Tatăl meu a fost foarte dur. Am şi eu aceeaşi tendinţă, la mânie, şi lipsă de răbdare. Cum să mă vindec?
O, destul de simplu! „Doamne, vindecă-mă! Doamne, iartă-l pe tatăl meu! Doamne, îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine, dar eu mă lepăd de moştenirea asta." A venit nerăbdarea? - „Doamne, acum dă-mi răbdare! Doamne, vindecă-mă acum!". Cheia schimbării vine din răbdare. Simţi nelinişte? Rabdă neliniştea cu rugăciune!
Simţi frică? Rabdă frica şi zi: „Doamne, vindecă-mă!" Dar dacă eu nu primesc acea mânie, acea nerăbdare, ci fie le neg, fie le refulez, fie le exteriorizez în cuvinte şi fapte, eu n-am ce să-I dau lui Dumnezeu. El mă transformă pe mine în momentul în care eu accept că-s furioasă, trăiesc furia şi-L chem în această stare ca s-o vindece.
Creierul meu nu acceptă uşor asta pentru că e setat, formatat pe scuze-acuze, apărare-atac. El va zice: „Păi, în condiţiile astea nici Dumnezeu n-ar avea răbdare!" - asta dictează creierul dependent de „chimia nerăbdării". Or, primul pas în vindecare este să accept ca mi-e frică, mi-e ruşine, sunt nerăbdător, urăsc, invidiez. Asta simt, Doamne, vindecă sufletul meu! Dar ştiţi cum să prindem realitatea asta? Poate reuşesc să vă explic.
Eu acum învăţ o nouă lecţie în această privinţă, lucrând pe durere. E o lecţie grea, că durerea doare tare uneori! Până la aceste dureri mai recente, eu mă purtam păgâneşte cu durerea. Mă rugam să nu mă doară, mă rugam să-mi treacă. Ei, acum mi-am dat seama că n-am pe unde să fug, că sunt momente în care nu este scăpare! Atunci am ales să nu mai fug, să accept şi să trăiesc durerea fără împotrivire (de exemplu, nu fără gemete, dar fără împotrivire). Aşa am descoperit că durerea este chiar iubirea lui Dumnezeu. Pentru mine, în situaţia în care sunt, această boală, această durere este felul în care mă iubeşte Dumnezeu pe mine, ca să mă dezmărginesc, să nu mai fiu închistată în tumorile trupeşti şi sufleteşti pe care mi le-a zidit apărarea, împotrivirea la viaţă prin acele „asta nu, asta nu, asta nu!". Invăţ să-mi lărgesc inima, să-mi lărgesc viaţa. Tot ce trăim devine dragoste, dacă-L punem pe Dumnezeu acolo!
Aşa să lucrezi, suflet drag! Nu te vindeci şi nu te desăvârşeşti fără această transformare liberă. Tu îi dai lui Dumnezeu „ale tale" şi El îţi dă „ale Sale" în aceste „ale tale"! Ce să schimbe, dacă tu nu-I dai ale tale? Aşa vei birui. Nu instantaneu, ci treptat, cu silire multă, dar vei simţi mângâiere din primele clipe. Peste cinci ani o să-mi spui (dacă nu..., vii la groapă şi-mi spui acolo) cât te-a ajutat acest răspuns. Doamne, aşa-i că-l ajuţi? Da, mulţumesc!
Monahia Siluana Vlad
Fragment din cartea "Trăirea ortodoxă în contextul provocărilor de azi", Editura Doxologia
Cumpara cartea "Trăirea ortodoxă în contextul provocărilor de azi"
-
Furia
Publicat in : Editoriale -
Cautarea disperata a indrumarii parintesti
Publicat in : Religie -
Icoana Sfantului Nicolae Streidas de la Manastirea Stavronikita
Publicat in : Pictura -
Martea cea mare
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.