos a stăruit pentru trezvia lăuntrică, autocritică, cercetare a sinelui, prihănire, cunoaştere de sine şi învinuirea eu-lui propriu. Libertate înseamnă în primul rând să faci tot ce vrei cu omul dinlăuntrul tău, ci nu el cu tine. Bărbăţie înseamnă să-ţi biruieşti patimile, în zilele noastre, îngăduiţi-mi să spun, omul este liber în închipuirea lui. Crede că merge bine, dar nu e deloc bine. Aceasta este o înfricoşătoare pacoste. Acest om atotştiutor, liber şi remarcabil, adeseori se înşeală şi se batjocoreşte singur. Este atras de superstiţii, crede în noroc, în soartă şi predestinaţie, în magie, în horoscop şi previziunile astrelor.

Materialiştii au respins de mult orice idee religioasă şi, precum am mai spus, au îndumnezeit trupul şi banii. în ziua de azi omul nu vrea să aibă îndatoriri şi obligaţii. Doreşte numai drepturi. Drepturi pentru care suferă înfricoşător de mult. Omul a cărui singură şi statornică iubire este materia nu poate deveni nestricăcios. Ethos-ul se dobândeşte prin iubirea celor duhovniceşti. Dacă în legăturile dintre oameni nu este Hristos, aceste legături sunt şubrede. Dacă omul nu iese din cetatea încrâncenatului EU ca să intre în cetatea lui TU, cel iubitor de om şi dacă nu are o legătură personală cu Dumnezeul cel Viu, va suferi în zadar. Dacă nu ne încredinţăm lui Dumnezeu şi aproapelui, vom pătimi de singurătate. Fără aceste strădanii viaţa nu se schimbă. Se va cufunda în fiecare zi în monotonie. In acest vid duhovnicesc ipocrizia ia proporţii. Viaţa tânărului influenţată de modul de viaţă apusean a fost abandonată în ghearele consumismului fără nicio apărare. Din nefericire în lumea noastră domnesc fariseii.

Adâncirea într-un individualism demonic având drept singur ţel bunăstarea, prosperitatea creează o atmosferă rece şi sporeşte criza. La aceasta contribuie şi televiziunea. Aşa cum am afirmat, are şansă de izbândă numai cel care este tânăr, frumos, puternic, bogat. Nici o vorbă despre educaţie, credinţă, idealuri, trăsături morale şi caracter. In casele oamenilor televiziunea a luat amploare şi s-au depreciat discuţiile.

Monahul Moise Aghioritul
Omorarea patimilor, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Omorarea patimilor"

.

• Viata duhovniceasca
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Viata duhovniceasca si familia
  Publicat in : Credinta